DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI (adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 septembrie 1948) vine în întâmpinarea eforturilor profesorilor prin două articole.

Articolul 1

Toate fiinţele umane se nasc libere si egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă si trebuie să se comporte unele faţă de altele in spiritul fraternităţii.

Articolul 2

Fiecare om se poate prevala de toate drepturile şi libertăţile proclamate in prezenta Declaraţie fără nici un fel de deosebire ca, de pildă, deosebirea de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice alta opinie, de origine naţionala sau socială, avere, naştere sau orice alte împrejurări.

In afară de aceasta, nu se va face nici o deosebire după statutul politic, juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de care ţine o persoană, fie că aceasta ţară sau teritoriu sunt independente, sub tutelă, neautonome sau supuse vreunei alte limitări a suveranităţii .

Presupunând că elevii sunt egali, tratând elevii egal, suntem condamnaţi să comitem ilegalităţi. Trebuie deci să presupunem că sunt inegali, pentru a-i trata egal! Încă de la grădiniţă unii sunt trataţi diferit, în funcţie de veniturile familiilor şi nu numai.

De aceea sunt din ce în ce mai multe voci care consideră că pentru a acorda atenţia cuvenită fiecărui elev ar trebui să fie mai puţini elevi în clase şi mai multe ore suplimentare pentru cei care au nevoie.

Noi suntem toţi persoane cu nevoi particulare :

Destul de mult timp am fost aproape ca toată lumea convinsă de falsa evidenţă că era nevoie de clase speciale de instituţii specializate, de o „educaţie specială” pentru copii „diferiţi” dar acum integrarea şi chiar principiul unei singure şcoli într-adevăr pentru toţi, a unei comunităţi şcolare într-adevăr pentru toţi copiii fără excepţie, mi se pare, aş putea spune, posibilă.

Diversitatea handicapurilor şi deci a nevoilor specifice face ceea ce este adevărat pentru unii să fie geşit pentru alţii. Nu putem pune toate formele de handicap şi de „nevoi particulare” pe acelaşi plan. Putem să fim orbi şi să reuşim la un concurs într-o şcoală mare. Din punctul de vedere al şcolii linia este trasată esenţial în funcţie de eficienţa intelectuală (fără a neglija sociabilitatea: cum putem integra copii care prezintă comportamente periculoase. Aici se găseşte singura limită pe care am putea-o aduce integrării şi incluziunii.)
Se ştie că Franţa până în anii 60-70 a făcut un frumos efort, a creat şcoli speciale adaptate la fiecare tip de handicap. În zilele noastre cheltuielile publice s-au schimbat foarte mult şi costurile s-au diminuat. Deci şcolarizarea copiilor cu nevoi speciale în şcoala tuturor a devenit un obiectiv greu de atins chiar şi în ţările Uniunii Europene.

Se pare că excluderea socială şi şcolară este singurul răspuns al societăţii noastre pentru a ajuta pe cei mai slabi sau mai puţin adaptaţi dintre noi. S-au făcut analize ale comportamentului în funcţie de originea lor socială. În funcţie de aceasta elevii au o reuşită şcolară mai mult sau mai puţin bună. De asemenea costurile şcolarizării tind să crească în măsura în care clasa socială scade. Deci părinţii investesc în şcoală în funcţie de clasa socială de care aparţin.

Pentru drepturi în şcoală

Deşi dispozitivul legislativ există, elevii în situaţie de handicap nu au drepturi egale cu ceilalţi. Inegalităţi sociale există şi din punct de vedere geografic, de exemplu în cazul elevilor care locuiesc la ţară, fac naveta, dar vin zilnic în oraşe să studieze la liceu. Din ce în ce mai mulţi astfel de elevi se înscriu la şcolile din marile oraşe, dar, de cele mai multe ori accesul la informaţii este foarte greu. În primul rând se poate vorbi de o insecuritate lingvistică, deoarece elevul care vine din provincie să studieze în oraşe are un limbaj familiar, prea colocvial de cele mai multe ori.Acesta constituie un subiect de excludere din rândul colegilor care vorbesc deja o limbă standard .

Oricare ar fi tipul de handicap, prea multe familii se găsesc anual în imposibilitatea de a găsi o soluţie adaptata copilului lor .Şi totuşi există drepturile copiilor la şcolarizare , şcoala este pentru toţi elevii, una din cheile de acces la autonomie, la o viaţă socială armonoiasă. Pentru a garanta un drept, trebuie avut in vedere particularităţile fiecăruia. Este, deci, de datoria şcolii de a crea şi de a dezvolta adaptări şi compensaţii individuale.

Nici un tânăr, nici un copil, nu poate fi privat de drepturile sale. Unul din aceste drepturi este acela de şcolarizare Dreptul la şcolarizare trebuie să existe încă de la grădiniţă şi să ajungă până la Universitate. Şcolarizarea elevului cu handicap se realizează într-un mediu organizat. Obiectivul permanent al acestui demers este reuşita propriului proiect. Statul este singurul garant al respectului acestui drept. Lui ii revine organizarea unei politici naţionale, găsirea mijloacelor de a atinge acest obiectiv.

