Miniştrii europeni ai Educaţiei insistă asupra necesităţii ca şcolile să adopte , în educaţia civică democratică un demers bazat pe coerenţă şi durată. Această ucenicie ar trebui să înceapă la o vărstă fragedă şi să utilizeze deplin posibilităţile oferite de programele şcolare şi de activităţile extraşcolare inclusiv contactele cu organizaţiile pentru drepturile omului. Cum planul şi modul de organizare al şcolii pot constitui un important element al educaţiei sociale a elevilor , unităţile şcolare ar trebui să constituie comunităţi democratice care să creeze ocazia dialogului şi participării atât penrru elevi cât şi pentru părinţi, manifest� �nd consideraţi şi respect pentru toţi membrii lor.

Misiunea educaţiei civice constă în dezvoltarea spiritului democratic , în stimularea iniţiativei, participării active şi responsabile a cetăţenilor la viaţa politică .

În prezent, societatea românească resimte absenţa culturii civice, a educaţiei sentimentului colectivităţii, a respectului faţă de lege, toate promovate de o disciplină comună recunoscută ca necesară.

Şcoala şi familia sunt cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei , iar între aceştia şi comunitate , mediul extraşcolar şi extrafamilial , pendulează copilul , obiect şi subiect al educaţiei. Dacă aceste medii educaţionale se completează şi se susţin , ele asigură într-o mare măsură buna integrare a copilului în activitatea şcolară şi pe plan general în viaţa socială .

Şcoala trebuie să aibă contacte cu toate instituţiile sociale interesate direct sau tangenţial de domeniul educaţiei copilului de vârstă şcolară şi să stabilească relaţii de cooperare şi colaborare. Ea contribuie la transmiterea moştenirii culturale şi facilitează învăţarea individuală şi colectivă .

Totodată şcoala face posibilă participarea grupurilor şi colectivităţilor la viaţa publică , elaborarea şi luarea deciziilor. Schimbul de informaţii favorizează interacţiunea socială şi permite unui număr mare de oameni să ia parte activă la soluţionarea problemelor care îi privesc .

Personalitatea educatorului este ” izvorul şi reglatorul ” actului educativ şi că scopul formal al educaţiei moral –civice nu poate fi altul decât acela al formării omului destoinic a se conduce singur pe calea binelui , a adevărului , a dreptăţii şi a frumosului . Conturarea profilului moral al individului şi moralitate se obţin cu fapta , nu cu vorba şi , în nici un caz cu indiferenţă , fără angajarea educatorului . Este nevoie de reacţii şi atitudini deschise , exprimate în beneficiul celui educat.

Educatorul va trebui , apreciază Spencer , să –şi arate pe faţă cu vorba şi cu fapta , mâhnirea şi indignarea pentru abateri , bucuria şi satisfacţia în caz de bună purtare. Elevul să nu fie , însă , lipsit de dragoste ,de afecţiune.

Pentru a deveni om cu adevărat , pentru a se cunoaşte şi domina pe sine , omul trebuie să caute să –şi satisfacă trebuinţe psihosociale specifice , cum sunt nevoia de identitate, de apartenenţă la grup , de acceptare şi apreciere din partea celorlalţi , nevoia de statut şi de participare.

În vederea asigurării depline a protecţiei copiilor , Codul Familiei precizează caracterul drepturilor părinteşti subliniind că părinţii exercită drepturile lor în interesul copiilor, indisolubil legate de interesele societăţii democratice.

Andre Berge spunea că ” Mediul familial îl satisface pe copil în măsura în care răspunde trebuinţelor sale elementare , adică în măsura în care este un mediu afectiv şi protector , dublă condiţie indispensabilă pentru ca fiinţa tânără să înveţe să se construiască pe sine , să se situeze în raport cu ceilalţi efectuând , fără pericol , primele sale experienţe sociale şi sentimentale .“

Creştera copiilor constituie pentru părinţi nu numai o datorie faţă de copil , dar şi o sarcină faţă de comunitate.

