Cu excepţii, oamenii au tendinţa de a-şi face munca de mântuială. Cel mai adesea, în jurul nostru vom da de incompetenţa agresivă. In rare situaţii vom constata că a învins competenţa în actualul context.

Educaţia, privită ca un leac pentru toate relele, nu are efect asupra incompetenţei.
Din cauza incompetenţei, în şcoli rezultatele sunt slabe, guvernele nu pot menţine ordinea, armatele nu câştigă victoria, iar tribunalele nu împart dreptatea.
Observam că în fiecare domeniu se află un numâr de persoane care nu sunt în stare să-şi îndeplinească sarcinile pentru care sunt angajate.
Se apreciază că într-un colectiv, cinci la sută din angajaţi sunt supercompetenţi ; optze ci la sută - mediu competenţi ; zece la sută - incompetenţi şi cinci la sută - superincompe-tenţi. Majoritatea aparţine categoriei mediu competenţilor, în timp ce categoriile celelalte sunt în minoritate.

Incompetenţa banală, de regulă, nu este un motiv de concediere, ea fiind doar o barieră în calea promovării, dar de cele mai multe ori, supercompetenţa duce frecvent la concediere, deoarece are tendinţa permanentă de a submina ierarhia. Sunt supuşi concedierii, deci, supercompetenţii şi superincompetenţii.
Intr-o ierarhie, fiecare tinde să urce până la nivelul lui de incompetenţă. Aşadar, cu timpul (presupunând că în acea ierarhie există suficiente trepte) fiecare se ridică până la nivelul său de incompetenţă şi rămâne acolo.
Pentru un şef incompetent, mijloacele sunt mult mai importante decât scopurile, iar hârţogăria şi „practica relaţiilor înalte sunt preocupările lui de bază.
Şeful incompetent, care nu dispune de putere de decizie suficientă, manifestă o preocupare excesivă pentru completarea documentelor, a formularelor, indiferent dacă acestea servesc sau nu la ceva. El nu va permite nici o abatere, oricât de mică, de la rutină.

Competenţa cuiva nu este evaluată de colectivul în care munceşte, ci de superiorii săi ierarhici. Dacă aceştia sunt competenţi îl vor aprecia în funcţie de rezultatul muncii utile, adică de îndeplinirea sarcinilor pentru care a fost angajat.
Dacă superiorul este un incompetent, el va lua drept competenţă : comportamentul, punctualitatea, respectul faţă de superiori, ordinea în hârtii, neobservând cum sunt îndeplinite atribuţiunile proprii postului.

Subalternul cu o capacitate redusă de judecată independentă se supune întotdeauna şi nu are păreri sau idei originale. Superiorul incompetent este convins că toate acestea sunt calităţi şi îl promovează în ierarhii până când, vreo neşansă îl va plasa într-un post, unde va trebui să ia decizii şi atunci incompetenţa sa devine publică.
Nepriceputul ajuns într-o funcţie importantă recurge, de regulă, fie la înăsprirea aplicării regulamentelor interne, fie la elaborarea de noi reglementări pentru situaţii rare, care nu se încadrează foarte bine în regulamentele existente. Aceste acţiuni servesc, în concepţia lui, la consolidarea funcţiei ocupate.

Asemenea indivizi îi vei vedea purtând discuţii interminabile la telefon, uneori chiar cu proprii subalterni, lăsând persoanele din încăpere să aştepte ; ei doresc să demonstreze celor din urmă cât sunt de importanţi, cât de mult muncesc şi, mai ales, ce răspunderi îi „apasă". Asemenea atitudine demonstrează însă lipsă de educaţie şi de respect faţă de oameni. Când eşti sunat la telefon, iar în birou sunt şi alte persoane, şi nu este o problemă deosebită, amână politicos convorbirea !

---

Tag-uri: lider, psihic, inteligenta

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 24 September '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---