Motto: "Toate fiinţele umane sunt născute libere şi egale în demnitate şi în drepturi."
(Declaraţia Universală a Drepturilor Omului)

Conceptul de educaţie incluzivă are la bază principiul dreptului egal la educaţie pentru toţi copiii, indiferent de mediul social sau cultural din care provin, religie, etnie, limba vorbită.

Educaţia incluzivă semnifică extinderea scopului şi a organizării şcolii generale pentru a putea să răspundă unei mai mari diversităţi de copii, în special celor proveniţi din grupuri defavorizate, marginalizate sau excluse de la educaţie.

Pornind de la premisa că fiecare copil are particularităţi, interese, abilităţi şi necesităţi de învăţare uni ce, toate drepturile sale referitoare la educaţie trebuie realizate într-o manieră care să conducă la o integrare socială şi o dezvoltare individuală cât se poate de complete, incluzând dezvoltarea sa culturală şi spirituală.

Integrarea şcolară se referă în esenţă la integrarea în structurile învăţământului de masă a copiilor cu cerinţe speciale în educaţie (copii cu deficienţe senzoriale, fizice, intelectuale sau de limbaj, defavorizaţi socio-economic şi cultural, copii din centrele de asistenţă şi ocrotire, copii cu uşoare tulburări psiho-afective şi comportamentale, copii infectaţi cu virusul HIV etc.) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate a personalităţii acestora.

Integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în colectivul unei clase este una dintre cele mai dificile sarcini psihopedagogice, datorită diverselor probleme pe care le ridică aceasta, cum ar fi: posibilităţile de dezvoltare, efectele asupra colegilor de clasă, condiţii diferite de organizare a orelor, evaluare diferenţiată.

De multe ori, integrarea educaţională este considerată încheiată atunci când copilul cu cerinţe educative speciale a fost transferat din şcoala specială în cea de masă. Înscrierea copilului cu deficienţe în catalogul clasei şi aşezarea lui în bancă alături de un copil normal nu determină automat acceptarea sa ca membru valoros şi dezirabil al colectivităţii şcolare.

Termenul ,,incluziv” reflectă capacitatea unui grup de a forma o unitate a membrilor săi, indiferent dacă aceştia sunt normali sau deficienţi. Într-un astfel de colectiv, nu persoana cu nevoi speciale este datoare să se adapteze la cerinţele grupului, ci grupul însuşi trebuie să găsească acea manieră adecvată de a deveni accesibil individului cu deficienţe. ,,Cu cât cineva este mai greoi şi mai puţin dotat de la natură, cu atât mai mult are nevoie de ajutor…”(Didactica Magna, Cap.IX)

Şcoala incluzivă reprezintă un pas mai departe în procesul de atenuare şi eliminare a barierelor educaţionale dintre copiii obişnuiţi şi cei cu diverse dizabilităţi. Paradigma şcolii incluzive propune ca noţiunea de ,,curriculum standardizat” să fie abandonată în favoarea unui curriculum centrat pe elev, care să valorifice potenţialul său de învăţare, nu să răspundă anumitor obiective şi scopuri generale, astfel încât elevul să aibă satisfacţia că învaţă pentru propriul său interes. Metodele activ-participative utilizate în practica instructiv-educativă permit elevului satisfacerea cerinţelor educaţionale prin efort personal şi în colaborare cu colegii. Aceste metode stimulează interesul pentru cunoaştere, facilitează contactul cu realitatea înconjurătoare, sporind gradul de socializare al elevilor. În contextul educaţiei integrate, aceste metode stimulează şi dezvoltă învăţarea prin cooperare. Sunt favorizate astfel cunoaşterea reciprocă dintre elevi, înţelegerea şi acceptarea reciprocă, precum şi integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în colectivul şcolii.

Prin aplicarea metodelor de învăţare prin cooperare se urmăreşte:

• Creşterea motivaţiei elevilor pentru activitatea de învăţare;
• Încrederea în sine bazată pe acceptarea de sine;
• Atitudine pozitivă faţă de disciplinele de studiu şi de conţinutul acestora;
• Relaţii mai bune între elevi, indiferent de apartenenţa etnică sau culturală, clasă socială, capacitate intelectuală sau fizică;
• Capacităţi sporite de a percepe o situaţie, un eveniment sau o serie de obiecte şi fenomene din perspectiva celuilalt;
• Confort psihic sporit, dezvoltarea capacităţii de adaptare la situaţii noi, creşterea capacităţii de efort.
Acţiunea de integrare în învăţământul de masă a copiilor cu deficienţe uşoare şi medii a scos la iveală atât aspecte pozitive, încurajatoare, cât şi situaţii problematice. Atitudinea elevilor obişnuiţi faţă de integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în clasele normale:

Aspecte pozitive :

• elevii cu CES sunt acceptaţi în cadrul colectivului, sunt priviţi ca fiind colegi de clasă şi trataţi ca atare;
• elevii cu CES nu sunt percepuţi ca fiind sursa unor dezavantaje individuale;
• manifestă o atitudine de sprijinire a acestora atât în plan şcolar, cât şi social;
• manifestă interes pentru comunicare şi interacţiune cu aceşti elevi;
• manifestă convingerea că este posibilă îmbunătăţirea performanţelor şi comportamentului noilor colegi ca urmare a integrării.

Aspecte negative :

• Deoarece nimeni nu le-a explicat situaţia particulară a acestor elevi, elevii normali au, în general, o percepţie eronată referitoare la trăsăturile specifice acestora;
• Deoarece mulţi dintre colegii lor cu CES provin din familii sărace, există tendinţa de a interpreta dificultăţile lor şcolare prin prisma problemelor sociale, părinţii fiind consideraţi principalii răspunzători de performanţele şcolare scăzute ale elevilor cu CES;
• Datorită întreţinerii unui climat competiţional, elevii cu CES sunt consideraţi ca responsabili de diminuarea performanţelor grupului (fiind cei care,, trag în jos” media clasei);
• Apar frustrări datorită interpretării eronate a evaluării diferenţiate (de ce am primit nota 8 la o problemă de matematică dificilă, în timp ce el a primit nota 10 la o întrebare foarte simplă?).

Atitudinea părinţilor elevilor obişnuiţi faţă de integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale în clasele normale:

Aspecte pozitive

• Părinţii elevilor normali percep ca fiind o măsură echitabilă acţiunea de integrare a copiilor cu CES, atâta timp cât copiii lor nu au de suferit şi cât cadrele didactice sunt abilitate să lucreze cu această categorie de elevi;
• Sunt de acord că şi locul persoanelor cu deficienţe este în societate;
• Consideră că proprii lor copii se pot dezvolta normal, atâta timp cât comportamentele celor cu CES sunt ţinute sub control şi nu devin surse de imitaţie.

Aspecte negative :

• Părinţii elevilor normali nu cunosc nimic despre trăsăturile specifice ale copiilor cu CES;
• Pentru că doresc să-şi protejeje proprii copii de orice influenţe negative, sunt înclinaţi să militeze pentru menţinerea învăţământului special segregat, unii fiind totuşi receptivi la soluţia integrării unor clase din şcoala specială în cea de masă.
• Consideră că activitatea cadrului didactic nu trebuie deturnată în favoarea elevilor cu CES, aceştia având mai degrabă un statut de ,,toleraţi” decât de ,,incluşi”;
• Nu cred că o şcoală normală poate oferi un standard de calitate acceptabil propriilor copii, dacă este nevoită să se adreseze şi celor cu CES.

Atitudinea corpului profesoral obişnuit faţă de integrarea copiilor cu CES în clasele normale:

Aspecte pozitive

• Cadrele didactice înţeleg raţiunile care stau la baza acestui demers, atâta timp cât nu vor apărea perturbări ale desfăşurării orelor (respectarea programei, stimularea educativ-formativă a elevilor sau păstrarea unui climat de ordine şi disciplină), ale structurii catedrelor şi normelor didactice (prin supraîncărcarea schemei de posturi cu profesori de sprijin, prin aglomerarea claselor), ale nivelului de solicitare nervoasă (datorită eforturilor deosebite pe care le implică activitatea cu copiii cu CES);
• Acceptă în clasele lor elevi integraţi individual (maxim trei), în condiţiile unei orientări şcolare atente şi a asigurării sprijinului didactic specializat;
• Manifestă disponibilitate de a urma cursuri de perfecţionare (module psihopedagogice) şi de a colabora cu specialişti din afara şcolii.

Aspecte negative :

• Se remarcă o atitudine de rezistenţă la schimbare mai ales din partea cadrelor didactice cu vechime mare în învăţământ, care percep activitatea cu elevii integraţi ca pe o solicitare suplimentară;
• Consideră că locul cel mai bun pentru educarea elevilor cu CES rămâne şcoala specială, deoarece acolo există programele, specialiştii, materialele şi echipamentele adaptate nevoilor acestor copii;
• Există temerea că prezenţa copiilor cu CES va afecta negativ performanţele şcolare ale elevilor obişnuiţi şi va altera climatul psihosocial al clasei (datorită tulburărilor de comportament, discriminărilor inerente de evaluare, modificărilor orarului zilnic).
Procesul de tranziţie de la sistemul educaţiei segregate la cel al educaţiei integrate nu este unul simplu. Copiii cu nevoi educaţionale speciale trebuie trataţi la fel ca şi ceilalţi copii, dar în acelaşi timp trebuie să se ţină seama de limitările impuse de dizabilităţile lor specifice. Fiecare dintre ei are dreptul de a-i fi acceptate diferenţele individuale, de a-i fi încurajată independenţa şi responsabilitatea, de a-şi fixa propriile sarcini şi scopuri, de a avea aspiraţii înalte, dar realiste, de a fi încurajat în cursul învăţării şi de a fi evaluat în mod pozitiv (apreciere în caz de succes sau critică de tip constructiv în caz de eşec).

I. Emanuelsson considera că ,,în loc să vorbim despre copilul integrat este mult mai corect să luăm în discuţie provocările iniţierii şi menţinerii unui grup integrat. Acest fapt necesită combaterea intenţiilor şi proceselor segregaţioniste. Făcând aceasta, grupul va dezvolta pe viitor o comuniune şi va deveni o unitate de lucru în care fiecare va participa pe deplin. Acesta este sensul educaţiei incluzive.”

Imaginea reală a ceea ce înseamnă ŞCOALA PENTRU TOŢI trebuie promovată, iar elevii, părinţii şi cadrele didactice din şcolile de masă trebuie convinşi de necesitatea şi avantajele integrării acestor copii în sistemul obişnuit de învăţământ, pentru că învăţând împreună, copiii învaţă să trăiască împreună.

,,Copiii învaţă ceea ce trăiesc!
Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători.
Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească.
Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine.
Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că este bine să ai un ţel.
Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă generozitatea.
Dacă trăiesc în bunăvoinţă şi consideraţie, copiii învaţă respectul.
Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că e plăcut să trăieşti pe lume.”
Dorothy Law Nolte
_{Referinte:
-***Revista Învăţământul primar, nr.1-3, 2006, Editura Miniped
-***Revista Învăţământul primar, nr.4, 2006, Editura Miniped
-Buică, Cristian-Bazele defectologiei, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2004
-Ştefan, Mircea-Teoria situaţiilor educative, Editura Aramis Print, Bucureşti, 2003
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: egalitate, demnitate, democratie, drepturi, educatie incluziva, grupuri defavorizate, abilitati, interese

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 10 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---