Abandonul scolar este o tema ,"eterna" a invatamantului romanesc, dar dupa 1990, fenomenul de abandon a luat o amploare fara precedent.

Cauzele care genereaza acest fenomen sunt multiple. In primul rand una din cele mai grave cauze consta in aceea ca scoala a ajuns sa fie abandonata pentru ca nu mai este perceputa ca valoare in sine.

O alta cauza o constituie conditia socio-economica a familiei si caracteristicile individuale ale elevilor. Abandonul scolar se regaseste in randul grupurilor defavorizate si este generat de saracie si marginalizare, de costurile colaterale pe care le presupune invatamantul, chiar daca este gratuit. Scoala nu dispune de fonduri proprii pentru sustinerea diferentiata a familiilor. Astfel in perioada 1993-2001 in ceea ce priveste fenomenul abandonului scol ar in invatamantul general obliogatoriu rata abandonului a oscilat in jurul valorii de 0,6 %. Studiile puse la dispozitia opiniei publice de organizatia ,,Salvati copiii’’ consemneaza ca minoritatea rroma are cea mai scazuta rata de cuprindere scolara a copiilor. In anul scolar 2001-2002 dintre copii rromi cu varsta cuprinsa intre 7 si 9 ani nu urmau nici o forma de scolarizare 29,9% iar intre 10 si 16 ani-17,2% . Intr-un articol din ziarul Gazeta de Sud (13 mai 2002) se arata ca ,,impreuna cu parintii multi dintre copii rromi exploreaza gramezile imense de deseuri din cartierele marginase de unde strang sticle, borcane, obiecte din plastic, fier vechi si alte materiale refolosibile, aceasta fiind singura lor sursa de venit. Munca impusa copiilor rromi face parte dintr-un set de valori traditionale ... transmise din generatie in generatie, iar scoala este privita cu dispret ca o pierdere de vreme.’’ In sondajele care s-au facut in comunitatea rromilor,scoala nu se regaseste printre valorile care ar putea asigura succesul in viata.

Initierea unor programe scolare speciale pentru copiii rromi, care sa-i atraga catre invatatura, crearea cat mai multor posturi pentru invataorii de etnie rroma, discutii de sensibilizare cu parintii si liderii comunitatilor, ar fi cateva dintre masurile care ar trebui luate pentru a-i atrage.

Analizând contextul socio-economic actual din România, desi se afirma în lucrarile de specialitate ca „în prezent saracia în România este, în cea mai mare parte, o saracie temporara” (Tesliuc, Pop, Tesliuc, 2001), prelungirea crizei economice si cronicizarea deprivarilor populatiei aflate în saracie duce la o permanentizare a saraciei, putând astfel sa discutam de un segment al populatiei aflat în saracie extrema. Saracia extrema nu se refera, exclusiv la lipsuri financiare si materiale, ci este un complex de factori care cronicizeaza în timp situatia persoanelor afectate, ducând la excluderea sociala a acestora din viata socio-economica si culturala a societatii. Acesti factori sunt legati de lipsa/calitatea foarte scazuta a locuintei, lipsa unui loc de munca din cauza conditiilor economice din zona în care traiesc, precum si a calificarii profesionale reduse a acestora, si implicit lipsa veniturilor, lipsa accesului la sanatate, la educatie, precum si la viata sociala a comunitatii.

Datorita efectelor pe termen lung, între saracie si accesul la educatie exista o relatie de influenta reciproca, lantul cauzal conducând la transmiterea inter-generationala a starii de saracie, cu efecte atât la nivel individual cât si colectiv, societal. Cu alte cuvinte, unui copil provenind dintr-o familie aflata în saracie extrema, din cauza lipsei de resurse materiale si a suportului social adecvat, i se va limita accesul la educatie si la instruire profesionala adecvata. Lipsa instruirii scolare si profesionale va scadea sansele sale pe piata muncii si va creste riscul de excludere sociala, iar efectul pe termen lung este caderea sa sub pragul de saracie, transmitându-se astfel starea de saracie de la o generatie la alta.
De aceea, atât statele membre ale Uniunii Europene cât si România identifica accesul la educatie ca un drept fundamental. Acesta reprezinta atât un mod esential de prevenire a riscului de saracie si excluziune sociala, cât si o modalitate importanta de sprijinire a incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile.