Principiile de funcţionare ale unei şcoli sunt gratuitate, obligativitate, libertate, neutralitate. Aceasta presupune că şcoala să fie deschisă tuturor, fără discriminare în ceea ce priveşte clasa socială, originea, naţionalitatea, religia. Cum şcoala este o societate în miniatură, problemele sociale există de asemenea-rasismul, sărăcia, violenţa. Societatea noastră începe să fie pluriculturală. Migrarea populaţiilor începe să fie un aspect al şcolii româneşti. Nouă, dascălilor, ne revine rolul de a înfrunta aceste probleme, de a le combate, de a le rezista. La şcoală este spaţiu pentru toţi şi fiecare elev trebuie să aibă dreptul la învăţământ.
În şcoala noastră încep să fie elevi de diferite origini-sîrbi, greci, arabi, unguri sau de diferite credinţe-ortodocşi, catolici, musulmani…Ei trebuie să trăiască toţi împreună, ca prieteni. De ce nu? Dar nu este mereu uşor. Nu este uşor să fie conştient de –celălalt-, şi mai ales să fie văzut diferit dar in acelaşi timp egal .Din fericire în şcoală se fac eforturi pentru a integra copiii aparţinând acestor categorii.
O soluţie pentru a integra mai bine în şcoli grupuri defavorizate este aceea a schimburilor şcolare, a corespondenţelor, a internetului, poate văzut ca un bilet spre prietenie între naţii. Deci bine aţi venit tuturor!

Toţi se nasc şi rămân egali în drepturi, …

Aceasta vrea să spună că toatele fiinţele umane trebuie să respecte originile fiecăruia şi că orice persoană are dreptul de a se deplasa, de a vorbi, şi de a gândi, fără a fi oprimat de ceilalţi. În şcoală trebuie lucrat împreună, fără a ţine cont de culoarea pielii sau culoarea religioasă, pentru că fiecare are lucruri de zis.

Toţi sunt egali în faţa legii.

Fiecare are dreptul de a face ceea ce vrea respectând legea. Nu este decât o lege şi toţi o respectă. Că sunt tineri, vârstnici săraci sau bogaţi, albi sau negri, legea este aceeaşi pentru toţi.
Un copil trebuie să fie protejat de adulţi chiar când nu mai are părinţi. Adulţii trebuie să fie protejaţi de lege, dar au datoria de a o respecta.

Excluderea

Pesupune respingerea cuiva diferit, handicapat bolnav sau sărac. Teama de diferenţă ii face pe oameni injuşti sau răi. Astfel, ei ajung să nu respecte drepturile omului.

Pentru a lupta contra excluziunii, trebuie sa-l cunoaştem pe celălalt-de exemplu, dacă un copil este exclus din jocurile colegilor săi doar pentru faptul că este ţigan sau handicapat, nu este just.
A respinge pe cineva care are dificultăţi în învăţare sau este timid, reprezintă de asemenea o formă de excludere.
În concluzie, daca vedeţi o persoană care este diferită de voi, trebuie să o ajutaţi, să vă jucaţi cu ea.

RASISMUL :

În şcolile româneşti există mulţi copii de rromi. Legat de acest aspect am observat că există prejudecăţi. -fură, nu îşi fac temele, nu învaţă bine şi nu sunt niciodată mulţumiţi de şcoală. Realităţile sunt altele insă. Schimbă des şcolile, de aceea nu este uşor pentru ei să înveţe, trebuie să-şi facă prieteni în fiecare şcoală.

Dar ce este rasismul?

Definiţia cuvântului s-a schimbat de-a lungul timpului. Rasismul este opus demnităţii umane.

Rasismul reprezintă un grup de atitudini care îşi au sursa în convingerea că diferenţele sociale şi culturale se explică prin diferenţe biologice şi ereditare Rasismul este procesul de discriminare datorat credinţelor şi ideologiilor conform cărora rasele omeneşti pot fi clasificate de la inferior la superior în baza caracteristicilor biologice fundamental diferite cu care sunt înzestrate. Rasism constituie orice acţiune, practică sau convingere care reflectă o viziune despre lume bazată pe conceptul rasial, care la rândul lui defineşte convingerea că oamenii sunt împărţiţi în entităţi biologice separate şi exclusive numite „rase”, şi că există o legătură cauzală între caracteristicile fizice cu care se defineşte acest concept şi personalitatea, capacitatea intelectuală, aptitudinile morale sau alte caracteristici comportamentale umane, şi că anumite rase sunt prin naştere superioare altora.

Rasismul presupune existenţa oamenilor superiori altora, insultarea străinilor, ironizarea străinilor, neacceptarea lor.

