După cea 20 de ani de existenţă comună, maturizarea psihologică şi psihosocială a relaţiei tinde în anumite cazuri la a se aplatiza, la devitalizare. Creativitatea relaţională, iniţiativa şi disponibilitatea pentru schimbare, în sensul îmbogăţirii contactelor şi comunicărilor reciproce, diminuează simţitor, adesea ea îmbrăcand, la unul dintre soţi sau la ambii, tendinţe şi conduite de „evaziune" extraconjugală. Este momentul acutizării conflictelor conjugale de maturitate, în care reproşurile, disonanţele, neîmplinirile sunt mai clar conştientizate şi amplificate. Soţul îşi frecventează mai des prietenii (grupul personal), preferă mai mult loisirul individual, concomit ent neglijandu-şi sau rezolvandu-şi formal sarcinile familiale.

Apar, la un număr de cazuri, conduite adulterine tranzitorii, abandonul temporar, scindarea afectivă a relaţiei conjugale. Sentimentele de frustraţie se angrenează şi potenţează mutual, distorsiunile de percepţie interpersonală sunt din ce în ce mai ample. Se reinstituie un „joc de rol" bazat pe rivalitate şi frustraţie, angajand adesea, în momentul critic, şi copiii proaspăt deveniţi adulţi. Tot acum pot apărea aşa-numitele formule conjugale de tipul „vieţilor paralele", însoţite de obicei, de depresii reactive, cel puţin în cazul unuia dintre parteneri (abandonatul), sau fără consecinţe psihopatologice, în cazul paralelismelor simetrice (soţii îşi desfăşoară viaţa cu relativă satisfacţie, mai mult individual şi mai puţin împreună).

După o perioadă de îndepărtare reciprocă, consorţii revin de obicei la o relativă coerenţă a relaţiei conjugale, care îşi desfăşoară cursul pană la finele biologic al unuia dintre ei.

Rezultatele cercetatorilor indică faptul că, în cuplul cu copii, sciziunea tardivă a relaţiei conjugale este de obicei psihosocială, dar mult mai rar legalizată, ca urmare a barierelor sociale formale şi informale (opinia publică, atitudinea critică a copiilor, rudelor şi nepoţilor). S-au înregistrat, de asemenea, unele diferenţe interacţionale între cuplurile cu copil unic şi cele cu mai mult de doi copii.

Astfel, în familiile cu copil unic predomină un model conjugal-parental bazat de cele mai multe ori pe rivalitate (69,2% din 110) ; în familiile cu mai mult de doi copii, cooperarea devine formula-cheie a existenţei familiale (68,6% cazuri din 105). Aceste date conduc la ideea că numărul de copii corelează pozitiv cu stilul interactional bazat pe cooperare, favorizand stabilitatea şi consolidarea familiei. Familiile cu copil unic prezintă o evoluţie interactional mai expusă tensiunilor, datorită prevalentei modelului competitiv conjugal-parental.

---

Tag-uri: familie, cuplu, societate, relatii

---

Categorie: Psihologie  - ( Psihologie - Archiva)

Data Adaugarii: 30 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---