Problemele educării copiilor sunt atât de complexe, încât ele cer conlucrarea permanentă a tuturor factorilor care influenţează procesul de dezvoltare al acestora.

De aceea, noi învăţătorii ne bucurăm ori de câte ori iniţiativa colaborării aparţine părinţilor. Vedem în aceasta un rod al eforturilor şcolii în implicarea părinţilor în munca educativă. Din acest punct de vedere ni se pare semnificativ faptul că unii părinţi vin la şcoală pentru a căpăta îndrumări nu numai în legătură cu activitatea şcolară a elevilor ci şi referitoare la comportamentul acestora.

Parteneriatul şcoală - familie presupune realizarea unităţii de măsuri şi de cerinţe educative. Adesea părinţii observă deosebiri între comportamentul copilului în familie şi cel din şcoală. În acest sens trebuie să se stimuleze disponibilitatea părinţilor pentru soluţionarea în parteneriat a eventualelor probleme în legătură cu copilul.

Dialogul cu familia presupune colaborare, cooperare. Învăţătorul nu trebuie să critice, să sancţioneze, ci să sugereze cu delicateţe şi să facă recomandări adecvate.

Pentru optimizarea relaţiei şcoală – familie se pot aborda împreună cu părinţii numeroase teme care să contribuie la ridicarea nivelului pedagogic al familiei, unde se pun în realitate bazele formării copilului pentru viaţă.

1. Educaţia prin modele în familie

Influenţa educativă pe care o exercită familia este implicită, face parte integrantă din viaţă. Familia oferă primele modele comportamentale, creează primele obişnuinţe şi deprinderi, nu întotdeauna bine conştientizate şi nici întotdeauna pozitive în conţinut. Se creează un stil comportamental care se imprimă asupra întregii evoluţii a individului şi care va genera, de asemenea rezistenţă la schimbările ulterioare care se impun.

Atitudinile, comportamentul, cuvintele părinţilor influenţează comportamentul şi modul de a fi al copiilor.

Climatul familial rigid prejudiciază maturitatea copiilor, generând lipsa de încredere în sine, teama de nereuşită şi sancţiune.

Climatul familial libertin creează o atmosferă lejeră, prezentând riscul de a întârzia sau împiedica maturizarea socială a copiilor datorită preocupării excesive a unui părinte sau a ambilor pentru ei înşişi.

Exemplul ca model de conduită reprezintă una din căile cele mai importante ale educaţiei în familie. El îşi are forţa în fenomenul imitaţiei caracteristic copiilor, care lipsiţi de cunoştinţe şi experienţă, caută modele în adulţii din jur, pe care-i consideră mai puternici, mai ştiutori mai capabili.

La baza activităţii educative în familie nu trebuie să stea numai sfaturile, poveţele, oferite copiilor cu atâta largheţe de părinţi, deşi şi acestea îşi au rostul lor, ci modelele, exemplele bune de conduită, rezultate din buna organizare şi desfăşurare a vieţii de familie , din asigurarea unui climat moral şi afectiv de calitate.

Există condiţii pe care trebuie să le îndeplinească exemplele părinţilor pentru a fi cât mai eficiente sub raport formativ şi anume : autoritatea de care se bucură părinţii în faţa copiilor, unitatea de vederi a familiei, concordanţa dintre exigenţele de ordin moral pe care părinţii le formulează şi faptele lor concrete , utilizarea exemplelor pozitive, dragostea şi respectul faţă de copii, înţelegerea sfaturilor de către aceştia.

Elevii trebuie feriţi de modelele negative. Fiind în curs de formare a caracterului şi conduitei, copiii nu au suficientă capacitate de discernământ şi pot fi uşor derutaţi de un exemplu negativ, aureolat de anumite circumstanţe. Desigur, copiii nu pot fi izolaţi de viaţă de societate, care le oferă exemplele ei nu numai pozitive dar şi negative. Ei sunt , în mod inevitabil, expuşi influenţei nefaste a acestora din urmă. Dar acest pericol poate fi evitat în mare măsură prin educaţia morală a copiilor încă de la vârstele cele mai fragede, prin formarea de priceperi şi deprinderi de bună conduită.

2. Familia şi eşecul şcolar al copiilor

Preîntâmpinarea eşecului şcolar al copiilor – cu grave implicaţii individuale şi sociale, de la inadaptarea şcolară până la cea socială şi profesională – reprezintă o preocupare cu caracter de continuitate a şcolii.
Dar lupta împotriva acestui fenomen negativ, atât pentru copil cât şi pentru societate, trebuie dusă şi în familie – aceasta apărând , uneori, ca fiind ea însăşi o sursă de factori generatori ai insuccesului şcolar.

Colaborarea permanentă cu şcoala, informarea acesteia cu sinceritate, asupra cauzelor care au condus la insuccesul şcolar, elaborarea unui plan comun de măsuri, creează premizele necesare depăşirii rămânerii în urmă la învăţătură. Ea se desăvârşeşte prin susţinerea copilului de către familie, prin ameliorarea condiţiilor care au fost deficitare, prin stimularea lui morală.

Părinţii conştienţi de importanţa colaborării cu şcoala au toate şansele de prevenire şi înlăturare a eşecului şcolar. Ridică însă dificultăţi serioase familiile ele însele problemă, cu acestea urmând să se pună în funcţie toate formele existente de colaborare între şcoală şi familie, să se stabilească relaţii cât mai strânse, de aşa manieră încât elevul acest„candidat la umanitate”, să depăşească handicapul şcolar şi să se reintegreze în fluxul normal al procesului de învăţământ.

3. Formarea copilului în familie pentru folosirea judicioasă a timpului liber
Formarea copilului pentru folosirea raţională a timpului liber prin activităţi liber alese fie în scopul relaxării şi delectării, fie pentru lărgirea sferei de cunoştinţe sau fortificarea fizică, reprezintă o problemă importantă. Iniţierea în direcţia utilizării înţelepte a timpului liber contribuie nu numai la dezvoltarea fizică şi intelectuală ci şi la dezvoltarea personalităţii copilului.

Consumat la întâmplare şi, uneori, sub influenţe negative venite din stradă sau din sfera preocupărilor unor grupuri deficitare sub raport moral, în care copilul se poate integra în lipsă de supraveghere, el nu mai reprezintă un timp valoros, ci un timp de derută a acestuia şi, prin aceasta, o ameninţare potenţială nu numai la adresa individului ci şi la aceea a societăţii.

Familia, cu tendinţele şi experienţa sa particulară de viaţă , determină, în mare măsură, şi preferinţele copilului pentru anumite forme de activitate desfăşurată în timpul liber. Desfăşurându-le, i se formează interesul de cunoaştere, spiritul de iniţiativă, inventivitatea şi creativitatea, capacitatea de a învinge dificultăţile, optimismul.

Formarea deprinderii de a-şi organiza el însuşi timpul liber în mod plăcut şi raţional pe măsură ce creşte şi acumulează experienţă în această direcţie , reprezintă un alt obiectiv important care se impune să stea în atenţia familiei. Este cazul să semnalăm pericolul ce-l pândeşte pe copil, generat de dezvoltarea tehnicii moderne, de a-şi petrece timpul liber în compania exclusivă a mijloacelor audio-vizuale, complăcându-se în postura de receptor pasiv, ce înregistrează tot felul de informaţii fără nici un discernământ.

Familia poate evita aceste pericole prin concepţia sa asupra rostului timpului liber, prin modelele pe care le oferă , prin supravegherea copilului şi orientarea interesului său spre activităţi care să îmbine nevoia lui firească e relaxare cu efecte formative.

4. Forţa educaţiei materne

Debutând cu prima zi a copilului „Şcoala de pe genunchii mamei” – cum o numea pedagogul elveţian Heinrich Pestalozzi – îşi pune amprenta pe întreaga lui existenţă. Dorind să-şi formeze cât mai bine copilul pentru viaţă, mama devine prima lui educatoare , clădindu-i fundamentul întregii dezvoltări ulterioare.
Înrâurind dezvoltarea tuturor laturilor personalităţii copilului (fizică, morală, intelectuală, estetică, practică), influenţa mamei îşi pune amprenta îndeosebi asupra viitoarei lui ţinute etice. La şcoala maternă se făureşte caracterul moral al copilului, care constituie nucleul întregii sale personalităţi. Căci la nivelul şi prin intermediul lui normele şi preceptele morale se transformă în energii comportamental–acţionale. La nivelul lui sunt codificate sfaturile materne fiind transformate în acte de conduită morală motivate valoric. Sub privirea mamei copilul învaţă să fie disciplinat, sârguincios, conştiincios, modest, cinstit şi să dispreţuiască egoismul , laşitatea, lenea, minciuna.

Condiţia este ca influenţa educativă benefică a mamei să fie susţinută prin exemple pozitive de ceilalţi factori cu care copilul intră în contact, de ceilalţi membrii ai familiei, de grupul de joacă, de şcoală şi instituţiile extraşcolare, de societate. Căci cea mai mică discontinuitate de vederi sau de conduită morală întâlnită de copil într-unul din aceste medii de viaţă este dăunătoare pentru ţinuta lui etică.

5. Grup fratern – copil unic, două perspective ale educaţiei în familie

Constelaţia familială – prezenţa ambilor părinţi sau numai a unuia dintre ei, a bunicilor şi a altor rude, numărul copiilor – complexitatea şi varietatea de aspecte pe care le îmbracă relaţiile stabilite între membrii componenţi sunt determinante pentru formarea personalităţii copilului, cel în care, deopotrivă, părinţii şi societatea îşi pun atâtea speranţe.

Într-o familie cu cât numărul copiilor este mai mare, cu atât fiecare dintre ei are posibilitatea de a stabili relaţii mai numeroase şi mai variate, deprinzându-se cu diferitele aspecte ale raporturilor interumane, cu experimentarea mai multor modalităţi de adaptare socio-afectivă , cu însuşirea comportamentelor sociale fundamentale: apărarea propriilor drepturi şi respectarea drepturilor altuia. În grupul de fraţi şi surori copilul învaţă să trăiască şi să muncească împreună cu alţii, să-şi înfrâneze pornirile individuale şi egoiste, să împartă, în primul rând dragostea părinţilor, să ţină seama de dorinţele şi acţiunile celorlalţi, să se devoteze. Aici experimentează competiţia dar şi întrajutorarea, aici trăieşte pentru prima dată sentimentul de rivalitate, dar tot aici se formează pentru solidaritate.

Există însă şi copii provenind din familii numeroase care eşuează, adoptând conduite deviante datorită carenţelor mediului familial – conflicte , violenţă, neglijare. De aceea se impun influenţe educative exercitate paralel asupra fiecărui copil din grupul fratern şi existenţa unor relaţii părinţi – copil normale, în cadrul cărora i se lasă libertatea de a se dezvolta potrivit aptitudinilor şi potenţelor specifice.

Absenţa grupului fratern conferă un aspect cu totul deosebit regimului educativ al copilului. Fiind permanent în centrul atenţiei părinţilor, înconjurat de o dragoste fără limite, supraprotejat, copilul poate deveni capricios, nehotărât, dependent şi stângaci. Deşi bine dezvoltat sub raport intelectual, ca urmare a suprasolicitărilor şcolare şi extraşcolare la care este supus, el lasă de dorit sub aspectul relaţiilor în cadrul grupului. Corectarea se realizează, pe de o parte , prin autocontrolul sentimentelor parentale şi cenzurarea exigenţelor care se impun copilului, iar pe de alta, prin introducerea lui de timpuriu în grup (grădiniţă, prieteni), pentru a i se oferi posibilitatea de a trăi întreaga gamă de relaţii, de a se autodefini în raport cu alţii, de a se socializa.

Educaţia morală şi civică realizată în şcoală nu poate fi separată de alte influenţe educative ce se exercită asupra copilului, şi anume de educaţia pe care acesta o primeşte în familie,în comunitatea locală, în societate, în general. Ea trebuie să se manifeste în permanenţă ca o acţiune unitară, coerentă, iar îndeplinirea acestui deziderat trebuie să stea în atenţia cadrului didactic.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: probleme, educare, copii, scoala, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---