Modul specific în care interacţionează structura familială cu realizarea funcţiilor ei (sexuală şi de reproducere, social-psihologică, educaţională, economică, recreaţională) conduce implicit la conturarea anumitor stiluri de viaţă familială, definind tipuri de căsnicii.

Tipologia mariajelor, deşi are în vedere caracteristicile diferenţiale ale funcţionării unor cupluri conjugale şi grupuri familiale situate de obicei pe aceleaşi coordonate spaţio-temporale (mediu fizic sociocultural, economic-istoric), analizează mariajele prin prisma criteriilor general-definitorii ale vieţii de familie : coeziune, stabilitate, tensiune, conflictualitate, capacitate de adaptare, integrare şi dezvoltare acestea determi nand climatul socioafectiv al inacţiunii maritale. Este cunoscută în acest sens tipologia maritală a lui F. Kiinkel (1947), bazată pe analiza c duitelor interacţionale ale partenerilor, în procesul a modării lor mutuale, în cadrul căreia pot fi distinse :

- tipul căsniciei furtunoase, caracterizată prin aspectul „spasmodic" al ritmului acomodării intradiadice, cu alternarea fazelor de „camaraderie", afecţiune şi corii topire, împietrire şi „gol", crize care se pot prelungi uneori ani. în acest tip de căsnicie frustrările par a fi resirnlţate în mai mare măsură decat cedările, rigiditatea partenerilor în adaptare prevaland „mulării polare interpersonale". Totuşi aceste cupluri nu au „curajul" şi „forţele necesare unor „revoluţii" interioare, care să schimbe cursul' căsniciei fie în sens pozitiv, fie negativ, soţii continuand de obicei să-şi consume viaţa de cuplu prin oscilaţii afective cu mare consum tensional ;

- tipul căsniciei molatice bazată, după concepţia autorului, „pe menţinerea reciprocă de egoisme, polaritatea partenerilor fiind incompletă şi adesea inautentică, prin investirea doar a laturii „comode", liniştite, plate, „lipsite de vlagă" şi fără efortul neliniştitor şi emoţional al „simţirii celuilalt". Unitatea cuplului este astfel iluzorie, fiind pandită de pericolul pseudocăsniciei, bazată pe supraaprecieri şi cedări menite să evite criza Eului, dar practic păstrand distanţa afectiv-cognitivă între parteneri. Fiecare partener „trece astfel greutăţile vieţii pe umerii celuilalt, fără a le purta răspunderea" ;

- tipul căsniciei dure reuneşte partenerii într-o formulă de parţială angajare, printr-un comportament relaţional reciproc rigid, al caracterelor „împietrite". Comunicarea este redusă în condiţiile unei susceptibilităţi mutuale, care menţine distanţa între partenerii ce se percep si valorizează ca potenţiali „agresori la integritatea celuilalt". Acest comportament, care lasă impresia unui Eu puternic, ascunde de fapt fragilitate interioară şi frica de angajare în parteneritate, cu riscul unei modificări a propriei personalităţi. Partenerii ce se pot încadra în tipul aresta de căsătorie afişează o conduită relaţională rezervată (sunt împotriva duioşiei şi intimităţii, mangaierile le apar copilăreşti, orice încercare de „a se deschide" si apropia sufleteşte de „celălalt" e considerată o ofensă sau un pericol ; se cunosc foarte puţin, fiecare ţinandu-şi ganrile, reveriile şi sentimentele pentru sine).

Confuziile gerate de gradul scăzut al comunicării conduc de obicei la criză, căsnicia devenind „arena" în care cercul răzbunărilor reciproce se repetă la infinit.
Departe de a epuiza posibilităţile tipologiei maritale, tipurile de căsnicii analizate de Kiinkel au meritul de a releva dinamica acomodării şi asimilării intradiadice conjugale şi „pericolele disfuncţionale" cu care se confruntă cuplul, inerente dezvoltării, ca şi dezorganizării sale.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---