Educaţia constituie o activitate specific umană, de natură psihologică şi socială, proiectată pentru formarea şi dezvoltarea personalităţii umane în vederea integrării sale în societate, realizată în cadrul sistemului şi al procesului instructiv-educativ. Educaţia este o dimensiune a omului contemporan. Asociată cu învăţarea ea ne însoţeşte de la naştere până la sfârşitul vieţii.

Omul modern, pentru a putea trăi şi munci în comunitatea umană, pentru a se putea bucura de tezaurul cunoaşterii este obligat să înveţe necontenit, deoarece însăşi cunoaşterea umană se dezvoltă continuu şi exponenţial.

Atitudinea faţă de educaţie diferă de la individ la individ, în funcţie de numeroşi factori, care ţin atât de personalitatea fiecăruia c ât şi de mediul familial şi social în care trăieşte. Familia şi şcoala continuă să deţină un loc important în educaţia oamenilor, deşi acest lucru se realizează tot mai mult la concurenţă cu mas-media şi cu Internet-ul.

Într-o viziune optimistă, societatea însăşi ar trebui să devină educativă. Cum stau în realitate lucrurile în România din acest punct de vedere? O analiză realistă şi responsabilă ne obligă să recunoaştem că situaţia nu este prea încurajatoare.
Pe străzi şi în parcuri, oamenii abia se strecoară printre biciclişti agresivi, patinatori pe rotile şi câini. Ce să mai spunem despre traficul auto unde huliganismul depăşeşte orice imaginaţie, existând în permanenţă riscul unor accidente cu urmări grave. Gunoaiele fac parte din peisajul cotidian al oraşelor şi satelor, dar şi al câmpurilor, pădurilor şi locurilor de agrement. Afişele indecente şi revistele cu imagini porno te agresează la tot pasul. Ca şi limbajul trivial folosit de tineri fără nici o sfială. Dacă o persoană mai în vârstă se încumetă să-i admonesteze, riscă să fie insultată şi chiar bătută.

În şcoli, elevii se comportă gălăgios şi violent, nu-şi mai respectă educatorii şi nu se mai sfiiesc să-şi aprindă ţigările şi să se sărute în prezenţa lor.
Tâlhăritul nu se mai face noaptea şi în locuri izolate, ci în plină zi, pe stradă, în piaţă, magazin sau în autobuz. Prostituţia, consumul de droguri şi bişniţa se practică la lumina zilei, iar şirul exemplelor ar putea continua.

Se pare că relaţia şcoală-societate-viaţă este ca în legenda meşterului Manole, adică ceea ce se clădeşte cu trudă în educaţia realizată în şcoală şi în unele familii se demolează în societate, în viaţa cotidiană, de unii dintre semenii noştri, certaţi cu legea, cu educaţia şi cu morala.

S-a ajuns la situaţiile menţionate mai sus datorită exacerbării nevoii de libertate şi înţelegerii greşite a drepturilor omului şi a democraţiei. Şi libertatea şi democraţia se acordă cu măsură. Ele se opresc acolo unde sunt lezate interesele, drepturile şi libertăţile altora.

În ţările dezvoltate ale lumii drepturile şi libertăţile de orice fel sunt însoţite de măsuri educative concentrate, întreprinse de şcoală, familie, de mass-media, de sancţiuni drastice, de măsuri coercitive faţă de cei care nesocotesc regulile de convieţuire socială.

Pentru soluţionarea acestor probleme este nevoie de strategie de educaţie la nivel naţional. De aceea, se impune o analiză a oportunităţii construirii unui organism naţional în domeniul educaţiei permanente care să unifice forţele existente şi să elaboreze un program naţional de perspectivă, centrat pe nevoile fundamentale ale societăţii româneşti de astăzi şi de mâine, pe un set de obiective prioritare, stabilite prin consens naţional.

Între domeniile prioritare ale acestui program sunt următoarele:
Educaţia pentru înţelegerea marilor probleme ale lumi contemporane, în scopul abordării unei poziţii corecte faţă de ele. Oamenii trebuie ajutaţi să înţeleagă probleme cum sunt: globalizarea, flagelul drogurilor şi al bolilor cu mare răspândire în masă, dar şi probleme ca: alimentaţia raţională sau folosirea raţională a resurselor de apă potabilă, forestiere etc.

Educaţia pentru protecţia mediului înconjurător, (fizic şi social şi cu deosebire moral), pentru a preveni o seamă de calamităţi naturale care s-au abătut asupra ţării noastre (inundaţii şi incendii catastrofale), a unora morale (prostituţia, SIDA, pornografia, crima organizată) şi a nu mai fi obligaţi să învăţăm din greşeli.
Educaţia economică şi antreprenorială pentru: cunoaşterea şi înţelegerea mecanismelor economiei de piaţă; cunoaşterea modalităţilor de a iniţia, planifica şi conduce afaceri; dezvoltarea spiritului de iniţiativă; formarea şi dezvoltarea gândirii economice.

Educaţia politică având drept scop înţelegerea evenimentelor şi fenomenelor politice care au loc în ţară şi în lume.

Educaţia patriotică şi în spiritul tradiţiilor înaintate ale poporului român.
Educaţia moral-civică în perspectiva noilor valori şi cerinţe ale acestora, pentru a proteja tineretul de pericolele poluării morale, dar şi pentru a-i familiariza pe oameni cu exercitarea libertăţilor şi drepturilor democratice, cu mecanismul participării la conducerea societăţii.

Educaţia pentru o societate informaţională, pentru comunicare, pentru schimbare, pentru pace şi cooperare internaţională, educaţia demografică, religioasă şi alte asemenea care se înscriu într-o problematică mai largă, cunoscută sub denumirea de „Noile Educaţii”.

Deoarece în Legea Învăţământului există un capitol special consacrat educaţiei permanente, în spiritul ei s-ar putea iniţia şi aplica un Program Naţional consacrat educaţiei morale a copiilor, adolescenţilor şi adulţilor de toate vârstele.
Este timpul ca în şcoală să se iniţieze mai multe activităţi consacrate formării conştiinţei şi conduitei morale a elevilor, în concordanţă cu valorile perene ale moralităţii poporului român şi cu morala creştină. Libertatea prost înţeleasă a dus la îndepărtarea tineretului de aceste valori, la atragerea lui în activităţi şi practici care înjosesc omul şi îl degradează moral.

Alături de şcoală, familia este datoare să se preocupe de formarea celor mai tineri membrii ai săi aşa fel încât aceştia să facă faţă cu uşurinţă noilor exigenţe ale societăţii, să se poată adapta fără eforturi inutile schimbărilor din lumea muncii şi a profesiilor din economie, ştiinţă şi cultură, din viaţa de familie, să îşi planifice şi să îşi dirijeze singuri cariera profesională şi modul de viaţă.

E greu, e uşor? Răspunsul nu este acelaşi pentru toate familiile. Pentru părinţii competenţi, care sesizează „pulsul vremurilor” şi sunt conştienţi de responsabilitatea lor faţă de viitorul copiilor, această misiune este înţeleasă, acceptată şi asumată. Nici pentru ei nu este uşor, dar o fac cu plăcere şi adesea cu eficienţă (pentru că aceasta din urmă nu depinde numai de părinţi, ci şi de „materialul uman” cu care aceştia lucrează, adică de copii, care nu reacţionează întotdeauna adecvat la influenţele educative exercitate asupra lor de părinţi, de familie, de şcoală). Pentru părinţii dezinteresaţi şi incompetenţi, rezultatele pot deveni catastrofale.

În sprijinul părinţilor dornici să asimileze cunoştinţele necesare exercitării misiunilor educative, s-au scris cărţi accesibile tuturor categoriilor de părinţi. Există, de asemenea, o seamă de instituţii de învăţământ şi cultură (de stat sau private) care organizează asemenea cursuri pentru părinţi. Le sugerăm deci tuturor părinţilor să facă un efort în plus pentru a-şi desăvârşi „profesia de părinte” şi a o exercita calificat în propria familie.

La aceste cursuri, rezultat al cooperării educatorilor din învăţământ, cercetătorilor din domeniul sociologiei, psihologiei şi ştiinţelor educaţiei, reprezentanţilor mas-mediei, părinţilor, ai elevilor şi studenţilor, sunt prevăzute acţiuni conjugate vizând educaţia morală şi protecţia copiilor, a tineretului, de pericolele poluării morale.
Acţiunile vizează toate formele de educaţie (formală, nonformală şi informală), cunoscând că societatea însăşi trebuie să fie una educativă. Ea, societatea, poate şi trebuie să intervină pentru a bloca orice tentativă de poluare, în orice domeniu şi în orice ocazie.

De asemenea, presa de mare tiraj, radioul şi televiziunea, ar putea reflecta mai bine în paginile şi respectiv în programele lor, aspecte esenţiale ale educaţiei morale a românilor de toate vârstele, luând atitudine faţa de fenomenele negative din societate si oferind alternative adecvate la scenele de violenţă şi decădere morală, mult prea prezente în viaţa cotidiană, în ziare şi reviste, în filme.
Educaţia – înţeleasă ca o investiţie în oameni pe termen lung – însoţită şi de unele măsuri coercitive va putea, desigur, să reinstaureze în societatea romanească un climat moral adecvat.
<sub>Referinte:
1. Ioan, Jinga; Educaţia şi viaţa cotidiană; Ed. Didactică şi pedagogică, 2005
2. Gabriela, C. Cristea; Pedagogie generală; Ed. Didactică şi pedagogică, 2002
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: educare, viata, sociologie, psihologie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---