Accesul la educatie, definit ca posibilitatea de utilizare a dreptului la învatatura, reprezinta în contextul actual al societatii românesti, alaturi de accesul la serviciile de sanatate si conditiile adecvate de hrana si locuire, un instrument capabil sa faciliteze sau sa restrictioneze integrarea sociala, sa mareasca sau sa reduca sansele de reusita ale generatiei tinere.

Accesul la educatie al copiilor provenind din familii sarace este o problema atât de natura educationala, cât si socio-economica. Cu alte cuvinte, cauzele pentru care acestor copii le este îngradit accesul la educatie sunt în egala masura legate de disfunctiile din sistemul educational, cât si de problemele de natura socio-economica, pornind de la imposibilitatea asigurarii hranei zilnice si a pachetelului pentru scoala, a îmbracamintei si încaltamintei adecvate fiecarui anotimp si terminând cu cheltuielile educationale care depasesc cu mult posibilitatile parintilor, care sunt confruntati astfel cu o situatie paradoxala, în care beneficiile materiale conditionate de frecventarea scolii sunt cu mult sub costurile educationale pe care le presupune participarea scolara.

Situatia este cu atât mai dramatica, cu cât din interviurile realizate reiese clar ca majoritatea dintre ei valorizeaza scoala foarte pozitiv, identificând-o ca unica posibilitate ca macar copiii lor sa iasa din saracie si sa aiba un viitor mai bun decât al lor. Cu toate acestea, tot ei realizeaza ca exista putine sanse pentru copiii lor de a urma o forma de învatamânt dupa învatamântul obligatoriu (în cazul în care reusesc sa îl finalizeze) si de a obtine în viitor o calificare care sa le asigure un loc de munca si un trai decent.

M.E.C. a infiintat,de asemenea, o retea de cabinete psihopedagogice prin care asigura consilierea elevilor dar si a cadrelor didactice si a parintilor . Directia Programe pentru Tineret din cadrul M.E.C. a initiat un program de consiliere al parintilor care sa le prezinte multiplele avantaje ale scolarizarii copiilor lor.

Abandonul scolar are consecinte ingrijoratoare :consumul de droguri,prostitutia,traficul de fiinte umane,violenta, delincventa. Intr-un studiu facut in 1995 din totalul infractorilor minori inregistrati 45% erau elevi. Este ingrijorator faptul ca in ultimii ani :

- a scazut varsta infractorilor,
- acestia se organizeaza in grupuri,
- au sporit ingeniozitatea si agresivitatea,
- au crescut infractiunile cu violenta,
- s-a diversificat gama infractiunilor,
- tinerii delincventi se asociaza cu infractori recidivisti,
- sunt amenintate cadrele didactice.

Totodata s-au intensificat si masurile autoritatilor statului. S-au infiintat:

- noi institute de ocrotire a minorilor;
- centre de consiliere antidrog;
- penitenciare pentru minori;
- centre de reeducare in fiecare judet.

Este imperios necesar ca scoala si toate institutiile abilitate ale statului sa sprijine mai mult procesul instructiv-educativ, eradicarea saraciei,diminuarea delincventei,a abandonului scolar.
_{Referinte :
Ghica,Vasile-Ghid de consiliere si orientare scolara,Editura Polirom,Iasi,1998;
Gazeta de Sud-13 mai 2002;
Cristina Ungureanu si colab.-Consilierea in gimnaziu
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: familia, educatie, abandon scolar, rromi, minoritati, scoala, invatamant, marginalizare, saracie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 06 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---