Elevii handicapati, ce prezinta dificultăţi de învăţare, sunt acei elevi care riscă să nu se înscrie în direcţia finalităţilor educaţionale cu vocaţie universală, deoarece prezintă întârzieri semnificative faţă de nivelul obişnuit al achiziţiilor şcolare, în raport cu programa şi cu cadrul de referinţă constituit de majoritatea colegilor. Aceste întârzieri îi contrariază pe cei din jur, fiindcă majoritatea elevilor nu au deficienţe fizice, intelectuale sau senzoriale. Acest tip de persoană este apreciat de obicei de anturaj ca neavând potenţialul intelectual necesar pentru achiziţiile şcolare proiectate. Conceptul Educatiei pentru toti are in vedere tocmai nevoia de a deschide structurile de educatie pentru a primi si sprijini pe toti copiii.

In mu lte tari s-a cazut de acord asupra faptului ca elevii handicapati mintal au dreptul egal de a invata alaturi de copiii normali, in aceeasi scoala.
Schimbarile care au loc in toate domeniile vietii sociale au afectat viata scolara, astfel incat noile prevederi ale scolii moderne propun ca toti elevii sa aiba sanse egale la educatie si sa li se ofere posibilitatea de a fi integrati in societate.

Educatia pentru toti a fost definita (Salamanca, 1994) ca acees la educatie si calitatea acesteia pentru toti copiii. S-au identificat doua obiective generale:

1. asigurarea posibilitatii participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cat de diferiti sunt ei. Participarea presupune, in primul rand, acces si apoi gasirea cailor ca fiecare sa fie integrat in structurile care faciliteaza invatarea sociala si individuala, sa-si aduca contributia si sa se simta parte activa a procesului. Accesul are in vedere posibilitatea copiilor de a se integra in scoala si de a raspunde favorabil solicitarilor acesteia.
2. calitatea educatiei, se refera la gasirea acelor dimensiuni ale procesului, continuturilor invatarii si calitatii agentilor educationali, care sa sprijine invatarea tuturor, sa asigure succesul, sa faca sistemul deschis, flexibil, eficient si efectiv. Comunicarea, consilierea şi orientarea elevilor cu cerinţe educative speciale generează sarcini delicate şi dificile pentru dascăli. Ca să le rezolve competent, ei trebuie să fie informaţi, formaţi şi dedicaţi.

Pentru a se adresa tuturor copiilor si a deveni deschisa, flexibila, adaptata si orientata spre fiecare si pentru toti, educatia trebuie sa presupuna in practica o schimbare de optica. Este vorba de o noua orientare care pune accentul pe cooperare, parteneriat, invatare sociala si valorizarea relatiilor positive, umaniste in educatie.

Aceasta orientare are in vedere schimbari in urmatoarele componente:
1. Educatie – Educatie in general, cu referire la principii, proces, produs si beneficiar.
2. Scoala – Educatia scolara, care se refera la abordarea generala, strategii si durata programelor propuse.
3. Societate – Legaturile necesare intre formele educatiei si agentii acesteia, ceea ce inseamna, in primul rand, nevoia de parteneriat social (familie, comunitate, societate) pentru indeplinirea sarcinilor educatiei moderne.
4. Individ – Se pune accentul pe valorizarea fiecarei persoane, pe o abordare pozitiva, umanista a relatiilor si a rolului fiecarui participant la procesul educational.

Conform principiului respectarii particularitatilor individuale ale elevului si educatia trebuie adaptata la nevoile copilului. Consilierea individuală este considerată o activitatea foarte importantă. Elevul este ajutat să îşi cunoască situaţia prezentă şi să anticipe situaţii viitoare, în care îşi poate folosi caracteristicile şi potenţialul pe o cale satisfăcătoare pentru sine şi benefică pentru societate. Astfel comunicarea didactica capata, din ce in ce mai mult valentele unei comunicari terapeutice, devine mai profunda, capata forma comunicarii totale, prin tot felul de mijloace, care ii sporesc eficienta: jocul, modelarea, comunicarea cu ajutorul imaginilor si cuvintelor.

Comunicarea se refera la transmisie si schimb de informatii intre oameni, la circulatia de impresii, trairi afective, judecati de valoare, comenzi cu scopul de a obtine modificari comportamentale la individ, manifestate in reprezentarile, cunostintele acestuia.

Daca intre persoanele ce comunica nu sunt contradictii, comunicarea poate fi eficace; in caz contrar, efectul nu va fi cel scontat.

In cadrul comunicarii urmarim cateva scopuri principale si anume:
- receptorul sa ne asculte cu atentie mesajul;
- sa accepte comunicarea cu noi;
- emitatorul sa poata produce schimbari asupra receptorului.

Comunicarea este o necesitate vitala a omului, ea caracterizeaza fiinta umana inca de la aparitia acesteia. Comunicarea evolueaza odata cu societatea si, ca sa traiesti in societate, trebuie sa comunici.

Actul comunicarii se constituie in procedeele si mijloacele de transmitere a informatiilor intre persoane. Se cunosc patru moduri de comunicare:

1. directa – se desfasoara intre doua persoane, fiind necesare anumite conditii: emitatorul si receptorul sa fie apropiati in spatiu si cei doi sa se cunoasca si sa foloseasca acelasi limbaj.
2. indirecta – nu este necesara apropierea in spatiu a partenerilor. Scrisul realizeaza un transfer vizual al mesajului si asigura pastrarea acestuia in timp.
3. multipla – raspandirea mesajului tiparit (scrisul si audiovizualul)
4. colectiva – emitatorii sunt grupuri de indivizi care, prin intermediul purtatorului de informatie transmit mesajul altor grupuri care, la randul lor, pot deveni emitatori.

In comunicarea scolara profesorul exercita influente sociale de natura educationala asupra elevilor, indeosebi in procesul de comunicare care consta in schimbul de mesaje intre interlocutori. Orice proces de comunicare presupune urmatoarele componente:

- sursa emitatoare;
- codul utilizat (verbal, non-verbal);
- canalul de transmitere al mesajului (auditiv, vizual);
- continutul si forma mesajului;
- sursa receptoare (receptorul).

Comunicarea dintre elev si profesor poate fi, in acelasi timp, o comunicare de grup (un schimb de mesaje intre toti subiectii clasei) si o comunicare interpersonala (un schimb de mesaje cu un elev).

A comunica inseamna a supravietui si a invata pe altii sa supravietuiasca. Comunicarea se realizeaza prin intermediul limbajului, forma specifica de activitate umana.

Comunicarea didactica poate fi definite ca un schimb de mesaje cu continut specific, intre cadrul didactic si elev. Se realizeaza oral, in scris, pe cale vizuala.
Comunicarea didactica este eficienta atunci cand atat profesorul cat si elevul respecta anumite cerinte.

Cerintele profesorului:

- claritatea mesajelor;
- utilizare unui limbaj adecvat si accesibil elevilor, potrivit nivelului lor de intelegere, corespunzator varstei;
- precizia mesajului, cu evitarea formularilor ambigue;
- prezentarea interesanta a materiei predate;
- asigurarea unui climat adecvat comunicarii.

Cerinte ale elevului:

- sa posede cunostinte anterioare, necesare invatarii care urmeaza;
- sa cunoasca limbajul utilizat de professor (sau de calculator, in cazul invatarii asistate de calculator);
- sa fie motivati pentru a invata;
- sa aiba capacitate de concentrare pentru a putea receptiona si intelege mesajul profesorului.

Nici o comunicare nu poate semana cu cealalta, chiar daca are aceeasi tema si se desfasoara in acelasi loc.

Randamentul comunicarii didactice nu se reduce la formularea continuturilor verbale. Profesorul, prin modul de comportare in clasa, fata de elev, reuseste sa fie mai convingator in transmiterea mesajului.

Modele ale comunicarii didactice.

In cadrul procesului de integrare a elevilor cu deficiente mintale, se poate apela la modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita, profesorul specialist in munca cu elevii handicapati raspunde de educarea lor.

