Având o influenţă determinantă asupra formării viitorului individ matur ca membru activ al societăţii, pe deplin conştient de drepturile şi îndatoririle ce-i revin în această calitate, funcţia socializatoare a familiei se realizează de-a lungul unei îndelungate perioade de timp, în cursul căreia adolescentul învaţă conţinutul şi sensul datoriei morale. În raport cu cerinţele obligatorii ale acestei perioade, copilăria este istoria unei socializări progresive, în cadrul căreia influenţele morale exercitate de familie au un rol decisiv. Fiind grupul primar cel mai coeziv şi factorul care exercită influenţele cele mai persistente asupra personalităţii, familia educă spiritul de comunicare şi cooperare, facilitează transmiterea obiceiurilor, atitudinilor şi valorilor de la părinţi la adolescenţi, ghidează din punct de vedere moral conduitele acestora.

Responsabilitatea colectivă a părinţilor pentru educarea şi socializarea adolescentului, dependentă de un context formativ global, sudează şi omogenizează diferitele funcţii ale familiei, creând un adevărat „câmp de forţă” definit prin relaţii de autoritate, influenţă şi control exercitat asupra comportamentelor. Posedând caracteristicile unei adevărate comunităţi integrată societăţii mai largi, familia contribuie nemijlocit la modelarea şi dezvoltarea personalităţii, permiţând internalizarea exigenţelor şi normelor morale.
Există însă suficiente cazuri când aceste scopuri generoase ale familiei nu mai sunt atinse, iar normalitatea vieţii familiale apare alterată.

Înţeleasă şi concepută ca funcţionalitate integrală a familiei, normalitatea vieţii familiale impune exercitarea adecvată a tuturor funcţiilor, rolurilor şi sarcinilor din cadrul familie. Absenţa uneia dintre aceste funcţii, datorată unei organizări deficitare a structurii familiei (dezorganizării ei), are o serie de implicaţii. O dată cu schimbarea compoziţiei familiale se schimbă rolurile familiei, conţinutul acestora, precum şi calitatea interacţiunilor între membri. În această situaţie, familia ca întreg se dezorganizează, performanţele ei devin minime, iar climatul său se deteriorează, ajungând impregnat de multiple tare morale, ce exercită influenţele negative dintre cele mai profunde asupra membrilor comunităţii familiale. O asemenea familie, lipsită de o funcţionalitate normală, este o familie dezorganizată. Disfuncţiile ei apar şi mai vizibil în situaţii de divorţ, când căsătoria eşuează, în majoritatea cazurilor despărţirea partenerilor generând consecinţe nefaste, uneori dramatice, asupra familiei ca întreg şi în special asupra copiilor aflaţi la vârsta minoratului şi adolescenţei.

Aşa cum indică rezultatele diferitelor studii şi cercetări întreprinse asupra fenomenului de divorţialitate, despărţirea partenerilor şi desfacerea actului de căsătorie sunt precedate de o lungă acumulare de insuccese şi insatisfacţii ale cuplului şi grupului familial în ansamblu, de alterarea progresivă a funcţiilor sale, de apariţia unor stări de tensiune şi instabilitate afectivă între soţi, de diminuarea sentimentelor de dragoste, fidelitate şi ataşament, neîndeplinirea obligaţiilor morale şi legale asumate reciproc, multiplicarea conflictelor, intervenţia unor manifestări morale şi afective contrare celor care au existat în momentul încheierii căsătoriei etc. Aceste manifestări caracterizează aşa-numita familie „predeviantă”, cea în care mocneşte discordia, ale cărei conflicte macină pilonii ei de existenţă şi căreia membrii îi contestă identitatea şi unitatea, făcând-o să plutească în derivă, să se destrame ca grup coeziv, să ridice probleme întregii societăţi. În cadrul ei se produc cele mai dureroase răni şi traume individuale, cele mai multe tulburări psihice, morale şi materiale, unitatea ei pare destrămată, fiind marcată în permanenţă de insatisfacţii, conduite conflictuale, tendinţe de devianţă a minorilor, încălcarea normelor morale de către adulţi etc., toate aceste manifestări „centrifuge” fiind iniţial mascate sau disimulate, din raţiuni diferite, în raport cu opinia publică.

O asemenea familie „convulsivă” produce efecte deosebit de negative în planul relaţiilor sociale, al personalităţii membrilor şi educaţiei descendenţilor, iar prin aparenţa sa de „onorabilitate” sau „normalitate” împiedică de cele mai multe ori intervenţia activă a instituţiilor sociale de ocrotire şi control social. Dintre cele mai penetrante şi persistente influenţe negative exercitate asupra membrilor familiei sau asupra acesteia în ansamblu ei, o serie de studii sociologice şi generalizări ale practicii judiciare relevă ca fiind mai importante următoarele:

- diminuarea şi obturarea crescândă a aportului social al grupului familial, însoţite de scăderea marcată a creativităţii personale a membrilor săi;
- micşorarea randamentului profesional şi a conduitei morale, restrângerea relaţiilor între membrii şi neglijarea îndatoririlor de părinte;
- manifestarea unor tulburări caracteriale şi afective, denaturarea unor stări şi sentimente, cu impact asupra modificării personalităţii soţilor;
- instaurarea unui climat tensional, lipsit de valenţe educaţionale pozitive, prin defavorizarea unui mediu nociv, propice formării unor deprinderi negative în rândul copiilor, care, în mod progresiv, prin influenţele grupurilor stradale, devin tot mai ancoraţi în acte de devianţă şcolară sau chiar infracţională.

