FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,627
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Transformarea unui elev intr-un bun cetatean

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Transformarea unui elev intr-un bun cetatean

 Q:   Intreaba despre Transformarea unui elev intr-un bun cetatean       
Transformarea unui elev intr-un bun cetatean Cea mai dificilă sarcină a şcolii, dacă luăm în consideraţie calitatea comportamentelor în care se obiectivează ea, iar nu proiecţiile şi prescripţiile programatice care sintetizează idealul educaţiei moral-civice este aceea de a face educaţie morală.

Cadrul didactic se confruntă cu multiple dificultăţi metodologice în a adapta comportamentele elevilor după o altă strategie decât cea oferită de primul mediu de socializare al copilului- familia.

Cercetările psihopedagogice atestă faptul că formarea profilului moral al personalităţii este un proces îndelungat care îşi are originea în familie, se continuă în întreaga şcolaritate şi se consolidează pe tot parcursul devenirii umane.

Educaţia moral-civică urmăreşte formarea unui set de compete nţe civice necesare şi suficiente, pentru a face din copil un bun cetăţean.

Întrebarea care se pune este cum înţelegem copilul ca bun cetăţean? Pentru un răspuns corect trebuie să privim personalitatea micuţului cetăţean dintr-o dublă perspectivă temporală.

Din perspectivele prezentului, copilul este ucenicul care învaţă din toate experienţele sale sociale. El poate greşi în comportamentul său, dar trebuie ajutat de către adulţi să se corecteze. Persuasiunea şi grija adultului, în special a învăţătorilor, pentru a modela cu răbdare şi responsabilitate civică comportamentul elevilor este deci dimensiunea numită prezent.

Dimensiunea viitorului ne aminteşte mereu că aşa cum vom forma copiii de astăzi, aşa vor fi cetăţenii de mâine. Societatea îşi reproduce în indivizii tineri liniile de forţă, idealurile, tendinţele manifeste, dar mai ales pe cele latente ale generaţiilor adulte, în speţă ale părinţilor. Indivizii unei societăţi sunt aşa cum i-a format societatea. Tinerii reproduc şi ceea ce are bun şi ceea ce are rău societatea respectivă. O societate sănătoasă are în sine mecanisme suficiente de a asigura reproducerea de către generaţiile tinere cu deosebire şi preponderent, ceea ce are bun. Ea posedă în sine suficiente mijloace educaţionale şi de altă natură, de a împiedica reproducerea multiplicativă a răului.

Educaţia moral- civică urmăreşte să contribuie, după forţele ei, la reproducerea binelui social, la formarea civilităţii. Bine organizate, dar mai ales solidare cu celelalte dimensiuni etico-civice ale învăţământului şi ale societăţii, puterile educaţiei moral- civice pot deveni o forţă deloc de neglijat. Educaţia moral-civică urmăreşte un ansamblu de obiective. Primul este formarea civilităţii, cu nucleul său, voinţa bună. Voinţa bună este forţa ce proiectează şi realizează, intenţionat şi cu efort, binele în viaţa socială. Pentru că în orice act uman este prezentă intenţia ce se proiectează în scopurile mărturisite sau implicite, este prezentă şi voinţa –voinţa bună sau reversul său, voinţa rea. Indiferenţa sau neutralitatea în domeniul moral înseamnă păcatul, ca să nu spunem mai mult- păcatul complicităţii prin tăcere. Platon spunea „ Căci mă tem că este un păcat să treci pe lângă dreptate, când ea este târâtă în noroi şi să nu o sprijini atâta vreme cât încă răsufli şi glăsuieşti’’.

A forma un bun cetăţean, a-l învăţa pe copil să-şi construiască civilitatea înseamnă a-l instrui şi a-l educa civic. Necunoaşterea, ignoranţa poate fi şi este de multe ori cauza comportamentelor reprobabile. Din punct de vedere socio- juridic necunoaşterea nu te absolvă de responsabilitate.

În esenţă, considerăm că educaţia civică constă în însuşirea de către copil a unui sistem de cunoştinţe cu privire la structura, cauzalitatea şi funcţionalitatea ansamblurilor civice care pot fi instituţii, comportamente, individuale sau colective, norme, legi, etc. ce constituie cadrul socio- civic al existenţei cotidiene, precum şi structurarea deprinderilor, capacităţilor, atitudinilor, modelelor comportamentale şi trăsăturilor de personalitate necesare omului pentru a se integra cu sens şi creator în structurile vieţii sociale contribuind la buna funcţionare şi evoluţia acestora. Aşa cum s-a observat, instrucţia civică se detaşează în ansamblul educaţiei civice ca o componentă necesară, dar nu suficientă în formarea civilităţii. O metodă formulată implicit este aceea a „ demontării socialului’’ pentru a putea fi înţeles şi explicat de către copil.

Cunoaşterea procesului formării conştiinţei şi conduitei morale, a relaţiei dintre latura morală şi celelalte aspecte ale educaţiei, a rolului diferiţilor factori în formarea convingerilor, sentimentelor şi obişnuinţelor morale trebuie să stea în atenţia specialiştilor, dar şi a învăţătorilor.

La intrarea în şcoală, copilul dispune de o oarecare experienţă de viaţă care poate fi valorificată, dar acest lucru nu este suficient. Cadrul didactic trebuie să-l introducă pe elev în universul valorilor morale, să-l facă să înţeleagă semnificaţia acestora, să dobândească capacitatea de a distinge ceea ce este frumos, bun, adevărat.

Pentru ca aceste cunoştinţe să se transforme în conduite, este necesar să fie însoţite de anumite trăiri afective, ca suport energetic, componenta cognitivă şi cea afectivă fiind indispensabile în formarea conştiinţei morale, dar nu şi suficiente. Adăugăm aici şi efortul de voinţă, care conduce la formarea convingerilor morale ca nucleu al conştiinţei morale.

Procesul formării conştiinţei morale este lung şi anevoios, iar transformarea acesteia în conduită presupune corelarea tuturor componentelor fundamentale ale acestui proces: obiective, conţinut, metode, mijloace, forme de organizare, metode de evaluare. Îmbinarea tuturor acestora într-un sistem, desprinderea elementelor de bază, unitatea aspectului teoretic cu cel practic şi fundamentarea actului educaţional pe principii ştiinţifice reprezintă baza unei educaţii morale corespunzătoare.

Tehnicile educative specifice acestui domeniu sunt şi cele influenţate într-o mare măsură de angajarea stărilor afectiv- emoţionale ale copilului ceea ce le face mai neputincioase decât cele utilizate în procesul achiziţionării cunoştinţelor.

Cu toate acestea un educator responsabil este conştient de valoarea intervenţiei sale cât şi de dificultăţile pe care le comportă. El ştie, de asemenea, că în sfera educării, a formării personalităţii copilului/tânărului nu se pot oferi reţete şi formule miraculoase care să-l conducă cu lejeritate pe un drum prestabilit, la capătul căruia să îl aştepte rezultatele anticipate.

Este de presupus că – în cele din urmă – tocmai aceste căutări pentru elaborarea celor mai eficiente strategii de lucru dau farmecul şi frumuseţea profesiunii de educator.

Sub efectul unor astfel de stări încercăm şi noi stabilirea unor coordonate psiho-educaţionale şi a unor tipuri de interdependenţe în domeniul educaţiei morale care pot fi de un anumit folos practicantului.

În acest sens devine util de a revizui câteva dintre cele mai importante rezultate ale cercetărilor în domeniu pentru a crea o bază teoretico-aplicativă necesară în intervenţia educativă.

Respectivele rezultate se pot constitui că adevărate premise metodologice a căror respectare va îngădui „fertilizarea solului” pe care urmeazăsă se „însămânţeze” proiectele educative concrete.

