Motto: "Nici unul dintre noi nu este la fel de istet ca noi toti la un loc."

 Primele manifestari segregationiste se intalnesc la spartani, unde segregarea se manifesta ca “solutie finala” de eliminare a persoanelor cu handicap, stigmatizate de societate si considerate “incurabile”.

 Omenirea a cunoscut si mai indeaproape de vremurile noastre exterminarea fizica -in timpul celui de-al treilea REICH, cand au fost ucise aproximativ 100.000 de persoane percepute ca “anormale”

 De-a lungul istoriei, copiii handicapati au fost izolati de regula in institutii specializate separate destinate a proteja in egala masura copiii in cauza ca si societatea.

 La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX iau fiin ta numeroase institutii speciale -de tipul sau forma “azilului”-in care, cu mici exceptii, toti asistatii erau tratati in masa, interesul pentru indivizi ca persoane umane fiind extrem de redus sau inexistent.

 Orientarea spre institutii ramane dominanta si intre cele doua razboaie mondiale, cu toate ca apar si primele incercari de spargere ale modelului segregat, prin forme partiale, intermediare de integrare, ca de pilda in cazul “claselor de perfectionare” organizate pentru copiii cu debilitate mintala in Franta, sau a claselor speciale pentru “copiii anormali educabili” instituite in Romania prin Legea invatamantului din anul 1924.

 Dupa cel de-al doilea razboi mondial miscarea segregationista ia amploare in continuare, in pofida deschiderilor democratice si a adoptarii “Declaratiei universale asupra drepturilor omului”.

 Unii autori apreciaza chiar existenta in anii ’50 a unei adevarate“febre segegationiste” sesizabila prin numarul mare de institutii speciale separate nou create, prin diversificarea categoriilor de copiii considerati “anormali” si prin sporirea numarului de copii exclusi din mediile obisnuite de viata si de educatie.

 Recunoasterea drepturilor egale ale persoanelor handicapate cu semenii lor, ca derivatie directa a “Declaratiei universale”, incepe a fi sesizata tot mai mult spre sfarsitul anilor ’60. Un rol important in aceasta evolutie l-a avut aparitia in 1996 a principiului “normalizarii”, de sorginte scandinava.

 Pietre de hotar in schimbarea de esenta a conceptiei si practicii au fost rezolutiile ONU din 1971(“Drepturile persoanelor cu handicap mintal”), 1975(“Drepturile persoanelor handicapate”), “Anul international al persoanelor handicapate, 1981” si “ Programul mondial de actiune privind persoanele handicapate”(1983-1992), adoptat tot printr-o rezolutie ONU in anul 1982.

 In perioada respectiva s-a manifestat o disputa ampla intre adeptii conceptiei istorice a “segregarii” si cei ai conceptiei noi, numita-cu deosebire in acea perioada-”integrationista”.

 Aparatorii segregarii la acea data –printre care si scoala defectologica sovietica-isi motivau pozitia prin argumente ca:

Argumente:

 Scolile si clasele speciale prezinta avantajul omogenizarii grupelor;
 Numarul elevilor dintr-o clasa speciala este mai mic decat cel dintr-o clasa obisnuita;
 Scolile si clasele speciale beneficiaza de personal specializat, care poate raspunde adecvat si eficient cerintelor speciale ale acestor copii;
 Scolile si clasele speciale sunt posesoare ale unor continuturi, tehnologii didactice specializate, ceea ce ofera eficienta activitatii desfasurate.
 Clasele si scolile obisnuite nu ofera un mediu adecvat de invatare si dezvoltare pentru copii cu probleme, ci amplifica sentimentul de inferioritate al copilului handicapat;
 Prezenta acestor copii in clase obisnuite perturba activitatea grupului de copii normali.

Modelul “institutional”este treptat supus unor critici cat mai severe, desi exista destule opinii care apreciaza si oprtunitarea reabilitarii si adaptarii acestui model in mai mare masura la copil.

