Colaborarea dintre cadrele didactice şi părinţi se realizează potrivit obiectivelor şi nevoilor educative ale unei perioade anumite din viaţa copiilor şi a grupului de elevi.

ExperienÅ£a ÅŸcolii noastre ne oferă învăţăminte valoroase ÅŸi în privinÅ£a alegerii unor obiective adecvate în sfera colaborării cu părinÅ£ii. Ele sunt rezultanta preocupărilor meritorii ale cadrelor didactice, care înÅ£eleg importanÅ£a desfăşurării unei activităţi creatoare ÅŸi sistematice în acest domeniu. IniÅ£iativele îndreptate spre valorificarea lor sunt însă izolate. Tocmai această situaÅ£ie reflectă, o dată mai mult, nevoia elaborării unei noi programe a muncii educative, în vederea îmbunà „Æ’tăţirii conÅ£inutului ÅŸi strategiilor de colaborare a ÅŸcolii cu familia.

La o analiză mai atentă a activităţii depusă în ultimii ani de către cadrele didactice în relaţia cu părinţii, apar cu pregnanţă şi deficienţe care demonstrează necesitatea stabilirii unor noi jaloane fundamentate din punct de vedere ştiinţific, în funcţie de care trebuie să se organizeze această activitate. Printre cele mai frecvente deficienţe manifestate în această direcţie, se impun atenţiei noastre următoarele:

- unele dintre obiectivele stabilite nu ţin seama de condiţiile concrete în care decurge activitatea colectivului de elevi, de particularităţile lor de vârstă;
- persistă acţiunile sporadice, izolate, al căror efect se pierde pe parcurs, deoarece nu sunt integrate într-o strategie şi nu sunt întărite prin alte activităţi necesare;
- se repetă, an de an, unele acţiuni şi măsuri, în aceeaşi formă rutinieră, cu un conţinut precar şi cu rezultate nesemnificative pe plan educaţional.

Asemenea carenţe influenţează negativ rezultatele muncii educative, dăunează integrării colectivului de elevi şi îi stânjeneşte dezvoltarea, atât sub aspect global, cât şi al formării individuale a elevilor, ca membri ai grupului.

Pornind de la realităţile şi exigenţele actuale, considerăm că sistemul nostru de colaborare între şcoală şi familie trebuie axat pe două componente principale şi anume:

a) Obiectivele şi acţiunile specifice trebuie să fie stabilite în funcţie de obiectivele generale ale educaţiei şi de condiţiile concrete ale organizării procesului educativ;
b) Colaborarea şcolii cu familia să asigure unitatea influenţelor educative asupra elevilor, continuitatea în munca de educaţie de la o etapă la alta, a fiecărui elev în parte.

Considerăm că pe aceste coordonate se poate asigura şi îmbunătăţirea formelor de cooperare între şcoală şi familie, adaptate cerinţelor specifice societăţii democratice în curs de afirmare.

Printre formele de legătură pe care şcoala trebuie să le organizeze cu părinţii elevilor, menţionăm:

- întâlnirile lunare cu părinţii elevilor şi consultaţii acordate acestora oricând este nevoie şi, desigur, atunci când se ivesc anumite probleme;
- vizite la domiciliul elevilor;
- corespondenţa cu părinţii;
- lectorate pedagogice organizate pe cicluri de învăţământ sau pe serii în cazul claselor paralele.

Propunându-ne să stabilim eficienţa formelor de colaborare a şcolii cu părinţii, am urmărit, în cadrul unor cercetări speciale, aspectele de detaliu ale metodicii fiecărei forme, precum şi îmbinarea diferitelor activităţi de legătură a şcolii cu familia. Pe o asemenea bază am putut desprinde concluzii pertinente privind:

a) stabilirea concordanţei între conţinutul activităţii şcolii cu părinţii şi forma de realizare a fiecărei acţiuni;
b) introducerea unor forme noi sau unor variante ale formelor tradiţionale de colaborare a şcolii cu familia;
c) urmărirea procesului de educaţie prin prisma influenţei schimbărilor conţinutului şi formei de colaborare între şcoală şi familie.

Iată deci, am căutat să prindem elementele esenţiale ale colaborării şcolii cu familia - conţinutul şi forma de realizare a acestei colaborări.

