„Acela care a renunţat la orice răsplată şi munceşte pentru ceva iluzoriu, ştiind că este ceva iluzoriu este singurul om vrednic, cu adevărat vrednic, să locuiască universul cu seninătate.” Giovanni Papini

Încă din perioada de debut a vieţii, fiinţa umană evoluează, creşte, se dezvoltă şi se maturizează sub influenţa unor condiţii de natură biologică, psihologică şi socială.

Factorii ce Å£in de aceste condiÅ£ii acÅ£ionează asupra copilului în două direcÅ£ii; una transversală, când defectele ÅŸi când efectele se resimt pe o perioadă limitată de timp ÅŸi alta longitudinală concretizată în perioade mai lungi de timp sau chiar toată viaÅ £a. CondiÅ£iile în care evoluează copilul pot fi favorabile ÅŸi în cazul acesta are loc o stimulare a întregii dezvoltări sau nefavorabile ori mai puÅ£in favorabile care determină o limitare a structurilor ce imprimă caracteristicile umane.

Pe tot parcursul existenţei sale, omul traversează schimbări, transformări şi prefaceri ce se concretizează în evoluţia biologică când sunt implicate modificările fizice, morfologice şi biochimice în evoluţia psihică, care privesc transformarea de ansamblu a diferitelor funcţii şi procese psihice şi în evoluţia socială reflectată în achiziţia şi formarea conduitelor de adaptare la mediul social. Din acestea rezultă şi unitatea dezvoltării individului prin marcarea perfecţiunii
bio-psiho-sociale.

Specific evoluţiei normale a copilului, este saltul de la simplu la complex deoarece fiecare acumulare este o condiţie a unor achiziţii superioare iar în fiecare perioadă de vârstă se pregătesc condiţiile următoarei etape, astfel încât dezvoltarea personalităţii este tot mai complexă.

La preşcolari, factorii biologici imprimă un ritm mai intens creşterii fizice ce are influenţă asupra structurii funcţiilor psihice cu efecte nemijlocite în adaptarea socială.

Specific preşcolarului este faptul că dezvoltarea psihică este un proces continuu de transformări cantitative şi calitative în care este implicat întregul palier al proceselor funcţiilor şi caracteristicilor ce definesc structurile psiho-comportamentale tot mai diferenţiate şi adaptate la situaţia concretă. În felul acesta se formează identitatea proprie şi definitorie ce denotă o anumită dimensiune a valorificării experienţelor acumulate şi a potenţialului de care dispune copilul. Astfel pe lângă aspectele biologice şi psihologice , se dezvoltă şi cele sociale în care este antrenată atât latura internă cât şi cea externă.

Grădiniţa şi familia sunt cele care oferă situaţii concrete în care trăieşte copilul, modele de învăţare şi comportamentale, forme de acţiune, de comunicare, de manifestare.

Procesul educativ din grădiniţă constituie o latură importantă prin intermediul căruia se acţionează în mod conştient şi dirijat asupra copilului pentru a se putea valorifica potenţialul de care dispune şi pentru a stimula formarea noilor achiziţii.

Din punct de vedere psiho-social,educaţia copilului preşcolar joacă un rol foarte important pentru formarea însuşirilor psihice ale personalităţii şi elaborarea de comportamente integrativ-adaptative.

În grădiniţă, influenţele educative sunt mai intense atât din punct de vedere al receptării lor de către copii cât şi perspectiva efectelor acestora.

Activităţile ocupaţionale, la început cele ludice, apoi cele de învăţare şi de muncă, de influenţare socio-culturală, concretizate în asimilări şi interiorizări, imprimă conţinutul vieţii psihice şi organizează modalităţi de raportare socială.

Toate influenţele exercitate asupra copilului contribuie la însuşirea şi achiziţionarea de comportamente, care-i vor permite rezolvarea problemelor şi adaptarea la situaţii concrete de viaţă.

Copilul nu poate fi redus la ideea unui „adult în miniatură” cu o sumedenie de defecte ce trebuie corijate ci posedă însuşiri specifice de vârstă care se vor transforma în funcţie de mediul în care evoluează copilul.

Activităţile ocupaţionale, specifice preşcolarului nu se reduc numai la achiziţii şi interiorizări ale factorilor externi, ele reprezintă un tip de acţiune, de comportament. Acestea presupun o manifestare variată în raport cu o activitate sau alta şi în acelaşi timp o perfecţionare continuă a conduitelor copilului şi a particularităţilor de personalitate.

Formarea conduitei şi conştiinţei civice constituie unul din cele mai complexe procese în formarea copilului şi implicit a adultului în devenire.

Asimilarea unor modele comportamentale se realizează prin imitaţie şi mai apoi prin convingere, cultivând în acelaşi timp atractivitatea pentru frumuseţea morală a faptelor umane de conduită civică.

Materialul concret al experienţelor şi faptelor de conduită civică oferă explicitarea faptelor şi modelelor, a sistemului de reguli,norme şi valori de ordin moral.