Argumentele principale ale criticii acestui model sunt:

 Argumentul drepturilor civile
 Argumentul calitatii vietii
 Argumentul psihosocial
 Argumentul controlului social
 Argumentul eficientei

Un rol important in modificarea atitudinii l-au avut si rezultatele unor cercetari care aratau ca nu se poate afirma cu certitudine ca acei copii educati in institutii speciale ar face progrese mai mari, comparativ cu cei ramasi in medii educationale obisnuite.

 Pe de alta parte, cercetarile cu privire la copiii integrati in invatamnatul obisnuit releva ca, din punct de vedere al achizitiilor si dezvoltarii intelectuale, nu se pot distinge diferente semnificative intre acestia si cei din unitatile speciale, in schimb sub aspectul achizitiilor si dezvoltarii sociale castigul este net in favoarea copiilor integrati.

 Copiii si persoanele cu handicap reprezinta de fapt o resursa pentru comunitate, o diferenta specifica care o imbogateste si o diversifica.

 Cultura handicapului trebuie inlocuita cu cea a diversitatii si cu abordarea interculturala -se afirma la Seminarul interruniversitar TEMPUS, in februarie 1996.

 Perioada anilor ’90 aduce nuante noi in atitudinea sociala fata de persoanele cu handicap, pe un fond de acceptare cvasigeneralizata a viziunii de integrare si normalizare.

 Textele internationale actuale evidentiaza dezideratul unei “societati-si educatii-pentru toti”, in care “toleranta”, “solidaritatea”, “convivialitatea” si “inclusivitatea”reprezinta elemente si valori cheie in edificarea anilor 2000 si a secolului XXI.

 Cadrul concetual si termilnologia de baza

 Termenul de “DEFICIENTA” semnifica absenta, pierderea sau alterarea unei structuri ori a unei functii (anatomice, fiziologice sau psihologice). Deficienta poate fi rezultatul unei maladii, a unui accident, etc. dar si a unor conditii negative din mediul de dezvoltare a unui copil, cu deosebire carente afective.

 “DEFICIENTA MINTALA” se refera la limitari substantiale in functionarea prezenta a unei persoane. Ea este caracterizata printr-o functionare intelectuala semnificativ sub mendie, existand corelat cu limitari in doua sau mai multe dintre urmatoarele capacitati adaptative: comunicarea, autoingrijirea, viata acasa, deprinderi sociale, utilizarea comunitatii, auto-orientarea, sanatatea si securitatea personala, cunostiintele teoretice si functionale, timpul liber si munca.

 “INCAPACITATEA”-desemneaza un numar de limitari functionale, cauzate de disfunctionalitati (deficiente) fizice, intelectuale sau senzoriale, de conditii de sanatate ori de mediu, de boli mintale/neuropsihice. Aceste disfunctionalitati, conditii sau boli pot fi permanente ori temporare, reversibile sau ireversibile, progresive ori regresive.

Termenul de “HANDICAP” se refera la dezavantajul social, la pierderea ori limitarea sanselor unei persoane de a lua parte la viata comunitatii, la un nivel echivalent cu ceilalti membrii ai acesteia.

 Handicapul rezulta din relatia care se constituie intre persoanele cu deficiente si mediul inconjurator, cu deosebire in unele activitati organizate de societate-ca de exemplu informatiile, comunicarea si educatia-care pot impiedica persoanele cu deficiente sa participe in conditii de egalitate. Handicapul apare asadar atunci cand persoanele cu deficiente intalnesc bariere culturale, fizice, arhitecturale sau sociale care le impiedica accesul la diferite sisteme ale societatii care sunt accesibile celorlalte persoane.

 “REABILITAREA” se refera la un proces destinat sa dea posibilitatea persoanelor cu deficiente sa ajunga (si sa se mentina) la niveluri functionale fizice, psihice si/sau sociale corespunzatoare, furnizandu-le acestora instrumentele cu ajutorul carora isi pot schimba viata in directia obtinerii unui grad mai mare de independenta.

 Termenul de “RECUPERARE”, are in esenta o semnificatie echivalenta. Ea se refera mai ales la restabilirea, refacerea sau reconstituirea unei functii umane, plecandu-se de la premisa ca aceasta s-a pierdut.
 Conceptul de “EDUCATIE SPECIALA” este definit in cel putin doua sensuri:
-un sens restrans, care conduce in parte la o suprapunere cu invatamantul special, respectiv un fel de educatie specializata, pentru persoanele cu deficiente/handicap.
-sensul larg, are in vedere un anumit tip de educatie, adaptata si destinata persoanelor care nu reusesc sa atinga in cadrul invatamantului obisnuit -temporar sau pe toata durata scolaritatii- nivele educative si sociale corespunzatoare varstei.

CERINTELE EDUCATIVE SPECIALE

 Expresia desemneaza acele cerinte ori nevoi specifice fata de educatie care sunt suplimentare dar si complementare obiectivelor generale ale educatiei pentru un copil. Fara abordarea adecvata a acestor cerinte speciale nu se poate vorbi de egalizarea sanselor de acces, participare si integrare scolara si sociala.
 Fiecare copil prezinta particularitati individuale si de relatie cu mediul, trasaturi care necesita o evaluare si o abordare personalizata. Copiii cu deficiente/handicap au si ei aceleasi trebuinte in crestere si dezvoltare. Acesti copii au in acelasi timp si anumite necesitati particulare, specifice, individualizate. Ei sunt la randul lor diferiti din punct de vedere al temperamentului, motivatiilor, capacitatii, etc. chiar daca prezinta acelasi tip de deficienta.
 Conceptul de cerinte educative speciale aspira la depasirea traditionala a separarii copiilor pe diferite categorii de deficiente/handicap, printr-o abordare noncategoriala a tuturor copiilor.
 Dificultatile/Tulburarile de invatare
-Constiuie o formula terminologica care incearca relativizarea, estomparea sensului unor notiuni care pot traumatiza si stigmatiza (deficienta, incapacitatea, handicapul). Pe la mijlocul anilor ’80 exista chiar o tendinta pronuntata in literatura de specialitate anglo-saxona de a extinde semnificatia acestei sintagme la toata gama de handicapuri – evident in plan psihopedagogic.

-Sensul initial si cel mai raspandit la ora actuala in lume are in vedere “Tulburarile specifice de invatare”, care se refera la tulburari cu predominanta psihomotorie sau psihoafectiva (fara deviatii semnificative ale comportamentului), la copii cu ritm lent de invatare, la cei cu handicap si/sau intelect liminal ori cu deficiente usoare (indeosebi de ordin perceptiv si cognitiv-tulburari instrumentale).

EDUCATIA/SCOALA INCLUSIVA

 Acest concept implica cu necesitate pregatirea de ansamblu a scolii si societati pentru a primii si satisface participarea persoanelor cu handicap la medi scolare si sociale obisnuite, ca elemente componente naturale ale diversitatii umane, cu diferentele ei specifice.
 Educatia sau scoala inclusiva implica cu certitudine ideea de schimbare-reforma, a scolii si societatii in ansamblu, cu scopul de a raspunde dezideratului societatii viitorului –”o societate pentru toti”, comprehensiva si integratoare prin insasi natura ei, care sa raspunda mai bine – prin co-educatie - nevoilor, potentialului si aspiratiilor tuturor copiilor, inclusiv ale celor deosebit de dotati si/sau talentati, ale celor care nu fac fata in prezent in scoala obisnuita, ale celor cuprinsi in scoli speciale separate.
 Un obiectiv important al scolii inclusive il reprezinta sprijinul acordat pentru mentinerea in familie, ceea ce permite tuturor copiilor dintr-o familie sa mearga la aceeasi scoala, o scoala accesibila local, cu care parintii pot tine usor legatura.
 Accentul si prioritatea care se pun in consecinta tot mai clar in abordarea conceptuala si practica a educatiei speciale - prin paradigma scolii inclusive - evidentiaza cert ca aceasta trebuie sa fie tot mai mult si o responsabilitate a scolii obisnuite, scolarizarea intr-un sistem special urmand a se face numai atunci cand structurile sistemului obisnuit nu sunt adecvate si pentru perioade de timp corespunzatoare.
_{Referinte:
Nicola I.- Pedagogie
*** Esecul scolar
Vrasmas T.-Invatamantul integrat si /sau incluziv
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: integrare, incluziune, cerinte speciale, copii cu ces, educare, drepturi civile

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---