Familia, mediul de viaţă şi şcoala sunt factori determinanţi ai dezvoltării complete şi complexe a copiilor.Împreună trebuie să colaboreze pentru ca fiecare elev, indiferent de particularităţile sale, să poată deveni un membru independent al comunităţii în care doreşte să se integreze.

Familia are în societate funcţii bine definite:

1. funcţia biologică (de naştere a copiilor);
2. funcţia socială(asigură creşterea copiilor);
3. funcţia economică( produce bunuri materiale);
4. funcţia educativă (asigură educaţia);
5. funcţia culturală( asigură instruirea).

Familia este unul din factorii care prin legea nescrisă a naturii, dar şi prin legea scrisă a drep turilor omului, are obligaţia de a oferi un climat fundamental atât afectiv, cât şi ocrotitor. Fiindcă cea mai mică tulburare care apare în echilibrul afectiv al părinţilor provoacă tulburări în psihicul copiilor, trebuie să acordăm o deosebită importanţă unor situaţii de acest gen, cum ar fi:
- iubirea tiranică a părinţilor pentru copii- determină dependenţă exagerată şi astfel imaturitate
- ambivalenta afectiva manifestată fie prin:
- acordare neechilibrată a afectiunii din partea celor doi părinţi (când unul îl ceartă, celălalt îl apără)
- neconcordanţa dintre mesaje - double bind - (părintele îi spune copilului că-l iubeşte, dar nu o şi demonstrează)
- indiferenţa afectivă manifestată prin:
- deprivare maternă / paternă prin divorţ
- absenţa afectivă a părintelui (deşi prezent fizic, părintele nu reprezintă un sprijin afectiv pentru copil)

Experimentele realizate de cercetătorul psiholog E.B.Hurlock au demonstrat că cea mai bună metodă de susţinere afectivă şi stimulare motivaţională este lauda, încurajarea, în timp ce cearta, bătaia, critica dacă sunt continuate se soldează cu destructurări ale personalităţii, chiar cu nesupunere în faţa autorităţii, iar cea mai dureroasă formă de raportare la succesul şi eşecul elevilor este nepăsarea, ignorarea, pentru că aceasta nu determină trăiri psihice afective pozitive sau negative şi se soldează cu sentimentul izolării şi nepăsării.

Caracterul protector al familiei se caracterizează prin sentimentul securităţii, al susţinerii, al echilibrului, sentimentul de a trăi în linişte. In acest sens câteva situaţii cu efecte negative sunt:

• certuri, violenţe, agresivitate verbală şi fizică în cadrul familiei. Statisticile arată că peste 70% dintre copiii delincvenţi şi 65% dintre cei cu tulburări neuropsihice provin din aceste medii. Astfel de comportamente pot determina şi fuga de acasă, mai ales în adolescenţă.
• divorţul sau separarea părinţilor - în urma lor copilul fiind supus unor motivaţii, tendinţe şi norme contradictorii care împiedică dezvoltarea psihică corespunzătoare

Cercetările de specialitate arată că temperamentul este înnăscut, în timp ce caracterul se formează prin educaţie, având o mare influenţă asupra personalităţii, sistem care se dezvoltă până spre 20 de ani. Datorită faptului că din 24 de ore /zi copilul îşi petrece în cadrul familiei cele mai multe ore, punând în calcul şi zilele de weekend, familiei îi revine o importanţă majoră în educaţie. Deci, este deosebit de important modul cum se achită părinţii de sarcinile şi de responsabilităţile lor în educarea şi formarea copilului, şi cum interacţionează acţiunea educativă a familiei cu cea a şcolii. Astfel de sarcini şi responsabilităţi sunt:
- asigurarea subzistenţei şi educaţiei
- educarea şi dirijarea comportamentului în concordanţă cu standardele socio-culturale
- realizarea unei relaţii de comunicare şi aceasta nu doar la nivel faptic
- corectarea erorilor de comportament
- comunicare verbală despre noţiunile de “bine” şi de “rău”
- prin oferirea de modele proprii - exemple personale ale părinţilor (nu le putem cere copiilor să facă ceea ce părinţii înşişi nu fac)
- prin a nu cere copiilor să mintă în diverse situaţii pentru a absolvi pe părinte de anumite responsabilităţi
- susţinerea afectiv - morală - recunoaşterea şi aprecierea rezultatelor copilului, ceea ce nu înseamnă blamarea sa în caz de eşec, ci stabilirea unei relaţii de iubire, respect şi încredere reciprocă, încurajarea în a persevera.
- acordarea dreptului de membru al familiei, de participant activ la schimbările din cadrul ei - pentru că cei care participă la depăşirea cu succes a unei crize de familie au ulterior o mai mică vulnerabilitate la stres
- informarea în legătură cu particularităţile vârstei pe care o are copilul (de la specialişti, profesori, mass-media etc.)

