Violenţa provocată de sistemul de învăţământ

Atitudinile sfidătoare, arogante şi denigratoare la adresa profesorilor sau a colegilor de clasă care îşi văd de treabă ("tocilarii"), se explică de cele mai multe ori prin atitudinea familiilor care se supraevaluează fie datorită ignoranţei şi subculturii, fie în baza unei situaţii materiale prospere şi a unei permisivităţi excesive afişată faţă de copiii lor.

Agresivitatea verbală sau fizică este o deviere comportamentală întâlnită atât în şcoală cât şi în afara ei. În perimetrul şcolii în lipsa organizării adecvate a vieţii şi programului elevilor, în lipsa supravegherii atente, unii elev i agresivi recurg la bătăi şi violenţă psihică pentru a-şi rezolva conflictele din diferite motive: răzbunare, autoafirmare, etc. Mai periculoase sunt bătăile încinse pe stradă între grupuri rivale, în discoteci sau în alte locuri publice care au ca rezultat încălcarea legilor şi a ordinii publice. Fumatul , consumul de băuturi alcoolice şi chiar de droguri, practicarea jocurilor de noroc sunt vicii care însoţesc comportamentele de tip deviant pe care şcoala, familia şi ceilalţi factori educativi au datoria să le combată.

Violenţa mentalităţilor şi a prejudecăţilor unor profesori privind elevii buni, provoacă la rândul lor violenţă: profesorii care nu dau decât note limită în primul semestru pentru a-i determina pe elevi să înveţe mai mult în semestrul următor; impunerea unui stil autoritar sau etichetarea elevilor şi avansarea unor aprecieri peiorative si a unor expresii umilitoare la adresa acestora, de genul: "ai un cap pătrat", "sunteţi nişte oligofreni, o eroare a naturii", împreună cu expresii care ucid iniţiativa elevilor: "tocmai tu !", "cine te-a ajutat", "să mai vedem", "nici nu mă aşteptam la altceva de la tine".. trebuie înlocuite şi cenzurate.

Lipsa echilibrului între autoritatea profesorului şi libertatea elevului în clasă este un factor de risc care poate genera comportamente agresive şi violente. Relaţia autocratică profesor-elev deteriorează climatul educaţional necesar cooperării dintre cei doi în procesul învăţării şcolare.

Bunele maniere sunt necesare !

Problemele de educaţie şi comportare civilizată există există în întreaga lume. Se poate deduce din experienţa fiecăruia dintre noi că o comportare civilizată depinde de bunul simţ al fiecăruia, de mediul în care se află, de cultura şi de instruirea pe care o primeşte. Buna creştere se dobândeşte în mai multe feluri: din familie, de la grădiniţă, din şcoală, din mass-media, din "exemplele negative". Ca să educi un copil trebuie ca tu însuţi să fii educat - nu mă refer la faptul de a avea studii superioare, ci la arta de a ştii să creşti un copil, la arta de a avea posibilitatea bunei sale dezvoltări, la arta de a-i călăuzi paşii spre un viitor mai bun, l arăbdarea şi calmul necesar pentru creşterea şi educarea lui. Există copii prost crescuţi proveniţi din familiile cele mai rafinate şi copii cu un comportament de invidiat proveniţi din familii modeste. Copiii sunt dispuşi să-şi imite părinţii în ceea ce fac nu în ceea ce spun. Cum să înveţi un copil să vorbească frumos când tu însuţi vorbeşti urât ? Dacă părintele nu face lucrurile pe care le pretinde copilului să fim convinşi că nu poate fi vorba de educaţie.

De la vârsta cea mai fragedă copilul trebuie învăţat ce e bine şi ce e rău deci trebuie să existe o preocupare educativă permanentă. Educatoarea constituie un model important pentru cunoaşterea bunelor maniere. Educatoarea este un al doilea părinte pentru copil.

Pentru a pătrunde în mintea şi inima unui copil, cea mai bună cale este să ne imaginăm că suntem de vârsta lui. Asta ne va permite să înţelegem problemele care-l frământă, să avem răbdare faţă de nevoia lui de-a pune întrebări şi să motivăm sfaturile pe care i le dăm.

Familia şi grădiniţa au rolul de-a forma bunele maniere la copii. Este evident că educatoarea are rolul de a-i îndruma spre politeţe, să-i înveţe cum să se îmbrace, cum şi cui să facă cadouri, cum să vorbească, cât să vorbească etc., le dezvoltă interesul, motivaţia unei comportări civilizate.

Atât educatoarea cât şi părintele sunt datori să-l convingă că toate acestea sunt importante atât pentru el cât şi pentru ceilalţi.

Societatea şi şcoala în educaţia moral-civică

Societatea are un rol important în educarea moral-civică a copiilor. Şi totuşi, societatea are are numeroase vicii dintre care cel mai periculos este acela că nu-şi asumă cu exigenţă virtuţile educative. Modelele propuse de mass-media, aşa zisele VIP-uri, spectacolul dezagreabil al autorităţilor politice, cinismul economic, nedreptăţile, limbajul josnic, imagini agresive televizate, exploatarea publicitară a "accidentelor" relaţionale, etc. indică abandonarea educaţiei morale. O societate serioasă nu poate ignora educaţia propriilor copii. Nu pledăm pentru o societate fără şcoală ci pentru o şcoală pentru societate.

Şcoala construieşte o gândire nouă, manipulează, ierarhizează, contaminează, cultivă virtuţi, voinţă, demnitatee, onoare şi caractere. Şcoala poate demonstra că suntem o comunitate aptă pentru civilizaţie, oferind fiecăruia capacitatea de a-şi asuma propria valoare şi de a accepta piramida comparativă reală a personalităţilor. Adevăratul om de care ţara are nevoie este cel care e liber să nu tolereze lenea, sărăcia, mizeria, necinstea, ruşinea, nedreptatea, hoţia şi exploatarea.
_{sursa imaginii : newyorkmetro.com}

---

Tag-uri: violenta, bunele maniere, societate, tocilari

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---