Motto: "Nici unul dintre noi nu este la fel de istet ca noi toti la un loc."

Poate fiecare dintre noi a căutat răspunsul la intrebări de felul: “De ce nu pot face progrese semnificative în învăţare toţi elevii din clasă?” sau “Pot fi sprijiniţi să progreseze în învăţarea de tip şcolar elevii care învaţă mai greu?”

Copiii care nu pot face faţă cerinţelor şcolare, cei care prezintă diverse forme şi niveluri de eşec şcolar sunt încă prea puţin cunoscuţi, acceptaţi şi abordaţi din punct de vedere psihopedagogic.

Atitudinea cea mai frecventă manifestată faţă de aceştia din partea şcolii este de subvalorizare.

Îi numim ,,difi cili” ,,turbulenţi” sau ,,handicapaţi”.

Handicapul semnifică dezavantajul social rezultat prin pierderea ori limitarea şanselor unei persoane de a lua parte la viaţa comunităţii, la un nivel echivalent cu ceilalţi membrii ai acesteia. Sensul actual al acestui termen este de a concentra atenţia asupra disfuncţionalităţilor din mediul înconjurător şi a unor acţiuni organizate de societate, ca de pildă informaţiile, comunicarea şi educaţia, care împiedică persoanele cu dizabilităţi să participe în condiţii de egalitate.

Ce reprezintă aceste dizabilitaţi? Sunt copii care au deficienţe mintale, auditive, vizuale, fizice, copii cu autism sau copii infectaţi cu HIV.

Sunt situatii in care astfel de elevi ar putea progresa mai mult într-o clasă normală dacă noi, cadrele am accepta ca educaţia este pentru toţi.

Respingerea unor astfel de copii de la educaţie este o reacţie primitivă datorată intoleranţei faţă de diversitatea umană.

Declaraţia de la Salamanca şi Convenţia privind drepturile copilului ilustrează în foarte mare masură dreptul la educaţie.

Democratizarea şcolii şi egalizarea şanselor reprezintă direcţii strategice care angajează în mod clar o mai mare responsabilitate şi flexibilitate a serviciilor educaţionale.

Cu paşi timizi se încearcă rezolvarea acestei probleme a învăţământului general, educaţia celor cu cerinţe speciale şi sub denumirea ,,o şcoală pentru toţi” a luat fiinţă şcoala incluzivă. Aceasta nu exclude, este tolerantă, prietenoasă şi democratică valorizând şi integrând toţi copiii.

Diferenţele umane sunt normale şi învăţarea trebuie adaptată la necesităţile copilului. O pedagogie centrată pe copil este benefică pentru toţi. Şcolile centrate pe copii sunt terenuri de instruire pentru o societate centrată pe oameni, care respectă atat diferenţele cât şi demnitatea fiinţelor umane.

Realizarea obiectivului unei educaţii şcolare de succes pentru toţi copiii necesită cooperarea cu familiile şi mobilizarea organizaţiilor voluntare ale comunităţii.
Educaţia incluzivă constituie o provocare pentru şcoala obişnuită, fără să reprezinte o ameninţare directă pentru statutul profesional şi social al cadrelor didactice şi nu înseamnă neapărat desfiinţarea şcolilor speciale.

Cadrele didactice trebuie încurajate să experimenteze, să exploreze noi practici la clasă în colaborare şi interacţiune cu colegii; este foarte importantă atât practica cât şi reflecţia pe marginea ei.

În evoluţia şcolarizării copiilor cu cerinţe speciale sunt necesare parcurgerea unor etape:

• recunoaşterea faptului ca există copii care au nevoie de servicii şi sprijin special;
• recunoaşterea de către societate a responsabilităţilor faţă de aceşti copii;
• integrarea treptată din şcolile speciale în şcolile normale;
• recunoaşterea drepturilor la educaţie a copiilor.
Promovarea învăţământului incluziv presupune cunoaşterea şi punerea la dispoziţie pe o scară mai largă decât până acum a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate tradiţional în educaţia specială.

Deoarece este de dată mai recentă această problematică şi provocare pedagogică iar până acum sistemul educaţional românesc a fost izolat, se impune o abordare comparativă, în planul dezvoltării internaţionale.

Pentru ca personalul didactic din şcolile obişnuite să facă faţă provocării legate de integrarea copiilor cu CES , una dintre condiţiile de bază este sprijinul în activitatea la clasă. Acesta poate şi trebuie să vină de la directorul unităţii şcolare, de la personalul didactic cu experienţă din şcoală, de la cadre didactice (sau echipe de profesionişti) specializate în abordarea copiilor cu CES, de la psihologi (psihopedagogi) şcolari , asistenţi sociali sau de la personalul medical relevant.
Suportul poate lua diferite forme. În prezent se conturează o tendinţă crescândă de descurajare a retragerii (excluderii) din clasă. Se caută modalităţi de sprijin a copiilor cu CES chiar în clasa obişnuită. Profesorii de educaţie specială, de pildă, lucrează tot mai mult alături de profesorii clasei obişnuite, în aceste clase, acordând sprijin nu numai copiilor integraţi, ci şi altor copii care întâmpină greutăţi.
Cadrul didactic itinerant joacă un rol ce reprezintă o combinaţie între un profesor consultant şi un tutore pentru copiii cu cerinţe speciale integraţi. Un asemenea profesor acţionează în mai multe şcoli, dintr-o zonă geografică delimitate. El asigură consilierea necesară pentru cadrele didactice de la clasa obişnuită, evaluarea unor copii, precum şi participarea directă la instruirea copiilor cu CES.
În anumite zone rurale, în care aceşti copii sunt răspândiţi pe arii foarte mari, sistemul itinerant poate fi singurul mod realist pentru a asigura servicii de educaţie specială, permiţându-se în acelaşi timp rămânerea acestora în clasele/şcolile obişnuite.

Alte roluri pentru cadrele didactice în educaţia integrată sunt reprezentate de profesorul (şi camera) de resursă, profesorul consultant pentru CES, coordonatorul pentru CES, facilitatorul de suport, asistentul de clasa pentru cerinţele speciale.

Aceste genuri de personal sunt foarte răspândite în străinătate şi treptat sunt asimilate şi de ţara noastră.

Pentru valorizarea cât mai eficientă a potenţialului creator al fiecărui copil, trebuie ca fiecare cadru didactic să identifice acel set de abilităţi, talente pe care Gardner le numeşte “inteligenţe”. Toţi indivizii posedă fiecare din cele 8 tipuri de inteligenţe într-o anumită măsură. La nivel individual ele apar în combinaţii, fiecare individ fiind de fapt ,, o colecţie de inteligenţe”. Şi pentru că indivizii au profiluri de inteligenţă diferite, şcoala trebuie să conceapă o educaţie care să maximalizeze potenţialul intelectual al fiecăruia. Un element esenţial în aplicarea teoriei inteligenţelor multiple la clasă este cunoaşterea profilului de inteligenţă al elevilor.
Promovarea învăţământului incluziv presupune cunoaşterea şi punerea la dispoziţie pe o scară mai largă decât până acum a cunoştinţelor şi abilităţilor acumulate tradiţional în educaţia specială.
În concluzie,se impune o redimensionare a formelor de educaţie în conformitate cu schimbările intervenite în societatea noastră, o preocupare sporită în vederea găsirii modalităţilor celor mai eficiente de a integra copiii cu CES intr-o clasă normală, fie prin perfecţionarea continuă a cadrelor didactice existente în şcoală, fie prin apelarea la serviciile persoanelor specializate în acest domeniu. Cert este că nu trebuie sa ignorăm existenţa unor astfel de cazuri în şcoală pentru a fi pe deplin convinşi că ne respectăm profesia de cadru didactic.
_{Referinte:
• Nicola I.- Pedagogie
• *** Esecul scolar
• Vrasmas T.-Invatamantul integrat si /sau incluziv
• Cucoş Constantin, 2002, “Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, pag. 87-96
• “ Declaraţia de la Salamanca”, Spania, 7-10 iunie, 1994 “, UNESCO (sursa: Internet)
• Cristea, S. , 1994 “ Fundamentele pedagogice ale reformei învăţământului “, EDP, Bucuresti;
• www. didactic.ro
• Vrasmas, E. – “ Scoala pentru toti “ – materialul pentru studenti;
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: scoala incluziva, elevi dificili, elevi turbulenti, handicapati, nevoi speciale, dizabilitati

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 09 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---