Cultura umană este de neconceput fără de cele două instituţii sociale: familia şi şcoala. Ambele formaţiuni sociale, familia şi şcoala, reflectă şi reproduc particularităţile dezvoltării societăţii, ale statului şi ale etniei. Ambele se află într-o relaţie de feed-back continuu şi ambele traversează o perioadă de criză, dar se deosebesc radical prin posibilităţile şi specificul de reacţionare la intervenţiile sociale.

Dacă învăţământul poate fi reformat conform anumitor strategii elaborate la nivel macrostructural, apoi familia nu poate fi restructurată la comandă prin directive.
Cercetările în domeniul educaţiei, studiile sociologice şi din istoria civili zaţiei demonstrează elocvent faptul că familia reprezintă cea mai importantă curea de transmisie a valorilor şi a normelor culturale din generaţie în generaţie, ea este într-adevăr o realitate persistentă şi structurală de o impotanţă majoră, care plăsmuieşte şi stabilizează din punct de vedere psihosocial personalitatea umană.

Dacă în anii '70 ai secolului trecut rolul familiei era diminuat, familia fiind privită ca o sferă de reproducere socială, capabilă să reziste la schimbare, în anii '80 a devenit mai acută conştientizarea faptului că familia este şi va ramâne un grup şi o instituţie socială de bază.

Ea devine tot mai mult o instituţie de stabilitate, de evoluţie a societăţii, cu o funcţie educativă relevantă.

Familia a avut întodeauna o influenţă decisivă asupra educaţiei, ea este capabilă să reacţioneze şi să contribuie la dezvoltarea societăţii, anume ei îi datorăm virtuţile neamului, în familie se consolidează relaţiile între generaţii, care sunt de o importanţă deosebită pentru societatea umană . Procesele globalizării, ce afectează practic toate domeniile vieţii, provoacă schimbări esenţiale în structura şi funcţionarea instituţiilor sociale inclusiv în învăţământ şi familie.

Astăzi familiei i se solicită răspunsuri concrete şi adecvate provocărilor timpului la nivel de adaptabilitate, coeziune, creativitate, competenţă, eficienţă în organizarea vieţii familiale şi educaţia copiilor.

Proporţiile catastrofale ale fenomenelor negative : scăderea natalităţii, infidelitatea conjugală, maladia incurabilă SIDA, abandonul copiilor, proliferarea vagabondajului infantil /copiii străzii, creşterea ratei divorţurilor, a procentului de familii dezintegrate şi a celor ce nu se ocupă cu educaţia copiilor etc. generează numeroase întrebări pentru societate în vederea elaborării unor soluţii şi mecanisme de redresare.

Pentru ca o familie să-şi exercite eficient funcţia educativă, ea trebuie să dispună de o anumită cultură, de un nivel intelectual adecvat, valori morale, etice şi un cadru economic decent de viaţă . Calităţile de familist şi părinte solicită acelaşi efort ca şi pregătirea de specialitate, perfecţionare si autoperfecţionare continuă.

Pornind de la aceste considerente învăţământului îi revine sarcina de a ajuta familia prin toate mijloacele să poată interveni eficient în educaţia copiilor.
Ne lovim deseori de situaţii când părinţii sunt depăşiţi şi nu mai au nici o soluţie pentru a corecta sau schimba comportamentul copiilor lor. Acest lucru se întamplă atunci când au refuzat să vadă şi să creadă în schimbările survenite în comportamentul copiilor lor, iar intervenţia lor a fost târzie şi ineficientă. După cum se ştie, părinţii au un rol important şi în orientarea şcolară şi profesională a fiilor lor.

Experienţa personală pozitivă, dar şi aspiraţiile lor nerealizate, vor fi transferate sau impuse copiilor în planul construcţiei carierei acestora, această realitate fiind deseori o sursă de conflict între părinţi şi copii.

Deseori, mulţi părinţii îşi supraapreciază copiii, de altfel un lucru bun până la un anumit punct, şi le impun acestora trasee educaţionale şi direcţii profesionale la care ei nu aderă cu convingere sau pentru realizarea cărora vor face faţă cu greu, în mod penibil, cu eşecuri repetate sau rezultate mediocre, fapt care se va răsfrânge şi asupra satisfacţiei şi reuşitei lor ulterioare în muncă. Lipsa de consens între părinţi cu privire la viitoarea profesie a copiilor va influenţa alegerea făcută de copil, în sensul că aceasta se va contura cu greu, gradul de adeziune la ea va fi redus, iar materializarea opţiunii ezitantă şi fără entuziasm.

O altă cauză a problemelor sociale, nu numai a celor care privesc copilul, este şi sărăcia, de la care pleacă altele, „ca un arbore cu ramuri”.

Toate pleacă de la sărăcie. Într-o familie săracă copilul nu prea se duce la şcoală, mai munceşte, îi ajută pe părinţi, aceştia îl mai şi bat, el la un moment dat se satură şi pleacă de acasă, se încurcă cu cine nu trebuie, fură şi aşa mai departe.

Sărăcia copilului prezintă anumite particularităţi. Nevoile unui copil sunt diferite ca tip şi ca structură faţă de cele ale unui adult. În cazul copilului, sărăcia vizează întreaga gamă de resurse necesare dezvoltării acestuia într-o persoană adultă cu oportunităţile necesare de funcţionare socială normală.

Prin urmare, sărăcia afectează puternic formarea viitoare a copiilor, prin expunere la:

• Deficienţe în alimentaţie, subnutriţie, malnutriţie (în modul cel mai dramatic sărăcia se resimte în consumul alimentar insuficient şi dezechilibrat care în cazul copiilor poate avea urmări pentru toată viaţa).
• Locuire precară – multe familii sărace nu au locuinţe, trăiesc pe stradă, în locuinţe improvizate, insalubre, uneori fără curent electric, apă, încălzire sau alte utilităţi, supraaglomerate, în condiţii care afectează puternic dezvoltarea copilului.
• Lipsa unor bunuri elementare: îmbrăcăminte şi încălţăminte, cărţi şi rechizite şcolare, etc
• Degradarea stării de sănătate (după 1989 tuberculoza şi bolile infecţioase, specifice sărăciei, au explodat la copii), acces scăzut la îngrijire medicală corespunzătoare
• Dezvoltare fizică întârziată datorită hranei dezechilibrate şi stării de sănătate precară
• Dezvoltare intelectuală întârziată datorită condiţiilor inadecvate de trai, stimulării insuficiente în familie, neparticipării şcolare etc.
• Educaţie insuficientă, lipsa unei calificări, analfabetism
• Violenţă, abuz, exploatare economică şi sexuală, trafic
• Delincvenţă, practica cerşetoriei, consum de droguri
• Abandon (copiii din familiile sărace se confruntă cu riscul cel mai ridicat de abandon, de plasare în grija serviciilor de protecţie a copilului ).

Incidenţa sărăciei la copii este sensibil mai ridicată în raport cu media: 29, 9% pentru copiii sub 15 ani. O categorie cu risc ridicat o reprezintă familiile monoparentale. Acestea reprezintă aproximativ 10% din familiile cu copii, în astfel de familii trăind spre 10% dintre copiii din România. Neexistând decât un singur aducător de venit, acest tip de familie înfruntă riscuri crescute, cu atât mai mult cu cât în general este vorba de femei singure cu copii (veniturile femeilor sunt în medie mai mici decât cele ale bărbaţilor).

Copiii care trăiesc în astfel de familii trebuie să depăşească nu numai situaţia dificilă generată de lipsa unuia dintre părinţi, ci adesea şi starea de sărăcie cronică în care se află.

Copiii din segmentul de romi al populaţiei prezintă, de asemenea, un risc foarte ridicat: 80% se află în sărăcie şi 43, 3 % în sărăcie severă. O nouă categorie de copii cu probleme sunt cei rămaşi în grija bunicilor, rudelor, fraţilor, deoarece părinţii au plecat în străinătate la muncă.

Pentru a preîntâmpina toate aceste lucruri considerăm că în fiecare şcoală ar trebui să existe programe de parteneriat cu părinţii în care implicând cât mai multe instituţii, membrii ai comunităţii, părinţii să înveţe să se implice mai eficient în educaţia copiilor lor.

În şcoala noastră am iniţiat un astfel de parteneriat pornind de la nevoile pe care şi le-au exprimat părinţii într-un chestionar alcătuit de psihologul scolii .
Chestionarul a fost anonim, a cuprins 24 de întrebări (vezi anexa) şi a fost completat de părinţii copiilor din şcoală . Analizând răspunsurile, am aflat nemulţumirile părinţilor dar şi propunerile lor vizând necesitatea de a consulta un specialist într-o problemă care-i depăşeşte.

În perioada următoare, urmează să derulăm programul prin stabilirea de întâlniri cu specilişti, medici, avocaţi, preoţi, reprezentanţi ai primăriei, patroni, reprezentanţi ai protecţiei copiilor, poliţiei, oameni de cultură, jurnalişti etc. Multe din problemele părinţilor se datorează încrederii prea mari în copii, necunoaşterii propriilor copii care sunt, , sfinţi ‘’acasă şi cu un comportament total schimbat la şcoală, motiv pentru care provocăm suspiciuni şi permanente discuţii în contradictoriu, de aceea am propus părinţilor să participe activ la problemele şcolii.

Implicarea membrilor comunităţii se poate dovedi benefică şi instructivă pentru părinţi, sfaturile venite din partea acestora fiind competente şi avizate.

Relaţia cu părinţii trebuie să fie una de colaborare /cooperare. Iniţierea unor consultaţii cu părinţii în probleme legate de cunoaşterea copiilor lor, înţelegerea nevoilor şi a comportamentului lor, identificarea factorilor de risc în integrarea familială, şcolară, socială, ameliorarea relaţiilor cu proprii copii, sprijinirea şcolii în educaţia copilului nu vor face din acest parteneriat şcoală-familie un deziderat imposibil de realizat.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: cultura, familie, educatie, scoala, dezvoltare, societate, cercetare, studi, institutie

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---