FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 728
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Familia si Scoala - Parteneri educationali intr-o societate romaneasca

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   dezvoltare   nevoi speciale   discriminare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   marginalizare   drepturi   formare   copii cu ces   personalitate   cultura   deficiente   libertate   violenta  

All Tags

Famous Forum

 

Familia si Scoala - Parteneri educationali intr-o societate romaneasca

 Q:   Intreaba despre Familia si Scoala - Parteneri educationali intr-o societate romaneasca       
Familia si Scoala - Parteneri educationali intr-o societate romaneasca MOTTO: „Şcoala încearcă să se pună de acord cu noi, părinţii; noi familia, încercăm să ne punem de acord cu şcoala. Care sunt căile cele mai potrivite?”

Istoria societăţii omeneşti cunoaşte o lungă perioadă în care familia deţinea, aproape exclusiv, rolul de educator social al copilului. Complexitatea sporită a societăţii actuale a dus la diferenţierea factorilor educativi, la specializarea lor. S-ar putea crede că această specializare are drept rezultat, automat, dezvoltarea armonioasă a copilului, indiferent de calitatea intersectării acţiunilor şi măsurilor luate.

Fiecare copil se deosebeşte de ceilalţi în primul rând prin caracterul său. După cum un tâmplar nu lucrează în acelaşi fel şi bradul şi stejarul, tot astfel ş i noi va trebui să ţinem seama de „lemnul” fiului sau fiicei noastre, elevului sau elevei noastre, adică de elasticitatea şi rezistenţa „capitalului său biopsihic”, pentru a şti ce putem face din el fără prea multe riscuri.

Iată o observaţie cât de poate de banală, rostită în familiile cu mulţi copii, o afirmaţie care poate fi luată drept glumă – „La începutul căsătoriei noastre aveam şase principii de educaţie, dar nu aveam copii. Astăzi avem şase copii, dar nu mai avem principii de educaţie”.

Putem spune că intuiţia şi dragostea, oricât de esenţiale ar fi ele, nu sunt întotdeauna eficiente şi suficiente pentru a călăuzi pe un tată sau pe o mamă printre dificultăţi, mai numeroase astăzi decât în trecut, dificultăţi ce pot fi depăşite prin respectarea unor principii generale de educaţie. Teama nu este niciodată un bun aliat în drumul spre succes. O educaţie obsedată de temeri poate fi tot atât de nefastă ca şi o educaţie infernală. De când există oameni pe pământ, mulţi copii au crescut fără ca educatorii lor să fi folosit vreun manual.

În ziua de astăzi educaţia este un fenomen social de transmitere a experienţei de viaţă a generaţiilor adulte şi a culturii şi a culturii către generaţiile de copii şi de tineri, în scopul pregătirii lor pentru integrarea în societate.

Factorii instituţionali ai educaţiei sunt şcoala, familia, biserica, armata, ş.a. totul educă: oamenii, lucrurile, fenomenele, dar în primul rând şi în cea mai mare măsură – oamenii. Între aceştia primul loc îl ocupă părinţii şi educatorii. Realitatea cotidiană conturează tabloul sumbru al unei societăţi în continuă căutare.

Sănătatea fizică şi psihică a copiilor şi tinerilor se află în pericol deoarece familia, şcoala, anturajul şi audiovizualul – cele patru medii de viaţă curentă ale copilului – înregistrează un declin în panul valorilor pedagogice.

Şcoala este instituţia socială în care se realizează educaţia organizată a tinerei generaţii. Ea este factorul decisiv pentru formarea unui om apt să contribuie la dezvoltarea societăţii, să ia parte activă la viaţă, să fie pregătit pentru muncă. Procesul de învăţământ este cel care conferă şcolii rolul decisiv în formarea omului. Misiunea şcolii este aceea de a contribui la realizarea idealului educativ impus de cerinţele vieţii sociale. Procesul de educaţie din cadrul şcolii este îndrumat şi condus de persoane pregătite în mod special pentru acest lucru.

Menirea şcolii nu este numai de a înzestra elevii cu un bagaj de cunoştinţe cât mai mare, ci şi de a stimula calitatea de om. Ora de dirigenţie este cea în care ne putem apleca asupra acestei laturi. Tot în această oră, se urmăreşte valorificarea abilităţilor de inter-relaţionare, de asumare a responsabilităţilor, de cultivare a capacităţii de a lua o decizie corectă, de descoperire a propriilor interese şi aspiraţii spre formarea şcolară şi profesională ulterioară. Şcoala a rămas punctul de pornire al orientării şcolare şi profesionale prin acţiuni de informare asupra posibilităţilor de continuare a studiilor, de detectare a intereselor profesionale şi a aptitudinilor, de discutare a criteriilor după care elevii îşi decid viitorul şi ponderii de implicare a părinţilor în alegerea şcolii şi a profesiei pe care copii lor o vor urma, dacă profesia aleasă este cea dorită de copil şi dacă aceasta din urmă are disponibilităţi intelectuale.

Ajungem astfel la un alt factor care contribuie la educarea copiilor care este familia. Familia exercită o influenţă deosebit de adâncă asupra copiilor. O mare parte despre cunoştinţele despre natură, societate, deprinderile igienice, obişnuinţele de comportament, elevul le datorează educaţiei primite în familie. Rolul familiei este foarte important în dezvoltarea copilului din punct de vedere fizic, intelectual, moral estetic, ş.a.. Ca prim factor educativ, familia oferă copilului aproximativ 90% din cunoştinţele uzuale (despre plante, animale, ocupaţiile oamenilor, obiectelor casnice), familia este cea care ar trebuie să dezvolte spiritul de observaţie, memoria şi gândirea copiilor. Copilul obţine rezultatele şcolare în funcţie de modul în care părinţii se implică în procesul de învăţare. Părinţii trebuie să asigure copilului cele necesare studiului, trebuie să-şi ajute copilul la învăţătură. Acest ajutor trebuie însă limitat la o îndrumare sau sprijin, nefiind indicat să se efectueze tema copilului. Cu timpul părinţii se vor limita la controlarea temei de acasă şi a carnetului de note. Deci, atitudinea părinţilor trebuie să fie una de mijloc: să nu-l ajute prea mult pe copil, dar nici să ajungă să nu se intereseze deloc de rezultatele acestuia. Tot în familie se formează cele mai importante deprinderi de comportament: respectul, politeţea, cinstea, sinceritatea, decenţa în vorbire şi atitudini, ordinea, cumpătarea,grija faţă de unele lucruri încredinţate. Toate acestea reprezintă de fapt ilustrarea cunoscutei expresii „a avea cei 7 an de-acasă”. Un elev fără „cei 7 ani de acasă” va crea mereu probleme chiar şi ca viitor adult. Aici trebuie reamintit că, în general, elevii nu primesc în cadrul şcolii nici un exemplu sau sfat negativ, toate acestea influenţându-l în afara şcolii. Din cele 24 de ore ale unei zile, elevul este la şcoală 5 – 6 ore, de restul timpului fiind responsabilă familia elevului. Uneori părinţii uită că trebuie să facă front comun cu profesorii, deoarece şi unii şi alţii nu doresc decât dezvoltarea armonioasă a elevului, educarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor acestuia. A fi părinte este ceva înnăscut, acest sentiment aflându-se în noi în stare latentă. Se întâmplă totuşi ca ceea ce consideră părinţii a fi o măsură corectă pentru copilul lor într-o anumită situaţie, să nu fie tocmai ceea ce are nevoie copilul în acel moment. De aici apar conflictele, rupturile dintre membrii familiei, renunţarea la intervenţii din partea părinţilor care sunt depăşiţi de situaţie.

Practicile din alte ţări dovedesc eficienţa educării părinţilor în grup, prin cursuri sau individual, prin cărţi, reviste şi lectură individuală. Astfel de cursuri sunt de folos deopotrivă copiilor dar mai ales părinţilor, formându-le abilitatea de a stăpâni situaţii în care ar dori să îi domine. Cea mai mare dorinţă a tuturor copiilor este de a li se da atenţie, de a desfăşura activităţi împreună cu părinţii. În acelaşi timp, pentru majoritatea părinţilor, a ajunge să-i înţeleagă pe copii, reprezintă o lucrare de o viaţă întreagă, pentru că fiecare copil este diferit în modul lui unic. Consider că informarea părinţilor despre efectele propriilor comportamente asupra copilului, de către specialişti în domeniul educaţiei, poate contribui la prevenirea efectelor negative ale acţiunilor educative.

Dezvoltarea personalităţii copilului şi a formării lui în conformitate cu idealul social şi cel personal este influenţată de diferenţele de ordin economic, social, cultural, care există în familii. Familia, însă în ciuda acestor diferenţe, prezintă anumite însuşiri comune. Condiţiile de viaţă ale copilului sunt influenţate de comportamentul părinţilor. Familia trebuie să aibă disciplina ei. Toate problemele vieţii se pot rezolva mai uşor într-un climat de prietenie şi înţelegere.

Una dintre cele mai importante preocupări ale familiei şi un punct comun pe care îl are aceasta cu şcoala este orientarea şcolară şi profesională. Cei mai mulţi părinţi sunt bine intenţionaţi în alegerea unei şcoli sau unei profesii pentru fiul sau fiica lor. Dar, de multe ori, buna intenţie şi buna credinţă sunt tocmai sursele greşelilor lor deoarece acestea nu ţin loc de competenţă şi de pricepere. Greşelile părinţilor decurg uneori şi din prea marea dragoste pe care o poartă copiilor. Iată câteva dintre ele:

• Neîncrederea în copil. Există părinţi care îşi consideră copiii mai copii decât sunt în realitate şi aleg viitoarea şcoală şi viitoarea profesie în locul lor, chiar fără a-i consulta.

• Copiii trataţi ca proprietate personală de care părinţii dispun după bunul lor plac. Argumentul acestor părinţi este cam aşa. „eu îl îmbrac, eu îl hrănesc, eu hotărăsc ce să fie şi ce să nu fie”. Personalitatea, sentimentele, aspiraţiile şi dorinţele copiilor nu contează în faţa părinţilor.

• La polul opus se află o altă categorie de părinţi, a neutrilor. Aceştia se complac în situaţia de neamestec în treburile copiilor.

• Părinţii orgolioşi fac din alegerea profesiunii pentru copilul lor o problemă de ambiţie.

• Categoria de părinţi ce doreşte pentru copiii lor o meserie comodă.

• Grija pentru copii îi face pe unii părinţi să dorească pentru fii o profesiune bănoasă şi de aceea fac eforturi ca fiii lor s-o apuce pe drumul unei asemenea profesii.

Toate situaţiile de mai înainte trebuie evitate. De aceea între familie şi şcoală trebuie să existe o permanentă colaborare care se poate realiza prin vizite reciproce, şedinţe şi lectorate cu părinţii.

În viaţă nimic nu este garantat sută la sută. În cele din urmă, fiecare copil va trebui să aleagă singur calea pe care vrea să meargă. Şansele de a influenţa un copil în mod pozitiv pot fi semnificativ crescute dacă, prin aceste dezbateri, lectorate, activităţi de consiliere părinţii ar dedica câteva ore în plus pentru a afla lucruri noi despre dezvoltarea şi comportamentul tipic al copilului.

Şcoala tradiţională desparte principial educaţia şcolară de cea familială. În mod tradiţional părinţii erau doar solicitaţi la susţinerea materială şi administrativă a clasei sau a şcolii. Şcoala îşi rezerva dictatul asupra metodelor de educaţie teoretică, părinţii fiind simpli supraveghetori ai îndeplinirii lecţiilor. Pe de altă parte educaţia morală şi a comportamentelor este atribuită familiei. Se comunică doar rezultatele unor evaluări – adesea din perspectivă unilaterală. În contextul unei societăţi care tinde să fie europeană părinţii sunt priviţi ca primii învăţători ai copilului, parte din procesul de învăţământ. În comunicarea cu educatorul în clasă, se nuanţează specificul în dezvoltare al fiecărui copil, se găsesc modalităţi de cultivare a unor abilităţi în familie pentru a complementa sau suplimenta procesul educativ. Această comunicare duce la reducerea presiunilor conflictuale asupra copilului, dându-i o mai mare libertate în dezvoltare. Comunicarea elevului cu adulţii devine mai uşoară, el se exprimă mai liber devenind astfel mai transparent pentru părinţi.

Se prevede ca în ţările Comunităţii Europene să se treacă la o nouă etapă a colaborării şcolii cu familia în care accentul este pus pe angajamentul mutual clar stabilit între părinţi şi profesori, pe un „contract parental” privind copilul individual; contractul între familie şi şcoală nu se mai consideră doar ca un „drept opţional”, ci ca un sistem de obligaţii reciproce în cooperarea părinţilor cu profesorii.
În concluzie, trebuie spus că cei doi factori educativi, familia şi şcoala, trebuie să aibă acelaşi scop – formarea personalităţii umane integrale şi armonioase. Până la cuprinderea într-o unitate de învăţământ, rolul primordial în educaţie îl are familia. Odată cu înscrierea într-o unitate de învăţământ ponderea se schimbă, rolul mai mare îl are şcoala, dar nici acţiunea educativă a familiei nu este de neglijat. Între acţiunile educative ale celor doi factori există mai degrabă un raport de complementaritate decât de rivalitate, acţiunea fiecăruia venin să o completeze pe a celuilalt.

Căile perfectei colaborări constau, în primul rând, în cunoaşterea permanentă, de către şcoală şi familie, a problemelor ridicate de creşterea copilului, apoi de perfecta sincronizare a criteriilor educative, de intransigenţa activă, practică unitară a tuturor.

„Drumul exemplului e scurt, al poveţelor e ocolit
Cuvintele te învaţă, exemplele te pun în mişcare.
Un exemplu nobil face uşoare faptele anevoioase.”

Referinte :
1. Şerbănescu, D. – Exemplul în educaţia copiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1967;
2. Stoian, M. – Abecedarul părinţilor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;
3. Nica, I. , Ţopa, L. – Colaborarea şcolii cu familia elevilor de clasa I, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: familie, scoala, educatie, parteneri, copii, societate, sanatate fizica, sanatate psihica



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 07 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :