FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 984
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Aspecte ale integrarii scolare a elevilor cu deficiente de auz profunde

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Aspecte ale integrarii scolare a elevilor cu deficiente de auz profunde

 Q:   Intreaba despre Aspecte ale integrarii scolare a elevilor cu deficiente de auz profunde       
Aspecte ale integrarii scolare a elevilor cu deficiente de auz profunde La nivel mondial, peste două treimi din cele 600 de milioane de persoane din întreaga lume, care au un anumit tip de dizabilitate, trăiesc în ţări în curs de dezvoltare sau în ţări cu economia în tranziţie. Persoanele cu dizabilităţi sunt abuzate şi discreditate permanent în fiecare ţară din lume şi doar o mică parte din ele beneficiază de educaţie sau reabilitare.

Atât în ţările mai vechi ale Uniunii Europene cât şi în cele noi intrate, în ultima perioadă, s-au adoptat Strategii Naţionale şi s-a conturat câte un cadru legislativ specific care, în concordanţă cu respectarea Drepturilor Omului să asigure persoanelor cu dizabilităţi o integrare socio – profesională corespunzătoare şi cât mai aproape de nevoile acestora.

Ţările est – eu ropene desprinse din „blocul comunist”, au început în ultimele două decenii să descopere că pe lângă agricultori, clasa muncitoare şi intelectuali există multe alte categorii de persoane care se confruntă în „tăcere” cu problemele traiului zilnic. Cauzele problemelor lor nu erau atât de natură economică, cât ţineau mai mult de domeniul relaţiilor interumane care depăşeau cadrul familial, datorită mentalităţilor existente în societate.

România nu face excepţie nici de la afirmaţia că persoanele cu dizabilităţi sunt excluse din viaţa comunitară, nici de la cea privind existenţa exemplelor de bună practică. Integrarea României în Uniunea Europeană presupune şi „rezolvarea” unor probleme sociale de integrare a diverselor categorii de populaţie. Printre acestea se numără şi persoanele cu dizabilităţi ale căror nevoi specifice se limitează la nivelul trebuinţelor de autonomizare: rampă de acces în clădiri, semnalizări audio – vizuale, etc şi la suportul socio– economic acordat prin serviciile sociale specializate promovate de politicile guvernamentale.

Dupa schimbările politice din 1989 au apărut dispoziţii constituţionale si legale, precum şi ratificarea documentelor internaţionale privind respectarea si apărarea drepturilor copilului (inclusiv cel deficient sau cu cerinţe educative speciale),drept urmare era necesar ca, în învaţământul special românesc sa se pună din ce în ce mai mult accentul pe principiile si obiectivele stipulate în Declaraţia de la Salamanca, Regulile Standard privind cerinţele educative speciale si Declaratia pentru apărarea drepturilor copiilor, cum ar fi:

- Integrarea copilului/ elevului deficient în şcoală/ societate;
- Accesul elevului deficient la orice formă de educaţie;
- Egalizarea şanselor pentru toţi copiii.

Ca urmare, în toamna anului 2001, venirea copiilor din şcolile speciale in şcolile obişnuite a produs un şoc pentru cadrele didactice, directorii şcolilor, parinţi si elevi.

Ulterior, nerezolvarea problemelor apărute în integrarea acestor copii au evidenţiat că:

- nu au fost facute pregătiri prealabile pentru aceasta acţiune, ea fiind realizată ca o voinţă decizională, la nivel naţional;
- integrarea s-a realizat numai la nivel formal, fiind vorba doar de o integrare fizică a elevilor in clase. Pentru o integrare functională, reală este nevoie de schimbarea atitudinii faţa de elevul cu cerinţe educative speciale, de înţelegerea participării şi succesul acestuia;
- majoritatea cadrelor didactice reclamă o nevoie acută de sprijin ( modalitati de personalizare a intervenţiei educaţionale, metode de lucru etc)
- aparitia Metodologiei de organizare si functionare a serviciilor educationale pentru copiii/elevii deficienti, integrati în scoala publica, prin cadre didactice itinerante si de sprijin (OMEC NR.4653/8.10.2001 ) ulterior integrarii elevilor, ceea ce a facut ca serviciile suplimentare ce asigura succesul integrarii sa nu existe in cele mai multe judete.
- şcoala si, mai ales, curriculum-ul nu au fost adaptate la cerinţele educaţionale ale copiilor decat la nivel declarativ – in certificatele de orientare şcolară, nu în actele oficiale ale cadrelor didactice
- a crescut numarul copiilor cu abandon şcolar, familia renunţând de multe ori la şcolarizarea copiilor lor cu nevoi speciale;
- a crescut numarul copiilor neşcolarizati, multi copii cu cerinte speciale nefiind primiţi in şcolile, gradiniţele obişnuite;
- parinţii copiilor cu cerinţe educative speciale sunt, la rândul lor, marginalizaţi – ei reclamă nevoia de sprijin, îndrumare;

In acest context, adolescenţii si tinerii cu dizabilitati sunt printre cei cu cele mai mari necesităţi dintre toţi copiii. Ei trebuie sa faca faţă izolarii sociale, săraciei si discriminării.

