Interculturalitatea reprezintă o variantă de dorit pentru populaţiile care convieţuiesc aşa cum multiculturalitatea reprezintă o soluţie în cazul conlocuirii unor populaţii. De fapt cred că ambele variante ale culturalităţii corespund unor stadii de integrare a populaţiei rrome în viaţa populaţiei majoritare. Astfel multiculturalitatea corespunde conlocuirii în sensul de locuire împreună adică derularea vieţii în acelaşi loc fără a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar, respectate de către toţi cei implicaţi în context. Convieţuirea presupune în schimb vieţuirea în comun, după aceleaşi reguli, împ reună, atitudinea de tolerare fiind în acest caz fără sens. În cadrul acestei abordări, convieţuirea apare ca o consecinţă a conlocuirii, ca o prelungire, în variantă superioară, a acesteia. După cum vedeţi, eu încerc o redefinire a cuvântului toleranţă, purtător al unor conotaţii peiorative, până în prezent cu sensul de: suportat, acceptat în mod concesiv, cu statut de inferiorioritate, supus unei inevitabile precarităţi etc. În concepţia mea toleranţă înseamnă: reciprocitate bine definită prin înţelegere şi, în situaţii speciale, solidaritate umană dincolo de identitatea etnică. În acelaşi timp, convieţuirea, pe lângă vieţuirea împreună presupune interculturalitatea aşa cum conlocuirea, pe lângă sensul de locuire împreună presupune multiculturalitatea.

În mod tradiţional, rromii sau, după apelativul tradiţional, tiganii au fost priviţi ca reprezentanţi ai unei lumi misterioase, exotice, vagabondând prin lume fără un scop anume decât acela, poate, de a avea de unde pleca. Calul, căruţa, cortul, drumul, libertatea de nimic îngrădită au fost mereu simbolurile dar şi concretul vieţii acestor asiatici rătăcitori mai multe secole prin lumea europeană care se edifica întru alte valori. Astăzi ei sunt „moştenitorii” acestui ciudat stil de viaţă, anacronic prin toate coordonatele lui.

În perioada medievală nomadismul acestor etnici prin toate ţările Europei de Apus era privit cu ostilitate şi reticenţă, rromii fiind consideraţi păgâni şi deci în legătură cu spirite necurate, iar în ţările Europei Centrale şi de Răsărit, nomadismul lor era limitat în bună măsură de riscul de a fi transformaţi în robi şi de fiscalitatea la care erau supuşi cei rămaşi nomazi. Dar şi în această parte a Europei, contactul rromilor cu autohtonii a fost multă vreme limitat, ei constituind o lume aparte, greu compatibilă cu cea tradiţională. Nomazi sau sedentari, rromii au devenit cu timpul o componentă atipică a umanităţii continentului european.
Măsurile de sedentarizare şi integrare socială a lor, începute încă din secolul al XVIII-lea, demonstrează faptul că prezenţa acestei etnii era percepută ca ceva special care solicita măsuri în consecinţă. Treptat, societăţile moderne au devenit din ce în ce mai conştiente de necesitatea reglementării acestei probleme în spiritul Europei.

Aici se înscriu deciziile de desfiinţare a robiei ce marchează mijlocul secolului al XIX-lea în ţările Europei de Răsărit şi legislaţia de reglementare a statutului rromilor din Imperiul Austro-Ungar şi din Imperiul Ţarist Rus.

Chiar dacă aceste preocupări politico-sociale au dus la o rezolvare parţială a problemelor ridicate de comunităţile de ţigani, integrarea lor în societatea Europei moderne a rămas un deziderat greu de atins inclusiv şi în secolul nostru. Dacă „rezolvarea” radicală propusă de nazişti pentru ţigani şi evrei a fost o aberaţie, trebuie să reţinem realitatea pe care s-a putut broda o asemenea soluţie. Lumea rromilor în Europa primei jumătăţi a secolului al XX-lea era percepută ca „altceva” care, în consecinţă, trebuie să fie eliminat pentru a nu ridica probleme.

Dacă masacrele, deportările, lagărele şi crematoriile, ca soluţie, sunt astăzi unanim dezavuate de lumea civilizată, de întreaga Europă creştină, negarea unei soluţii aberante şi nerealiste nu duce, de fel, la rezolvarea problemei de la care s-a plecat.

Astăzi, la începutul secolului al XXI-lea, lumea civilizată a Europei se află din nou în faţa acestei importante probleme, din ce în ce mai complexă şi mai ameninţătoare. Prin gravele implicaţii pe care le presupune neintegrarea etniei rromilor în contextul valorilor atât de greu câştigate într-o istorie zbuciumată de peste două milenii, Europa s-ar expune unor riscuri esenţiale pe termen lung. Este vorba de o provocare de anvergură în care nu sunt admise soluţii de compromis şi nici tergiversări.

Chiar dacă în zilele noastre rasismul se mai manifestă rareori în formele din perioadele anterioare (persecuţii, expulzări, tracasări, segregaţie, etc.), el se face totuşi simţit sub forma unor reacţii faţă de toate populaţiile subdezvoltate care, într-un fel sau altul, îngreunează mersul unei societăţi dinamice.

Aici nu este vorba de o justificare ci de o logică a celor întâmplate, de o realitate dată. Tocmai pentru că nu s-a ţinut cont niciodată de această realitate s-a ajuns la această situaţie delicată care nu mai suportă nici o amânare. Urmare a unei structuri sociale aparte şi a unui mod de viaţă marcat de sclavie sau nomadism, de-a lungul mai multor secole, rromii şi-au format şi o morală diferită, în comparaţie cu cea a populaţiilor cu care au venit în contact.

Există şi o dificultate în a-i înţelege pe rromi în ceea ce priveşte credinţele şi superstiţiile lor, deoarece aceştia, umblând sute de ani prin lume, au împrumutat, în această privinţă, câte ceva de la populaţiile cu care au venit în contact. Se întâlnesc în credinţele lor atât influenţe eclectice, de sorginte asiatică, cât şi creştine, specifice populaţiilor europene. La fel, în universul lor cultural se întâlnesc puternice influenţe păgâne, superstiţii şi mituri de cea mai diversă provenienţă, un amalgam de credinţe heteroclite, în aparenţă fără o semnificaţie religioasă reală. În realitate, sunt doar împrumuturi ce pot fi încorporate în universul mitic-mental al rromilor. La toate acestea se adaugă particularităţile ce ţin de evoluţia actuală a lumii rromilor, care prin contactul lor din ce în ce mai direct cu civilizaţia, îşi pierd treptat specificul, atât în privinţa tradiţiilor şi legilor nescrise ale comunităţilor de ţigani, cât şi în privinţa nomadismului tradiţional, care a dispărut treptat.

Toate acestea complică înţelegerea lumii ciudate şi neadaptate a rromilor. Dacă Europa are astăzi de rezolvat problema integrării culturale şi sociale a rromilor, implicit, şi România o are şi trebuie să-i dea un răspuns. În rezumat, putem spune că evoluţia lumii rromilor în contextul istoriei europene este atipică şi legată tot timpul de probleme speciale. De unde vin acestea? În primul rând din faptul că rromii sunt singura populaţie din Europa de altă rasă, dintr-o zonă foarte particularizată a altui continent, cu un specific lingvistic şi cultural total diferit de cel european. Deci, rromii sunt „altceva” faţă de europeni, în primul rând din punct de vedere rasial, apoi cultural.

Aceste premise ale istoriei lor au dus la o evoluţie şi la o adaptare cu totul particulare în contextul civilizaţiei europene. Toate aceste cauze, la care se adaugă robia şi nomadismul, au determinat, în timp, izolarea şi marginalizarea rromilor în relaţia cu celelalte etnii ale Europei. De aceea, problema integrării lor în lumea actuală a continentului, are trei coordonate esenţiale: rasială, culturală şi socială.

Este evident faptul că rezolvarea integrării lor rasială şi culturală, probleme iniţiale ale lumii rromilor, reprezintă o premisă obligatorie pentru integrarea socială a acestei etnii. Problemele rasiale ale Europei sunt departe de a se fi epuizat în lumea de astăzi, ele având rădăcini adânci în istoria şi conştiinţa colectivă a acestui spaţiu istoric.

O compatibilitate demnă de evidenţiat, la nivel cultural, este dată de sistemul de valori etico-religioase „bine-rău” existent atât în cultura ţigănească tradiţională cât şi în cea europeană prin filiera religioasă. Astfel rromii, prin tradiţie, cred în două principii: Del (principiul binelui) şi Beng (principiul răului) dar care se manifestă cu potenţialităţi echivalente în lumea înconjurătoare spre deosebire de creştinism unde, deşi există aceleaşi valori, binele este predestinat să învingă. Această asemănare în construcţia sistemului de valori morale atât la ţigani cât şi la creştini a făcut posibilă adoptarea cu uşurinţă de către ţigani a religiei creştine cu întreaga ei structură de valori şi simboluri. Iată o posibilă „poartă” spre compatibilizarea celor două lumi. Sigur că doar prin educaţie rromii pot fi, într-o primă fază, făcuţi să accepte, ca opţional, în paralel, sistemul de valori europene. Într-o a doua fază, valorile acestui sistem se vor întrepătrunde cu cele tradiţionale rrome ducând la o sinteză compatibilă într-un grad înalt cu sistemul valorilor europene.

