Protectia copiilor Rromi : Drepturi la şanse egale - Nediscriminare

Copii rromi constituie una dintre cele mai defavorizate categorii de copii şi au nevoie de mult sprijin pentru a depăşi situaţia în care se află. Sărăcia şi lipsurile familiilor rrome, prejudecăţile care persistă în mentalitatea populaţiei, inerţia unor părinţi rromi faţă de perspectivele pe care educaţia le oferă copilului, toate acestea contribuie la marginalizarea copiilor rromi, la limitarea accesului la şansele egale la care au dreptul toţi copiii.

Datele statistice justifică necesitatea unor proiecte care au drept obiectiv îmbunătăţirea situaţiei copiilor rromi:

- doar 20% dintre copiii rromi frecventează grădinţa, pentru a se pregăti pentru şcoală;
- 20% nu sunt inscrisi la şcoală;
- 30% abandonează şcoala înainte de absolvirea ciclului gimnazial;
- aproximativ 50% sunt analfabeţi sau semianalfabeţi.
Organizaţia “Salvaţi Copiii” s-a implicat în găsirea unor modalităţi de ameliorare a situaţiei copiilor rromi şi, începand din 1998, a derulat numeroase proiecte în acest scop. Principalele direcţii ale acestora constau în: informarea autorităţilor locale, a părinţilor rromi şi a reprezentanţilor presei cu privire la drepturile copiilor rromi, cursuri de pregătire pentru profesorii care lucrează cu copiii aparţinând acestei minorităţi, educaţie preşcolară pentru copiii rromi, educaţie pentru toleranţă, non-discriminare, înţelegere şi apropiere între copiii de etnii diferite (români şi rromi).

Studiile realizate de CEDR indică faptul că majoritatea copiilor rromi din România se confruntă cu piedici semnificative în afirmarea dreptului la o educaţie folositoare şi de substanţă. În România, deşi dreptul la educaţie este garantat prin lege, în practică educaţia este inaccesibilă multor copii rromi. Adesea copiii rromi din România sunt excluşi din şcoli. Acolo unde copiii rromi sunt şcolarizaţi, în mod frecvent fac parte din clase sau şcoli segregate.

În cazurile în care copiii rromi frecventeazî şcoli obişnuite, incidentele de abuzuri fizice şi tratament umilitor atât din partea personalului şcolii, cât şi din partea copiilor de altă etnie sunt destul de frecvente. Situaţia copiilor rromi din România este consecinţa discriminării rasiale istorice faţă de rromi, de la cei peste 500 de ani de robie, perioada în care rromii nu se numărau în rândul fiinţelor umane, fiind simple obiecte de schimb, până la Holocaustul din timpul celui de-al doilea război mondial, căruia i-au cazut victime peste 36.000 de rromi, şi până astăzi, când privarea de drepturi, statutul de cetăţean de categoria a doua, excluderea socială şi chiar violenţa colectivă împotriva rromilor, iau de multe ori forma acută a unui rasism instituţionalizat. Chiar după abolirea robiei, datorită neincluderii rromilor în programul public de reformă şi emancipare, a lipsei unei elite rrome formatoare şi a resurselor de dezvoltare, rromii au continuat să rămână în afara istoriei, nu departe de statutul de rob, într-un profund eşec al integrării sociale.

Atitudinea şcolii faţă de copiii rromi este de “asimilare culturală”, considerându-se că rromii pot fi “civilizaţi” numai “dacă devin români”. Modelul unic de referinţă impus de sistemul educaţional al societăţii româneşti se circumscrie autarhic şi inflexibil valorilor majorităţii. Copilul rrom de ghetto, oricum “obişnuit” să fie perceput ca locuitor al unei lumi marginale şi deviante, ca aparţinând unui grup social "parazitar”, unei “minorităţi infracţionale”, “obişnuit” cu raziile şi amprentarea întregii sale familii, cu evacuările forţate, expulzările şi demolarea caselor, şi aşa aflate deseori într-o stare de pauperitate absolută, departe de a deveni imun, printr-un proces salvator de mitridatizare, la această otravă a stigmatizării, începe să-şi proiecteze viitorul ca ireversibil negativ, rezultat al unui destin implacabil, al unui blestem ancestral sau al "păcatului originar" de a fi rrom. Clivajele atitudinale se agravează în şcoală, spaţiu al “purificării etnice”, care pe de o parte “tânjeste după sufletul cultural şi lingvistic” al copilului rrom, după cum ar spune Gellner, iar pe de altă parte, stigmatizează definitiv, încarcerând eul într-o predicţie autorealizatoare provenită din percepţia negativă a autorităţii şcolare majoritare.

Uneori şcoala devine un element traumatizant pentru copilul rrom din cel puţin două puncte de vedere: pe de o parte pentru că, odată ajuns în şcoală, întreg sistemul său de valori şi norme ale educaţiei familiale este răsturnat, fiind identificat de autoritatea şcolară cu spaţiul subculturii, iar pe de altă parte pentru că, chiar şi atunci când incearcă să-şi uite identitatea şi să devină cât se poate de “român”, abandonarea etnicităţii nu-i este rasplatită cu o includere reală, el continuând să fie “ţiganul”, care trebuie aşezat în ultima bancă pentru a nu “deranja clasa”, care nu are educaţie, care provine dintr-o familie proastă etc. Înstrăinat de propriile reprezentări despre lume şi viaţă, copilul rrom se simte, chiar dacă de multe ori nu la nivel conştient, ci în profunzimile subconştientului, prizonier al unei instituţii deformatoare, în care nu se recunoaşte şi care, în loc să-l protejeze, îl respinge şi îi înşeală deja fragilizatul orizont de aşteptare. Se produce astfel un ireversibil derapaj existenţial, o ruptură între proiecţia eului individual - rezultată din imaginea de sine originară, produsă de cultura de provenienţă şi receptarea ca deviantă a acestei proiecţii de către colectivitatea şcolară - provenită din stereotipul stigmatizant cu care este perceput sistemul axiologic al spiritualităţii rrome. Ruptura de eul colectiv rrom, datorată internalizării stigmatului, şi prin aceasta inferiorizării apartenenţei etnice, conduce la traumatizarea eului individual, la o profundă stare de disociabilitate şi la un inevitabil eşec existenţial, mai ales la o vârstă la care se formează modele şi se caută căi de rezolvare a conflictului inerent cu lumea.

Pornind de la necesitatea reconstrucţiei propriilor valori de identitate rromă şi a recunoaşterii modelelor educaţionale specifice de către instituţiile de învăţământ public, se impun o serie de măsuri urgente de promovare a valorilor multiculturalismului şi a autodeterminarii culturale în educaţie, singura cale de sincronizare a mărcilor identitare/etnice cu valorile modernităţii.

1. blocarea asimilaţionismului instituţionalizat şi a heteroidentificării din şcoală, prin constituirea, în cadrul sistemului de învăţământ public, a unor instituţii rrome de formare identitară şi prin cooptarea experţilor rromi în domeniu la nivel decizional, în vederea autodeterminării priorităţilor şi opţiunilor.

2. realizarea unor programe coerente cu suport logistic susţinut, în scopul participării depline a familiei rrome la decizie în şcoală, atât pentru comunităţile tradiţionale închise, căt şi pentru cele de tip ghetto, inclusiv prin eficientizarea parteneriatului cu autorităţile responsabile de învăţământ (educaţie interculturală şi antirasistă iniţială, în formarea profesorilor, şi permanenţă în şcoli, informare şi consultanţă pentru continuarea studiilor, redescoperirea memoriei colective ca sursă importantă de educaţie etc.)

3. realizarea unor programe publice de educaţie permanentă, care să vizeze “cultura diferenţei” în scopul deconstruirii stereotipurilor şi modelelor comportamentale prejudiciate faţă de rromi.

4. abordarea diferenţiată a politicilor educaţionale în funcţie de specificitatea comunităţilor.
_{Referinte :
S.IOSIVESCU, A.ROGOJINARU, Parteneriat si dezvoltare scolara in comunitati cu rromi, Colectia sanse egale, Editura Corint, Bucuresti 2000
V.IONESCU, G.SARAU, F.STANCIU, Ghid de practici pozitive pentru educatia copiilor rromi,Romani Criss 2003}

---

Tag-uri: rromi, educatie, discriminare, saracie, egalitate, drepturi, tigani, copii

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---