FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 704
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Mijloace de cooperare eficienta intre familie si scoala in cazul copiilor cu dizabilitati

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Mijloace de cooperare eficienta intre familie si scoala in cazul copiilor cu dizabilitati

 Q:   Intreaba despre Mijloace de cooperare eficienta intre familie si scoala in cazul copiilor cu dizabilitati       
Mijloace de cooperare eficienta intre familie si scoala in cazul copiilor cu dizabilitati In toata lumea , ca şi în România angajarea şi responsabilitatea familiei in educaţia copiilor este fundamentală pentru reuşita participării şcolare. La orice copil, în mod particular la copii cu CES, gradul de interes şi de colaborare a părintilor cu şcoala este cel mai adesea direct proporţional cu rezultatele şcoalre obţinute de copii. Psihopedagogia moderna, centrată pe copil se bazează pe convingerea că familia este principalul educator şi cu cel mai mare potenţial de modelare. Familiile copiilor cu CES sunt adesea responsabile de copiii lor tot restul vieţii.

Un rol foarte important al şcolii este de aceea în context acela de a sprijini familiile să aibă incredere în resursele proprii, de a face faţă greutăţilor cu care ele se confruntă.

Implicar ea familiilor în ameliorarea educaţiei copiilor cu CES a condus multe schimbări pozitive, adesea in modalităţi radicale. În SUA de pildă, legea federală de promovare a dreptului la educaţie in şcolile obişnuite pentru copii cu dizabilitaţi (faimoasa Lege 94 – 142 din 1975) a fost adoptată după ce o familie câştigat în instanţă procesul intentat unei şcoli obişnuite care le refuzaseră accesul copilului cu o dizabilitate. În Italia, cam în aceiaşi perioadă, familiile au susţinut puternic ieşirea copiilor cu dizabilitaţi din şcolile speciale şi trecerea lor masivă în şcolile obişnuite. Şi în România, familiile şi asociaţiile de persoane ori părinţi ai copiilor cu dizabilitaţi au contribuit substanţial, mai ales după 1989, la adoptarea unor măsuri de ameliorare a calităţii şcolarizării copiilor cu CES.

Cadrele didactice ar trebui să aplice criteriul „celei mai puţin periculoase presupuneri”. De pildă, dacă un program educaţional utilizat de un parinte a fost ineficient, aceasta s-a întâmplat pentru că programul a fost ineficient şi nu că familia a aplicat necorespunzător acest program.

O explicaţie completă a dificultăţilor copilului la şcoală este esenţială pentru părinţi.
Nici un specialist sau cadru didactic nu ar trebui să spună parinţilor că „numai este nimic de făcut” pentru copilul lor.

Programele de intervenţie şi sprijin ar trebui să implice familiile la maximum. Ele ar trebui să fie construite astfel incât să satisfacă nevoile copilului în contextul larg al nevoilor familiei. Părinţii ar trebui să fie recunoscuţi ca fiind cei mai potriviţi în relatarea istoriei, comportamentului şi nevoilor copilului. Ei ar trebui să aibă acces total la toate informaţiile educaţionale şi la „diagnosticele” copilului.

Forme de colaborare si sprijin reciproc (şcoală – familie)

Ca şi în cazul copiilor, familiile sunt foarte diferite, necesităţile lor de a fi sprijinite sau posibilităţile de a oferi sprijin sunt extrem de diveres. Fiecare familie are potenţialul şi nevoile sale unice, care trebuie valorizate corespunzător de către şcoală.

Comunicarea şi colaborarea eficientă dintre profesori şi părinţi se bazează pe cateva elemente:

- Respectul (reciproc) – poate fi modelat adesea de către cadrele didactice. Este important să se plece de la premisa că parinţii sunt cei mai importanţi „profesori” din viaţa copilului; respectul şi tactul oferit de cadrul didactic faţă de complexitatea unor probleme poate induce respectul reciproc.
- Atitudinea imparţială, care solicită gândirea pozitivă şi deschisă despre familii, evitarea judecăţilor evaluative şi dezaprobatoare. Atitudinea imparţială înseamnă incurajarea familiilor de către profesori să-şi evalueze propriile decizii, fară a influenţa cu propria lor părere.
- Empatia faţă de parinte poate fi usor sesizată de acesta prin deschiderea la dialog şi comunicare sinceră, sensibilă.

Formele de colaborare sunt:

• Activităţile de oferire a informaţiilor – în cadurl acestora familiile primesc informaţiile din partea persoanelor autorizate. Exemple de acest fel de activitaţi sunt: avizierele, scrisori şi bilete, carneţele de corespondenţă, telefoane, publicaţii, programe de întalnire cu parinţii, şedinţe.
• Activitaţile de împărtăşire a informaţiilor – cele mai obişnuite activitaţi de acest tip sunt şedinţele cu părinţii – profesor.
Informaţiile sunt oferite de asemenea prin intermediul unor carnete în care se notează istoria devenirii copilului, performanţele acestuia, dar şi problemele întampinate.
• Sprijinul colaborativ pentru curriculum-ul. Părinţii pot juca rolul de profesori acasă şi pot supraveghea studiul suplimentar al copilului în scopul sprijinirii.
• Pregătirea părinţilor – cere atât părinţilor cât şi spcialiştilor să-şi aloce timp pentru pregătirea si programele educaţionale ce vor fi aplicate.

Situaţiile de non-colaborare dintre familie şi şcoală sunt frecvente. Ele sunt cauzate de motive diverse, de percepţii diferite ale părinţilor şi cadrelor didactice cu referire la valoarea şcolii, a copiilor, etc.

Grupurile de sprijin constituite din părinţi (ai copiilor cu CES)

Parinţii acestor copii au nevoie de a se intâlni cu alţi părinţi care au copii cu CES, mai ales dacă este vorba de probleme de acelaşi fel sau asemnatoare. Aceste grupuri le oferă acestora şansa de a-şi comunica informaţii, de a da şi de a primi un suport emoţional, de a lucra ca o echipă cu interese comune in favoarea copiilor. Modalitaţile de organizare şi activitaţile propuse pot fi foarte diverse in funcţie de problematica şi potenţialul copiilor, a şcolii, a contextului comunitar. Important şi esenţial în buna funcţionare a grupului este cultivarea sentimentului de comunitate.

Implicarea părintilor ca factori de decizie este esenţială

Parinţii copiilor cu CES îşi stabilesc cel mai adesea anterior venirii la şcoală relaţii cu specialişti şi servicii ale comunităţii. Informaţiile oferite de parinţi pot fi incluse in luarea deciziilor privitoare la copiii cu CES.

Formarea unei echipe de sprijin care să includă şi parinţii

Funcţionarea unor asemenea echipe este optimizată dacă ele cumprind şi părintele copilului ca şi cadru didactic care predă la clasă respectivă. Uneori chiar si membri al personalului nedidactic al şcolii pot aduce date utile la reuniunile acestei echipe. Instituirea unei colaborări autentice între cadrele didactice, elevi, familiile lor şi specialişti este un proces complex, care cere timp, energie prundenţă, adesea mult bun simţ şi bună credinţă. Este important de menţionat că în acest proces nu numai copiii sunt cei care învaţă.
Referinte:
1) Mara, D – Strategii didactice în educaţia incluzivă, Ed. Didactică şi Pedagogică, 2005
2) Ungureanu, D – Educaţia integrată şi şcoala incluzivă, Ed. De Vest, Timişoara, 2000
3) *** Cerinţe speciale în clasă, UNICEF, Bucureşti, 1995
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: scoala, ces, nevoi speciale, educatie, integrare, societate, comunitate



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 03 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :