Textul shakespearean ne ofera date mult mai pretioase, acelea ce privesc – pana la un punct, evident – bibliografia spiriuala a poetului. "Shakespeare este singurul biograf al lui Shakespeare", scria in articolele sale, marele ganditor si stilist Ralph Waldo Emerson.

Daca ar fi sa restrangem problema la cel mai usor mod demonstrabil aspect al bibliografiei spirituale ce se poate desprinde din opera lui W. Shakespeare, acela al informatiei, pana si cititorii neavizati isi pot da seama de amploarea si corectitudinea ei in mai multe domenii: teatru (prin operele Hamlet, Visul unei nopti de vara, Henric al V-lea), dreptul )prin piesele "Masura pentru masura", "Negutatorul din Venetia"), muzica (Richard al II-lea, Negutatorul din Venetia), pictura (prin operele "Venus si Adoni s", "Timon din Atena"), gramatica, logica, retorica )Zadarnicele chinuri ale dragostei), filozofie, etica ) in operele "Trolius si Cresida", "Hamlet"), navigatia) creatia "Furtuna"), botanica (Haml;et, Poveste de iarna etc.), astrologia, istoria si altele, fara sa aducem in discutie profunda cunoastere a vietii de la tara, targ, oras, a curtii regale, a folclorului englez etc.

Sursele de inspiratie- atatea cate au fostdeocamdata identificate (v. de pilda cele 6 volume ale lui G. Bullough, "Narrative and Dramatic sources of Shakespeare, New York, 1957), sunt iarasi foarte intinse si diverse- de la romanele cavaleresti, la proza Renasterii engleze, de la Biblie, Ovidiu si Vergilius, la Edmund Spenser, de la Belleforest la Holnished, de la Boccacio la Chaucer, de la Seneca, tragedianul, la Seneca prozatorul. Daca in ultima vreme, Shakespeare pacatuieste prin acronisme (Ceopatra joaca biliard, in "Poveste de iarna", aflam de existenta unei mari a Boemiei, troienii si grecii din "Troius si Cresida" folosesc expresii din terminologia crestin), explicatia (fara a fi o scuza) trebuie cautata si in sursele folosite.

De aici si intrebarea fireasca a spectatorilor, cititorilor si a cercetatorilor: cum este posibil ca in numai cativa ani de studiu la "Scoala gramaticala" din Standfort, Shakespeare sa fia cumulat atatea cunostinte? Intrucat raspunsuri pe deplin multumitoare nu au putut fi gasite nici pana in clipa de fata, nu este de mirare ca opera sa a fost atribuita altor autori eminamente culti.

Daca secolul nostru nu a imbogatit cu date noi cele ce se stiau mai de mult despre viata lui William Shakespeare, el a cunoscut in schimb noi contributii remarcabile privind opera sa )fie a vorbim de interpretari noi, stuii profunde de text, studii de stilistica, etc.), cat si epoca in care a trait. Dispunem azi de o viziune mult mai complexa si ami exacta a vietii sociale, morale si culturale a epocii; ni s-a demonstrat in sfarsit, cu desavarsita claritate, ca Renasterea engleza nu a fost un fenomen asemanator cu, caderea noptii la tropice, ca ea a reprezentat dezvoltarea pana la maturitate a unor tendinte si procese existente inca in evul mediu.

Intelegem ce insemnatate avea pentru elisabetani (si chiar si pentru inaintasii lorimediati) cultivarea limbii nationale ca lement de comunicare orala, in carti sau pe scena teatrelor, forma ebrionara a ziaristicii engleze. Totodata, stim ce rol extraordinar a avut figura retorica a amplificarii sau a auxesis-ului; elevii din zilele noastre, adesea suprasolicitati nu mai pot sa-i invidieze pe colegii lor de alta data, din scolile gramaticale…

In tragedia "Romeo si Julieta", cea mai cunoscuta opera shakespereana problemele filozofice si etice nu formeaza obiectul unor dezbateri ca, de pilda, in "Trolius si Cresida", dar ele exista, nu numai ca ilustrari (fapte, intamplari, atitudini, pilde), ci si ca generalizari care asteapta optiuni finale din partea spectatorilor. In problema aentului malefic, spectatorul sau cititorul este un participant de frunte la dezbatere si el in sinea lui trebuie sa hotarasca deciziile finale ale acesteia.

Tragedia "Romeo si Julieta a fost scrisa cel probabil in 1595-1596 . Un text imperfect a aparut in prima editie in-cvarto in anul 1597, o a doua editie in-cvartom "corectata, augmentata si imbunatatita" (continand insa numeroase erori), s-a tiparit in 1599, apoi, in alte doua randuri pana la prima editie in-folio din 1623.

Generalizarile privind deznodamantul tragic sunt numeroase in "Romeo si Julieta" si incrimineaza trei fctori: intamplarea, accidentul, destinul (in sistemul corespondentelor elisabetane, macrocosmosul), parintii si familiile ("corpul politic" chiar) si eroii insisi )microcosmosul) .

Din punct de vedere dramatic si tematic, principalele imagini din piesa sunt lumina si intunericul. Din punct de vedere poetic, ele raman la fel de importante atat prin simpla repetare, cat si prin bogatia sinonimelor.

Rezolvarea ascendentului luminii asupra intunericului sau dimpotriva a intunericului asupra luminii, poate fi de ajutor si in interpretarea altor antonime si antiteze din piesa, eventual : parinti-copii, tineri-batrani, esenta-aparenta, viata-moarte, otrava propriu-zisa si otrava "reala", figurata (banul) etc.

Relatia barbat-femeie este infatisata printr-o serie de protagonisti care, intr-o anumita masura se manifesta sau gandesc "antitetic" : nerasplatita pasiune a lui Romeo pentru Rosalina e mai curand imaginara decat adevarata, dragostea dintre Romeo si Julieta este reala si profunda).

Faptul ca, pentru prima oara in "Romeo si Julieta" Shakespeare a dat iubirii omenesti o forma atemporala, confera acestei piese un loc important nu numai in ceea ce priveste evolutia lui W. Shakespeare, ci si evolutia dramei elisabetane. Aceasta experienta fundamentala a iubirii profunde si patimase sta la baza intregii drame.

Autor: Vancea Catalin

---

Tag-uri: educatie, literatura, bibliografie, opere

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 08 December '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---