"Educaţia este un proces al vieţii şi nu o pregătire pentru viaţă. Cred că şcoala trebuie să reprezinte viaţa actuală, viaţa tot atât de reală şi de vitală pentru copil ca aceea pe care el o duce în familia sa, cu vecinii săi, pe locurile li de joacă." John Denvey.

Educaţia este o acţiune socială organizată. Ea se desfăşoară într-un cadru constituit pe baza unor tradiţii ce s-au acumulat de-a lungul existenţei sale. În categoria factorilor educaţionali putem include toate elementele realităţii sociale, în mod obişnuit fiind enumerate şcoala, familia, instituţiile cultural-educative extraşcolare, mass-media etc.

EducaÅ£ia este o acÅ£iune care se realizează à ®n familie, în ÅŸcoală, dar ÅŸi în societate.
Învăţământul românesc actual se află într-un efort de schimbare şi de adaptare la cerinţele societăţii democratice. Modernizarea şi ridicarea calităţii sale la nivelul standardelor educaţionale europene, mereu reînnoite, cer o examinare atentă şi actualizată în concordanţă cu evoluţia sistemelor de învăţământ din celelalte ţări europene.

Şcoala are rolul primordial în asigurarea educaţiei copiilor. Şcoala este instituţia socială creată în mod special pentru educarea tinerei generaţii în concordanţă cu cerinţele societăţii.” În mod normal , susţine Constantin Narly, schimbările în organizaţia şcolară se datorează anumitor tendinţe ce se manifestă în conştiinţa pedagogică generală. Adevăraţii purtători ai acestor tendinţe sunt profesorii, elevii şi pedagogia prin reprezentanţii ei competenţi.” Ca instituţie, şcoala se află sub influenţa factorilor social-economici şi politici, misiunea ei fiind aceea de a contribui hotărâtor la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale.
Prin structură, obiective şi conţinut, educaţia trebuie să răspundă necontenit unor exigenţe ale evoluţiei realităţii naţionale şi internaţionale. Eficienţa actului educativ este dată de disponibilităţile educaţiei de adaptare şi autoreglare faţa de sfidările tot mai numeroase spaţiului social. Problematica lumii contemporane demonstrează că soluţiile cele mai eficiente pot fi descoperite printr-o viziune holistică în studierea mijloacelor eficiente de rezolvare a marilor probleme cu care se confruntă omenirea ( degradarea mediului, explozia demografice, proliferarea conflictelor ). Astfel au apărut noile educaţii: educaţia pentru pace , educaţia ecologică, educaţia pentru participare şi democraţie, etc. Educaţia pentru şi într-o Europă unită trebuie să cultive valori precum toleranţa, respectul reciproc, credinţa în egalitatea sau complementarita-tea culturală, universalizând eventualele diferenţe spirituale sau valori locale, în vederea unei bune comunicări sau convieţuiri.
Colaborarea între toţi factorii educaţionali , în primul rând între şcoală şi familie, este stringentă. Familia îi dă copilului primele informaţii despre lumea înconjurătoare, primele norme şi reguli de conduită, dar şi climatul socio-afectiv necesar satisfacerii trebuinţelor şi dorinţelor sale.

Influenţele educative pe care le exercită asupra copiilor se pot manifesta fie direct, pin acţiuni mai puţin dirijate, fie indirect prin modele de conduită oferite de către membrii familiei, precum şi prin climatul psihosocial existent în familie. Modelele de conduită oferite de părinţi- pe care copii le preiau prin imitaţie şi învăţare- precum şi climatul socioafectiv în care se exercită influenţele educaţionale ( „cei şapte ani de acasă”) constituie primul model social cu o influenţă hotărâtoare asupra copiilor privind concepţia lor despre viaţă, a modului de comportare şi relaţionare în raport cu diferite norme şi valori sociale. Stimularea intelectuală în primii ani de viaţă, climatul emoţional stabil din mediul social apropiat, încurajarea şi suportul parental continuu sunt factori determinanţi în dezvoltarea personalităţii copilului.

O dată cu intrarea copilului în şcoală, acţiunea educativă se diversifică, devenind mai complexă. Şcolarul de clasa I învaţă sub influenţa îndemnurilor adulţilor. Dorinţa lui de a se adapta statutului de şcolar se naşte şi datorită dorinţei de a-i bucura pe părinţi sau măcar de a nu-i supăra şi a-şi atrage o sancţiune din partea lor.

Treptat, intervine în motivaţie dascălul, prin rolul psihologic pe care-l joacă în raport cu copii. El este cel care trebuie să dezvolte această deschidere a personalităţii micului elev spre trebuinţa de a afla, de a cunoaşte, pentru a-i cultiva dragostea pentru şcoală, învăţătură, interesul pentru cunoaştere, etc.
Rezultatele educaţiei şcolare sunt dependente de modul în care se realizează colaborarea dintre aceşti doi factori: şcoala şi familia. Conţinutul fundamental al colaborării se concretizează printr-o informare reciprocă a şcolii şi familiei cu privire la problemele dezvoltării copilului şi prin convergenţa diferitelor acţiuni întreprinse la nivelul celor doi factori.

Diferite forme şi metode care şi-au probat eficienţa în practica şcolară sunt: adunările părinţilor, consultaţiile şi convorbirile în grup sau individuale, vizitele la domiciliu, antrenarea părinţilor în realizarea diferitelor probleme ale şcolii, în comitetul de părinţi al clasei sau al şcolii, lectoratele cu părinţii.

Părinţii trebuie să devină colaboratori activi ai învăţătorului, să devină conştienţi de răspunderea pe care o are în faţa societăţii pentru instrucţia şi educaţia copiilor lor. Orientarea activităţii ştiinţifice, înarmarea părinţilor cu metode şi procedee eficiente pentru educarea elevilor în familie sau propaganda în rândul acestora este o altă direcţie a colaborării cu familia.

Cu ocazia vizitelor la domiciliu elevilor învăţătorul are prilejul să cunoască climatul educativ din familie, să discute cu părinţii despre raporturile de susţinere şi ajutorare care există între elevi şi părinţi, între elevi şi fraţii lor, despre starea de sănătate şi despre condiţiile de viaţă ale acestora.

Şedinţele cu părinţii vizează cu precădere informarea pedagogică a părinţilor. Sunt dezbătute aspecte care s-au manifestat cu predominant în activitatea elevilor. Antrenaţi într-o discuţie sinceră în absenţa elevilor, părinţii se pot consulta asupra problemelor educative şi de sprijin reciproc.

Lectoratele cu părinţii se pot organiza la nivelul unei clase , fie la nivelul ciclului primar, pentru toţi părinţii. Referatele, expunerile sau dezbaterile abordează anumite teme pedagogice, de interes general. Pot fi invitaţi cu acest prilej şi specialişti în domeniul educaţiei pentru a prezenta asemenea teme.
Convorbirile cu părinţii au avantajul ca se abordează o mare varietate de probleme intr-un mod diferenţiat. Întinzând o mână prietenească părinţilor ai căror copii au rezultate nesatisfăcătoare pot avea loc discuţii privind intensificarea controlului muncii individuale de studiu acasă sau vizând comportamentul acestora, constatându-se progrese vizibile.

Rolul comitetului de părinţi este de a-i mobiliza pe toţi părinţii în vederea participării lor la diferite acţiuni iniţiate de către învăţător la nivelul clasei sau al unităţii şcolare: lecţii deschise pentru părinţi, vizite, excursii, serbări, cursuri, expoziţii.

Realizarea tuturor sarcinilor instructiv-educative au loc pe fondul unei cât mai bune colaborări între şcoală-familie comunitate, pentru că, aşa cum afirma John Locke: „Oricâte îndrumări s-ar da copiilor şi oricâte lecţii savante de bunăcreştere li s-ar ţine zilnic, nimic nu va avea mai mare influenţă asupra conduitei lor ca societatea în care se află şi purtarea celor din jur. Copiii- ba chiar şi oamenii mari- învaţă mai mult din exemple.”
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: educatie, proces, viata, scoala

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---