Terapeutica de grup constă în a modifica grupul în aşa fel, încat acesta să se poată mai curand adapta la membrul aflat în dificultate (eventual bolnav psihic). Trei reguli trebuie respectate în orice psihoterapie familială : autodeterminarea (tratarea fiecărui soţ ca pe un adult responsabil), imparţialitatea şi discreţia absolută.

Tehnicile de psihoterapie familială utilizate sunt diverse : numărul de membri ai familiei poate varia de la unu la toţi ; numărul de terapeuţi poate merge de la unu pentru întregul grup la cate unu pentru fiecare membru ; tratamentul poate fi centrat pe un individ sau pe relaţie. Experienţa vastă a celor doi autori cehoslovaci pare să indice că pentru majoritatea cazurilor tehni cile care fac apel în cea mai mare măsură la efectele grupului sunt cele mai utile şi consideră că psihoterapia familială este necesară ori de cate ori apar pacienţi nevrotici, indiferent de tipul de nevroză pe care îl prezintă.

Fundamentat pe principiile psihologiei comportamentale şi ale psihanalizei, sistemul american de psihoterapie familială se caracterizează printr-o specializare şi diversificare a intervenţiilor terapeutice şi psihoprofilactice familiale. Astfel, se practică, în interferenţă cu clinicile psihiatrice şi separat, psihoterapii conjugale, adresate fie relaţiei conjugale patologice a unui cuplu-pacient (V. Satir, J. Framo), fie fenomenelor de inadaptare maritală individuală ale fiecărui partener, psihoterapii sexuale (în cadrul unor clinici speciale „sex-clinics" - J. Masters, V. Johnson, H. Hartman, S. Kaplan), psihoterapii parental-familiale adresate relaţiilor inadecvate şi psihopato-gene dintre părinţi şi copii (D. Bloch, D. Jackson, J. Haley, S. Minuchin, I. Boszormeny-Nagy).

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---