Interdisciplinaritatea, în condiţiile actuale ale desfăşurării procesului de înăţământ, se impune ca o direcţie principală a renovării activităţii profesorilor. Această renovare presupune atât conţinutul lecţiilor, cât şi metodele şi strategiile de lucru.

"Intedisciplinaritatea este un proces de cooperare, unificarea şi codificarea unitară a disciplinelor ştiinţifice contemporane, caracteritic actualei etape de dezvoltare a cunoaşterii ştiinţifice, în care fiecare disciplină îşi păstrează autonomia gnoseologică, specializarea şi independenţa relativă şi în acelaşi timp se integrează în sistemul global de cunoştinţe", spunea A. Beclean

u Iancu.

In mod tradiţional, conţinutul disciplinelor şcolare a fost conceput cu o accentuată independenţă a unor discipline faţă de altele, adică fiecare disciplină de învăţământ să fie de sine stătătoare. Astfel, cunoştinţele pe care elevii le acumulează, reprezintă cel mai adesea un ansamblu de elemente izolate, ducând la o cunoaştere statică a lumii. Aceste aspecte sunt în contradicţie cu varietatea mare a legăturilor şi interacţiunilor dintre fenomene şi cu caracterul dinamic al acestora.

Abordarea interdisciplinară porneşte de la ideea că nici o disciplină de învăţământ nu constituie un domeniu închis, ci se pot stabili legături intre discipline. Succesul în activitatea tinerilor este posibil, numai dacă aceştia pot să coreleze interdisciplinar informaţiile obţinute din lecţii.

In aria curriculară matematică şi ştiinţe ale naturii, interdisciplinaritatea este absolut obligatorie, având în vedere aplicabilitatea directă în practică a chimiei, fizicii, biologiei şi matematicii. Interdisciplinaritatea în cadrul acestei arii curriculare înseamnă studii şi acţiuni în planul conţinuturilor şi al metodologiilor, care să ofere cunoaşterea fenomenelor în dinamica lor, deschizând calea spre sinteze generalizatoare.

Interdisciplinaritatea între chimie şi fizică, chimie şi matematică, chimie şi biologie, fizică şi matematică, se realizează în special în planul conţinuturilor, având matematica drept instrument de lucru, fiecare demers (observare, experimentare, formulare de legi, teoretizare) fiind realizat în spirit matematic. Chimia, fizica şi biologia au devenit mari consumatoare de instrumente matematice.

De cele mai multe ori, matematica devansează teoretic celelalte ştiinţe, deschizând drumuri, construind modele. Profesorul de chimie si fizica priveşte deci, matematica ca pe un instrument absolut obligatoriu. El ştie clar ca "X"-ul de la matematica poate si trebuie sa fie o concentraţie, o masa de substanţa, un coeficient, un indice, etc. O ecuaţie matematica poate fi o lege in chimie sau fizica. Proporţiile, funcţiile trigonometrice, ca si alte abstractizări ale matematicii se intalnesc in fizica si chimie la orice pas pentru descifrarea tainelor naturii. Un profesor talentat nu explica, doar, elevilor faptul ca fara cunostiinte matematice nu poate studia ştiinţele naturii, ci reuşeşte sa-i conştientizeze in mod real, facandu-i sa-si impună stiluri de lucru adecvate.

Studiul chimiei, al fizicii si al biologiei au afinităţi deosebite. Ele studiază structura, transformările si insusirile materiei. Interdisciplinaritatea acestor obiecte şcolare poate constitui un exemplu si pentru celelalte. Obiectivele lor, metodele de investigare a fenomenelor, aplicabilitatea lor imediata in practica, metodele de predare, toate acestea conduc la realizarea unei interdisciplinaritati bine pusa la punct, dar perfectibila.

Fizica apelează de foarte multe ori la cunostiintele dobândite la lecţiile de chimie pentru explicarea fenomenelor caracteristice ei. Electrizarea corpurilor se explica electronic apelandu-se la structura atomilor. Conductoarele sau izolatoarele au sau nu aceste proprietăţi datorita structurii lor chimice. Noţiunile de câmp aduc in discuţie proprietăţi speciale ale materiei.

Studiul producerii curentului electric incepe cu elementele galvanice, a căror funcţionare are explicaţii chimice. Efectele curentului electric se explica tot pe baza proprietăţilor chimice si au aplicaţii in domeniul chimiei si industriei chimice. Aproape ca nu exista lecţie de fizica unde sa nu utilizam cunostiintele dobândite la lecţiile de chimie si invers. Interdisciplinaritatea intre fizica, matematica, biologie si chimie se realizează si in planul strategiilor didactice, atât ca forme de organizare a lecţiei, ca metode folosite in transmiterea cunostiintelor, cat si ca metode de verificare si evaluare. Se poate spune pe drept cuvânt ca fizica si matematica sunt instrumente pentru studiul chimiei si invers.

Pentru realizarea unei bune interdisciplinaritati se impun câteva exigente :

profesorul sa aibă o temeinica cultura generala;

profesorul sa cunoască bine metodologia obiectului sau de specialitate, dar si a celorlalte obiecte din aria curriculara;

elevii sa fie conştientizaţi de existenta interdisciplinaritatii obiectelor de invatamant;

realizarea unor programe care sa includă teme cu caracter interdisciplinar.

In condiţiile actuale, in care profesorii trebuie sa creeze programe, realizând C.D.S., interdisciplinaritatea in cadrul unei arii curriculare poate constitui un punct de plecare. Având in vedere cele arătate mai sus, consideram ca interdisciplinaritatea constituie un principiu ce trebuie aplicat, o modalitate de gândire si acţiune, ce decurge din evoluţia ştiinţei si a vieţii economico-sociale.
_{Sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: interdisciplinarea, predare, obiectiv, invatamant, educatie, profesori

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 16 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---