1.PROBLEME DE PRINCIPIU

Şcoala a fost întotdeauna preocupată de asigurarea unei pregătiri temeinice a elevilor, având în atenţie faptul că tinerii constituie viitorul societăţii noastre. Se ştie că o ţară progresează ma mult şi mai repede economic cu cât populaţia acesteia are un nivel de pregătire, de cultură şi educaţie mai ridicat.
„Dezvoltarea forţelor creatoare ale fiecărui individ dobândeşte treptat caracterul unei mărimi hotărâtoare în dezvoltarea civilizaţiei”

Învăţământul, ca instituţie de cultură şi de formare a omului viitorului, are anumite caracteristici specifice:
- are caracter ştiinţific(în pas cu ultimele cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii în toate domeniile),
- are caracter educativ pe linia progre sului uman şi social;
- este democratic; dezvoltă spiritul de independenţă unit cu simţul răspunderii faţă de colectiv;
- eficace, atât cantitativ cât şi practic.

Şcoala transformă omul din obiect al educaţiei în subiectul activ şi conştient al acesteia, promotor al propriei sale dezvoltări şi perfecţionări. Ea ia în considerare transformarea semnificativă a muncii din simplul mijloc de asigurare a existenţei, în activitate creatoare, de împlinire şi desăvârşire umană, de dezvoltare plenară a capacităţilor, de perfecţionare a personalităţii. Împreună cu toţi ceilalţi factori socio-educativi şi culturali, şcoala se străduieşte să asigure succesul la învăţătură al tuturor elevilor, să valorifice integral aptitudinile fiecăruia şi să-i orienteze dzvoltarea personalităţii potrivit cu înclinaţiile sale.

Învăţământul are printre obiectivele sale prioritare şi pe acela exprimat prin cerinţa: „Ce se poate face din fiecare om, ce puteri civilizatoare creatoare independente va putea el dezvolta în cursul vieţii sale?”

Unele cercetări au evidenţiat rolul succesului sau insuccesului în relaţia cu sistemul motivaţional. J. Nuttin a pus în evidenţă raportul dintre sarcină, reuşită şi succes. Succesul şi eşecul pot schimba atât formele de comportare cât şi personalitatea unui subiect, precum şi modul de a vedea lumea sau pe el însuşi.

La nivel naţional ştim că s-au luat unele măsuri, cum ar fi:

a) individualizarea şi diferenţierea activităţii de instruire;
b) implicarea factorilor sociali care pot exercita o influenţă tot atât de însemnată în direcţia asigurării reuşitei şcolare ca şi capacităţile individuale;
c) asigurarea accesibilităţii şi democratizării cât mai depline a învăţământului
d) înfiinţarea unei comisii de calitate care funcţionează pe lângă M.Ed.C.

De asemenea au fost luate măsuri care ţin strict de activitatea şcolii:

- observarea, aprecierea şi evaluarea continuă a elevilor să fie considerate mai adecvate şi mai eficiente în raport cu cerinţele formative ale învăţământului;
- diminuarea efectivelor şcolare pe clase;
- exercitarea mai puternic a influenţei ameliorative asupra copiilor care nu se pot sprijini decât pe şcoală pentru a-şi asigura instrucţia şi educaţia.
Edgar Faure, în lucrarea sa „A învăţa să fii”, formulează nişte postulate:
- dreptul fiecărui om de a se realiza deplin şi de a participa la construirea propriului său viitor;
- realizarea omului în toată bogăţia şi complexitatea formelor sale de manifestare şi de angajare;
- educaţia să fie integrală şi permanentă.

2. FORME, CAUZE, EFECTE ALEINSUCCESULUI ŞCOLAR, RESPECTIV ALE RĂMÂNERII ÎN URMĂ LA ÎNVĂŢĂTURĂ A ELEVILOR

Principalele forme de manifestare ale rămânerii în urmă la învăţătură sunt:
a. Rămânerea în urmă la învăţătură aparentă
b. Rămânerea în urmă la învăţătură reală: temporară; persistentă

Calea pe care este bine să o urmeze educatorul pentru depistarea cauzelor rămânerii în urmă la învăţătură şi pentru a interveni în scopul ameliorării acestei stări de lucruri ar fi următoarea:

● Stabilirea formelor rămânerii în urmă la învăţătură;
● Depistarea cauzelor rămânerii în urmă la învăţătură;
● Selectarea celor mai potrivite căi (mijloace) de ameliorare sau înlăturare a acestei stări de lucruri.

