FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 589
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Sanse egale pentru copiii cu deficiente de intelect

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Sanse egale pentru copiii cu deficiente de intelect

 Q:   Intreaba despre Sanse egale pentru copiii cu deficiente de intelect       
Sanse egale pentru copiii cu deficiente de intelect "Orice educaţie trebuie să fie autoeducaţie. Adultul, educatorul trebuie să sprijine acest proces de desăvârşire al copilului prin libera manifestare a sa."
(Constantin Harly)

Încadrarea oamenilor, în general, şi a copiilor în special, într-una din categoriile de normalitate, subnormalitate sau supranormalitate psihică este dificil de realizat şi presupune anumite riscuri. Zestrea nativă, vârsta, nivelul mediu al dezvoltării categoriei de subiecţi din care face parte cel apreciat, condiţiile familiale şi socioculturale.

Conceptul de normalitate are o semnificaţie generală, care priveşte ansamblul dezvoltării psihofizice a individului şi una particulară, cand se referă la o trăsătură sau un grup de însuşiri ca: intelective, caracteriale, afective, senzoriale, fizice etc.

Conceptul de subnormalitate se aplică acelor subiecţi care din cauza unor handicapuri nu au o dezvoltare şi o evoluţie normală, ceea ce necesită condiţii speciale cu caracter educativ-recuperativ.

Conceptul de supranormalitate. Majoritatea specialiştilor consideră că aşa cum există o metodologie şi instituţii diferenţiate de educare pentru copiii normali şi pentru cei subnormali, trebuie să existe şi programe de stimulare a copiilor supradotaţi pentru valorificarea întregului lor potenţial, a cultivării talentelor.

Handicapaţii sunt grupaţi după organele aferente în : handicapaţi senzorilali , ( deficienţe de auz , deficienţe de vedere ) , handicapaţii de intelect (intelect de limtă , debilitate mentală , imbecilitatea, idioţia ), handicapuri de limbaj ( dislalia, bâlbâiala , întârzierile în dezvoltarea generală, mutismul efectiv sau voluntar, dislexia sau disgrafia), handicapurile de comportament, handicapurile fizice. Aceste handicapuri pot provoca o serie de tulburări , de comportament ce se agravează o dată cu înaintarea în vârstă a copilului şi conştientizarea handicapului respectiv.

Eşecurile şcolare, în stabilirea de relaţii cu cei din jur conduce adesea la interiorizare, izolare, formarea unei imagini nereale a ''sinelui'', neîncrederea în ceilalţi, nervozitate excesivă, apariţia sau accentuarea unor complexe de inferioritate, dezorganizarea personalităţii. Aceste situaţii se oglindesc în comportament: o slabă colaborare cu ceilalţi, atitudini negative faţă de activitate şi colectiv, nemulţumire privind aprecierea rezultatelor altora, agresivitate, etc.
Devierile comportamentale care au la bază handicapurile de orice fel sunt rezultatul mai multor factori cumulaţi. Cadrele didactice sunt primele care trebuie să sprijine copiii cu handicap în formarea unor comportamente şi abilităţi care trebuie să permită integrarea socio-profesională, dar fără o susţinere din partea familiei, a mediului în care trăiesc, această acţiune este aproape imposibilă. Divergenţele care apar nu de puţine ori, între şcoală şi familie, între familie şi comunitate privind atitudinea faţă de copilul cu dizabilităţi creează nesiguranţa - premisă a primelor tulburări atitudinale.

Datoria cadrelor didactice, dar şi a societăţii în general este de a spori încrederea în forţele proprii, a sprijini în momentele dificile, a oferi un model de comportament spre care copiii să aspire. În condiţiile în care copilului cu handicap îi sunt stimulate şi dirijate permanent activitatea intelectuală, activitatea afectiv-volitivă, beneficiază de un confort psihic riscurile apariţiei abaterilor comportamentale sunt minime.

Se apreciază astăzi tot mai mult că întârzierile mintale reprezintă o premisă a devianţei comportamentale, mai ales atunci când nivelul mintal scăzut se asociază cu tulburări afective şi cu condiţii defavorabile de mediu. Deficienţele intelectuale exprimă, de regulă, dificultatea sau imposibilitatea celui în cauză de anticipare, pe plan mental, a urmărilor inevitabile ale atitudinilor deviante adoptate. Altfel spus, ele exprimă slaba capacitate de a trăi anticipativ o serie de efecte sau stări emotive, motiv pentru care persoana respectivă trăieşte mai mult “în prezent “, sub presiunea tiranică a pulsiunilor şi trebuinţelor sale primare.

Copiii cu debilitate mintală din ţara noastră sunt instruiţi şi educaţi în grădiniţe speciale, şcoli speciale ajutătoare şi şcoli speciale profesionale; imbecilii de vârstă şcolară, în cămine – şcoală, tinerii şi adulţii, în cămine-atelier, iar idioţii, în cămine-spital. Copiii cu debilitate mintală uşoară sunt educabili şi recuperabili între anumite limite, raportate la nivelul de dezvoltare psihică.

Dezvoltarea personalităţii umane care constituie obiectul fundamental al educaţiei este poate cea mai dificilă lucrare a individului şi a societăţii , fiind în acelaşi timp şi nimbată de nobleţe şi bucurie. Societatea, prin ideologia, cultura şi sistemul de instrucţie, oferă condiţii optime pentru ceea ce se numeşte “ educaţia educatorilor ” – părinţii fiind prin rolul lor social, în primul rând educatori. Educaţia ca proces complex de modelare a personalitaţii umane nu se rezumă în nici un caz la “ conversaţia ” pe care părinţii o poartă pe tema modului de comportare a copilului sau pe “ sfaturile ” , pedepsele oferite acestuia. Prima condiţie a unei educaţii, este cunoaşterea modelului normal de creştere şi dezvolare a copilului, la care trebuie raportat – la intervale regulate – nivelul atins în dezvoltarea sa de propriul copil.

Acest fapt are câteva consecinţe educaţionale fundamentale :

a) se identifică din timp orice modificare a procesului de creştere şi dezvoltare,
b) se intervine la timp pentru corectarea acestei perturbări ,
c) anticipează modul de dezvoltare a personalităţii în funcţie de modelul normal.

Trebuie să determinăm părintele să consulte medicul de specialitate (neurologul, psihologul, psihiatrul) şi să instituie la timp o terapie medicamentoasă, dar şi educaţională. În felul acesta părintele nu mai este singur, ci se formează o echipă care stabileşte un plan de acţiune terapeutică şi educativă. Franklin Delano Roosevelt spunea: “A forma mintea cuiva fără a ţine seama morală înseamnă a forma o ameninţare pentru societate.” Şi pentru că lumea în care trăim se află într-o continuă şi rapidă mişcare, cu siguranţă că şi problemele educaţionale cu care ne confruntăm, devin tot mai complexe.

Printr-o metodologie specială psihopedagogică copiii cu deficienţă mintală uşoară ajung la însuşirea citit-scrisului şi a calculului aritmetic, acumulează unele cunoştinţe despre natură, societate şi mediul înconjurător, îşi formează deprinderi de comunicare şi de coportare adecvate, pot să devină independenţi şi să se încadreze social prin însuşirea unor meserii, ca: zugravi, croitori, tâmplari, bucătari, cofetari, vopsitori,cismari agricultori, etc. Imbecilii sunt semieducabili şi semirecuperabili datorită faptului că aceştia numai parţial îşi pot însuşi mijloacele de comunicare prin limbaj, capătă unele cunoştinţe despre lumea înconjurătoare, ei învaţă cu greu unele operaţii simple de adunare şi scădere, îşi formează deprinderi de autoservire şi de exercitare stereotipă a unor activităţi în aşa numitele “ateliere protejate”, ceea ce impune asistenţă socială pe toată durata vieţii. Idioţii au nevoie de îngrijire şi tutelare continuă, pentrucă dezvoltarea lor psihică minimă nu le permite decât însuşirea unor forme elementare şi parţiale de autoservire.

În procesul de dezvoltare al personalităţii copilului deficient mintal, autonomia personală constituie unul dintre cele mai importante obiective educaţionale.
Una dintre problemele cheie ale educaţiei copilului cu handicap de intelect este educaţia pentru bucuria de a exista.

O altă dimensiune a actului educaţional este reeducarea permanentă a noastră, pentru a corespunde necesităţilor supreme ale modelarii personalităţii copilului.
O metodă importantă pentru educarea copiilor cu handicap de intelect şi nu numai a acestora este jocul. După cum bine ştim copiii, majoritatea timpului liber şi nu numai, şi-l petrec jucându-se. Jocul reprezintă pentru copii o modalitate de a-şi exprima propriile capacităţi. Prin joc, copilul cu deficienţă mintală capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, intră în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în spaţiu şi timp. Putem spune că jocul este “munca copilului”.

În timpul jocului, copilul vine în contact cu alţi copii sau cu adultul, astfel că jocul are un caracter social. Jocurile sociale sunt esnţiale pentru copiii cu handicap, întrucât le oferă şansa de a se juca cu alţi copii.

Perioada de preşcolar se desfăşoară mai ales în grup, asigurându-se astfel socializarea. Din acest motiv, copiii cu handicap de intelect trebuie să fie înscrişi la grădiniţa din vecinătate, alături de copiii sănătoşi. Ei sunt suficient de simpli şi deschişi pentru a accepta uşor un coleg cu probleme de sănătate. Perioada de preşcolar este cea mai indicată pentru începerea socializării copiilor cu handicap mintal. La această vârată, socializarea se realizează uşor prin intermediul jucăriilor şi al echipamentelor de joc. Totuşi trebuie să fim atenţi la unele probleme deosebite. Jocurile trebuie să fie adaptate la deficienţa de intelect a copilului.

Educaţia copilului rămâne prioritatea vieţii noastre, iar succesul acestei activităţi este condiţionat doar de tact şi iubire.

Respectul pentru demnitatea umană este una dintre cele mai înalte distincţii ale omului.
Referinte:
1. Păunescu, C., „ Copilul deficient – cunoaşterea şi educarea lui”, Editura Ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1983;
2. Ionescu, S., „Adaptarea socioprofesională a deficienţilor mintal”, Bucureşti, Editura Academiei P.S.R., 1975;
3. Miftode, V. (coord.), „Dimensiuni ale asistentei sociale: forme şi strategii de protecţie a grupurilor defavorizate”, Botosani, Eidos, 1995;
4. Popescu, G., Plesa, O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998;
5. Verza, E., Paun, E., „Educatia integrata a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: egalitate, educatie, deficiente, intelect, incluziune, marginalizare, educator, handicap



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :