Într-o clasă democratică, elevii împreună cu cadrele didactice, contribuie la planificarea, organizarea şi desfăşurarea activităţilor comune. Cadrul didactic trebuie să manifeste faţă de elev atât autoritate cât şi amabilitate. Autoritatea face parte din respectul faţă de sine iar amabilitatea din respectul faţă de celălalt. Acestea numai împreună pot duce la o relaţie de armonie între parteneri echivalenţi.

O democraţie ar trebui să cuprindă următoarele: împărţirea responsabilităţii, luarea de decizii în comun şi colaborarea. Cadrul didactic trebuie să-i motiveze pe elevi, ca să înveţe cu plăcere. Copiii acceptă cu plăcere conducerea din partea adulţil or, dacă nu sunt obligaţi să preia ideile şi dacă observă că şi părerea lor şi propunerile lor sunt luate în seamă. Cadrul didactic democratic va solicita copiii în aşa fel, încât să aibă propria lor responsabilitate şi să participe activ pentru a atinge ţelurile comune. Cadrul didactic impulsionează doar din interior, încurajează şi propune.

O atmosferă democratică exclude anarhia şi acel „laissez-faire”, iar ordinea nu poate fi obţinută prin stăpânire. Într-o societate democratică este nevoie atât de libertate cât şi de ordine şi limite, astfel încât într-o societate autocratică acestea se elimină reciproc.

Care este diferenţa între comportamentul unui cadru didactic autocratic şi a unui cadru didactic democratic? Cel autocratic încearcă prin presiune asupra copilului să-l facă să se comporte conform imaginaţiei cadrului didactic. Cel democratic încearcă să îl câştige, încearcă să dezvolte la copil un comportament cooperativ. În această schemă de sus se poate recunoaşte clar că pedeapsa este o metodă autoritară. Răsplata şi pedeapsa, care reprezintă o presiune din afară au efect doar într-un autocratic. Acolo, ele sunt mijloacele necesare pentru a impune conformitate. Este ciudat că, deşi necesitatea unei educaţii democratice a fost recunoscută de aşa mult timp, ea a fost realizată până astăzi în măsură foarte mică. Deja Rousseau, Comenius, Pestalozzi, Montesorri şi mulţi alţii au indicat acest drum.

În fiecare plan de învăţământ se regăseşte scopul de a educa elevii astfel încât ei să devină oameni ce gândesc independent, cu responsabilitate şi care să fie capabili de a lua decizii democratice. Pentru a construi o relaţie democratică cu elevii, trebuie să reglementăm convieţuirea în clasă prin hotărâri şi decizii comune, în măsura în care avem dreptul de a face acest lucru. Există şi reguli pe care nu le putem schimba; pe acestea nu are nici un rost să le discutăm. Dar ar merita să le explicăm mai bine, în loc să le impunem pur şi simplu. Însă peste tot unde dispunem de o libertate în decizii, ar trebui să formăm împreună cadrul în care învăţăm. Pentru ca această muncă să aibă succes, e bine să respectăm următorii paşi:

• Ne gândim ce puncte ar trebui să existe în contractul nostru.
• Formulăm aceste paragrafe.
• Alegem dintre ele 4, maxim 6.
• Formulăm enunţurile pozitiv: notăm ce avem voie să facem şi nu ceea ce ne este interzis.
• După ce redactăm contractul, toţi îl semnează şi se străduiesc să-l respecte(inclusiv cadrul didactic).

Este important să explicăm tuturor că atâta timp cât nu se pot lua astfel de hotărâri, trebuie să fie valabile regulile transmise de cadrul didactic, pentru că el are o responsabilitate şi în afara clasei. Dar posibilitatea reală de a schimba ceva există numai atunci când s-au stabilit hotărâri în comun.

Cu ce scop are loc consiliul clasei?

În cadrul acestor întâlniri, elevii învaţă să analizeze puncte de vedere opuse şi să-i înţeleagă pe aceia care au un alt substrat de experienţă.

O sarcină a consiliului clasei, este ca fiecare copil să înveţe să-i asculte pe ceilalţi pentru că foarte des, oamenii nu au răbdare să asculte păreri diferite. În cadrul acestor discuţii, fiecare are dreptul să spună ce gândeşte. Fiecare este privit echivalent şi va fi tratat cu respect.

Clasa ca o comunitate de destăinuire contribuie la reluarea unor experienţe de socializare nereuşite şi la clarificarea relaţiei într-o atmosferă dominată de dorinţa de a se ajuta reciproc. În cadrul discuţiilor asupra unor întâmplări concrete, copilul este condus în direcţia dorită prin înţelegerea motivelor. În acest mod, copilul este ajutat să renunţe la comportamentul său tendenţios şi să adopte unul obiectiv. Consiliul clasei este extrem de necesar, dacă cadrul didactic vrea să-i atragă pe toţi într-o muncă comună. Într-o discuţie liberă, care trebuie să aibă loc o dată pe săptămână, fiecare elev dobândeşte sentimentul de importanţă şi responsabilitate. Copiii împart cu cadrul didactic responsabilitatea şi împreună găsesc soluţii pentru orice problemă sau conflict. Ca atare, copiii sunt educaţi să se ajute reciproc, astfel încât diferenţele cu privire la randament ţi capacitate să nu mai constituie o barieră în clasă ci să devină avantajul tuturor.

Prin urmare,consiliul clasei prezintă multe avantaje:

1) Permite o integrare totală a tuturor copiilor din clasă, pentru că participă toţi,îşi pot exprima părerea şi pot afla ce gândesc alţii.
2) Într-o discuţie liberă în fiecare elev se dezvoltă sentimentul de a fi cineva şi de a avea responsabilităţi, pentru că are dreptul să-şi exprime părerea, dar şi obligaţia de a-i asculta pe ceilalţi.
3) Copiii îşi împart responsabilitatea de a găsi soluţii cu cadrul didactic.

Discuţiile de grup îndeplinesc astfel sarcini importante cu privire la îmbunătăţirea comunicării în grup: fiecare trebuie să înveţe să-i asculte pe ceilalţi; îi ajută pe copii să se înţeleagă reciproc, dar şi fiecare să se înţeleagă pe el însuşi.

Când trebuie să se înceapă organizarea consiliului clasei?

Se poate începe oricând cu condiţia să fim convinşi că vrem să colaborăm cu elevii şi vrem să-i implicăm în tot ceea ce se întâmplă în şcoală. Însă cel mai simplu este atunci, când preluăm o clasă nouă şi chiar de la începutul anului şcolar discutăm despre felul în care ne imaginăm convieţuirea în şcoală şi care vor fi regulile de urmat. La începutul anului şcolar încă toţii elevii au intenţii bune şi, dacă se poate, trebuie să ne folosim de acest lucru. Cadrul didactic îi poate îndemna pe elevi să-şi spună părerea despre cum ar trebui aranjată sala de clasă, ce activităţi să se organizeze în primele două zile sau cum să organizeze munca şi să împartă sarcinile în clasă. Se poate face remarca: „În acest an vom petrece mult timp împreună. Suntem o clasă. Se poate întâmpla să nu ne înţelegem întotdeauna foarte bine şi să apară probleme. Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? Ce fel de probleme s-ar putea ivi?” Răspunsurile vor fi notate, iar cadrul didactic întreabă după aceea: „ Cum să ne comportăm când apare o problemă în faţa noastră?”

Eu personal, am început în felul următor: o elevă voia să se aşeze lângă două prietene. Nu era însă loc. am adunat propunerile făcute de clasă. Au apărut cinci propuneri folositoare. Clasa a vrut să ajute, în afară de doi elevi care vroiau să rezolve problema într-un mod autoritar. Ei doi, erau de părere ca eu, cadru didactic, să dau pur şi simplu un ordin. În cele din urmă am supus la vot şi am găsit o rezolvare, care a fost acceptată de toţi. Cu ajutorul acestui exemplu, le-am explicat copiilor că eu, şi în viitor nu voi da ordine pur şi simplu, ci doresc ca împreună cu ei să găsesc soluţii.

Un exemplu de problemă rezolvată în cadrul consiliului clasei: Un copil murdăreşte la şcoală un perete. Elevii caută propuneri pentru a rezolva problema, care pot arăta în felul următor:

- să primească ca pedeapsă ceva de scris;
- să rămână mai mult la şcoală;
- să fie trimis acasă;
- să nu poată ieşi în pauză;
- să fie dus la director;
- să cureţe peretele;
- să fie bătut.

Copiilor le face plăcere să pedepsească pentru că ei cunosc acest procedeu din experienţa proprie şi astfel ei se pot răzbuna. Dacă însă vrem să ne ajutăm reciproc să diminuăm problema sau să o rezolvăm, trebuie să ţinem cont de următoarele patru puncte ale urmărilor logice:

- Trebuie să se refere la problemă. Dacă de exemplu a fost murdărit un perete, rezolvarea problemei să fie legată de acest perete.

- Rezolvarea să fie proporţională. Dacă un elev a făcut o singură dată ceva, să nu trebuiască să-şi repare greşeala de cinci sau zece ori.

- Cel care a făcut ceva rău, să contribuie la rezolvarea problemei, deci urmarea să fie legată de persoană. Cel care a declanşat problema să o repare şi nu altul.

- Rezolvarea problemei să vină în ajutor nu să pedepsească, ceea ce înseamnă să fie tratată cu respect.

În acest scop, pe peretele din clasă am pus un afiş ca aceste puncte să se vadă mereu.

În agenda clasei se vor reţine propunerile în felul următor: toate propunerile care nu corespund propunerilor urmărilor logice, vor fi tăiate, rămânând până la urmă doar acelea care nu jignesc şi care nu pedepsesc.

Dacă rămân mai multe propuneri pentru rezolvarea problemei, copilul respectiv poate să-şi aleagă una dintre ele, astfel hotărârea o are cel care a provocat problema. Dacă copilul nu se poate decide, se supun la vot şi majoritatea hotărăşte. De obicei aceasta nu duce la greutăţi, deoarece copilul simte că majoritatea clasei este de părere că rezolvarea aceea este cea mai potrivită.

În cele din urmă, pun copilului întrebarea dacă vrea să ducă la bun sfârşit propunerea de rezolvare azi sau mâine. Deci şi aici decide copilul. Copilul poate fi întrebat de asemenea dacă are nevoie de cineva care să-i aducă aminte executarea sau dacă se gândeşte singur la asta. Astfel copilul decide singur rezolvarea problemei.

Dacă nu corespunde nici o propunere, problema se amână pentru altă dată sau se discută problema între patru ochi cu copilul în cauză.

Atunci decid eu ceea ce sete necesar şi le explic elevilor că este valabil ceea ce am stabilit eu atâta timp cât nu găsesc ei o rezolvare mai bună. Ei primesc temă să se gândească la alte propuneri. De obicei se găseşte data viitoare o rezolvare.

Este important că orice măsură aleasă este valabilă doar o săptămână. La următoarea întâlnire se decide dacă măsura a ajutat la ceva. Dacă da ea se păstrează iar dacă nu, trebuie căutată sau aplicată altă măsură.

Când să aibă loc consiliul clasei?

Aceste întâlniri ar trebui să aibă loc în mod regulat, la o oră fixă, dacă este posibil o dată pe săptămână. Elevii mei sunt supăraţi dacă nu respect termenul stabilit şi vreau să amân pe altă zi.

Dar nu întotdeauna se poate aştepta termenul fixat. În urma unor agitaţii mari, după o ceartă, este deseori necesar să intervenim în problemele create, pentru că altfel nu se poate desfăşura ora în condiţii de concentrare maximă. Am grijă însă ca elevii să nu găsească soluţii într-o stare înfierbântată de supărare, soluţii pe care nu le-ar fi ales altădată. În acest moment explicăm doar problema, îi lăsăm pe respectivii elevi să spună ce îi preocupă ca să se poată desfăşura după aceea ora în condiţii normale. Găsirea rezolvării o amânăm pentru mai târziu, pentru următoarea întâlnire planificată, dacă va mai fi nevoie şi nu s-au rezolvat problemele doar prin discutarea lor. Când elevii sunt implicaţi emoţional prea mult, ei nu pot lua decizii clare şi mi se pare mai important să-i liniştesc pentru a putea continua ora.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: clasa, scoala, atmosfera, educare, cadre didactice, organizare, activitati

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---