Studiul nostru surprinde tocmai unitatea între conţinut şi formele de stabilire a legăturii şcolii cu familia şi, mai mult decât atât, unitatea tuturor acţiunilor şi măsurilor prin care şcoala îşi asigură colaborarea familiei în munca educativă. Ceea ce nu înseamnă, nicidecum, că toate problemele şi-ar fi găsit deja optima clarificare. Rămân deschise în continuare întrebări perene, de genul:

a) Ce însuşiri şi ce caracter putem imprima sistemului activităţii şcolii cu familia?
b) În ce măsură contribuie sistemul activităţii comune a şcolii cu familia la stimularea afirmării personalităţii fiecărui copil şi în cadrul grupului de elevi şi la unitatea de vederi şi de acţiune educativă în rândul elevilor unei clase?
c) Sistemul reprezintă o structură fixă sau este variabil, un proces de dezvoltare?
Învăţătorii şi diriginţii trebuie să folosească o gamă largă de metode în vederea strângerii materialului faptic ca suport al perfecţionării - activităţii. Dintre aceste metode amintim: observaţia curentă şi continuă asupra fiecărui elev; convorbirile individuale şi în grup; anchetele psihopedagogie; studierea documentelor şcolare şi a produselor activităţii elevilor, activitatea cul¬tural sportivă, precum şi experimentarea unor măsuri prin care se realizează o mai bună legătură între şcoală şi familie.

Metoda observaţiei am aplicat-o la orele de clasă la diferite obiecte de învăţământ şi ore în afară de clasă şi extracurriculare, adunări şi şedinţe cu părinţii, vizite în familiile elevilor.

Pentru observarea fiecăreia dintre activităţile de mai sus în cadrul şcolii în care îmi desfăşor activitatea, am fixat unele obiective generale, după care ne orientăm, şi altele speciale, în funcţie de scopul urmărit, prin observarea diferitelor activităţi.
S-au organizat, în acest scop, convorbiri colective şi individuale cu cadrele didactice, părinţi, cu medicul şi psihologul şcolii, dar şi cu elevii.

Obiectivele convorbirilor au fost fixate în punctajele şi notările de pe diagrama educativ-atitudinală a fiecărui elev, pe care am completat-o la fiecare serie de elevi. Item-urile de pe diagrama educativă au fost aceleaşi şi pentru fiecare elev. Rezultatele au fost notate cu "da" când elevii au ştiut sau au manifestat o atitudine corespunzătoare şi cu "nu" când n-au dat un răspuns corect; când au greşit au fost notaţi cu semnul minus (-), iar când au săvârşit o faptă demnă - pozitivă - au fost notaţi cu plus (+).

Convorbirile individuale cu elevii şi cele colective au furnizat material interesant în legătură cu faptele mai importante din viaţa clasei (comparativ cu situaţia din primii ani de învăţământ), privind învăţătura, raporturile dintre colegi, interesele lor, modul de folosire al timpului liber, sugestii pentru activitatea fiecărui elev. Am căutat să asigurăm convorbirilor cu elevii un caracter cât mai firesc, notând pe diagrama educativ-atitudinală toate manifestările pozitive şi negative ale fiecărui elev.

Anchetele, ca şi convorbirile individuale sau colective, ne-au furnizat date semnificative cu privire la comportamentul elevilor, a aportului părinţilor în educaţia copiilor.

În câteva cazuri, pentru a constata evoluţia procesului deformare a unor noţiuni şi, în general, pentru a determina stadiul de dezvoltare al elevilor, am repetat după câtva timp unele anchete.

Asemenea comparaţii au avut drept obiectiv şi problemele activităţii elevilor, care au fost studiate în diferite momente ale cercetării noastre, constatând evoluţia preocupărilor, intereselor, aptitudinilor, cunoştinţelor şi deprinderilor elevilor.
Am mai folosit unete măsuri experimentale, oarecum izolate unele de altele, în vederea soluţionării acelor probleme speciale care s-au ivit în procesul educativ din anumite familii sau în activitatea clasei, cu anumiţi "elevi problemă".

Complexitatea procesului educativ implică o cunoaştere sistematică aprofundată a tuturor elementelor sale. De aceea nu putem pătrunde înţelesul unor fapte, al unor trăsături ale elevilor, nu putem surprinde şi explica motivele acţiunilor lor, interesele, aptitudinile şi orice manifestare, cât de simplă ar părea ea, fără a integra faptul respectiv în sistemul de conduită a elevului, ca şi modul său de a gândi şi simţi.