Şcoala alături de familie are rolul de a educa şi forma tinerii astfel încât aceştia să poată să se integreze în comunitate, să se adapteze cerinţelor societăţii care cresc în complexitate şi volum pe măsură ce înaintează în vârstă.

Atâta vreme cât copilul, indiferent de vârstă, îndeplineşte standardele şcolare şi sociale putem trage concluzia că acesta nu se confruntă cu probleme de adaptare şcolară şi că familia sa îl susţine material şi emoţional. În aceste cazuri fericite păstrarea legăturii cu familia este suficientă, dar rămâne şi aici necesară.
Există cazuri în care simpla comunicare dintre familie şi şcoală nu sunt suficiente şi nu asigură premisele unei colaborări încununate cu succes. De multe ori cadrul didactic se găseşte în situaţia de a “consilia” unul sau ambii părinţi ai copilului, care-şi manifestă disponibilitatea spre o discuţie liberă, constructivă asupra situaţiei sale la învăţătură sau asupra comportamentului său nefiresc.

“Consilierea” de către învăţător sau profesorul diriginte este primul pas în stabilirea şi corectarea disfuncţionalităţilor ce acţionează asupra elevului.Aceasta însă nu trebuie confundată cu discuţia din timpul şedinţei cu părinţii. Ea este un act voluntar manifestat de ambii parteneri: dascăl-elev sau dascăl- părinte, un act care necesită o bună documentare şi pregătire anterioară a celui care consiliază.
Din punct de vedere ştiinţific, consilierea este un proces în care un profesionist stabileşte o relaţie bazată pe încredere cu o persoană care are nevoie de sprijin. Această relaţie asigură exprimarea ideilor şi sentimentelor în legătură cu o problemă şi oferă sprijin în clarificarea sensurilor fundamentale, în identificarea unor pattern-uri valorice pe baza cărora se pot formula soluţii. Prin procesul de consiliere se poate ajunge la o înţelegere mai profundă a gândurilor, a trăirilor emoţionale care asigură şansele unui nivel optim de dezvoltare a resurselor personale.
Consilierea asigură asistenţa individului în explorarea şi înţelegerea propriei identităţi, îl sprijină în dezvoltarea unor strategii de rezolvare a problemelor şi luare a deciziei. În consiliere s-au conturat patru direcţii de abordare a problemelor cu care se poate confrunta individul pe parcursul evoluţiei sale: intervenţia în situaţii de criză, intervenţia ameliorativă, prevenţia, intervenţia formativă şi de dezvoltare .
Consilierea individuală este o interacţiune personală între consilier şi client, în cadrul căreia consilierul asistă clientul în rezolvarea problemelor mentale, emoţionale sau sociale. Se desfăşoară în şedinţe care oferă clientului maximă confidenţialitate ceea ce permite explorarea ideilor, sentimentelor sau atitudinilor problematice. Consilierul şi persoana consiliată formează împreună o echipă.

Scopurile consilierii au în vedere:

- sprijinirea persoanei consiliate în dezvoltarea propriei individualităţi
- asistarea în procesul de autocunoaştere, sprijin în procesul de căutare- formare a identităţii
- dezvoltarea unei imagini de sine pozitive ÅŸi autoacceptare
- dezvoltarea abilităţilor sociale, de interacţiune cu ceilalţi
- formarea abilităţilor de rezolvare a problemelor şi de luare a deciziilor
-sprijinirea în formularea de scopuri specifice şi măsurabile care pot fi observate din punct de vedere comportamental

Deoarece consilierea educaţională este un proces complex, acest proces se va derula urmând anumite etape şi tehnici specifice în funcţie de problema şi personalitatea celui consiliat.

•Etapa iniţială în consiliere presupune stabilirea unei relaţii efective între consilier şi elev. Stabilirea acestei relaţii este absolut necesară pentru a se produce schimbări pozitive. Numai acceptarea şi încrederea oferită de o astfel de relaţie asigură acest lucru. Formularea scopurilor împreună privind schimbări comportamentale, dezvoltarea abilităţilor de luare a deciziei şi eliminarea gândurilor negative este de asemenea un pas care trebuie realizat. În această etapă este foarte important ca elevul să primească semnale că este acceptat aşa cum este el, cu problemele pe care le are. Acest lucru este indispensabil pentru continuarea procesului de consiliere. Tot în această etapă sumarizarea are un rol deosebit: împreună se evidenţiază elementele esenţiale, rămân în centrul atenţiei aspectele principale putându-se întrezări de acum anumite opţiuni.

• Etapa secundară în consiliere va progresa cu asistarea copilului pentru a-şi dezvolta interesele sociale, de cooperare şi comunicare cu ceilalţi. Se va pune accent pe ajutorul oferit copilului să se cunoască şi să se autoevalueze.
Se va asigura atmosfera caldă şi empatia, fără să fie excluse interpretările şi confruntarea constructivă. În această etapă se va putea utiliza ca tehnică de lucru informarea, acest lucru însemnând că foarte multe informaţii vor fi dirijate de la consilier spre copil. Totodată utilizarea sugestiei poate fi de un real folos pentru elev. Se pot sugera eventuale opţiuni care se vor adăuga la cele deja identificate de copil şi chiar modalităţi, căi care pot fi luate în discuţie. Tehnica adresării întrebărilor este utilă deoarece poate ajuta mult în modul de a vedea lucrurile şi de a scoate în evidenţă anumite aspecte care altfel ar putea rămâne în umbră .

• Etapa finală a consilierii va pune accentul pe dirijarea atenţiei copilului spre acte şi comportamente constructive. Vor fi învăţate proceduri specifice, dezvoltate planuri de acţiune începând cu cele mai simple şi până la cele mai complexe în vederea adoptării unui nou comportament. În această etapă confruntarea va asigura sprijin acordat copiilor pentru asumarea propriei responsabilităţi. Încurajarea este una din cele mai bune mijloace de a ajuta copilul să-şi realizeze nevoile şi să-şi asimileze noi comportamente.

Aria de consiliere educaţională se desfăşoară pe trei compartimente:
Consilierea elevilor în probleme legate de: autocunoaştere, imaginea de sine, adaptare şi integrare socială, reuşita şcolară, crize de dezvoltare, situaţii de criză, rezolvarea şi depăşirea unui conflict, însuşirea de tehnici de învăţare eficiente, orientare a carierei.
Consultaţii cu profesorii în probleme legate de: cunoaşterea elevilor, înţelegerea problemelor elevilor, sprijin în dezvoltarea lor, asigurarea echilibrului între cerinţele şcolare şi posibilităţile elevilor, în identificarea cauzelor inadaptării şcolare, optimizarea relaţiei şcoală-elev
Consultaţii cu părinţii în probleme legate de : cunoaştere a copiilor lor, înţelegerea nevoilor şi a comportamentului lor, identificarea factorilor de risc în integrarea familială, şcolară, socială, ameliorarea relaţiei cu propriii copii, sprijinirea şcolii în educaţia copilului.
Consilierea educaţională este recomandat să fie realizată de către specialişti formaţi în domeniul psihologiei, psihopedagogiei, pedagogiei sau sociologiei care îşi desfăşoară activitatea la Centrele Judeţene de Asistenţă Psihopedagogică şi în Cabinetele şcolare de asistenţă psihopedagogică.
Efortul depus de consilier, profesor de specialitate, învăţător sau diriginte este răsplătit de schimbarea atitudinii faţă de învăţătură, faţă de colegii de clasă şi faţă de familie, dar şi de schimbarea atitudinii celorlalţi faţă de un elev care a întâmpinat greutăţi în procesul de educaţie şi instrucţie.

Rezultatele bune obţinute prin consiliere trebuie conservate şi promovate printr-o politică educaţională atent condusă care să nu distrugă încrederea pe care atât elevii cât şi părinţii o acordă unei noi modalităţi de sprijinire în efortul comun de formare a tânărului.
_{Referinte:
Baciu D., Rădulescu S. M., Voicu M., - ‘Adolescenţii şi familia’, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1987.
Campbell R., - ‘Adolescentul – copilul meu’, Ed. Logos, Cluj-Napoca, 1995.
Rev. ‘Familia mea’- ‘Piramida părinţilor’, nr. 2, 1997, anul V, p. 24.
Young,M.E.(1992).Counseling methods and techniques.New York:merrill
Sursa Imaginii: freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: familie, consiliere, scoala

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 31 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---