Pentru a înţelege mai bine cum trebuie să organizăm, să desfăşurăm acţiunea educativă în vederea formării personalităţii, în structura căreia moralitatea trebuie să domine, să pornim de la abaterile care au loc de obicei în practica educaţiei morale, în şcoală.

În îndrumarea morală, principiul pe care se bazează cele mai multe din măsurile aplicate în şcoli este cel al reprimării, cel care preconizează înlăturarea răului mai presus de încurajarea binelui, deşi marea majoritate a cadrelor didactice vorbesc adesea despre sprijinirea pe faptele pozitive pentru a înlătura pe cele negative. În practică, reprimarea ca principiu se aplică în două direcţii: re primarea la fiecare elev în parte a manifestărilor care se abat de la disciplina şi conduita morală şi reprimarea influenţelor negative pe care elevul le poate avea din partea mediului în care trăieşte.

În ce priveşte prima direcţie, aceasta se concretizează prin aplicarea unor regulamente severe, prin aprecieri cu nota la purtare, prin pedepse determinate în spirit juridic mai mult de importanţa materială a actului decât de natura morală a intenţiei, a faptului subiectiv, uneori prin eliminare, care de fapt scuteşte pe profesori de îndrumarea de a-l aduce pe calea cea bună pe cel „rătăcit”, aruncându-l de fapt în vâltoarea vieţii, la discreţia tuturor tuturor influenţelor, de multe ori dăunătoare. Eliminarea face din cel eliminat, la expirarea termenului, un elev mai rău decât fusese şi sigur îl îndepărtează de cel care, în loc să-l ocrotească, l-a alungat. Rezultatul direct al unor asemenea procedee constă în faptul că subjugă spiritul elevului fără să-l transforme şi îl supune fără să îl convingă.* Tocmai conştiinţa , care reprezintă şi frâna morală în viaţa unui individ, dar şi factorul dinamogen şi dinamizator, capă din atenţia educatorului.

Cea de-a doua direcţie constă, aşa cum am afirmat mai sus, în înlăturarea influenţelor rele pe care mediul le poate exercita asupra elevului. Este însă clar că un număr foarte mic din influenţele la care ar putea fi supus elevul pot fi controlate, cele mai multe scapă cu totul de sub controlul educatorului sau al autorităţilor de stat. Întrebarea care persistă este aceasta: ce face elevul când va trebui să se descurce singur în faţa unor asemenea influenţe?

Principiul reprimării, prin cele două direcţii de aplicare, ridică cel puţin două observaţii.

In primul rând, constrângerea fără convingere poate duce la spunerea aparentă, la ipocrizie, poate duce pentru un moment la linişte şi ordine. Această constatare face posibilă impresia că elevul este aşa cum îl dorim, dar elementele refulate prin constrângere pot să izbucnească în acte cu totul nedorite, chiar violente, grav dăunătoare.

În al doilea rând, procedeul respectiv slăbeşte în loc să întărească puterea de rezistenţă a individului în faţa tentaţiilor din afară sau din propria lui natură, în care sunt prezente şi tendinţe instinctuale interioare. Se întâmplă astfel pentru că disciplina respectivă tinde să-l apere pe elev, pe orice individ împotriva mediului şi împotriva lui însuşi în loc să-l deprindă să lupte el însuşi.*În fapt, aşa se ajunge la încălcarea principiului fundamental al educaţiei corecte, în spirit democratic: principiul autoguvernării, al disciplinei prin libertate, prin autodeterminare, pe baza convingerii personale. Deci , în loc de hetero-determinare prin constrângere este necesară autodeterminarea prin convingere.

Convingerea morală, aspect fundamental în educaţia morală, este concomitent raţională, afectivă şi voliţională.

Convingerea raţională presupune înţelegerea deplină a unor concepte, principii şi norme morale de conducere în viaţă. Pentru a realiza această convingere pot fi folosite şi azi cu succes procedeele recomandate şi aplicate de Foerster, care în esenţă pornesc de la fapte concrete din viaţa zilnică, trăite sau imaginate de el. Sunt preferate exemplele din viaţa elevilor, a clasei, dar,neputând aştepta neapărat asemenea exemple, sunt recomandate şi bucăţile de lectură, povestirile,corespunzător nivelului de dezvoltare, de înţelegere, de experienţă al elevilor.

Convingerea afectivă se formează prin perceperea trăirilor emoţionale, de regulă a sentimentelor altruiste ale altora faţă de noi, precum şi prin trăirea de către noi a unor atari sentimente faţă de alţii. Fiind vorba de convingere afectivă şi nu de simple trăiri afective înseamnă că elevul trebuie să accepte ceea ce-i recomandăm noi, tot în mod liber, însă pe bază de sentiment, pe baza raportului de stimă şi afecţiune care-l leagă pe elev de noi ca educatori. Fără această legătură, convingerea afectivă nu poate avea loc. Acest tip de convingere poate ţine locul convingerii raţionale la elevii de vârstă mai mică sau la cei cu întârziere în dezvoltarea mintală. La elevul normal acest tip de convingere întăreşte pe cea raţională. Să mai adăugăm că în formarea convingerii afective nu ne gândim la a vorbi elevilor despre sentimente de milă, de iubire a aproapelui etc.,ci mai ales este necesar să le creăm situaţii în care să trăiască sentimentul moral.

Efectul dorit printr-o asemenea concepţie în educaţie poate fi atins dacă educatorul este iubit şi deci se bucură de respectul şi stima pe care elevul i le acordă unui bun prieten, care suferă mai mult decât el atunci când este obligat, bunăoară, să-i dea o pedeapsă.

De asemenea, elevul va trebui să cunoască direct suferinţele semenilor săi pentru a se putea produce în propria lui conştiinţă sentimentul compasiunii, milei, dorinţei de a ajuta şi, binenţeles , să-şi manifeste aceste sentimente prin fapte de ajutorare, de îngrijire şi de renunţare chiar la unele satisfacţii proprii, în faţa unor asemenea situaţii.

Convingerea voliţională. Principiile, normele morale însuşite corect, însoţite de sentimentele care le dinamizează, cu alte cuvinte convingerile în aspectul lor raţional şi afectiv trebuie să ducă la săvârşirea actului moral, la acte de voinţă, spre a forma şi convingerea că se poate executa ceea ce mintea „ a înţeles şi aprobat şi inima a simţit şi dorit”*.Este deci necesar ca mecanismul voinţei, - acelei imagini kinestezice ale actului moral, la care ne-am referit în partea I a studiului nostru - să devină un instrument ascultător al convingerilor şi sentimentelor morale. În felul acesta, închegându-se în structuri integrative, în atitudini, cele trei aspecte ale convingerii morale (raţional,afectiv voliţional); conturează clar valoarea mortalităţii în activitatea umană.

Aspectul raţional şi afectiv al convingerilor morale constituie motivaţia actului moral, cu alte cuvinte constituie activitatea practică morală în forma ei potenţială. Prin intermediul acelor imagini de mişcare, prin aspectul voliţional al convingerii ca instrument al actului voluntar, se trece de la potenţialitate la actualitate, la realitate. În felul acesta se formează şi caracterul, acea omogenitate constantă a voinţei, de care nu ne putem dispensa, dacă este bine orientată, pentru a putea săvârşi acte morale cerută de împrejurările vieţii, trecerea practică la executarea însăşi a actului moral se înfăptuieşte prin apelul la elementul eroic al conştiinţei morale, definit în gândirea pedagogică drept puterea de a ne învinge pe noi înşine, pentru a face să triumfe valorile morale dictate de propria noastră conştiinţă.**Eroismul moral este prezent într-o mai mare sau mică măsură în structura oricărui om normal. Începând de la încercările de a-ţi stăpâni pornirea, de a insulta, de a nu fi punctual etc., poate ajunge la victorii mai mari, până la cel mai înalt grad de eroism moral, acela de a-ţi înfrânge chiar instinctul de conservare de sine şi de a-ţi sacrifica viaţa pentru un ideal moral. Cea mai puternică manifestare a eroismului moral se exprimă în actul sacrificiului pentru patrie, pentru popor, pentru naţiune, căci aşa cum afirma Vasile Conta „Fundamentul moral al unui popor e patriotismul; fără el nu putem concepe o viaţă, dar încă un stat”. În acest caz, lupta pentru idealul moral al patriotismului ne determină să ne învingem cel mai puternic instinct, instinctul conservării de sine.

Într-o şcoală care promovează democratismul şi activismul în educaţia morală, elevul capătă convingerea morală în mod activ, prin propriile puteri, iar după ce ideea morală a fost cucerită cu raţiunea şi sentimentul , el este pus să o aplice prin exerciţii de voinţă. Dacă exerciţiile de voinţă sunt bine organizate şi pe deplin întemeiate pe convingeri raţionale şi afective se deschide un drum mult mai clar şi mai direct spre formarea personalităţii.

Formarea personalităţii, structură extrem de complexă, are loc practic parcurgând, din punctul de vedere al formării ei morale, cel puţin trei etape. Primul proces, primul pas spre formarea personalităţii este cunoaşterea de sine a elevului . Elevii vor trebui conduşi în aşa fel încât să-şi cunoască propria individualitate, cu însuşirile pozitive şi negative. Al doilea pas îl constituie formarea capacităţii de a lua faţă de propria-i individualitate o atitudine critică. Criteriul unei asemenea atitudini constă în raportarea la valorile morale pe care elevul le-a însuşit prin convingerea morală. El îşi poate da seama de defectele sale, de scăderile sale faţă de ceea ce conştiinţa îi impune ca moral.

În al treilea rând, elevul trebuie să caute să devină ceea ce conştiinţa proprie îi dictează. Acest proces este cel al autoinformării şi el durează mult, unii nici nu ajung să-l parcurgă, iar alţii, ajunşi chiar la adânci bătrâneţe, nu devin autentice personalităţi. Exerciţiile au un mare rol în parcurgerea acestui drum al formării morale a personalităţii. Ele sunt cele care fac ca numărul victoriilor asupra tentaţiilor rele, asupra scăderilor şi rătăcirilor, să devină din ce în ce mai mare, iar înfrângerile într-un număr din ce în ce mai mic.

Dacă acest demers al educaţiei morale,bazat pe disciplina liber consimţită, acceptată prin convingerea personală , bazat pe formarea deprinderilor morale prin autodeterminare este propriu educaţiei, care are în vedere mai ales elevul luat individual, prin respectarea aceloraşi principii dar în cazul educării în colectivitate, ajungem la ceea ce în gândirea şi practica pedagogică este cunoscut sub numele de principiu al guvernării de sine.

Practic, conducerea de sine se organizează pe clase, clasa fiind un colectiv firesc, intrat în conştiinţa fiecăruia ca o necesitate acceptată fără nici o rezervă. De aceea,clasa de elevi impune prin ea însăşi o anumită organizare, resimţită ca o necesitate şi de către elevi chiar din primele clase. Esenţialul în organizarea clasei ca factor de educaţie, de organizare independentă a vieţii zilnice constă în sugerarea de către educatori (învăţători sau diriginţi) a nevoii de organizare, lăsând elevilor iniţiativa şi libera alegere a modului de organizare. Numai în felul acesta se respectă principiul autoguvernării, al autodeterminării comportamentului. Educatorul nu trebuie însă să uite că are datoria să-i conducă pe elevi la convingerea că libertatea este reală numai atunci când actele pe care le săvârşesc nu împiedică să se manifeste libertatea celorlalţi.

Valoarea şi eficienţa educaţiei în colectivitate este cu atât mai mare cu cât respectiva colectivitate este mai autonomă,rezultată din iniţiativa elevilor.

În concluzie, subliniem încă o dată, că programul de reconstrucţie morală este un program complex, de mare amploare şi de lungă durată. Pivotul e bază al acestei grandioase opere educaţionale îl constituie efortul personal, conştient şi sistematic de autoperfecţionare morală al fiecărui cetăţean. Progresul în societate, în omenire, este de neconceput fără progresul în fiecare om. Actul eroic care trebuie să caracterizeze progresul în om reclamă cu necesitate, aruncarea ca pe o haină veche, zdrenţuită şi murdară a vechii mentalităţi, ştiut fiind că nu e suficient să învingem unele bariere externe, ci şi pe cele interne, căci, de fapt, răul cel mare se află în noi, în deprinderile, mentalitatea şi trăsăturile noastre morale.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: reprimare, influente negative, conduita morala

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---