Întrebări pe care şi le pune educatorul şi la care trebuie să răspundă cu cea mai mare siguranţă :
– Este rămânere în urmă la învăţătură reală?– De când se manifestă?– Cât este de profundă?
– Care este aria de cuprindere? (parţială sau generală)? Care sunt factorii determinanţi, obiectivi sau subiectivi?

Studiul „Pierderile în învăţământ” elaborat de Institutul de cercetări pedagogice şi psihologice din Bucureşti (1974) înfăţizează un complet tablou al cauzelor care produc insucces şcolar:– organizarea defectuoasă a învăţământului; – sistemul ineficient de selecţie la intrarea în clasa I; – urmărirea ineficientă a procesului de dezvoltare psihopedagogică a elevilor; – aprecierea deficitară, subiectivă a rezultatelor şcolare; – non-individualizarea procesului de învăţământ; – caracterul abstract al conţinutului învăţământului; – prezentarea într-un mod neatractiv, insuficient de logic şi inteligibil a conţinutului; – atitudinea negativă a unor familii fată de activitatea şcolară a copilului; – dezorganizarea celulei familiale; –tensiuni şi conflicte între părinţi sau între părinţi şi copii; - mobilitatea populaţiei; - supraîncărcarea timpului liber al copilului; - distanţa prea mare între domiciliu şi şcoală; - venituri mici ale familiei; - condiţii de viaţă nesănătoase în familie etc. Dacă multe din aceste cauze nu mai corespund momentului actual , totuşi sunt destul de multe care sunt şi acum de actualitate şi care îngreunează activitatea şcolară.

Depistarea şi determinarea formei de manifestare a rămânerii în urmă la învăţătură este bine să fie făcută cât mai devreme posibil şi să favorizeze acţiunea pedagogică.

Măsurile stabilite, pentru a fi eficiente, este bine să fie luate în funcţie de:

– cauzele precise, globale şi specifice, intrinseci ori extrinseci ale apariţiei şi evoluţiei rămânerii în urmă la învăţătură;– forma concretă în care se manifestă această situaţie;

– posibilităţile reale (resursele proprii) ale elevului şi ale acţiunii pedagogice, ameliorative în contextul dat;– faptul că fiecare caz este un unicat, multiplu determinat, în care nu apar totdeauna evidente cauzele reale ale fenomenului, ale producerii şi ale evoluţiei sale.

3. UNELE PROBLEME DIDACTICE ALE PREVENIRII EŞECULUI LA ÎNVĂŢĂTURĂ

Prin eşec la învăţătură înţelegem neîndeplinirea de către elevi a cerinţelor didactice fixate pentru o anumită etapă a procesului înstructiv (capitol, unitate de învăţare, ,semestru, an şcolar).

Rămânerea în urmă la învăţătură presupuneneîndeplinirea cerinţelor didactice sau a uneia din cerinţe ce se observă la sfârşitul unei lecţii sau a unui ciclu de lecţii.

Eşecul şi rămânerea în urmă la învăţătură sunt raportate la nivelul minim al cerinţelor ca se pun în faţa elevilor. Elaborarea ştiinţifică a mijloacelor didactice de prevenire a eşecului la învăţătură presupune realizarea următoarelor obiective :

→ delimitarea manifestărilor caracteristice ale eşecului la învăţătură, atât în faza de început cât şi pe parcursul dezvoltării lor;

→ selectarea mijloacelor de depistare a manifestărilor caracteristice;

→ stabilirea schemei de analiză a manifestării eşecului în activitatea la lecţii, pentru alegerea măsurilor concrete de înlăturare;

→ elaborarea propriu-zisă a măsurilor respective.
<sub>Referinte :
1. Radovan Richta – „Civilizaţia la răscruce”, Ed, politică, Bucureşti, 1970, p.158
2. Stanciu Stoian – „Metodologia comparativă în educaţie şi învăţământ”, Ed. Didactică şi ped., Bucureşti, 1979, p.214
3. Edgar faure – „A învăţa să fii”, Ed. Did. Şi ped., Bucureşti, 1975, p. 69
Ferool G., Neculau A, - „Minoritari, marginali,excluşi”, Ed, Polirom, Iaşi, 1996
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: insucces, pierderi, scoala, minoritati, rromi, invatamant, evaluare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 16 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---