Un copil este etichetat ca fiind încăpăţânat dacă persistă cu îndârjire într-o atitudine negativă faţă de o obligaţie ce i se impune de educatoare. Este o deosebire între ambiţie şi încăpătânare. Ambiţia este un sentiment constructiv, care poate deveni creatorşi astfel să faciliteze viaţa omului. Ea provoacă dorinţa şi apoi străduinţa de a realiza în favoarea omului opere folositoare. Încăpăţânarea este o străduinţa neraţională într-o comportare negativă. E un defect nu o calitate. Trebuie cercetate cauzele încăpătânării vicioase repetate. Încăpăţânarea începe să apară la vârsta de doi ani. Copilul refuză să mănâ nce, să doarmăetc.

Exemplul părinţilor joacă un rol important în ciudăţeniile copiilor. În etapa prescolara copilul este foarte sensibil la dojeneli. Dojeneala repetetă naşte la copilul de această vârstă un sentiment de revoltă, care se manifestă prin repeterea acceselor de încăpăţânare. Cearta şi morala făcute unui asemenea copil nu trebuie să se desfăşoare public. E preferabil ca discuţia cazului să se facă mai târziu, când accesul de încăpăţânare a trecut şi se poate discuta liniştit cu copilul. Nu sunt rezultate dacă se folosesc ţipetele, ameninţările. În discuţii, copiii trebuie sfătuiţi să se debaraseze de toane. Educatorul trebuie să conducă cu stăruinţă purtarea copilului. Tonul trebuie să fie domol, să se utilizeze o conversaţie lungă, prietenoasă şi despre alt subiect. Să nu se mai facă aluzie la conflictul trecut, pentru ca să nu se obţină o nouă revoltă.

Vârsta preşcolarului este vârsta protestului şi a negativismului. Copilul încăpăţânat vrea să facă tocmai ce nu îi este permis. Frecventarea grădiniţei este utilă. Un colectiv de copii disciplinaţi poate avea o influenţă favorabilă. Este o greşeală, care va avea repercursiuni în viitor. Copilul va repetea accesele lui de negativism, ştiind că sunt răsplătiţi. Părintele nu trebuie să aibă nici capul aplecat la minciuni, nici urechea surdă la unele pretenţii ale copiilului.

Minciuna

De multe ori, în mod inconştient, părinţii învaţă copilul să mintă.În general, după vârsta de trei ani, copilul care minte săvârseşte acest act căutând să evite o pedeapsă, deci o face cu frică. Dacă a spart o farfurioarăşi este brutalizat, a doua oară ca să scape de pedeapsă va minţi, spunând că nu el a făcut stricăciunea, ci un alt frate sau pisica. La fel la grădiniţă, dacă distruge ceva, face dezordine. Minciuna devine un reflex de apărare. Dacă i s-ar fi vorbit frumos şi i s-ar fi spus că, altă dată trebuie să fie mai prudent în mişcările lui, ar fi înţeles şi ar fi evitat denaturarea adevărului. Copilul pe măsură ce se dezvoltă psihic, vrea să ştie tot. Este preferabil ca părinţii să îi explice onest şi nu în ambalajul minciunii. Dacă un copil este minţit mereuajunge să vadă adevărul în mod tulbure, confuz şi lipsit de interes.

Rolul educatoruluieste de a face pe copil, încă de mic, să capete interesul pentru adevăr prin povestiri morale, prin desenerealisteşi jocuri distractive. Părinţii, educatoarea, nu trebuie să aprobe minciuna. Este ogreşeală aprobarea sau încurajarea abaterilor de la adevăr.

Dacă se minte în familie, în grădiniţa, şcoala poate remedia. Copii sunt mai uşor educaţi decât părinţii.

Educarea copiilor brutali

Există între copii diferenţe de temperament şi caracter. Unii sunt liniştiţi şi ascultători. Acestia sunt usor de educat. Altii sunt instabili, neliniştiţi, brutali, bătăuşi, îndărătnici, nasc probleme atât pentru părinţi, cât şi pentru educatori. Copilul cu comportare brutală exasperează şi oboseşte întreaga familie, grupă de copii. Acest copil, exagerat de nervos, este veşnic în mişcare, agitat, instabil în comportări.

În epoca preşcolară este obligat să stea liniştit în bancă, îşi schimbă mereu poziţiile, mişcă mâinile, picioarele, gura.
_{sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: rasfat, minciuna, incapatanare, toleranta, atitudine

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---