« Copilul este părintele adultului » - spunea Maria Montessori pentru a exprima metaforic rolul pe care îl are copilăria în dezvoltarea psihică pentru adultul care va deveni.

Comportamentul moral al unei persoane este mediat de relaţiile pe care le stabileşte cu valorile morale existente în grupul social, în societatea din care face parte, de calitatea relaţiilor care se stabilesc între ea şi ceilalţi.

ÃŽn deceniile III ÅŸi IV ale secolului trecut se realizează o stadializare a dezvoltării morale plecând de la ideea existenÅ£ei unui “paralelism între dezvoltarea morală ÅŸi dezvoltarea intelectuală”. Procesul constituirii ÅŸi modelării conÅŸtiinÅ£ei morale a individului se dezvăluie încÄ ƒ în stadiul inteligenÅ£ei senzorio-motorii. Conform acestei teorii bazate pe studii aprofundate, modelarea conÅŸtiinÅ£ei morale se realizează în două stadii :

a). stadiul eteronom – al realismului moral sau morala ascultării
b). stadiul cooperării – al autonomiei morale.

Stadiul eteronom corespunde copiilor până la vârsta de 7-8 ani şi se evidenţiază că sursa primelor sentimente morale este respectul. În mod obişnuit purtătorii valorilor morale iniţiale sunt părinţii pe care copilul îi consideră ca fiind mult superiori lui. Ei nu sunt numai purtătorii valorii, dar şi simbolul şi forţa valorii, strecurându-se astfel un sentiment de adoraţie şi teamă, de respect.

Apariţia respectului face posibilă noi forme de comunicare. Copilul devine capabil să recepteze ca obligatorii ordinele şi consemnele părinţilor. Pe baza acestei relaţionări apare sentimentul datoriei. Regulile de conduită sunt privite de copil ca un dat, ca o emanaţie a unei autorităţi exterioare şi superioare lui, fără nici o legătură cu situaţia concretă. Ceea ce-l determină să se supună este respectul unilateral bazat pe afecţiune şi teamă.

Constrângerea morală a adultului este cea care orientează şi dirijează conduita morală a copilului. Copilul se interesează mai mult de rezultat decât de motivaţia propriilor sale acte. Valorile şi normele morale se impun din exterior, în mod obligatoriu, independent de conştiinţa sa.

Copilul consideră datoria şi valorile legate de datorie ca existând în sine, independent de persoană ; datoria se impune ca ceva obligatoriu, indiferent de contextul în care se găseşte persoana. Este bun orice înseamnă ascultare a regulii şi este rău orice act care nu se conformează regulii.

Stadiul cooperării corespunde vârstei de 7-12 ani. În relaţiile pe care copilul le stabileşte apar noi sentimente morale : al onestităţii, al dreptăţii – care determină reorganizarea valorilor morale şi naşterea autonomiei conştiinţei morale. Stadiul cooperării nu se mai impune insului ca fapt exterior în forma consemnului sau poruncii. Morala autonomă este cea care restructurează afectivitatea şi judecata morală, transformându-se astfel într-un for interior şi prin urmare autonome.
În perioada preoperaţională copiii nu sunt incapabili să lege natura pedepsei de delict. Ei cred, pur şi simplu, că este cu atât mai bine cu cât pedeapsa este mai severă, oricare ar fi delictul. De asemenea ei înţeleg rar că regulile sunt create de un grup, pentru binele grupului ca întreg. Lor li se pare că regulile le sunt impuse de către o autoritate. Prin urmare, se consideră că este o legătură între nivelul raţionamentului cognitiv al unui copil şi simţul său asupra a ceea ce este corect sau greşit. Astfel, se elaborează o nouă teorie a dezvoltării conştiinţei morale, care conţine trei niveluri distincte : preconvenţional, convenţional, postconvenţional.

Primul nivel, preconvenţional , se caracterizează prin « buna creştere », prin receptivitatea copiilor la etichetele culturale de bine şi rău pe care le interpretează în termenii consecinţelor fizice (pedeapsă,recompensă, schimb de favoruri), sau în termenii puterii fizice a celor care enunţă regulile şi etichetele de bine şi rău. O acţiune este considerată bună sau rea în funcţie de consecinţele ei fizice, indiferent de semnificaţia ei morală. Spre finalul acestui nivel apar elemente de sinceritate, de împărţire egală şi reciprocitate. Reciprocitatea capătă forma « eu îţi fac un serviciu, tu îmi faci un serviciu », nefiind vorba de loialitate, recunoştinţă sau dreptate. Justeţea unei acţiuni este interpretată după modul în care sunt satisfăcute propriile trebuinţe sau, ocazional, trebuinţele celor din jurul său. Se manifestă tendinţa de evitare a pedepsei şi respectul necondiţionat faţă de cel cu putere, cu autoritate.

Al doilea nivel, convenţional , se caracterizează prin conformism, dar respectarea regulilor grupului este percepută ca valoroasă prin însăşi existenţa ei. A te supune cerinţelor familiei, grupului sau naţiunii este corect, indiferent de consecinţele imediate şi vizibile. Această conformare este foarte aproape de loialitate, de identificarea cu persoanele sau grupul din care fac parte.

Comportamentul este judecat pe baza intenţiei care îl determină. Afirmaţia « el a avut intenţii bune » este deosebit de importantă.

Nivelul postconvenţional, al acceptării interioare, a principiilor morale, se caracterizează printr-o mare încredere faţă de principiile morale autonome. Se manifestă o conştientizare clară a relativităţii valorilor şi părerilor personale, precum şi conştiinţa necesităţii de a urma regulile procedurale pentru a câştiga un consens.

Cele trei nivele se exemplifică astfel :

- se supune regulilor pentru a evita pedeapsa ;
- se conformează pentru a obţine recompense, pentru a i se înapoia favoruri ;
- se conformează pentru a evita dezaprobarea celorlalţi, situaţia de a nu fi plăcut de ei ;
- se conformează pentru a evita cenzura autorităţilor legitime, precum şi sentimentul de vinovăţie rezultat ;
- se conformează pentru a menţine respectul spectatorului imparţial care judecă în termeni de bunăstare a comunităţii ;
- se conformează pentru a evita autocondamnarea.

O metodă de a ajuta oamenii să-şi dezvolte gândirea morală este ascultarea punctelor de vedere ale altor persoane, care se află într-o etapă superioară de dezvoltare morală. Acest lucru este important pentru educatori, părinţi, învăţători şi profesori, care doresc să ajute la dezvoltarea morala a copiilor. Ei trebuie să le explice copiilor motivele acţiunilor, nu numai să le spună ce este corect şi ce este greşit.

Interiorizarea normelor şi regulilor morale se realizează prin socializare şi educaţie pe toată durata vieţii. Prin socializare se realizează asimilarea unor modele, valori, simboluri, abilităţi sociale şi norme de conduită, maniere de a face, de a gândi şi simţi ale grupului sau societăţii în ansamblu.

Socializarea reprezintă şi un proces de individualizare şi personalizare a individului în cadrul grupului; copilul are anumite caracteristici ereditare şi de aceea procesul socializării nu se reduce la a fixa anumite amprente pe o “tabula rasa”.
Socializarea este deci o condiţie obligatorie a personalizării fiinţei umane.

Grădiniţa, ca mediu socializator lărgit, oferă o amplificare a sistemului relaţional al copilului. Aici copilul îşi îmbogăţeşte şi diversifică relaţiile sociale, trăieşte noi experienţe sociale cu alţi adulţi, precum şi cu copii de aproximativ aceeaşi vârstă cu el. În cadrul acestor grupuri copilul acceptă regulile şi consemnele pe care le trăieşte ca mai puţin frustrante şi coercitive.

În şcoală copilul trece de la atitudinea de spectator al activităţii altuia, de la « fiecare pentru sine » , la acţiuni sociale active cu cei de o vârstă cu el. Cel cu care se joacă reprezintă pentru el fie un rival, fie un prieten, în ultimă instanţă o posibilitate de identificare.

Importanţa educaţiei, sub forma educaţiei morale, în familie, în şcoală sau în grădiniţă, nu trebuie însă lăsată pe ultimul loc în cadrul acestui amplu proces de devenire a fiinţei umane, care este socializarea.

Cele mai frecvente modalităţi educaţionale, folosite atât în familie cât şi în şcoală la toate vârstele, cu efecte de interiorizare a comportamentelor morale sunt recompensele şi pedepsele.

Recompensele, cu ar fi lauda şi încurajarea, ca forme de întărire pozitivă a comportamnetului social, pot contribui atât la imitare, cât şi la identificare, şi în ultimă instanţă, la interiorizarea unor modele comportamentale.

În cadrul aplicării pedepselor fizice copilul vede lucrurile superficial, ca pe o amendă pe care trebuie să o plătească pentru un comportament necorespunzător, dar nimic mai mult. Plata « amenzii » reprezintă achitarea unei sarcini, a unei datorii, ceea ce îi dă voie să greşească şi să plătească în continuare amenda. Este cazul în care părinţii afirmă că proprii copii « s-au obişnuit cu bătaia » sau cu alte amenzi fizice.

Rezolvarea identităţii de sine, formarea unor deprinderi de comportare în societate, educarea trăsăturilor pozitive de caracter constituie nu numai obiective ale educaţiei moral-civice, ci ale întregii activităţii educative din şcoală şi în familie în egală măsură.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: scoala, copii, comportament, relatii, grup social

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---