În contact cu faptele de viaţă şi de muncă ale celor din jur, din textele literare cu care ia contact copilul, din piesele de teatru vizionate,receptarea şi trăirea acestora contribuie la formarea unor premise pentru o conduită civică adecvată idealului educaţional urmărit.

Toate instituţiile, comunitatea, societatea şi adulţii trebuie să garanteze şi să asigure dezvoltarea normală a fiecărui copil, şi în orice colţ al lumii, întrucât el este în germen viitorul, certitudinea, progresul şi speranţa.

Nedezvoltarea, devianţa comportamentală,promiscuitatea şi suferinţa fac din ce în ce mai multe victime printre copii, marcând destinul lor în chip nefericit.

Uneori indiferenţa, alteori agresivitatea, lipsa de înţelegere şi de afecţiune, neputinţa adulţilor,ori marginalizarea de către societate,familie şi chiar instituţii sunt responsabile de o autentică degradare umană,înjositoare pentru copil, dar şi pentru mediul în care trăieşte. Atitudinile menţionate fac din copiii care ar trebui să înflorească şi să ne însenineze viaţa,indivizi ce iau drumul vagabondajului şi chiar al delicvenţei.

Dintre toate răutăţile şi meschinăriile pe care le poate produce răul şi societatea umană, degradarea copilului este cea mai gravă şi mai inumană, ţinând cont de faptul că el este o fiinţă inocentă şi neajutorată.

În Noul Testament se scrie: „dacă rădăcinile sunt sfinte atunci şi ramurile sunt”.Această parabolă ne subliniază faptul că dacă răul coboară spre copii şi ajunge să-i infesteze, atunci şi trunchiul şi ramurile naţiunii se vor ofili, iar copacul (poporul) va putrezi.

Ca educator, ne revine sarcina imensă a educaţiei familiei cât şi a copiilor. Nu numai cu numele ci cu fapta şi cu vocaţia trebuie să reflectăm stăruitor, să acceptăm libertatea de afirmare,posibilitatea de a achiziţiona comportamente adecvate şi discernământ în tot ce facem.

Este ideal să le insuflăm copiilor bucuria cunoaşterii, a învăţării, a descoperirii şi depăşirii de sine.

Dezordinea şi insecuritatea, corupţia pătrunsă în adâncul societăţii, tensiunile şi învrăjbirea între oameni, lasă urme adânci în sufletul copiilor.

Copiii reprezintă neprihănirea, prin urmare trebuie s-o apărăm cu toate puterile noastre, în aşa fel încât să nu poată pătrunde înrâuririle nefaste şi nocive care pot deveni irecuperabile.

Efectele formative ale grădiniţei sporesc dacă educatoarea sprijină cu competenţă procesul socializării copilului prin felul în care organizează şi conduce activităţile, cum contribuie la închegarea grupei şi la realizarea primului contact pozitiv al copilului cu mediul.

La trei ani, odată cu ieşirea din mediul familial pe care copilul îl cunoaşte foarte bine şi acceptarea unui cadru nou poate fi o încercare deosebită. Comportamentele copiilor sunt diferite în funcţie de climatul familial care dacă este supraprotectiv îngreunează adaptarea copilului la viaţa de colectivitate; la fel se întâmplă şi cu copilul unic sau cei foarte răsfăţaţi.

Sistemul relaţiilor care se încheagă în spaţiul grădiniţei, îl fac pe copil să dobândească încredere în sine pentru că se simte confirmat în tot ce face,se măsoară cu cei ca el „copilul găseşte o lume pe măsura lui, înconjurat de cei de o seamă cu el, se simte totdeauna liber şi mai puternic în faţa adultului”(R. Vincent).

În grădiniţă copilul are posibilitatea să se compare cu altul şi treptat să-şi dea mai bine seama de ceea ce poate şi totodată să aibă curajul de a se angaja în competiţii.

Organizarea prematură a unei competiţii ar putea însemna un eşec, poate obişnuit, dar trăit acut de către copii şi blocând pentru multă vreme dorinţa de a participa.

Pentru copiii aflaţi în plin proces de formare nu avem dreptul nici măcar în acţiuni elementare să le subminăm încrederea în sine, să le inhibăm dorinţa de a se manifesta activ, încrederea că vor reuşi.

Un factor deosebit în socializarea copilului îl constituie echilibrul care trebuie să caracterizeze activităţile frontale, între libertatea de manifestare şi necesitatea subordonării regulilor stabilite.

Preşcolaritatea este acea etapă de viaţă în care libertatea trebuie pe deplin trăită pentru ca viitorul adult să se simtă liber şi să fie capabil să şi-o cucerească prin propriile forţe.

"Viaţa e alcătuită din obişnuinţe; până şi cinstea nu e decât o obişnuinţă; din momentul însă în care obişnuinţele nu se schimbă, viaţa devine un infern, iar noi nişte diavoli dezlănţuiţi, fără respect nici faţă de noi, nici faţă de ceilalţi."
_{sursa imaginii: freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: gradinita, educatie, viata, evolutie, factori, mediu social, familie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 29 November '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---