Modelul bazat pe folosirea unei camere de instruire si resurse separate, in cadrul scolii obisnuite consta in existenta unei incaperi in cadrul unitatii pentru copiii normali, care se afla in grija unui professor specialist in activitatea cu handicapatii mintali. De obicei, copilul handicapat este inscris intr-o clasa de copii normali si profesorul acelei clase raspunde de el. Profesorul merge la centrul de resurse pentru sfaturi, instructiuni speciale pentru anumite materii, cat si pentru a lua materiale de care are nevoie pentru a-l ajuta la ore. Profesorul este, de cele mai multe ori, membru al scolii obisnuite. El poate sa predea alaturi de profesorii clasei, poate sa-i indrume pe acestia si asigura sprijinul pentru copiii handicapati mintal. Profesorul mai detine disponibilitati in legatura cu pregatirea si punerea la dispozitie a materialelor didactice pentru ore.

Modelul se poate completa cu profesori asistenti (specializati in educatia copilului cu nevoi speciale), care sprijina profesorul clasei in timpul cursurilor pentru rezolvarea problemelor educationale ale copiilor handicapati mintal. Consilierea persoanelor cu insuficienţe, deficienţe sau dizabilităţi are caracteristici specifice. Pregatirea si educarea lor are loc în colaborare cu medici, psihologi, psihopedagogi, asistenţi sociali, cu familia. Dascalul obţine de la specialişti informaţii despre interpretarea conduitei elevului şi le pune la dispoziţia acestuia, cu evidenţierea aspectelor pozitive şi posibilităţilor, oportunităţilor de integrare (şcolară, profesională, socială).

Perspectiva din care lucrează profesorul este de întărire a părţilor pozitive, de maximizare a potenţialului copilului, pentru asumarea de roluri sociale posibile şi realiste, care oferă perspectiva unor performanţe bune. Handicapul poate fi diminuat în multe cazuri. Soluţia preconizată indică răspunsuri educative adecvate la nevoile elevului, formulate ca cerinţe speciale. Când aceste răspunsuri sunt adecvate şi suficiente pentru susţinerea dezvoltării personale şi adaptării şcolare, atunci se poate vorbi de o posibilă integrare socială şi profesională.

Avantajele acestui model sunt urmatoarele:

- elevii pot locui acasa;
- se ofera ajutor imediat si specializat, pe masura cerintelor;
- asigura o gama larga de materiale si aparatura;
- da posibilitatea de a invata de la copiii normali in situatii sociale normale.

Exista si dezavantaje, si anume:

- daca profesorul specialist lipseste, copiii nu pot participa la ore;
- clasa pentru handicapati mintal poate fi privita ca un element separate de scoala obisnuita;
- copiii din clasa speciala pot fi izolati de copiii normali si de profesorii din scoala obisnuita.

Modelul bazat pe profesorul itinerant, specializat in activitatea cu elevii handicapati mintal evita dezavantajul deplasarilor, deoarece copilul urmeaza scoala pe care o gaseste la cea mai mica distanta de domiciliu, el fiind parte integrate din clasa pentru copiii normali, fiind de obicei in minoritate.

Copilul este instruit de profesorii clasei normale si este sprijinit de un profesor itinerant, care indruma profesorii clasei in legatura cu alegerea si folosirea metodelor de predare cele mai adecvate, da instructiuni copilului in vederea dobandirii unor abilitati speciale sau in domenii mai dificile ale programei.
Modelul comun bazat pe un profesor itinerant, specialist in activitatea cu handicapatii mintal, care deserveste toti copiii handicapati mintal dintr-o anumita zona geografica, isi propune sprijinirea copilului si a familiei de indata ce acesta a fost depistat de serviciile medicale ca fiind deficient mintal. Profesorul itinerant va lucra mai intai cu parintii, sfatuindu-i cu privire la nevoile timpurii ale copilului si, pe masura ce copilul creste, va ajuta parintii sa alcatuiasca un program de invatare timpurie. Profesorul evalueaza capacitatea copilului si, cand estea cazul, va produce un program de stimularea simturilor lui. Profesorul itinerant va facilita alegerea scolii adecvate, va oferi sfaturile necesare celorlalti profesori.
Frecventa vizitelor profesorului itinerant variaza in functie de nevoile copilului.

Acest model are avantajul de a nu necesita cheltuieli mari in vederea construirii de noi cladiri, copiii deficienti mintal pot urma scolile locale si pot sta cu familiile si comunitatile lor, se amesteca cu copiii normali.

Succesul acestui sistem depinde de atitudinea si gradul de cooperare de la clasa si de personalitatea, aptitudinile si responsabilitatea profesorului itinerant.

Nu este posibil sa existe modele care sa faca fata tuturor copiilor handicapati si, de aceea, este logic sa se mentina o varietate de astfel de modele, deoarece unii dintre copii se pot adapta bine in cadrul invatamantului integrat, in timp ce altii ar lucra in scolile speciale.

Prin identificarea in mod corect a nevoilor copiilor, mai intai, si apoi prin identificarea celei mai adecvate forme educationale de invatamant pentru a satisface aceste nevoi, se va realiza succesul scontat.

Modelele se dovedesc a fi eficiente in momentul in care sunt cladite pe bazele existente, ele trebuie sa ia in consideratie contextele: geografic, socio-economic, de invatamant si trebuie planificate cu atentie. Pentru dezvoltarea lor este necesara diversificarea gamei de servicii oferite acestor copii. Aceasta implica asigurarea unui invatamant integrat, in faza initiala numai copiilor cu deficienta mintala usoara, care au fost identificati ca fiind cei mai capabili de a avea succes in cadrul noului sistem. Pe masura ce copiii deficienti mintal fac progrese, si increderea in acest sistem se contureaza, atunci se va deschide drumul si copiilor handicapati moderati si severi de a beneficia de avantajele pe care invatamantul integrat le ofera.

Din experienta personala in urma predarii ca profesor de educatie plastica si respectiv de religie, la clasele in care au fost integrati elevi cu deficiente mintale, doresc sa pun in lumina urmatoarele:

- elevii din categoria mai sus amintita au nevoie de mai multa afectiune si talent pedagogic; folosirea unui limbaj simplu, clar faciliteaza intelegerea de catre ei a ideilor exprimate si ajuta la atragerea interesului fata de continutul lectiei;
- acestia trebuiesc aprobati, sustinuti si incurajati in mod constant, chiar daca lucrarile si realizarile lor nu se ridica la nivelul exigentelor;
- in aceeasi masura, insa, cu tact, trebuiesc disciplinati, astfel incat sa inteleaga necesitatea respectarii regulilor, a regulamentului scolar;
- sarcinile de lucru pentru acesti elevi trebuie sa beneficieze de un program propriu; notiunile predate la clasa trebuiesc adaptate la capacitatea lor de intelegere si memorare;
- profesorul trebuie sa foloseasca metode specifice, adaptate intelegerii acestora, de exemplu prin folosirea unor exemple simple, a unor povestiri care sa ilustreze si sa sprijine continutul ideilor;

Deficientele de comportament sunt destul de greu de remediat pentru acesti elevi ce fac parte din colectivul unei clase. Trebuie actionat prin discutii cu elevii clasei, care sa constientizeze problemele pe care le intampina colegii lor mai putin dotati psihic sau intelectual, ce au nevoie de intelegere si sprijin pentru insusirea materiei sau corectarea comportamentului (pentru cei cu iesiri agresive ori alte manifestari de indisciplina).

In activitatea didactica pe care o desfasuram in scoala, cu referire la pregatirea si educarea acestei categorii defavorizate de elevi, colaboram in mod constant cu profesorul itinerant, cu consilierul psihopedagog, precum si cu ceilalti profesori si cadrele de conducere ale scolii, in gasirea de solutii adecvate pentru integrarea in lor in colectivul clasei.
<sub>Referinte:
1. Pânişoară, Ovidiu-Ion, 2004, Comunicarea eficienta
2. Şoitu, Laurenţiu, 1997, Pedagogia comunicării
3. Paunescu C, Musu I., 1997, Psihopedagogie speciala integrata. Handicapul mintal. Handicapul intelectual.
4. Popovici D.V., 1999. Elemente de psihopedagogia integrarii.
5. Popescu G., Plesa O., 1998, Handicap, readaptare, integrare.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: handicap, didactic, invatare, educatie, deficiente fizice, deficiente mintale

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 05 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---