Conceptul de "Educatie pentru toti" a fost lansat in 1990 in Tailanda la Conferinta Internationala a Ministerului Educatiei, iar in 1994 la Salamanca, in Spania, s-au lansat dimensiunile educatiei pentru toti care constau in calitatea actului educational si acces pentru toti copiii: "Scolile trebuie sa primeasca toti copiii, fara nici o deosebire privind conditiile lor fizice, sociale, emotionale, lingvistice sau de alta natura. Acestea se refera si la copiii cu dizabilitati sau talentati, copiii strazii si copiii care muncesc, copii din populatii indepartate sau nomade, copii apartinand minoritatilor lingvistice si etnice… "

Idealul scolii pentru toti este scoala care nu exclude (prin selectie si marginalizare in forme variate, directe sau indirecte), ci include, accepta si valorizea za copiii, chiar foarte diferiti, anterior exclusi.

Prin documentul adoptat la Salamanca, statele semnatare, printre care si tara noastra au decis realizarea unor schimbari fundamentale in domeniul politicilor educationale in sensul de dezinstitutionalizarii si adoptarii educatiei integrate (incluzive).

Educatia integrata se refera la includerea in structurile invatamantului de masa a copiilor cu cerinte educative speciale, pentru a oferi un climat favorabil dezvoltarii armonioase si cat mai echilibrate a personalitatii acestora.

Trebuie sa pornim de la ideea ca scoala are datoria de a asigura sanse egale tuturor elevilor. Unii inteleg prin sanse egale crearea unor conditii identice : programe comune, manuale de un singur ghid etc. Dar sistemul scolar care asigura aceleasi conditii de instruire pentru toti elevii reprezinta o inegalitate, deoarece ei nu profita in acelasi fel de aceste conditii. A asigura sanse egale elevilor inseamna a asigura posibilitati maxime de dezvoltare fiecaruia, in functie de aptitudinele si interesele sale.

Pentru ca activitatea instructiv – educativa sa fie profitabila pentru toti elevii, aceasta trebuie sa se realizeze diferentiat. Educatia diferentiata vizeaza adaptarea activitatii de instruire la posibilitatile diferite ale elevilor, la capacitatea de intelegere si ritmul de lucru propriu unor grupuri de elevi sau chiar fiecarui elev in parte.

Pentru ca educatia copiilor cu cerinte speciale sa fie eficenta, pe de o parte trebuie sa aiba un caracter integrat iar pe de alta parte trebuie sa aiba un caracter diferentiat, sa fie adaptata particularitatilor elevilor.

Caracterul integrat al invatamantului ne pune in fata problematica situatiei in care un copil cu handicap este integrat intr-o clasa obisnuita. In fapt este vorba pe de o parte de situatia copilului respectiv, iar pe de alta parte, de situatia clasei in care este integrat. Sub ambele aspecte, ceea ce urmarim este o buna intelegere reciproca, o existenta sociala normala a copiilor, in ciuda diferentelor existente. Pentru copilul cu handicap aceasta inseamna a fi inteles si acceptat, cu tot ce are el pozitiv, cu tot ce poate aduce vietii de grup. Acesta normalizare a relatiilor este benefica si pentru ceilalti elevi, care invata sa respecte dreptul la diferenta, sa fie solidari cu semenii lor care intampina dificultati in viata.

Experienta din alte tari ne arata ca integrarea fiecarui copil cu handicap este o problema care trebuie serios studiata, alcatuindu-se un proiect individual de integrare, care sa prevada toate masurile pentru reusita acestei actiuni. In vederea alcatuirii proiectului individual de integrare cadrul didactic trebuie sa fie sprijinit atat de medic, psiholog si logoped cat si de cadrul didactic itinerant si de sprijin.

Rolul esential in educatia integrata il detine invatatorul clasei, care devine principalul factor de actiune si de coordonare a realizarii programului pedagogic individual pentru elevii cu CES. Acesta trebuie :

- sa-si imbogateasca pregatirea pedagogica cu elemente care sa-i faciliteze includerea optima in clasa elevilor cu CES si asigurarea de sanse egale pentru acestia la instructie si educatie ;
- sa manifeste interes continuu pentru identificarea, evaluarea si reprogramarea periodica a continuturilor invatarii pentru fiecare elev ;
- sa coopereze in parteneriat cu profesorul de sprijin si cu ceilalti membri ai echipei educationale, dar si cu familia elevului ;
- sa participe la elaborarea programului pedagogic individualizat pentru fiecare elev cu CES si sa tina evidenta rutei curriculare a acestuia.
Procesul de integrare educationala a elevilor cu CES include elaborarea unui plan de interventie individualizat, in cadrul caruia, folosirea unor modalitati eficente de adaptare curriculara joaca rolul esential.

Curriculum-ul poate fi definit ca fiind programul de activitati scolare in integralitatea sa, care se concretizeaza in planul de invatamant, programa scolara, manualele scolare, indrumatoarele metodice, obiectivele si modurile comportamentale ce conduc la realizarea obiectivelor, metodele si mijloacele de predare-invatare, ce dezvolta modurile de evaluare a rezultatelor.

In planul dezvoltarii curriculare pentru elevii cu deficienta, are loc o miscare in sensuri diferite fata de curriculum-ul general pentru elevii valizi. Pe de o parte curriculum-ul acestora se restrange, iar pe de alta parte se amplifica prin introducerea unor activitati suplimentare individualizate, destinate compensarii si recuperarii starii de deficenta.

Spre exemplu, in cazul elevilor cu deficenta mintala, planul de invatamant se reduce, atat din punct de vedere al numarului de discipline de studiu, cat si din punct de vedere al continutului informational, ce urmeaza a fi insusit in fiecare capitol in parte.

In schimb, creste numarul de activitati individuale suplimentare, in care urmeaza sa fie inclus elevul cu deficenta mintala, in scopul recuperarii acestuia.

Raporturile ce se stabilesc cu fiecare elev in parte sunt foarte importante. Elevul trebuie sa simta ca este apreciat ca individ. Astfel, elevii vor participa la procesul de invatamant dupa posibilitatile fiecaruia, cadrele didactice trebuind sa-si adapteze metodele pedagogice in consecinta.

De multe ori se folosesete si lucrul in grup care ofera posibilitatea elevilor cu dificultati de invatare sa colaboreze cu altii prin discutii, lucrari de cercetare si jocul de rol. Tipurile de grupuri pot fi :
- grup de opinii : acest tip de activitate se desfasoara prin discutii libere, insa asupra unui anume subiect ;
- grup de simulare : aceasta forma este utila pentru studierea situatilor reale, din viata, elevii trebuind sa se puna in pielea unui personaj ;
- grupul de discutii libere : aceasta forma este buna pentru invatarea anumitor abilitati fundamentale ;
- adunarea clasei : este utila pentru a modifica comportamentele indezirabile si ai induce simtul raspunderii ;

In concluzie, invatatorul clasei trebuie sa dobandeasca o pregatire adecvata in educatia speciala, sa poata identifica elevii cu CES, sa-i trimita la Comisia de Expertiza Scolara, sa elaboreze, in colaborare, programele individualizate, sa fie disponibil pentru a lucra cu alti specialisti, cu parintii, sa aiba capacitati manageriale si pedagocice la clasa, sa lupte pentru reducerea izolarii in clasa si activitate didactica.

Copiii sunt o categorie sociala care, in ciuda aparentelor nu au timp sa astepte : daca sunt lasati sa creasca fara ajutorul de care au nevoi, personalitatea viitorului adult are cu siguranta de suferit.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, sprijinire, viata scolara, dizabilitati, nevoi speciale, integrare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 13 April '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---