FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 2,710
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Sistemul de aer comprimat

Tag-uri Populare


nave   ambarcatiuni   instalatie   incendiu   navigatie   antichitate   instalatii   instalatie marfa   purificare   combustibil   clarificare   reziduuri   evacuare   reziduri   marfa   pompe centrifugale   sistem   aer comprimat   separatoare   transport marfa   guri   manevra   parame   legare   descarcare   incarcare   instalatie incalzire   evolutie   constructii navale   pompe   ancorare   apa tehnica   balast   instalatie evacuare   instalatie gaze   guvernare  

All Tags

Famous Forum

 

Sistemul de aer comprimat

 Q:   Intreaba despre Sistemul de aer comprimat       
Sistemul de aer comprimat Aerul comprimat este una din sursele cele mai des utilizate la bordul navei în diverse acţionări, fiind totodată ieftin şi uşor de produs.

Ca domenii de utilizare a aerului comprimat la bord, se amintesc: pornirea (lansarea) motoarelor, acţionările pneumatice (valvule, spirai, porţi etanşe, etc.), acţionarea uneltelor (maşini de găurit, polizoare, etc.), uz gospodăresc, sisteme de automatizare pneumatică (ca element de comandă sau execuţie).

Diversitatea domeniilor de folosire a aerului comprimat la bordul navei face din instalaţia de producere a lui una din instalaţiile indispensabile navei în asigurarea unei navigaţii sigure. Din aceste considerente, normele de Registru impun ca această instalaţie să aibă un agregat de rezervă, deoarece trebuie să asigure o funcţionare automată a compresoarelor în orice condiţii. Agregatul de rezervă poate fi constituit dintr-un compresor sau motocompresor acţionat manual.

În funcţie de numărul şi amplasarea consumatorilor, instalaţia de aer comprimat se poate realiza după principiul autonom sau pe grupe de consumatori, cu circuite liniare sau inelare. Din cauza vitalităţii reduse, nu se utilizează principiul centralizat.


Magistralele de aer comunică cu compresorul şi buteliile ce pot fi amplasate în compartimentul maşini sau în staţiile de stingere a incendiilor.

Aerul comprimat se obţine cu ajutorul compresoarelor. Compresoarele sunt agregate care au ca scop comprimarea aerului la presiuni înalte, într-o treaptă sau în mai multe, rolul lor fiind completarea rezervei de aer din butelii, când acestea se golesc.

După modul cum se realizează comprimarea aerului, compresoarele sunt:
• volumice, la care ridicarea presiunii se realizează prin reducerea volumului unei cantităţi de aer închis în interiorul unui spaţiu delimitat, aspiraţia şi refularea fiind intermitente (cu piston, respectiv rotative – cu lamele, cu lobi, elicoidale);
• dinamice, la care mărirea presiunii se realizează prin transmiterea energiei cinetice unui curent de aer şi transformarea acesteia în energie statică, aspiraţia şi refularea fiind continue.
Compresoarele cu piston se folosesc pentru debite relativ mici dar presiuni mari. Compresoarele dinamice nu au utilizare în domeniul naval datorită debitelor mici şi presiunilor relativ mici.

În figură este reprezentată schema de principiu a unei instalaţii de aer comprimat cu magistrală inelară. Semnificaţia notaţiilor este următoarea: 1 – compresor; 2, 6 – magistrale de aer; 3, 5 – armături de distribuţie a aerului; 4 – butelii de aer comprimat; 7 – tubulaturi de alimentare a diferitelor grupe de consumatori.

După ce aerul este curăţat de particulele solide, ajunge în compresor, trece printr-un separator a particulelor de ulei şi este uscat într-o instalaţie de uscare. Se admite ca umiditatea relativă a aerului să fie de maxim 40%, pentru a împiedica coroziunea. Prin intermediul casetelor de distribuţie 3, aerul ajunge apoi în buteliile 4. Distribuţia către consumatori se realizează cu ajutorul casetelor 5. De la magistrala 6, există ramificaţii cu armături de reducţie pentru circuitul de joasă presiune. Instalaţia se proiectează cu legătură între compartimentele de la pupa şi prova navei astfel încât, la nevoie, aerul să poată ajunge la orice consumator.

Aerul comprimat este depozitat la o presiune mult mai mare decât cea necesară pentru utilizare în scopul reducerii volumului buteliilor. Pentru reducerea presiunii aerului la valoarea de utilizare, pe tubulaturi se montează armături de reducţie care au rolul de a menţine automat o presiune în circuitul de alimentare. La creşterea cu 10% a presiunii admise a aerului, se deschid automat supape de siguranţă care elimină aerul din circuit, până la stabilizarea presiunii sub cea maximă admisă.


Tag-uri: sistem, aer comprimat, nave, barci, ambarcatiuni



Categorie: Arhitectura Navala  - ( Arhitectura Navala - Archiva)

Data Adaugarii: 26 January '10


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :