Deosebit de aspectele diferenţiate pe care le implicã realizarea noilor educaţii, procesul educativ ca atare prezintã o gamã largã de exigenţe a cãror satisfacere este conceputã în acord cu o seamã de orientãri, tehnici şi modalitãţi noi.

Prospective educaţiei :

Procesul de învãţãmânt a devenit în epoca noastrã o acţiune pe baza unor elemente anticipative, respectiv de prospectare a stãrii de lucruri în care urmeazã sã se desfãşoare activitatea seriilor de absolvenţi dupã terminarea şcolii. Existã, în prezent o literaturã referitoare la ceea ce este cunoscut sub denumirea de educaţie per manentã :

„Bogata literaturã pedagogicã publicatã pe aceastã temã în toate ţãrile lumii, ca şi faptul cã în ultimul timp responsabilii educaţiei solicitã studii de prospectiva educaţiei, conceptându-şi acţiunile decizionale în funcţie de orientãrile şi tendinţele care întrunesc sufragiile specialiştilor, constituie argumente puternice pentru promovarea acestei categorii de cercetãri şi pentru iniţierea unor cursuri de prospectiva educaţiei în beneficiul educatorilor şi al cercetãtorilor acestui domeniu”.

În acest context prospectiviştii vor trebui sã se întrebe în ce constã specificul ştiinţific, tehnologic şi economic care va solicita omul în timpul ce urmeazã spre a desluşi în imperativele acestuia liniile de perspectivã, cadrul de efectuare şi conţinuturile procesului formãrii.

Desigur, nu ştiinţa, tehnica şi producţia considerate la modul general vor oferi substanţã intimã a procesului educãrii, ele vor asigura doar orizontul acţiunii. În fapt valorile luate individual ale ştiinţei, tehnici etc. vor trebui privite ca obiective şi conţinuturi susceptibile de a se transforma în factori de evaluare a succesului educãrii, pe mãsura împlinirii sau atingerii lor.
Referindu-se doar la conţinuturi, ni se pare cã în perspectiva cerinţelor viitorului totdeauna problema va rãmâne a selecţiei şi administrãrii lor. Pare paradoxal, dar nu încãrcarea stocului de informaţii ştiinţifice şi tehnice (matematicã, fizicã, etc.) ar putea asigura formarea integralã a omului reclamat de o civilizaţie industrialã, caracterizatã nu atât prin ştiinţã şi tehnicã stabilitã ce devin şi se creazã necontenit.

Educaţie permanentã :

În prezent, dimensiunea educaţiei se suprapune pe dimensiunea întregii existenţe a omului. Educatia începe odatã cu naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe parcursul întregii vieţii. Conceputã ca un principiu organizatoric al întregii educaţiei, « ea implicã un sistem complet coerent şi integrat, oferind mijloce proprii de a respunde aspiraţiilor de ordin educativ şi cultural ale fiecãrui individ, potrivit facultãţilor sale ».

Impunerea acestui principiu se datoreazã unei serii de condiţii din care amintim :

- Revoluţia ştiinţificã şi tehnicã, ce a dus la « explozia » cunoaşterii şi respectiv la o mare perisabilitate a cunoştinţelor. Ca urmare, volumul de cunoştinţe cãpãtat de individ în şcoalã nu-i poate sluji eficient toatã viaţa, cum se întâmplã în societatea tradiţionalã. La scurt timp dupã pãrãsirea şcolii, adeseori el este determinat prin obligaţiile profesionale, sociale culturale sã-şi renoveze bugetul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi în acord cu noile date ale ştiinţei şi tehnici ;

- Noile mutaţii din viaţa economicã, socialã, politicã şi culturalã au dus la schimbarea masivã a statului economico-social al multor oameni, prin trecerea forţei de muncã în sectorul secundar şi terţiar (servicii) şi apoi în cel cuaternar (cercetarea) ;

- Schimbãrile în structura demograficã indicã o creştere a numãrului oamenilor în vârstã. Lipsa receptivitãţii acestora, degradarea capacitãţilor de adaptare pot face din ei, o frânã în dezvoltarea socialã, economicã, culturalã a societãţii. Prin educaţia primitã, ei pot fi influenţaţi, ca şi dupã pãrãsirea câmpului muncii, sã rãmânã activi, productivi, creatori.

- Creşterea timpului liber poate pune noi probleme pe plan social, deoarece aceasta este o realitate ambiguã ; el poate fi o sursã de progres şi bunãstare pentru individ şi societate, dar şi o cauzã de degradare şi regres social. Educaţia permanentã poate garanta o utilizare eficientã a timpului liber.

O analizã pertinentã a exigenţelor şi problematicii lumii contemporane ia permis lui R. H. Dave sã identifice caracteristici conceptuale ale educaţiei permanente :

- Educaţia permanentã nu se limiteazã la educaţia adulţilor, ea cuprinde şi unificã toate etapele educaţiei : preprimarã, primarã, secundarã, etc. Ea depune eforturi de a considera educaţia în totalitatea ei ;

- Educaţia permanentã include în acelaşi timp modalitãţile formale şi nonformale ale educaţiei. Ea înglobeazã atât învãţarea planificatã, cât şi învãţarea accidentalã ;

- Cãminul joacã primul rol, cel mai subtil şi crucial în iniţierea procesului de educaţie permanentã. Acest proces se continuã pe tot parcursul vieţii prin învãţãrea în familie ;

- Educaţia permanentã vizeazã continuitatea şi articularea dupã dimensiunile sale verticale şi cele longitudinale ;

- Educaţia permanentã urmãreşte, de asemenea, în fiecare etapã a vieţii integrarea în dimensiunile orizontale şi în profunzime ;

- Contrar caracterului de elitã al educaţiei, educaţia permanentã îmbracã un caracter universal şi democratic. Ea reprezintã democratizarea educaţiei ;

- Educaţia permanentã se caracterizeazã prin : supleţe de conţinut, de instrumente, de tehnici şi timpi de învãţare ;

- Educaţia permanentã admite modalitãţi şi moduri alternative de a dobândi educaţia ;

- Educaţia permanentã are douã laturi componente : generalã şi profesionalã. Aceste componente nu diferã complet una de alta, ele sunt legate una de alta şi interactive.

- Educaţia permanetã exercitã o funcţie corectivã, remediazã dificultãţile educatiei actuale;

- Ultimul scop al educaţiei permanente este sã menţine şi sã amelioreze calitatea vieţii ;

- Sunt trei condiţii pentru a realiza educaţia permanentã: ocazia, motivaţia şi educabilitatea;

- Educaţia permanentã este un principiu organizatoric pentru toatã educaţia;

- La nivel organizatoric, educaţia permanentã furnizeazã un sistem total al întregii educaţii (Dave, R.H. , 1973)

Principiul educaţiei permanente a dus la o reconsiderare a întregii concepţii cu privire la şcoalã, educaţie, învãţãmânt. În mod deosebit, teoreticieni educatie insistã asupra tezei cã şcoala trebuie sã-şi modifice concepţia despre propria ei activitate educativã şi în perspectiva cerinţelor viitorului sã-l pregãteascã pe elev spre a avea o concepţie adecvatã faţã de autoeducaţie şi autoînvãţare. Elevul trebuie sã înveţe cum sã înveţe şi sã devinã, într-o lume în continuã devenire.
_{referinte :
PSIHOPEDAGOGIE - Bogdan Bãlan, Ştefan Boncu, Andrei Cosmovici, Teodor Cozma, Constantin Cucoş (coordonator), Carmen Creţu, Ion Dafinoiu, Luminiţa Iacob, Constantin Moise, Mariana Momanu, Andrian Neculau, Tiberiu Rudicã ;
Editura Polirom 1998
sursa imaginii : freeschoolclipart}

---

Tag-uri: educatie, proces, invatamant, literatura pedagogica, stiinta, tehnica

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---