FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,143
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Relatiile interetnice si scoala

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Relatiile interetnice si scoala

 Q:   Intreaba despre Relatiile interetnice si scoala       
Relatiile interetnice si scoala Motto :

"Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi.
Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii"
(DECLARAÅ¢IA UNIVERSALÄ‚ A DREPTURILOR OMULUI , ART. I)


La începutul mileniului al treilea, România, ca ţară europeană, se află într-o perioadă de renaştere a structurilor democratice într-un stat de drept. Educaţia cetăţeanului poate fi realizată în diferite forme şi modalităţi, ea fiind, de fapt, o acţiune continuă, ale cărei baze, însă, sunt puse în perioada copilăriei timpurii şi pot fi consolidate, în special, prin educaţia şco lară, formală.

Secretul pentru care ţările occidentale, pe care le admiram în trecut, au ajuns la un grad ridicat de dezvoltare socio-economică şi în alte domenii ale societăţii, este datorat faptului că au ştiut să pună şcoala la temelia acestei dezvoltari. Au ,"redescoperit" şcoala ca model social de viaţă în societatea democratică. Modelul grecesc, care a făcut din şcoală şi din educaţie activitatea principală în polis, a fost preluat de toate ţările lumii care s-au dovedit civilizate şi el stă la baza progresului formidabil pe care l-au înregistrat europenii.

Astăzi, fiecare dintre noi nu trăieşte doar într-o comunitate locală şi naţională, ci şi într-o comunitate internaţională care numără peste 5 miliarde de locuitori pe Terra.

Cauzele acestei stări de lucruri sunt:

- posibilităţile de comunicaţie ultrarapidă, inclusiv prin satelit (prin televiziune putem asista în direct la evenimente care au loc la mii de kilometri depărtare);
- posibilităţile crescute de cunoaştere a unor comunităţi ( prin călătorii, reportaje, cărţi etc.);

1.
- schimburile economice care creează interdependenţe pe plan mondial;

- circulaţia undelor radio-TV peste graniţele statale;

- globalizarea unor fenomene sociale care nu mai pot fi oprite la graniţele unor comunităţi aflate pe un areal strict determinat în spaţiu (de pildă dezastrele ecologice, SIDA, crizele economice etc);

- ,,magistralele informaţionale" realizate în prezent prin reţelele de transmitere a informaţiei prin computer în toată lumea (ca, de pildă, reţeaua mondială INTERNET : site-uri, chat-uri, pagini WEB, e-mail-uri).

Dacă învăţământul înseamnă în primul rând comunicare interumană, atunci şcoala are menirea de a armoniza relaţiile interpersonale dintre elevii provenind din diverse spaţii geografice şi văzuţi ca reprezentanţi ai diversităţii etnice sau cetăţenesti din care provin, de a-i ajuta să se descopere unii pe alţii şi de a se raporta la un sistem de valori unanim acceptate pe plan global.

Parteneriatul educaţional intern sau extern este o formă de colaborare şi un cadru instituţional de descoperire în primul rând a similitudinilor care există între diferite culturi şi abia apoi a ceea ce le particularizează, contribuind la integrarea prin diferenţiere a acestora în marea cultură unversală.

În stadiul actual de evoluţie a problemelor sociale ale omenirii, educaţiei interculturale îi revine misiunea de a studia comparativ şi complementar diverse culturi existente, statornicind între ,,majoritari” şi ,,minoritari” raporturi de acceptare, de cooperare, de schimb de experienţă, de adaptare într-un context al multiplicării sistemului de valori. Etnocentrismul şi stereotipia ar fi de evitat în activităţile didactice, experienţa recentă a civilizaţiei universale dovedind că interpretarea unor evenimente sociale în funcţie de punctul de vedere al unui grup etnic sau altul nu are nici o legătură cu judecăţile de valoare.

Dincolo de simpla şcolarizare în vederea unei optime şcolarizări, şcoala trebuie să acorde reale şanse egale tuturor copiilor, iar un parteneriat educaţional pentru îmbunătăţirea relaţiilor interetnice, care presupune o fuziune a mai multor grupări sociale de origini culturale diferite, ce interacţionează de pe poziţii echitabile din punct de vedere social, are ca obiectiv integrarea şi nu asimilarea forţată a micilor cetăţeni. Este important socialmente ca orice grup social să aibă sentimentul de securitate pentru specificitatea sa culturală, iar în acelaşi timp să aibă acces necondiţi-

2. onat rasial, etnic, naţional sau sexual la oportunităţile socio-economice şi politice oferite de societatea la care a aderat.

În contextul social actual, când se vorbeşte cu multă insistenţă despre o integrare într-un spaţiu al civilizaţiei europene ce se dovedeste unitară şi diversă în acelaşi timp, fie în cadrul curriculum-ului la decizia şcolii (CDS) prin propunerea spre studiu a unor discipline opţionale cu abordare interdisciplinară, fie în cadrul unor programe de parteneriat educaţional derulate sub monitorizarea unor agenţii, fie prin înfrăţirea unor unităţi din diferite sisteme de învăţământ care şi-au descoperit domenii de interes comune.

Calitatea relaţiilor interetnice promovate prin demersul la catedră depinde şi de eficacitatea strategiilor adoptate, iar beneficiarii actului educaţional vor fi nu doar viitorii adulţi, ci toate comunităţile implicate. Ca mijloace de învăţământ s-ar putea folosi cu succes :

- fototeca cu fotografii CD-uri, DVD-uri, casete audio şi casete video realizate poate chiar de înşişi elevii şi referitoare la anumite probleme contemporane cu impact asupra grupurilor sociale ( marginalizare, rasism, foamete, război, pace, protecţia mediului, blocaje de comunicare, neintegrare socială etc.);

- articole ale mass-media ce consemneaza sau pun in dezbatere publică aspecte privind respectarea sau încălcarea drepturilor omului;

- rezultate ale unor cercetări din timpul excursiilor şi a vizitelor de studii.

Devine cert că un parteneriat educaţional ce vizează îmbunătăţirea relaţiilor interetnice duce la îmbogăţirea culturii organizaţionale şi la democratizarea vieţii şcolare, pentru că în şcoală, ca mediu de reuniune comunitară, copilul învaţă iniţial toleranţa, iar deprinderile o dată formate vor stărui, într-o formă sau alta, întreaga viaţă.


Tag-uri: relatii interetnice, scoala, educatie, demnitate, drepturi, democratie, societate



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 04 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :