Actul de conducere a fost un subiect de reflexie din timpuri foarte îndepărtate, urmărindu-se creşterea eficienţei atât a întregului organism condus cât şi a fiecărui membru ai acelui organism.

Un violonist izolat se dirijează singur, dar o orchestră, are nevoie de dirijor.
Încercând o definiţie a conducerii se poate afirma că reprezintă un ansamblu de activităţi intenţionate care asigură funcţionalitatea normală şi eficientă a unui organism social şi a componentelor sale.

Din punct de vedere psihologic, în actul conducerii o importanţă deosebită o are influenţa liderului asupra persoanelor din grup oare de fapt se materializează in autoritate psihică şi putere de persuasiune.
Totd eauna cei care au condus cu eficienţă au considerat cunoştinţele acumulate ca fiind secretui muncit lor şi n-au găsit de cuviinţă ca aceste lucruri să fie dezvăluite celorlalţi.

La aceste cunoştinţe nu pot ajunge oamenii ce trăiesc numai in sclavia simţurilor. Ele pot fi pătrunse doar cu intelectul, simţite cu inima şi cunoscute printr-o superioritate spirituală şi printr-o cugetare adâncă.
Henry Fayol, considerat de specialişti ca întemeietorul conducerii ştiinţifice, cuprinde între atributele acesteia prevederea, organizarea, comanda, coordonarea şi controlul.

Ulterior specialiştii în domeniu au mărit această listă a atributelor conducerii, ajungânduse la un număr de 24: previziunea, organizarea, comanda, coordonarea, controlul, planificarea, promovarea, evidenţa, diagnoza, prognoza, decizia, reglarea, conducerea, proiectarea, utilarea, operarea, dirijarea, îndrumarea şi comanda, motivarea şi comanda, menţinerea şi dezvoltarea unui climat de muncă, antrenarea, motivarea, efectuarea şi evaluarea.

Din ce în ce mai mult în societate se impun: sobrietatea, decenţa, spiritul de dăruire, patriotismul în fapte, iar actul de conducere este mijlocul cel mai propice prin care aceste calităţi pot deveni realităţi, chiar într.o atmosferă tulbure, în care înşelăciunea este încă rentabilă.

Actul de conducere devine încet, încet o combinaţie între artă şi ştiinţă, între inteligenţă şi responsabilitate.
In conducerea unui grup de oameni nu se călătoreşte pe autostrăzi, şi nici pe drumuri bătute, şi nici nu ţi se deschid uşi, ci se croiesc totdeauna drumuri noi şi se deschid uşi pentru prima dată.

In relaţiile cu ceilalţi oameni, fiecare din noi trebuie să învăţăm, să înlocuim ura cu afecţiunea şi să strivim minciuna cu adevărul. Să înţelegem că avem în jurul nostru oameni, cu bucurii şi cu dureri, cu virtuţi şi cu păcate, cu inimi care bat şi cu suflete care aspiră la împliniri mai mici sau mai mari.

Interesantă este bogăţia semantică a cuvântului latin ARS, ARTIS consemnată în dicţionar: „îndemânare, talent, măiestrie, învăţătură, ştiinţă, profesie, născocire, posibilitate), regulă, teorie" şi mai ales mi s-a părut relevantă expresia străveche: ARS DUCIS - talentul unui comandant, îndemnat de aceste considerente, dar, cu deosebire, de imperativele vieţii reale, am purces, cu încredere la redactarea paginilor următoare, care, sperăm, vor aduce cititorilor bucurie şi folos.

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 24 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---