Diferitele studii şi cercetări întreprinse asupra acestei familii aflate în pragul destrămării arată că orice intervenţie exterioară din partea factorilor de control social, în scopul restabilirii unităţii şi coeziunii ei iniţiale, devine superfluuă, mai ales atunci când relaţiile conflictuale între parteneri ating nivelul lor cel mai critic. Din punct de vedere juridic, se consideră că relaţia de familie este alterată sau compromisă atunci când unul dintre soţi nu mai locuieşte împreună cu celălalt sau nu-şi mai îndeplineşte obligaţiile ( de fidelitate, sprijin moral sau material etc.) asumate prin actul încheierii căsătoriei. În aceste condiţii, de cele mai multe ori, conflictul devine public, iar unul dintre membrii familiei se adresează autorităţii competente pentru a interveni şi a desface actul căsătoriei.

În raport cu această familie „deviantă”, aflată în pragul dezorganizării, exerciţiul autorităţii trebuie să determine ca soţii să-ţi îndeplinească obligaţiile materiale şi morale reciproce, iar în cazul în care au copii să încerce să evite şi să prevină orice prejudiciu care poate fi adus acestora. De altfel, practica judiciară evidenţiază o pondere crescândă a litigiilor civile care au ca obiect relaţiile de familie, astfel că există o tendinţă constantă ca procesele care preced desfacerea căsătoriei să fie mult mai numeroase decât procesele de divorţ.

Această tendinţă se manifestă vizibil în cadrul familiei dezorganizate, în care soţii sunt despărţiţi de fapt, situaţie în care numai unul dintre părinţi realizează ocrotirea minorilor, celălalt împiedică partenerul şi copiii să-şi exercite dreptul de folosinţă a locuinţei, le obstrucţionează accesul la comunitatea de bunuri, îi privează de dreptul de a beneficia de întreţinere, educaţie şi supraveghere etc. Cele mai frecvente litigii civile dintre soţi au ca obiect obligaţia de întreţinere şi remiterea alocaţiei de stat pentru copii. Dintr-un studiu efectuat recent asupra acţiunilor de divorţ din judeţul Consatnţa, reiese că peste jumătate din numărul litigiilor au ca obiect familii cu copii minori şi că anterior divorţului, ca efect al separării în fapt, ori din alte motive, unul dintre soţi a intentat şi o acţiune pentru pensie de întreţinere. Predomină acţiunile în acre sunt implicate familii cu o durată a căsătoriei de până la 5 ani şi unde soţii sunt foarte tineri. În ceea ce priveşte principalele motive şi fapte culpabile care îndreptăţesc instanţa să considere că o continuare a căsătoriei nu mai este posibilă, acestea sunt, în marea lor majoritate: abandonul familial (părăsirea domiciliului conjugal), conflictele puternice, disputele, violenţele fizice şi verbale, infidelitatea şi consumul exagerat de alcool.
Apare evident că asemenea familii nu-şi pot exercita funcţiile educative, iar în cadrul lor tarele morale domină comportamentul membrilor care o compun. Deşi dezorganizarea familiei reprezintă un element condiţional puternic pentru apariţia unor disfuncţii morale, se poate considera totuşi – în acord cu datele cercetărilor întreprinse de colectivul de sociologia devianţei din cadrul Centrului de Cercetări Sociologice – că nu dezorganizarea familiei ca atare reprezintă un factor determinat al inadaptării sociale a minorului sau adolescentului, ci incapacitatea educativă a familie, manifestată în carenţele procesului de socializare şi incapacitatea îndeplinirii unor funcţii de bază. În acest sens, deteriorarea climatului conjugal (lipsa de coeziune morală şi afectivă între soţi, conflictele şi modelele comportamentale negative), deficienţele stilului educativ al familiei (lipsa de supraveghere şi control parental, absenţa autorităţii sau autoritatea excesivă, ignorarea petrecerii timpului liber şi a anturajului minorului, frustrarea afectivă maternă, lipsa de unitate şi orientare în aplicarea recompenselor şi sancţiunilor etc.) ca şi atitudinile antisociale ale mediului familial (alcoolism, parazitism, conduite agresive şi violente, antagonism parental extrem, săvârşirea unor fapte sancţionate de legea penală) sunt factorii principali care influenţează conduita minorului, determinându-l, în anumite condiţii, să comită şi să reitereze acte cu caracter predelicvent şi delicvent. În acest sens, carenţele structurii familiale reprezintă o condiţie, şi nu un factor etilogic cu influenţă de sine stătătoare.
Carenţele intervenite în structura şi funcţionalitatea cuplului familial influenţează negativ relaţiile afective dintre părinţi şi tineri, caracterizate, în majoritatea cazurilor cercetate, prin lipsă de afectivitate şi indiferenţă sau chiar prin conflicte ocazionale, cu efecte care antrenează realizarea unei socializări imperfecte şi chiar negative a tinerilor adolescenţi.

Cercetările au arătat că lipsa relaţiilor afective dintre părinţi şi tineri influenţează, în cea mai mare măsură, formarea şi structurarea personalităţii tinerilor, lipsa lor, la fel ca şi relaţiile conflictuale, conducând cel mai adesea la apariţia sentimentului de singurătate, nelinişte sau „înstrăinare”, la scăderea toleranţei la frustraţie şi la creşterea predispoziţiilor tânărului spre agresivitate.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: influenta, familie, dezorganizare, socializare, copii

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---