Problematica corectării noastre în această etapă de familiarizare cu clasa a cuprins, de asemenea, aspecte legate de:
- starea generală de dezvoltare anatomo-fiziologică şi psihică a elevilor;
- gradul însuşiri de către elevi a cunoştinţelor prevăzute de programa şcolară şi de formare a deprinderilor de muncă intelectuală şi fizică, relevând în mod special interesele elevilor;
- rezultatul activităţii educative în colectivul de elevi;
- stilul de muncă al cadrelor didactice cu elevii şi cu părinţii acestora;
- condiţiile generale ale educaţiei în familiile elevilor, atitudinea părinţilor în probleme educative, în colaborare cu şcoala;
- sistemul de educaţie religioasă introdus prin opţiunea părinţilor şi a elevilor şi influenţa acestuia în corectarea devierilor comportamentale la unii elevi.

Ce am constatat în urma acestui studiu?

Pe baza relatărilor părinţilor şi a observaţiilor culese direct, prin urmărirea elevilor la lecţii sau în activitatea lor de acasă, se poate aprecia gradul de sprijin la învăţătură acordat copiilor de către părinţi. Astfel elevii care au beneficiat de un ajutor efectiv în pregătirea temelor acasă, măcar la unele obiecte de învăţământ, din partea părinţilor sau a altor membri din familie, au avut şi o situaţie şcolară mai bună.

Cei mai mulţi dintre elevii investigaţi n-au fost supravegheaţi în activitatăţi şcolare, în fine, un număr mic de elevi erau controlaţi nesistematic de către părinţi.
Un factor pozitiv, de care ar trebui să se ţină seama în activitatea cu părinţii, este dorinţa lor de a fi alături de cadrele didactice, apreciate ca principali educatori. Au existat şi părinţi care nu s-au implicat în colaborarea cu şcoala, neonorând cu prezenţa lor nici o activitate pedagogică, unde ar fi putut să înveţe multe în ceea ce priveşte educaţia propriilor copii. Unii dintre părinţi veneau cu exigenţe nemăsurate faţă de pregătirea elevilor; câţiva recunoşteau deschis că-şi bat copiii, în timp ce din partea altora se vedea o lipsă totală de control al felului în care copilul lor îşi petrece timpul liber.

În câteva cazuri cercetate s-a reconfirmat faptul că despărţirea părinţilor şi antrenarea copiilor în conflictele dintre părinţi influenţează randamentul şi comportarea elevilor în şcoală.

Sintetizând modul în care s-au conturat condiţiile educative în familiile elevilor, la începutul cercetării noastre, obţinem în linii generale, următorul tablou:

a) într-un număr relativ redus de familii copiii au beneficiat de condiţii optime, atât sub aspectul grijii părinţilor faţă de îndrumarea lor permanentă, corectă, cât şi în ceea ce priveşte interesul manifestat în familie în legătură cu şcoala, în această primă grupă se încadrează părinţii care - fără a avea o pregătire pedagogică specială - se orientează corect în problemele educaţiei copilului şi sunt foarte receptivi la recomandările cadrelor didactice.

Cunoscând condiţiile colaborării cu şcoala, existente în aceste familii, urma să ne bazăm pe ele pentru a aduce şi pe părinţii celorlalţi elevi la acelaşi stadiu, în ceea ce priveşte înţelegerea şi rezolvarea problemelor educative.

b) La polul opus s-au situat părinţii care nu manifestau nici un fel de interes pentru urmărirea activităţii şcolare a copilului şi, în general, pentru educaţia lui. Rezultatele la învăţătură ale copiilor respectivi nu erau mulţumitoare, iar purtarea lor lăsa mult de dorit. Rezultatele bune obţinute în anumite perioade de către aceşti copii trebuiau consolidate printr-un efort sporit din partea şcolii, deoarece familiile lor nu urmăreau în mod suficient de susţinut ce se întâmplă cu copiii.

c) Unii dintre părinţi se caracterizau printr-o preocupare intermitentă, nesistematică şi faţă de copii şi faţă de menţinerea legăturii cu şcoala.

d) În fine, sunt şi părinţi foarte dornici de îndrumare din partea învăţătorului, dar ei personal nu se orientau prea bine în rezolvarea problemelor educative şi de aceea comiteau şi greşeli.

Problemele cele mai spinoase par a fi cele legate de particularităţile de vârstă ale copiilor, de aprecierile părinţilor faţă de situaţia şcolară, de gradul supravegherii copiilor în familie şi, în general, de atmosfera creată în colectivul familiei, în sistemul măsurilor comune ale şcolii cu familia trebuie avute în vedere toate aceste aspecte.

Este necesară deci o colaborare strânsă între şcoală şi familie, între familie şi şcoală, care să ducă la realizarea scopului final al activităţii educative, de formare a unei personalităţi creative şi autonome.
_{Sursa Imaginii: freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: colaborare, scoala, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---