Integrarea şcolară este un proces de includere în şcolile de masă/clase obişnuite, la activităţile educative formale şi nonformale, a copiilor consideraţi ca având cerinţe educative speciale. Considerând şcoala ca principala instanţă de socializare a copilului (familia fiind considerată prima instanţă de socializare), integrarea şcolară reprezintă o particularizare a procesului de integrare socială a acestei categorii de copii, proces care are o importanţă fundamentală în facilitarea integrării ulterioare în viaţa comunitară prin formarea unor conduite şi atitudini, a unor aptitudini şi capacităţi favorabile acestui proces. În plus, integrarea şcolară a copiilor cu CES permite, sub îndrumarea atentă a cadrelor didactice, perceperea şi înţelegerea corectă de către elevii normali a problematicii şi potenţialului de relaţionare şi participare la viaţa comunitară a semenilor lor care, din motive independente de voinţa lor, au nevoie de o abordare diferenţiată a procesului de instruireşi educaţie din şcoală şi de anumite facilităţi pentru accesul şi participarea lor la serviciile oferite încadrul comunităţii.

Utilizarea conceptului cerinţe educative speciale se referă la adaptarea, completarea şi flexibilitatea educaţiei pentru anumiţi copii în vederea egalizării şanselor de participare la educaţieîn medii de învăţare obişnuite.

Copilul cu CES are nevoie de:

- condiţii de stimulare şi sprijin a dezvoltării din cele mai timpurii perioade;
- adaptarea curriculumului la posibilităţile individuale;
- flexibilitate didactică
- individualizarea educaţiei;
- protecţie specială
- programe individualizate de intervenţie;
- integrare şcolară şi socială.

O asemenea manieră de înţelegere este mai aproape de idealul şcolii viitorului, care se doreşteun serviciu capabil să se adapteze el însuşi varietăţii de cereri educative exprimate de copilul cu CES.

D. Gînu în monografia „Copii cu cerinţe educative speciale” relevă că „..cerinţele educative speciale se axează pe particularităţile individuale de dezvoltare, de învăţare, de relaţie cu mediul şi necesită o evaluare şi o abordare personalizată a necesităţilor copilului.

Cerinţele educative speciale, actualmente, sunt interpretate ca unitate în dezvoltarea copilului: în ritmul de dezvoltare; în stilul unic de adaptare, de învăţare, de integrare; în nivelul individual de dezvoltare fizică şi psihică cu caracteristici biologice, fizice, psihice şi sociale.

Educatia integrata :

Educaţia integrata reprezinta un proces ce se referă în esenţă la integrarea în structurile învăţământului general a copiilor cu CES (copii cu deficienţe senzoriale, fizice, intelectuale, delimbaj, defavorizaţi socio-economic şi cultural, copii cu tulburări psiho-afective şi comportamentale, copii orfani, copii infectaţi cu virusul HIV etc.) pentru a oferi un climat favorabil dezvoltării armonioase şi cât mai echilibrate acestor categorii de copii.

Autorul Alois Gherguţ subliniază că educaţia integrată a copiilor cu CES urmăreşte dezvoltarea la aceştia a unor capacităţi fizice şi psihice care să-i apropie cât mai mult de copiii normali, a implementării unor programe cu caracter corectiv-recuperator, stimularea potenţialului restant, ce permite dezvoltarea compensatorie a unor funcţii menite să le suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivaţiei pentru activitate, în general şi pentru învăţare, în special asigurarea unui progres continuu în achiziţia comunicării şi a cogniţiei, formarea unor abilităţi de socializare şi relaţionare cu cei din jur, formare de deprinderi cu caracter profesional şi de exercitare a unor activităţi cotidiene, dezvoltarea comportamentelor adaptative şi a însuşirilor pozitive ale personalităţii, care să faciliteze normalizarea deplină. Cercetătorul sus numit demonstrează că copilul nu poate răspunde în mod eficient cerinţelor specifice comunităţii normalilor şi dacă eşecurile se repetă pe perioade lungi de timp, el se poate deforma şi chiar regresa în plan psihic, soluţii de prevenire a acestor eşecuri, ce se concentrează înpregătirea suplimentară a copilului cu CES pentru integrare şi pe parcursul integrării.

Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat şi adaptat de recuperare, care să dezvolte maximal potenţialul fizic şi psihic pe care îl are. Când deficienţa copilului este gravă (profund) sau când acelaşi copil prezintă deficienţe asociate, aceste dificultăţi ale integrării sporesc, dar marea majoritate a copiilor cu CES prezintă forme uşoare sau lejere, ceea ce le permite o adaptare, relativ bună, la comunitatea copiilor normali, mai cu seamă atunci când se îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus. Integrarea urmăreşte, pe de o parte, valorificarea la maximum a disponibilităţilor subiectului deficient, dar, pe de altă parte, antrenarea în mod compensatoriu a palierelor psiho-fizice care nu sunt afectate în aşa fel încât să preia activitatea funcţiilor deficitare şi să permită însuşirea de abilităţi care să înlesnească integrarea eficientă în comunitatea normală.

Paralel, prin integrare, se realizează şi o pregătire psihologică a subiectului, care să contribuie la crearea unor stări efectiv emoţionale corespunzătoare, în care confortul psihic este menţinut de satisfacţiile în raport cu activităţile desfăşurate. Raportul relaţiei socializare, integrare, incluziune are în vedere implicaţiile practice şi teoretice ce privesc evoluţia sistemului de organizare a educaţiei speciale şi a pregătirii copiilor pentru integrarea şi incluziunea în activităţile profesionale şi în colectivităţile sociale.

Un criteriu fundamental de diferenţiere a formelor de integrare se referă la durata prezenţeicopilului cu CES în şcoala obişnuită. Astfel putem întâlni:
- forme de integrare totală – elevii cu CES petrec tot timpul în şcoala obişnuită cu excepţiaeventualelor programe terapeutice care se pot desfăşura în spaţii special destinate acestui scop;

- forme de integrare parţială – elevii cu CES petrec doar o parte din timpul său în şcoalaobişnuită sau la anumite discipline şcolare unde pot face faţă;

- integrare ocazională – participarea în comun la diferite excursii, serbări, întreceri sportive, spectacole etc.

De altfel nu trebuie să uităm că omul , ca fiinţă socială , este dependent de ceilalţi oameni. Această dependenţă înseamnă de fapt ajutor, posibilitatea de a comunica , de a coopera.. Acest lucru dă nastere la sentimentul de apartenenţă si solidaritate umană, precum şi la sentimentul de securitate al individului.
_{Referinte :
Miftode, V. (coord.), „Dimensiuni ale asistentei sociale: forme si strategii de protectie a grupurilor defavorizate”, Botosani, Eidos, 1995;
Popescu, G., Plesa, O. (coord.), „Handicap, readaptare, integrare”, Bucuresti, Pro Humanitate, 1998;
Verza, E., Paun, E., „Educatia integrata a copiilor cu handicap”, Unicef, 1998.
Vrăşmaş, T. , „Învăţământ şi / sau incluziv” , Ed. Aramis ,2001
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: ces, educatie, capacitati fizice, deficiente senzoriale, integrarea scolara

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 24 February '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---