Familia are în societate funcţii bine determinate :

- Funcţia biologică care constă în perpetuarea speciei umane prin procrearea şi creşterea copiilor , condiţie primordială a existenţei societăţii . Capacitatea fiinţei umane de a avea urmaşi este singura ei revanşă asupra morţii . Funcţia socială prin care familia conferă individului sentimentul de siguranţă , îl ajută să depăşească obstacolele , să dobândească echilibrul emoţional . În familie , copilul găseşte căldura sufletească decare are atâta nevoie.

- Funcţia economică constă în crearea condiţiilor materiale necesare vieţii şi dezvoltării membrilor familiei .

- Funcţia educativă se referă la faptul că familia are un rol foarte important în transmiterea limbii , a obiceiurilor , a modelelor comportamentale , urmaşilor ei . În familie , copilul învaţă să se aprecieze pe sine şi pe ceilalţi , depinde de un anumit mod de viaţă , vine în contact cu valorile şi normele societăţii . Familia joacă un rol important în ecucaţia civică a copiilor .

- Funcţia culturală care , deşi stă la baza procesului de educare a copiilor , ea nu trebuie confundată cu funcţia educativă şi are ca finalitate integrarea eficientă a individului în societate , dar urmăreşte şi crearea de individualităţi bine pregătite care să aducă o contribuţie maximă la transformarea şi progresul societăţii .

În Declaraţia Universală a Drepturilor Omului se precizează că Familia constituie elementul fundamrntal al societăţii .Ea ocroteşte copilul şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii.

Copilul stabileşte primele relaţii şi experienţe sociale cu părinţii şi fraţii săi , deci în familie. Integrarea lui socială va fi mai uşoară dacă va înţelege de timpuriu că alături de drepturi , îi revin şi anumite responsabilităţi.

Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului , care este urmărit atât în familie , cât şi în şcoală , astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc.
În cadrul abordărilor contemporane ale fenomului educaţional se impune tot mai mult implicarea cadrelor didactice în relaţii de cooperare cu părinţii copiilor şi cu alţi factori sociali interesaţi de educaţie . Rolul cadrelor didactice nu se reduce doar la educaţia la catedră sau în clasă , ci presupune o activitate de acest gen în fiecare relaţie cu elevii şi familiile acestora , desfăşurând o muncă de dezvoltare , de conducere şi de îndrumare. O relaţie eficientă cadru didactic – părinte presupune , printre altele , o ascultare activă , implicarea familiei în acţiunile extraşcolare ale copilului , cultivarea şi practicarea toleranţei faţă de un punct de vedere diferit.

Comunicarea cadrului didactic cu familia elevului se poate face prin :
-Activităţi de informare şi consiliere a părinţilor , care pot fi zilnice după orele de curs ;
-Vizite la domiciliu de câte ori e nevoie ;
- Lectoratele cu părinţii – lunar ;
-Adunările comune părinţi – elevi ;
-Întruniri ale comitetului de părinţi pe clase ;
-Comunicarea prin poştă (scrisori de înştiinţare cu antetul şcolii ) sau prin poşta electronică ;
-Comunicarea prin telefon .

În funcţie de categoria în care se înregistrează părinţii elevului (interesaţi sau dezinteresaţi de tot ceea ce se întâmplă cu propriul copil ) cadrul didactic parcurge o serie de etape menite să optimizeze relaţia şcoală – familie :

- Îşi fixează şi întreţine cât mai multe discuţii individuale evitând în cazul celor cu copii –problemă prezentarea în cadrul şedinţelor a rezultatelor şcolare şi absenţelor;

- Iniţiază şi menţine o legătură strânsă cu familia elevului şi poartă un dialog deschis şi sincer extins în afara orelor de curs prin convorbiri telefonice , scrisori ;

- Stabileşte şi planifică din timp tematica şedinţelor şi lectoratelor cu părinţii ;

- În cazul elevilor problemă se implică activ în procesul de educare a familiei , ea reprezentând sursa principalelor atitudini greşite ale copiilor. Familia trebuie convinsă că numai acordând timp şi atenţie copilului va putea să-l ajute să depăşească dificultăţile apărute;

-Încearcă stabilirea unei legături reciproce , apropiate şi permanente cu părinţii pentru ca aceştia , din proprie iniţiativă , să contacteze cadrul didactic pentru a se interesa de situaţia şcolară a elevului.

-Părinţii pot participa alături de cadrul didactic şi de copii la activităţile şcolare şi extraşcolare.

Pretutindeni trăiesc oameni , semeni ai noştri , împreună cu care formăm comunitatea .

Toţi avem îndatoriri unii faţă de ceilalţi , dar îndeplinirea acestora nu este un lucru greu dacă de mici ne obişnuim să respectăm , să ajutăm , să fim politicoşi ,înţelegători , să iubim munca să apreciem binele, adevărul , frumosul , să luptăm pentru triumful acestora.

Între membrii unei comunităţi se stabilesc o mulţime de relaţii : de prietenie , de vecinătate ,de rudenie , de muncă , de competiţie. Toţi avem nevoie de semenii noştri, de comunitate , dar în acelaşi timp şi comunitatea are nevoie de noi. Societatea îi modelează pe oameni dar la rândul lor , oamenii intervin permanent în procesul de transformare a societăţii.

Mihai Eminescu spunea că “ Oamenii nu se deosebesc atât prin ceea ce zic , cât prin ceea ce fac”.

Comunitatea este cea care oferă mediul prielnic pentru desfăşurarea unor activităţi comune
-Vizite la muzee , expoziţii ;
-Vizionarea de filme , spectacole ;
-Excursii şi vizite organizate în oraş sau în afara oraşului ;
-Însoţirea elevilor la concursuri şcolare , festivaluri artistice ;
-Simpozioane , seminarii având ca temă relaţiile şcoală –familie –comunitate.
Comunitatea are aşadar un rol important alături de şcoală şi familie în educaţia elevului.

Valoarea educaţiei creşte într-o lume în care schimbările s-au accelerat simţitor , într-o societate a opţiunilor individuale şi sociale multiple , marcată de o multitudine de tranziţii , de naturi diferite .Educaţia este somată să răspundă provocărilor unei lumi a societăţilor şi indivizilor în derută , o lume în care s-au pierdut şi se pierd repere , sisteme de referinţă , iar sistemele etice se află în criză. Ea trebuie să construiască drumuri noi pentru speranţă , prin formarea unor cadre cât mai flexibile , a unor capacităţi şi comportamente capabile să facă faţă schimbării permanente şi să adapteze elevul la incertitudine şi complexitate . Şcoala este chemetă să contribuie decisiv la reconstrucţia spirituală , la redefinirea unor noi sisteme de valori.

Educaţia răspunde atât cererii sociale cât şi nevoilor şi aspiraţiilor individuale . Presupune eliberarea de energii lăuntrice şi depăşirea , prin împlinirea armonioasă şi creatoare , a insecurităţii , inferiorităţii şi dependenţei pe care le poate simţi fiinţa umană într-o societate aflată în schimbare rapidă.

În prezent România cunoaşte o încercare de redefinire a rolului social al educaţiei , în contextul unui ” parteneriat pentru educaţie ” , un dialog deschis , lucid , responsabil , între toţi factorii educaţionali (familie , Biserică , şcoală , comunitate locală ).Şcoala se deschide spre mediul comunitar şi se fac propuneri de realizare a osmozei şcoală- comunitate (şcoala în comunitate şi comnitatea în şcoală ) , în perspectiva înţelegerii şcolii ca un centru cultural şi civic , centru complex de învăţare la îndemâna tuturor , tineri şi mai puţin tineri.
Prin programe şi acţiuni specifice se creează şi se dezvoltă legături multifuncţionale şi societatea civilă.
<sub>Referinte:
1. Bistriceanu , Corina Sociologia familiei , Editura Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti -2004
2Şerdean Ioan , Pedagogie Editura Fundaţiei România de Mâine , Bucureşti -2004
3. Maciuc Irina , Formarea continuă a cadrelor didactice ,Editura Omniscop , Craiova -1998
4. Nicola Ioan , Pedagogie ,E.D.P. R. A. ,BucureÅŸti -1994
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: relatie, scoala, familie, comunitate

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 26 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---