În contextul cultural european contemporan discutarea semnificaţiei exacte a unor termeni este imperios necesară. Din păcate, în modul în care a fost până în prezent abordată, tema a fost şi compromisă rapid prin subiectivitate şi necunoaştere. Ceea ce a fost tratat până în prezent este doar „vârful aisbergului”; în spatele a ceea ce se vede există secole de istorie, tradiţie, oprimare, condiţii specifice de evoluţie, specific rasial şi cultural şi, în consecinţă, este riscant să te pronunţi asupra unor fenomene cu aşa o vechime şi continuitate cunoscând doar aparenţele de manifestare a lor.

Credem că marginalizarea este unul dintre cele mai actuale şi sensibile subiecte referitoare la lumea ţigănească. Spun acest lucru deoarece, în mod frecvent, acest subiect fiind abordat în totală necunoştinţă de cauză, în consecinţă concluziile sunt distorsionate, în neconcordanţă cu realitatea şi, prin aceasta, periculoase pentru echilibrul social din orice comunitate în care există şi ţigani. În concepţia mea atât marginalizarea cât şi automarginalizarea, ca reacţie derivată, trebuie tratate ca fenomene complexe, cu amplă derulare în timp, în plan social, fără a fi neglijate rădăcinile lor culturale, rasiale, psihologice, juridice şi politice. Astfel, marginalizarea apare ca o permanenţă a condiţiei sociale a tuturor rromilor din lumea europeană, indiferent de condiţia lor de robi fără drepturi şi speranţă sau nomazi rătăcitori prin lume. Este singurul fenomen care caracterizează toate comunităţile rrome, fără excepţie. Astfel, rromii sedentari au fost marginalizaţi social şi cultural printr-un statut special, altul decât al majoritarilor, iar rromii nomazi au fost marginalizaţi prin prigoană, restricţii şi neincludere în viaţa socială. Automarginalizarea este doar un reflex nefast datorat permanentizării marginalizării şi necomunicării, realităţi care au marcat viaţa comunităţilor rrome din România şi nu numai. Din cauza marginalizării permanente mulţi dintre etnicii rromi au pierdut capacitatea de a se racorda firesc la context ajungând să aibă o atitudine de reţinere faţă de acesta şi, prin neimplicare să ajungă la automarginalizare. Se prefigurează, astfel, soluţia tratării cauzelor acestor fenomene şi nu a efectelor lor, aşa cum se încearcă astăzi în cele mai multe demersuri.

Soluţia pentru toate aceste probleme ale Europei contemporane se află în respectarea identităţii etnice şi în acceptarea interculturalităţii.
_{Referinte :
Achim, Viorel. (1998). Ţiganii în istoria României. Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Cherata, Lucian. (1993). Istoria ţiganilor. Bucureşti: Editura Z.
Cherata, Lucian. (1999). Ţiganii. Istoric, specific, integrare socială. Craiova: Sibila.
Cherata, Lucian (2005). Integrarea europeană şi problema romilor. Craiova: Arves.
Cozannet, Françoise. (1973). Mythes et coutumes des tsiganes. Paris: Payot.
Everac, Paul. (1992). Reacţionarul. O minoritate ameninţătoare. Bucureşti: Editura Românul.
Fraser, Angus. (1998). Ţiganii. Bucureşti: Humanitas.
Kogălniceanu, Mihail. (1976). Esquisse sur l’histoire, les moeurs et la langue des Cigains. Opere vol. II. Bucure şti: Editura Academiei.
Pons, Emmanuelle. (1999). Ţiganii din România-o minoritate în tranziţie. Bucureşti : Compania.
Potra, George. (1939). Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România. Bucureşti : Fundaţia Regală.
Uniunea Europeană (Proiect finanţat prin PHARE), Ghid de practici pozitive pentru educaţia copiilor rromi (2004), Rromani Criss
Mic îndrumar metodologic, Educaţie multiculturală- Rromii în şcoală, Salvaţi copiii
Ionescu, Mariea & Cace, Sorin, Politici publice pentru rromi, Edit. Expert, BucureÅŸti, 2006.
PNUD-România, Evaluarea programelor pentru comunităţile de rromi din România, Agenţia de Dezvoltare Comunitară « Împreună », Cluj-Napoca, 2006.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: identitate etnica, interculturalitatea, rromi, minoritate, discriminare, tigani, integrare

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 06 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---