Între factorii educaţiei, familia a fost şi este considerată ca factor prioritar şi primordial deoarece, în ordinea firească a lucrurilor educaţia începe din familie, motiv care l-a determinat pe Loisel să afirme că "în familie şi pe genunchii mamei se formează ceea ce este mai valoros pe lume- omul de caracter".

Citatul pune în evidenţă dimensiunea morală a educaţiei din familie dar într-un anumit fel şi într-o anumită măsură familia îşi aduce contribuţia în toate sectoarele educaţiei, aici copilul făcându-şi ucenicia pentru viaţă, cea morală rămânând însă esenţială prin substanţa pe care i-o imprimă familia.

Încă de la începutul seco lului trecut, Kant - urmărind un proiect de emancipare a condiţiei umane - scria: "Părinţii care au primit ei înşişi o educaţie sunt deja nişte modele după care se îndreaptă copiii. Dar pentru a-i face pe aceştia mai buni, este necesar sa facem din pedagogie un studiu; altfel nu este nimic de sperat de la dânsa, iar educaţia este încredinţată unor oameni cu pregătire rea" .

Spre sfârşitul aceluiaşi secol, Eminescu - cu genialitate si profunda simţire - nota: "Astăzi, ca totdeauna, ei (n.n. - adică "speculanţii frumoaselor principii", care în locul unei legi pentru întemeierea instrucţiei generale "au urzit o cabala") strigă: "răspândirea luminii şi culturii în masa poporului"; în vremea aceasta însă poporul dacă ar fi întrebat, le-ar răspunde: "boieri dumneavoastră, lumina ca lumina, nu zicem că nu-i bună; dar, până una alta, daţi-ne mijloace de hrană, scăpaţi-ne de briciul administraţiei" .

Din perspectivă istorică, educaţia părinţilor - ca si educaţia (poporului) în general - apare necesară, atât pentru creşterea şi educarea copiilor, cât şi ca o cale de emancipare spirituală şi socială, ca un vector al democratizării educaţiei şi societăţii.

Ponderea familiei ca factor educaţional este cu atât mai mare cu cât copilul este mai mic, aceasta scăzând odată cu înaintarea copilului pe treptele superioare ale ontogenezei.

Una din trăsăturile specifice ale educaţiei în familie este afectivitatea sporită. Fără îndoială că orice educator trebuie să imprime activităţii sale educaţionale şi o tentă afectivă; când este vorba de părinţi această tentă este mult mai pronunţată, chiar şi atunci când , din prudenţă aceştia nu o afişează; copilul însă o simte, iar aceasta îi conferă un sentiment de securitate. Importanţa acestui climat afectiv se poate vedea mai ales la copii care sunt crescuţi de la o vârstă fragedă în orfelinate şi case de copii: ei sunt mai rigizi, mai suspicioşi şi mai duri în relaţiile cu semenii, după ce ajung la maturitate. Dacă din punct de vedere intelectual ei sunt normal dezvoltaţi, unii ajungând chiar la performanţe, în plan afectiv şi moral se simt carenţele generate de absenţa căldurii familiale.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: formare, educatie, familie, caracter, scoala

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---