Datorită dificultăţilor întâmpinate de tinerii cu dizabilităti, ca urmare a neadaptării corespunzatoare a mediului fizic si informaţional la specificul dizabilităţii (tipul si gradul de handicap), accesul acestora la învaţământul liceal si superior este extrem de greu, oferta de servicii educaţionale existente fiind foarte limitată. De obicei, tinerii cu un grad mai usor de handicap urmează ruta de profesionalizare dată de şcolile de artă si meserii. Un număr foarte mic de adolescenţi cu dizabilităţi finalizează cu diplomă de bacalaureat cursurile liceale şi îşi pot continua studiile în învaţământul superior. O problemă deosebită o au tinerii cu intelect normal, dar cu deficienţe senzoriale sau motorii. Aceştia nu au şansa sa urmeze o formă de învaţământ superior, din cauza faptului ca nu pot frecventa cursurile liceale decat într-o foarte mică măsură . De obicei, preferă sa se orienteze către şcolile de meserii.

Pentru ca o şcoală tradiţională să devină o şcoală incluzivă este necesar sa privim schimbarea la nivelul şcolii. Exista câteva condiţii care trebuie îndeplinite pentru a începe sa schimbam:
• Efectivitatea: orice schimbare devine reala numai daca este adusa la nivel de practica efectiva în unitatea în care se doreşte a fi introdusa.
• Accentul strategic pe resursa umana: conceperea, realizarea şi evaluarea este de competenţa educatorilor, dar este nevoie în acceaşi masura şi de reprezentanţii comunitaţii, de parinţi şi, mai ales, de elevi.
• Motivarea: cei ce realizeaza schimbarea trebuie motivaţi, încurajaţi, recompensaţi şi sa li se recunoasca dreptul de a greşi.
• Participarea: se refera la implicarea concreta în realizarea schimbarii a tuturor celor interesaţi.
• Expertiza: utilizarea expertizei recunoscute în concepere, realizare şi evaluare.
• Formarea: fara ca principalii „actori” ai reformei, profesorii (dar nu numai ei) sa fie formaţi în spiritul schimbarii, fara ca ei sa fie încurajaţi sa-şi înnoiasca atitudinile, concepţiile şi comportamentul profesional, schimbarea are şansa de a eşua.

Un asfel de exemplu îl constituie şcolile vocaţionale, care sunt mult mai deschise în a accepta diversitatea umană. În şcolile de artă întâlneşti elevi rromi, elevi cu dificultăţi de învăţare, elevi cu deficienţe senzoriale vizuale şi chiar auditive, care reuşesc să-şi compenseze deficitele prin talent şi să se integreze cu mai puţine dificultăţi de adaptare.

Este chiar ceea ce au în comun învăţământul special şi cel vocaţional, bazele unei şcoli incluzive.

Integrarea se bazează pe convingerea că adulţii lucrează în comunităţi incluzive, alcătuite din persoane de diferite rase, religii, aspiraţii, cu sau fară dizabilităţi. Tot aşa, indiferent de vârstă, copiii au nevoie să crească şi să înveţe în medii asemănătoare celor în care vor lucra ca adulţi, iar şcoala este principala instituţie care trebuie să raspundă acestei nevoi.
Referinte:
ANCA, M., Psihologia deficienţilor de auz, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2001
Miroiu, Adrian (coordonator), “Invatamantul romanesc azi”, Polirom, Iasi, 1998.
PUFAN,C., Probleme de surdopsihologie, EDP, Bucureşti, vol. I,1972, vol.II, 1982
SĂNICĂ, I., Elemente de psihopedagogia deficienţilor de auz, Secretariatul de Stat pentru Handicapaţi, Bucureşti 1994
SĂNICĂ, I., POPA, M., Psihopedagogie specială. Deficienţe senzoriale, Editura Pro Humanitate, Bucureşti,1997
Stanciulescu, Elisabeta, “Teorii sociologice ale educaţiei”, Polirom, Iaşi, 1996
TUCKER, I., POWELL, C., Copilul cu deficienţe de auz şi şcoala, Editura Charme Scott, Bucureşti, 1983
M. ZLATE, C. ZLATE “Cunoasterea si activitatea grupurilor scolare”( Editura Politica” - Bucuresti 1982)
sursa imaginii : newslettersdelivered.com


Tag-uri: integrarea scolara, deficiente de auz, dizabilitati, handicap, scoala



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 10 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :