Receptivitatea scăzută pentru corecţie şi reeducare a rolului conjugal constituie o altă cauză a eşecului terapeutic. Cu cit actul terapeutic familial este mai precoce instituit, cu atat şansele terapiei sunt mai mari. Cristalizarea unor conduite şi concepţii defectuoase, după un număr mai mare de ani de convieţuire patogenă, scade considerabil şansele de reuşită.

Se pare că, în general, cuplurile de tineri sunt mult mai receptive în a „învăţa" să convieţuiască sănătos şi satisfăcător. Pierderea speranţei şi a creditului acordat şansei de schimbare sunt mai frecvente la cuplurile disfuncţionale cu „vechime" în căsătorie, care tind să se obişnuiască cu s tilul disfuncţional, cu preţul unor consecinţe psiho şi sociopatogene. Refugiul în boală este cel mai frecvent fals remediu, dar concomitent simptom al debusolării conjugale.

Un alt tip de dificultate l-a constituit intervenţia inoportună, de subminare a actului psihoterapeutic de către persoane exterioare cuplului, cu o oarecare autoritate asupra lui (părinţi, socri, prieteni etc), ceea ce reflectă, pe de o parte, absenţa unor modele culturale de acceptare şi utilizare a ajutorului „specializat", ştiinţific în problemele delicate ale cuplului, pe de altă parte, o atitudine de rezervă şi anxietate faţă de acest gen de intervenţie mai puţin cunoscut.

în ceea ce priveşte aspectul strict tehnic în desfăşurarea terapiei conjugale menţionăm ca o dificultate trecătoare o uşoară demobilizare la unii pacienţi în etapa iniţială de reconstrucţie a rolurilor conjugale, care, prin specificul prescriptiv şi prin exersarea în jocul de rol corectiv, creează o senzaţie de „artificial", inautentic. Introducerea modelelor corective de comportament treptat în existenţa cotidiană rezolvă însă acest prim impas, cuplul automotivandu-se în continuare prin întărire pozitivă pentru „schimbare".

Şansa producerii unor efecte pozitive distensive în relaţia conjugală încă de la primele şedinţe terapeutice creşte gradul de cooperare şi calitatea achiziţiilor formative. Accentuarea iniţială a crizei conjugale prin actul terapeutic nu conduce întotdeauna la eşec, creînd doar o temporizare a unei bune cooperări ulterioare. Eşecul se produce însă întotdeauna cand erorile conduitei terapeutice antrenează într-o relaţie neadecvată pe unul dintre parteneri, accentuandu-se un acest caz „ruptura" între cei doi.

Din dificultăţile pe care le-am înregistrat în experienţa noastră terapeutică conjugal-familială deducem necesitatea selectării cazurilor, a flexibilizării modelului terapeutic în conformitate cu situaţiile disfuncţionale tipice, a evitării pe cat posibil a erorilor de conduită terapeutică, precum şi a stimulării prin toate mijloacele a motivaţiile prerecuperatorii ale familiei aflate în impas.

Apelul la „ajutor şi sfat" competent, atat în probleme de educaţie premaritală, maritală, cat şi în terapia disfuncţiilor familiei, este o atitudine şi o concepţie cu un important determinism sociocultural.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 05 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---