Prima dintre ele inspiră un adevărat optimism pedagogic: comportamentul moral se învaţă. Performanţele în adoptarea acestui tip de comportament sunt sensibil diminuate în cazul copiilor cu Q.I. scăzut, în situaţia afectării gradului de discernământ, ori în condiţiile în care copilul se dezvoltă într-un mediu social care-I oferă modele comportamentale străinede valorile morale acceptate convenţional. Studii foarte vechi (Harrower, 1934) au demonstrat că, de obicei, copiii cu handicap de intelect şi că cei cu un statut socio-economic scăzur (defavorizaţii!) tind să adopte cu multă uşurinţă un comportament imoral. Aceste constatări confirmă că zestrea nativă influenţează calitatea comportamentului moral doar atunci când este afectat nivelul dezvoltării psihice normale a copilului şi că, pe de altă parte, mediul social exercită o acţiune hotărâtoare prin sisitemul de valori pe care îl promovează.

O altă premisă esenţială din perspectiva muncii educative este următoarea: comportamentul moral se obiectivează în forme observabile ale conduitei.

De altfel, educatorul şcolar este interesat chiar de această latură a comportamentului moral: cea exteriorizată, adică aceea care se pune în evidenţă în relaţiile pe care copiii le stabilesc între ei, sau cu adulţii sau în raporturile lor cu societatea pe baza respectării normelor de convieţuire pe care comunitatea le impune.

Ceea ce este foarte semnificativ din perspectiva activităţii educaţionale este că formele exteriorizate ale comportamentului moral sunt dirijate din interior de mobiluri mai mult sau mai puţin conştientizate.

Cunoaşterea acestui aspect îl va ajuta pe educator să nu mai greşească atunci când îl consideră pe copil resposabil de toate manifestările sale ca şi cum ar fi în totalitate conştientizate. Din acest punct de vedere se întâmplă deseori că unii copii să fie admonestaţi şi sancţionaţi pentru fapte pe care le-au săvârşit „fără să-şi dea seama”, deci în mod neconştientizat, ceea ce le creează un teribil sentiment de frustaţie.

În evoluţia stărilor de conştiinţă ale copiilor se produc unele transformări de care este necesar să se ţină seama.

Acest aspect a fost evidenţiat cu multă acurateţe ştiinţifică de către Jean Piaget în lucrarea „Judecata morală la copil”, unde a semnalat că, până să ajungă la o maturitate morală copilul va trece de la stadiul realismul moral la stadiul relativismului moral. Aceasta înseamnă că, mai întâi, el respectă litera regulii morale (ceeace ise cere!) şi, abia apoi; într-o ipostază superioară a evoluţiei lui , spiritul normei morale (ceea ce trebuie, ceea ce e dezirabil). În acest fel îşi va modifica , de exemplu, modul de a înţelege dreptatea, ori sancţiunea.

Suportul psihologic fundamental al susţinerii comportamentului moral este cel afectiv, cu mult mai iportant decât cel raţional.

Este uşor de observat că, de obicei, copilul imită comportamentul moral al unuia dintre părinţi, ori a unor persoane din anturajul imediat pentru că: îl iubeşte, îl admiră (e mai puternic, mai curajos…), ori pentru că acea persoană îi satisface într-o mai mare măsură plăcerile.

Cea mai veche şi mai directă modalitate de achiziţionare a comportamentului moral se realizează pe baza modelelor comportamentale pe care le oferă comunitatea (în speţă-şi în primul rând-familia).

Încă din primele clipe ale vieţii lui, copilul vine în legătură cu influenţele şi valorile morale pe care le promovează familia. Printre primele cuvinte pe care le învaţă sunt: trebuie sau ar trebui încât -se poate spune-, codul moral alcopilului se construieşte de la început pe structura a ceea ce e bine şi ceea ce e rău în înţelesul pe care familia îl atribuie binelui ori răului.

Achiziţionarea comportamentului moral poate rămâne exteriorizată stărilor de conştiinţă, dar în munca educativă nu se respectă principiul activismului în conformitate cu care copilul trebuie să devină co-participant la procesul propriei lui formări (morale în cazul nostru).

Câtă vreme educaţia morală rămâne la nivelul prescripţiilor (cu atât mai mult la nivelul constrângerilor) reuşitelor vor fi aparente.

Angajarea structurilor de profunzime presupune câştigarea copilului şi sub aspect motivaţional – raţiunea. Aceasta înseamnă că, deşi calea către reuşită începe de la structurile afective ale personalităţii copilului ea se desăvârşeşte numai după invadarea structurilor înalte ale intelectului care vor crea trebuinţa satisfacerii cerinţelor normative chiar şi atunci când acestea contrazic principiul plăcerii (cel care guvernează primordial conduita copilului).

Luarea în consideraţie a celor câteva premise enunţate creează posibilitatea identificării unor coordonate extrem de utile pentru direcţionarea acţiunii educaţionale concrete.

Prin urmare:

- calitatea rezultatelor obţinute de educatorul şcolar depinde, într-o bună
măsură, de achiziţiile (cunoştinţele, obişnuinţele, deprinderile, experienţele) morale a le copilului din etapa preşcolară a dezvoltării lui ;
- metodele şi argumentele cu cel mai mare efect la interlocutor sunt cele care au mare forţă persuasivă , angajând stările emoţionale şi motivaţinale ale subiectului ;
- întărirea comportamentelor dezirabile este posibilă atât prin metode
recompensative cât şi sancţionatorii , dar cele dintâi crează un mai mare
ataşament faţă de normă ;
- mai puternic decât orice metodă este modelul comportamental pe care îl oferă o persoană cu mare credibilitate şi atractivitate pentru cel ce suportă acţiunea/influenţa educativă ;
- este mai uşor de a forma comportamente de tip nou decât de a schimba (corect) obişnuinţele şi deprinderi morale vechi şi proaste ;
- strategiile schimbării comportamentelor şi atitudinilor trebuie să reparcurgă integral, pas cu pas, traseul formării respectivelor comportamnete şi atitudini prin dislocarea –în punctele esnţiale- a legăturilor care au condus la stabilizarea lor.

Se înţelege că o asemenea succecsiune desemnează situaţia ideală în acre copilul, înaintând în vârstă şi găsind cadrul social favorabil care să-I stimuleze maximul disponibilităţilor logico-afective, dobândeşte maturitatea şi nivelul de conştientizare necesar pentru exploatarea tuturor acestor oprtunităţi în folosul creşterii lui spirituale.

Realitatea contravine însă- alteori contrazice! – o astfel de desfăşurare, fie prin aceea că factorii influenţei sociale ( unde includem şi educaţia realizată în şcoală ) nu acţionează suficient de explicit, ori suficient de concentrat, fie prin aceea că subiectul uman nu manifestă suficientă receptivitate la influenţa socială, ori nu dispune de un nivel de dezvoltare psihică necesar unor prelucrări superioare a acestor influenţe, ori pentru că istoria personală îl poate aduce pe subiect în situaţii la limita existenţei în faţa cărora sistemul valorilor morale poate fi compromis.

În modelarea personalităţii copilului sub aspectul comportamentului moral se observă astfel cinci niveluri de condiţionare. Ele urmează să facă în mod distinct obiectul muncii de educaţie.

Din perspectiva educaţiei şcolare aceasta înseamnă că, atât în procesul dezvoltării cât şi în procesul schimbării unor obişnuinţe şi atitudini morale, cadrul didactic are nevoie să poată răspundă la câteva întrebări esenţiale:
- oare conduita morală indezirabilă a copilului este influenţată de modelele comportamentale pe care le oferă mediul obişnuit de existenţă al copilului ( prin părinţi, copiii din grupul de joacă şi de prieteni…) ?
- cunoaşte oare copilul regulile şi normele conduitei morale convenabile unei bune convieţuiri sociale?
- are copilul capacitatea de a valoriza corect cunoştinţele şi situaţiile morale?
- oare este posibil ca el să fi ajuns deja la anumite opinii şi convingeri opuse moralei sociale cu care ia contact în procesul socializării?
- în ce măsură conduita morală a copilului este produsul unor obişnuinţe morale defectuoase ( al căror fundament valoric nu-l mai conştientizează), ori rezultatul firesc al achiziţionării unor criterii valorice deplin conştientizate?! La şcolarul de vârstă mică şi mijlocie conştiinţa morală acţionează ca un sistem de constrângeri, ca un gardian intern care-l împiedică să greşească în raport cu un sistem de norme pe care le-a asimilat prin convieţuirea cu ceilalţi.

Răspunzând unor astfel de întrebări cadrul didactic conştientizează el însuşi modul cum se articulează segmentele de detaliu ale comportamentului moral.

Pe baza acestei acţiuni, ori de câte ori cadrul didactic constată prezenţa în conduita copilului a unor deprinderi morale neadecvate va putea proiecta recondiţionarea şi reorientarea valorică a unor date comportamentale prin parcurgerea următorilor paşi:

- amplasarea copilului în contexte generatoare de mesaje cu conţinut moral pozitiv;
- revizuirea şi reconsiderarea cunoştinţelor morale ale copilului prin căutarea argumentelor care să contrazică justificarea şi promovarea respectivelor deprinderi;
- furnizarea de argumente satisfăcătoare, credibile, impresioniste cu privire la avantajele respectării regulilor şi normelor morale acceptate social şi cu privire la dezavantajele ce decurg din nerespectarea lor;
- slăbirea forţei orientative a opiniilor şi convingerilor ce susţin deprinderile şi atitudinilor indezirabile;
- convertibilitatea conţinutului negativ al conştiinţei morale a copilului printr-o fundamentare nouă, pozitivă, mai înainte de a se fi aşezat şi stabilizat criteriile valorice ferme care configurează personalitatea tînărului de mai târziu.

Condiţionările şi interdependenţele accentuează rolul esenţial ce revine regulilor de întărire în achiziţionarea comportamentului moral. Sub acest aspect este hotărâtor de a evita stabilizarea unor condiţionări şi interdependenţe indezirabile şi, dimpotrivă, de a acţiona în favoarea stabilirii unor condiţionări şi interdependenţe dezirabile.

Altfel spus, pentru ca regulile de întărire să acţioneze într-un sens pozitiv, optimizator, ar fi necesar:

- să se asigure o anumită coerenţă influenţelor educative cu caracter moral ( ceea ce este permis într-un anumit moment să nu devină interzis în momentul imediat următor sau invers);
- să se evite contrarietatea mesajelor care-i sunt prezentate copilului la un moment dat ( ceea ce îi spune mama să nu fie contrazis de tata sau invers);
- reperele valorice să fie explicate ( un mediu educativ indiferent faţă de reperele valorice creează ambiguitate şi conflict interior, iar selecţiile valorice operează aleatoriu);
- valorile morale care fac obiectul proceselor de învăţare şi, mai ales, de reînvăţare să nu intre în conflict în mod dramatic cu sentimentul de posesiune, de teritorialitate, cu imaginea de sine, cu aşteptările personale; în acest caz ar fi recomandabil ca, mai înainte de formularea cerinţelor să se acorde un interes expres creării unei motivaţii superioare şi creşterii receptivităţii faţă de conţinutul mesajului moral.

Pentru a fi capabil de o asemenea intervenţie cadrul didactic însuşi are nevoie să-şi revizuiască comportamentul moral şi să se elibereze de anumite bariere şi mentalităţi, ştiut fiind că evoluţiile sociale atrag producerea unor mutaţii fireşti în climatul moral general.

Chiar copiii au acum faţă de părinţi cerinţe pe care ei nu le-ar fi avut la vremea lor. A crescut sentimentul libertăţii afirmării individului ceea ce adulţii nu sunt dispuşi să accepte cu uşurinţă.

Moral ar fi – în aceste condiţii – ca şi cadrul didactic să-şi reconsidere propriile criterii şi atitudini morale mai înainte de a se angaja în a face o astfel de educaţie.
Referinte :
1. Lecţia de educaţie moral- civică între necesitate şi creaţie, Prof DOINA CALOMFIRESCU, revista Învăţământul primar, Editura Discipol, Bucureşti, 1995, pagina 53;
2. Platon, Republica, în "Opere", vol. V, E.D.P., Bucureşti, 1986, pagina 133;
3. Aspecte psiho- educative ale achiziţionării comportamentului moral, Lector universitar doctor Liliana EZECHIL, revista Învăţământul primar, Editura Discipol, Bucureşti, 2000, pagina 26.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: elev, cetateni, educatie, societate



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 27 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :