O problemă stringentă pentru România o reprezintă responsabilitatea locală pentru calitatea educaţiei şi succesul şcolar, care reclamă căi diferite de stabilire a relaţiilor de colaborare, iar beneficiari sunt elevii. Din dorinţa de a-i ajuta să aibă succes la şcoală şi, mai târziu, în viaţă, au fost create parteneriate între şcoli, familie şi comunitate. Acestea pot:

a) ajuta profesorii în munca lor;
b) perfecţiona abilităţile şcolare ale elevilor;
c) îmbunătăţi programele de studiu şi climatul şcolar;
d) îmbunătăţi abilităţile educaţionale ale părinţilor;
e) oferi servicii ÅŸi suport familiilor;
f) crea un mediu mai sigur în şcoli.

Partene riatele trebuie văzute ca o componentă esenţială în organizarea şcolii şi a clasei de elevi.

Implicarea familiei în educaţie a existat de generaţii. Familiile pot întări învăţarea prin implicarea în şcolile în care studiază copiii lor, încurajându-i pe aceştia să participe la lecţii şi susţinându-le interesul pentru discipline incitante şi lărgindu-şi propriile abilităţi parentale.

Toate acestea sunt utile,deoarece familiile în societatea modernă se confruntă cu solicitări ridicate, cu poveri economice care forţează tot mai mulţi părinţi să lucreze suplimentar şi să limiteze serios timpul pe care aceştia îl petrec cu copiii lor. Ca urmare a acestui fapt, părinţii vor să lucreze cu şcoala pentru a obţine succesul celor mici şi caută îndrumarea persoanelor specializate,mai precis pe cea a cadrelor didactice.

Fiecare unitate de învăţământ trebuie să aibă un grup formal de legătură şcoală-familie,fie că este comitetul de părinţi, fie consiliul şcolii, şi toţi să lucreze pentru a crea o punte între familie şi sistemul de învăţământ.

În cadrul parteneriatelor şcoală-familie, toţi factorii implicaţi îşi împart responsabilităţile ce vizează copiii. Acestea nu „produc” elevi de succes, ci activităţile de parteneriat, care includ profesori, părinţi şi elevi, angajează, ghidează, energizează şi motivează elevii,aşa încât ei obţin singuri succesul.

Oamenii ÅŸcolii sunt responsabili de construirea unor strategii de parteneriat viabile care pot facilita modul variat de implicare a familiilor.

Şcolile trebuie să răspundă nevoilor părinţilor şi să le ofere acestora sprijinul necesar pentru ca ei să se poată implica în procesul de învăţare al copiilor.În acelaşi timp,părinţii trebuie să acorde mai multă importanţă obţinerii unei bune educaţii de către urmaşii lor.Ei trebuie să servească drept model pentru copiii lor.Atunci când părinţii sunt parteneri în luarea deciziilor educative,rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii,reducerea ratei de abandon şcolar şi scăderea fenomenului delicvenţei.

Ca primi profesori ai copiilor lor,părinţii ar trebui:

a. să elaboreze un program zilnic pentru teme, care să fie verificat regulat;
b. să citească împreună cu copilul pentru a-i dezvolta gustul pentru lectură;
c. să folosească televizorul cu înţelepciune;
d. să păstreze legătura cu şcoala;
e. să-i laude pe copii şi să le aprecieze efortul.
Copiii şi părinţii pot învăţa multe unii despre alţii,doar printr-o simplă acţiune de comunicare.
În cadrul parteneriatului şcoală - familie o serie de atribuţii revin şi şcolii care ar trebui:
1. să încurajeze familiile şi să stabilească acorduri de învăţare;
2. să ofere teme care să-i atragă pe părinţi;
3. să acorde părinţilor dreptul de a lua decizii;
4. să extindă programul de lucru din şcoală prin activităţi de învăţare şi recreative,programe de
educaţie a adulţilor şi de instruire a părinţilor;
5. să creeze un centru de resurse pentru părinţi.

Atât şcoala, dar mai ales familia trebuie să se implice în educaţia copilului lor.Simpla întrebare : „Cum a fost azi la şcoală ? ” va transmite copilului un mesaj clar, că activitatea şcolară este importantă şi că sunt aşteptate de la el obţinerea de rezultate bune.

Dezvoltarea parteneriatelor eficiente cu familiile solicită tuturor celor din conducerea instituţiei de învăţământ să creeze un mediu şcolar, care să-i întâmpine deschis pe părinţi şi să-i încurajeze să întrebe, să-şi exprime îngrijorările, precum şi să participe în mod adecvat la luarea deciziilor. De asemenea, reprezentanţii şcolii trebuie să le ofere părinţilor informaţiile de care au nevoie şi să le arate cum se pot implica mai bine.

Un parteneriat de succes trebuie construit pe ceea ce funcţionează cel mai bine, prin identificarea punctelor tari, a intereselor şi nevoilor familiilor,elevilor şi conducerii şcolii şi să creeze strategii care să răspundă acestora.

Comunicarea reprezintă temelia unui parteneriat eficient, iar flexibilitatea şi diversitatea reprezintă cheia. Un stil pozitiv de comunicare oferă un ton constructiv în relaţiile familiei cu şcoala şi uşurează acţiunile comune ale celor doi parteneri care lucrează în beneficiul copilului. Păstrarea unui „jurnal” familie-şcoală, planificarea şedinţelor cu părinţii,vizitele la domiciliu oferă oportunităţi pentru toţi cei implicaţi în a împărtăşi informaţii specifice despre copil.

Părinţii şi profesorii pot crea parteneriate viabile, angajându-se în activităţi comune, sprijinindu-se unii pe alţii în îndeplinirea rolurilor cerute, finalizând activităţile de îmbunătăţire la nivel de şcoală şi clasă, desfăşurând proiecte de curriculum colaborativ în clasă, participând împreună la diverse activităţi de luare a deciziilor şi fiind apărătorii copiilor lor.Toate aceste acţiuni presupun comportamente şi roluri ale părintelui şi cadrului didactic, care permit desfăşurarea unor parteneriate benefice.

Rolurile parentale sunt performante în cadrul familiei şi al relaţiei de tip şcoală-familie. Rolurile de bază pentru dezvoltarea familială sunt:creşterea, învăţarea şi modelarea.

Rolurile profesorilor, esenţiale procesului de parteneriat, includ pe cele centrate pe familie, cele de sprijin, educare şi îndrumare.

În abordarea conexiunii şcoală-familie există câteva aspecte ce nu trebuie omise:

- părinţii reprezintă cea mai bună sursă pentru profesor în ceea ce priveşte descoperirea persona-lităţii copilului, comportamentul acestuia;
- ei trebuie să poată lucra împreună cu cadrul didactic pentru a oferi copilului un mediu adecvat învăţării;
- când există o criză familială,părintele trebuie să explice copilului în mod simplu şi deschis ceea ce se întâmplă;
- în timpul perioadelor de criză,părintele să încerce să păstreze obiceiurile familiei,regulile,cât
mai mult posibil, deoarece copiii au nevoie de o atmosferă stabilă, atât acasă, cât şi la şcoală;
- nu trebuie să se ignore criza familială şi să se pretindă că nu este nimic în neregulă;
- copiii întotdeauna ştiu când se întâmplă ceva nefiresc;
- părintele să încerce să nu fie defensiv când discută cu cadrul didactic, despre copilul său;
- e recomandabil să fie realist, când se are în vedere comportamentul copilului şi să caute împreună cu profesorul soluţii convenabile ambelor părţi.
Împreună, părinţi şi profesori, pot sprijini parteneriatul prin comportamente de colaborare, planificare,comunicare şi evaluare.
Într-o lume în permanentă schimbare, parteneriatul educaţional şcoală-familie trebuie să contribuie la îmbunătăţirea calităţii educaţiei.
<sub>Bibliogafie:
- Agabrian,Mircea- „Parteneriate şcoală-familie-comunitate”,Institutul European, Bucureşti,2005;
- Băran -Pescaru, Adina -„Parteneriat în educaţie: familie-şcoală-comunitate”, Editura Aramis,
BucureÅŸti,2004
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: responsabilitate, profesori, calitatea educatiei, succes scolar, elevi

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 07 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---