Dar, orice clasare a oamenilor este imposibilă, fie ca sunt italienii, arabi, sîrbi…rasele nu există, toţi sunt egali.

Atât în şcoală cât şi in societate există persoane care critică şi resping pe aceia care sunt diferiţi-romii, străinii, handicapaţii. Dar cred că această atitudine reiese din teama pentru ceea ce este diferit-culoarea părului, a pielii, religia, caracterul, gusturile, politica…Intoleranţa de fapt creează rasismul, si nu diferenţele.
Pentru a nu încuraja astfel de practici în şcoli dascălii învaţă copiii să se informeze despre persoanele pe care nu le cunosc, care nu au aceeaşi origine, care nu le seamănă, să vorbească cu ei pentru a vedea cine sunt cu adevărat, să nu aibă prejudecăţi, şi să se gândească că toţi aparţinem aceleaşi rase.

Sărăcia este un alt aspect deloc de neglijat in cadrul şcolilor noastre. Nu puţini sunt părinţii care pleacă în străinătate pentru a găsi un loc de muncă mai bine plătit decât în ţară, sau mame care sunt casnice.

Cum anunţi handicapul? Când?

A anunţa handicapul părinţilor este un moment dureros pentru ei. Un moment când fiecare cuvânt folosit de medici va rămâne gravat în memoria părinţilor. Cum se poate anunţa un handicap grav şi în acelaşi timp spunând că viaţa va continua la fel pentru acel copil? Deja un şoc pentru părinţi. Important este traseul acestui copil în viaţă, cum va fi integrat în şcoală, cum va evolua printre cei care sunt "normali".

Suntem o şcoală pentru toţi şi fiecare?

Şcoala ar trebui să primească copii handicapaţi, surdo-muţi, copii ai minorităţilor lingvistice, etnice sau culturale ca şi copii ai grupurilor defavorizate sau marginalizate, după Declaraţia de la Salamanca, UNESCO, 1994. Şcoala pentru toţi şi pentru fiecare trebuie să garanteze un învăţământ de calitate şi să ofere acces identic pentru toţi şi aceasta de-a lungul întregii vieţi .Şcoala pentru toţi şi pentru fiecare trebuie să se adapteze la persoană şi nu invers.

Ea plasează persoana în centrul oricărui proiect educativ recunoscând potenţialul fiecăruia şi nevoile specifice. O educaţie într-un mediu obişnuit este un principiu de bază pentru şcoala pentru toţi –Carta europeana de la Luxembourg, 1996.Orice persoana handicapată are dreptul la şcolarizare. Se asigură accesul copilului, adolescentului handicapat la instituţii deschise întregii populaţii.
Dar ce înseamnă nevoi educative particulare?

Noţiunea este foarte complexă, , mai largă decât cea de adaptare şi integrare socială. Aceasta presupune toţi copiii care au nevoie de o pedagogie specială-aceia care au dificultăţi şcolare, un handicap, o boală, tulburări de limbaj, copii precoce, copii de rromi…

În spatele acestei noţiuni se ascunde de fapt ideea că la un copil interesează mai mult nevoile sale educative.

Noţiunea de incluziune tradusă din engleză merge dincolo de conceptul de integrare, cunoscut deja.

Când se vorbeşte de integrare, se evocă un individ care este în afara grupului şi pentru care se va face un "effort" pentru a-l primi in grup.
Ideea de incluziune pleacă de la principiul că orice individ , oricât ar fi de diferit, aparţine de fapt şi de drept grupului social. Există un loc de drept pentru el, şi există o recunoaştere a acestui drept. Cele câteva principii necesare pentru a construi o societate inclusivă, se aplică la o şcoală inclusivă
-nediscriminare
-egalitatea în drepturi şi în şanse
-evaluarea capacităţii persoanei
-evaluarea nevoilor
-dreptul la înţelegere
-accesibilitatea.

Noţiunea de incluziune este traducerea într-o orientare socială şi politică a valorilor conţinute în Declaraţia Drepturilor Omului Şi Cetăţeanului -Toţi oamenii se nasc şi rămân libri şi egali in drepturi. Ea recunoaşte fiecăruia apartenenţa egalităţii drepturilor grupului în care el trăieşte-naţiune, şcoală, cartier, oraş.
<sub>Referinte:
1.Gherguţ, A., (2005), „Sinteze de psihopedagogie specială – ghid pentru concursuri şi examene de obţinere a gradelor didactice”, Polirom, Iaşi
2. Vraşmaş T., (2001), „Învăţământul integrat şi/ sau incluziv”, Aramis, Bucureşti.
3. DECLARATIA UNIVERSALA A DREPTURILOR OMULUI
(adoptata de Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 10 de septembrie 1948)
4. BOUDON , BOURRICAUD : Dictionnaire critique de la sociologie, PUF 1982.
5. Charte européenne de Luxembourg. 1996
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: scoala incluziva, drepturi, excludere, rasism, egalitate, handicap,

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 17 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---