De câţiva ani buni, întreaga şcoală românească este supusă unui efort de schimbare, de adaptare la cerinţele impuse de noua societate democratică.

Şcoala este mediul social – organizatoric în care universul copilului se extinde depăşind constrângerea dependenţei materne. Aici copilul evoluează social, unde se cultivă un tip comportamental şi moral care să dezvăluie şcolarului căile de comportare ca individ liber, tolerant, cu respect faţă de ceilalţi.

Educaţia este cea care desăvârşeşte fiinţa umană, educaţie pe care copilul o primeşte în familie, în grădiniţă, în şcoală şi de la comunitate.

Pentru consolidarea unui set de valori stabil şi c oerent care sprijină şcoala în formarea, la copii, a unei conduite moral – civice, a unui stil de viaţă sănătos, emoţional, fizic, am urmărit implicarea familiei prin parteneriat.

Efectele parteneriatului cu părinţii sunt de natura performanţelor şcolare crescute, a accesului deschis spre tehnologia informaţiei şi a comunicării, a frecvenţei şi a punctualităţii îmbunătăţite, a vandalismului redus în rândul copiilor, a dezvoltării personale a adulţilor implicaţi. Un parteneriat eficient nu se construieşte pe loc; este nevoie de timp pentru câştigarea încrederii, intercunoaşterea potenţialului, definirea scopurilor comune şi activarea concertată a resurselor.

Familia reprezintă elementul cheie în socializarea copilului cu colectivul clasei, fiind consultată cu privire la activităţile educative din şcoală şi cu privire la activităţile opţionale pe care doresc să le desfăşoare copiii.

Am urmărit să-i atrag pe părinţi în jurul şolii şi să desfăşor o intensă activitate de propagandă pedagogică în mijlocul lor. Diferite forme şi metode care şi-au probat eficienţa în practica şcolilor noastre sunt: adunările părinţilor, consultaţiile şi convorbirile în grup sau individuale, vizitele la domiciliu ca şi antrenarea părinţilor în diferite probleme ale şcolii, în comitetul de părinţi al clasei sau al şcolii. În relaţia directă cu părinţii am căutat să dau dovada de tact şi principialitate şi să leg strâns munca educativă a părinţilor de sarcinile instructiv-educative ale şcolii. Ajutată de comitetul de părinţi al clasei am alcătuit planul de muncă , temeinic legat de sarcinile care se ridică în faţa clasei, a şcolii, a societăţii.

Implicarea părinţilor a condus şi la conştientizarea rolului lor în educaţia intra şi extracurriculară şi le-a suscitat dorinţa de a se implica mai mult în realizarea tuturor activităţilor propuse. Astfl, părinţii au contribuit la procurarea vestimentaţiei pentru dansul : “Jocul fulgilor de nea” ; sceneta: “Micul ecologist “ ; realizarea de imagini foto şi video cu acţiunile la care participă copiii; sprijinirea deplasării acestora la obiective turistice : Parcul “ Romanescu “ din Craiova, Complexul muzeistic “ Constantin Brâncuşi “ din Tg-Jiu . O altă implicare a părinţilor a fost în asigurarea participării copiilor la spectacole pentru copii şi la concursurile : “Prietenii naturii” , “Zâmbete sub soare”, “ De ziua ta copile ! “ , precum şi la festivalul de folclor “Cântecele Amaradiei “ .

De asemenea, am organizat vizite la locurile de muncă ale părinţilor, vizite ce au vizat părinţii care găsesc mai greu timpul necesar pentru a întreţine relaţii stânse cu şcoala sau părinţi care se lasă convinşi mai greu să colaboreze, să sprijine măsurile educative luate de şcoală sau cazurile când în comportarea sau pregătirea la învăţătură a unor elevi apar fenomene negative ale căror cauze trebuie căutate în mediul familial.

Întinzând o mână prietenească părinţilor ai căror copii au rezultate nesatisfăcătoare şi un comportament deviant, am organizat convorbiri şi am purtat discuţii referitoare la intensificarea controlului muncii individuale de studiu acasă , am prezentat lectorate edificatoare cu exemple din viaţa cotidiană şi am constatat progrese vizibile în conduita şi comportamentul elevilor.

Părinţii trebuie să-şi cunoască bine copilul, să ii stimuleze spontaneitatea , fantezia, independenţa, iniţiativa, încrederea în sine şi asumarea riscului creator. Copilul nu este o maşină, un ceas, un televizor care dacă nu funcţioneză, îl loveşti, îl repari, schimbi o piesă sau cumperi alt obiect. El are suflet , trebuie să se dezvolte din toate punctele de vedere, să răzbată în viaţă până ce ajunge om în toată firea, "să se poată descurca singur", dar nu la întâmplare.

Pentru copil, în universul familiei tatăl reprezintă puterea, autoritatea şi siguranţa iar mama un teritoriu de refugiu, de înţelegere, de ajutor, pe care el, copilul, le aşteaptă.

Am sugerat părinţilor să recurgă la metoda cea mai adecvată - dialogul cu copilul – care poate avea loc în orice împrejurări : la plimbare, la joacă, la muncă, la spectacol, în excursie.

Comportamentele educaţionale ale părinţilor, chiar dacă sunt bine intenţionate, pot avea efecte negative asupra copiilor din cauza neadecvării lor la particularităţile de vârstă şi individuale, la situaţiile concrete de acţiune , la sistemul de cerinţe adresate copiilor.

Elevul are nevoie de părinţi calmi, înţelegători, destul de maleabili în raporturile cu copilul, fără a da dovadă de slăbiciune. El are nevoie să simtă că părinţii se ocupă de el, că iau parte la micile lui necazuri şi la problemele care-l interesează şi că nu se dezinteresează de ceea ce se întâmplă la şcoală. Dar, în acelaşi timp el are nevoie de un cadru de disciplină destul de ferm pentru a nu-l lăsa sa-şi închipuie că libertatea lui e fără margini şi , totodată, să ştie că părinţii săi împărtăşesc acelaşi nivel de exigenţă. Astfel, părinţii trebuie conştientizaţi că singura investiţie de valoare, niciodată falimentară, pe care o familie o poate face pentru copil este investiţia pentru mintea şi sufletul acesteia.

Cunoştinţele cu conţinut moral – civic se transmit şi prin metoda exemplului, copilul având modelul pe care-l imită. Exemplul poate fi oferit pe două căi : calea directă - exemplul viu in care modelul îl constituie învăţătorul, familia, membrii comunităţii şi calea indirectă - prin intermediul artei cât şi al literaturii prin care personajele sunt reliefate ca modele. Copiii sunt puşi în situaţia de a trăi şi reflecta asupra faptelor descrise , îşi însuşesc anumite norme de conduită, îşi conturează convingeri, încep să aprecieze diferite situaţii de viaţă personală sau colectivă.

Copilul în şcoală este văzut ca o entitate unică şi irepetabilă şi este ajutat de învăţător să se simtă important şi respectat, şi să îşi menţină un echilibru stabil cu sine însuşi şi cu mediul social şi ambiental.

Prin întregul lui conţinut, - parteneriatul educaţional şcoală - familie – comunitate – contribuie prin căi specifice la punerea bazelor conştiinţei moral cetăţeneşti, la însuşirea de către copii a regulilor de comportare civilizată, la cultivarea în rândul acestora a spiritului de ordine şi disciplină, a conştiinţei, hărniciei, respectul pentru cei în vârstă şi faţă de colegi, modestie şi curaj. Copilul are posibilitatea de a se compara cu co-vârstnicii pentru a-şi întări în felul acesta sentimentul conştiinţei de sine, percepţia de sine, imaginea de sine.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, copii, scoala, gradinita, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 27 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---