Armonia celor două medii educaţionale, care-l ajută pe copil să facă paşii potriviţi spre umanitate

O concepţie tripartită familie-copil-grădiniţă nu poate exista decât în condiţiile în care, el, dascălul care vine în contact cu copilul, posedă în orice clipă informaţia validată, profundă, despre etapele structurării eului despre caracteristicile de personalitate ale copilului într-o anumită etapă .

Am văzut nepermis de mulţi dascăli care consideră drept indisciplină, o conduită anume a copilului, care în fapt reprezintă doar necunoaşterea normelor.

Am experimentat un sistem pedagogic, în care el, dascălul, responsabilul, stabileşte un număr minim de r eguli, cu adevărat importante pentru copil şi tot el dascălul de echilibru, este constant în aplicarea lor.

Relaţia va fi centrată pe ce să facă (comportamente) copilul şi nu pe ceea ce nu trebuie să facă .

Responsabilitatea educatorului se citeÅŸte pe copil.
Dacă mediul este pozitiv, nu încape sancţiunea .
Copilul nu este mic , pentru a fi etichetat !
Sentimentele copilului trebuie acceptate aÅŸa cum sunt !
Educatorul trebuie să vină spre copil cu o ofertă sinceră, cu înţelegere, prietenie, afecţiune şi ajutor, în condiţii dificile.
Încrederea în copil, este vitamina care îl salvează . Este singura relaţie care construieşte !

În ceea ce priveşte relaţia cu familia, aceasta presupune uneori multă aparenţă şi deci imposibilitatea schimbării a ceva.

Constatăm cu toţii că părinţii devin relativ, târziu atenţi la ce învaţă copilul lor.
Sunt încă destui care asociază învăţarea cu şcoala primară şi joaca cu grădiniţa .
De câte ori nu vedem chiar printre dascăli, părinţi care văd în copilul lor o jucărie drăgălaşă, şi nu ca pe o fiinţă cu probleme specifice. Nouă ni se par mici, pentru el sunt foarte serioase.

Deaceea când toţi oamenii mari din jurul copilului, vor înţelege că nu la şcoală , ci de la naştere începe instruirea, că şcoala începe acasă , cu mama şi tata, fraţi şi surori, şi abia mai târziu vine grădiniţa cu influienţele ei ce trebuie riguros organizate şi selectate.

Copilul are nevoie de siguranţă, afecţiune în oricare din aceste două medii, astfel se chirceşte.

Şi traumele ies la iveală mult mai târziu şi mult prea dureros.
Copiii spun uneori DA de teamă să nu piardă afecţiunea părinţilor lor.
Copiii au nevoie de parteneri reali de joc. Pentru copil este esenţial, dar la fel de importantă este participarea părintelui la joc.

Părintele vrea dovada zilnică : o poezie, un cântecel sau o numărătoare în limba engleză. Mulţi vor teme pentru acasă. Sigur, cel mai uşor este dascălului care trece comod şi afirmativ pe lângă aceste întâmplări, pentru a nu stârni conflicte.
Aceste atitudini defavorizează copilul, nu-l ajută.
Copiii nu au nevoie de atitudini negativiste din partea niciuneia din ce le două medii, au nevoie de exemple concrete :

Ceea ce nu vrei să facă copilul, să nu faci să vadă copilul.
Astfel, vom vedea, cum de altfel şi vedem, copiii retraşi, neliniştiţi sau dimpotrivă conflictuali şi agresivi.
Atât părinţii cât ţi educatorii constituie pentru copii modele.
Este normal să credem că aceste modele nu trebuie să fie conflictuale.
Toţi adulţii din jurul copiilor trebuie să aibă capacitatea de a coopera.

Nu facem un mesaj pentru adultul care se copilăreşte, ci pentru ca ei, adulţii, să privească vârsta copilăriei cu cea mai mare seriozitate, dar şi cu afecţiune responsabilă .

Familia trebuie să rămână prima şcoală a copilăriei. Şcoala are obligaţia de a informa părinţii corect şi competent cu privire la ceea ce aceştia au de făcut pentru a realiza împreună un front comun.

Parteneriatul cu familia şi comunitatea trebuie să fie armonios şi real.
Orice întâlnire trebuie să aibă sens, să determine achiziţii durabile. Nu neapărat programele constituie, aşa încât dacă observăm comportamente agresive, deviante, nu trebuie decât să stabilim de urgenţă o întâlnire tematică şi situaţiile nu vor degenera în conflicte. Trăirea în comun a sărbătorilor este un prilej de apreciere între cei trei subiecţi ai relaţiei tripartite, astfel încât un copil să fie vitaminizat sufleteşte şi social.

În cadrul comunităţii, Biserica este instituţia care atrage spre ea, din ce în ce mai mulţi cetăţeni.

Copiii practică împreună cu educatoarele şi părinţii rituri privind sentimentul dintre aceştia.

Numai prin practică religioasă, virtuţile religioase, promovate prin biserică sunt generate de resorturi interne, sufleteşti de o deosebită profunzime, sentimente şi trăiri care se transformă în acte comportamentale.

Sărbătorile religioase sunt aşteptate cu interes şi trăite intens de către copii împreună cu educatoarea şi familia.

Numai împreună vom reuşi să umanizăm mediu în care creşte copilul, fără prejudecăţi, fără resentimente, ci numai vizualizând clar şi creativ, construcţia aceasta grea, dar nu imposibilă, numită tripartitismul Şcoală – Familie – Comunitate.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: armonie, medii, educatie, umanitate

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 20 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---