O caracteristică a omului şi umanităţii o constituie moralitatea. Moralizarea fiinţei este una dintre sarcinile educaţiei dintotdeauna. Obiectivele educaţiei morale se situează pe următoarele linii :

1. formarea conştiinţei morale
2. formarea conduitei morale

Formarea conştiinţei morale se fac acţionând asupra mai multor componente : noţiunile şi reprezentările morale, ideile şi concepţiile morale, sentimentele morale, atitudinile morale, convingerile morale, aspiraţiile şi idealul moral al personalităţii.

Formarea conduitei morale înseamnă acţiunea corelată asupra următoarelor structuri comportamentale : deprinderile morale, obişnuinţele morale, voinţa morală, caracterul.

Acest e obiective nu pot fi realizate decât prin eforturile conjugate ale factorilor activi : părinţi şi cadre didactice.

Impactul familiei asupra educării morale a copilului

Una dintre cele mai importante funcţii pe care le îndeplineşte familia, ca nucleu fundamental al societăţii, este funcţia de socializare. Conform acesteia, climatul familial contribuie la socializarea membrilor familiei, a copiilor îndeosebi, dezvoltând relaţii de înţelegere, cooperare, respect şi ajutor reciproc, de rezolvare în comun a o serie de trebuinţe materiale, spirituale, sociale.

Enumerăm mai jos câteva caracteristici ale mediului familial, care au un puternic impact asupra dezvoltării personalităţii copilului :

a. Relaţia foarte strânsă dintre mediul familial şi caracteristicile societăţii căreia îi aparţine. Prin familie sunt conservate şi transmise urmaşilor obiceiurile, tradiţiile socio – culturale, mentalităţile, prejudecăţile, etc. Rânduielile societăţii sunt reflectate în structura familiei, în concepţia şi demersurile vieţii cotidiene.
b. Asimilarea de către copil a regulilor familiale se produce, în general, fără a fi comunicate verbal, doar în virtutea situaţiei de coabitare. Regulile explicite ale educaţiei se învaţă doar în măsura în care familia îşi propune acest obiectiv, dacă părinţii înşişi le cunosc sau doresc să le cunoască.
c. Componenta atitudinală a părinţilor , exprimată spontan în situaţiile de viaţă curentă, dominată de tradiţie şi mentalităţi exercită cea mai puternică influenţă asupra conduitei morale a copilului. El percepe nemijlocit reacţiile părinţilor şi le asimilează ca atare, deoarece la şcolarul mic, în special învăţarea morală se produce intuitiv, prin imitaţie.
d. Fiecare familie are un cod valoric, pe care îl apără din amor propriu. Copiii îl descifrează uimitor de repede şi îl vor respecta ca atare, chiar dacă, pe măsură ce judecăţile morale se vor forma şi prin raportare la valorile morale acceptate de societate, vor constata oarecare contradicţie.
e. Circulaţia informaţiei în cadrul grupului familial se produce rapid, pe toate canalele, atât în plan vertical (mamă – tată), cât şi în plan orizontal (copil – mamă, copil – tată).

Alte caracteristici ale mediului familial decurg din tipul de relaţii interindividuale. Între membrii unei familii, raportul de interdependenţă este foarte complex.
Raportul dintre cei doi părinţi este cel mai puternic, cu rezonanţă asupra întregii atmosfere familiale. Cel mai evident efect se va produce în sfara educaţiei copiilor, căci armonia relaţiilor parentale desemnează unitatea influenţelor educaţionale. Unitatea de acţiune în procesul educaţional este unul din principiile fundamentale, care ghidează elaborarea şi consolidarea comportamentelor pozitive. În momentul în care cele două surse de influenţă (mamă – tată) nu mai acţionează la unison, linia de evoluţie a conduitei copilului va fi grav afectată.

Autoritatea părinţilor este cea mai elocventă expresie a tipului de relaţii părinţi – copii. Principiul care stă la baza unei autentice autorităţi a părinţilor este caracterul echilibrat al cerinţelor şi consecvenţa atitudinilor faţă de măsurile ameliorative ale procesului educaţional. Controlul exercitat asupra activităţii şi conduitei copilului trebuie să fie sistematic, iar o măsură o dată luată să fie aplicată consecvent, fără ezitări şi fluctuaţii. Sunt mulţi părinţi care mâine interzic ceea ce azi a fost permis. Sau, mai grav, o măsură luată de un părinte este contrazisă de celălalt. În acest caz nu este vorba numai de subminarea autorităţii, ceea ce este un lucru foarte grav, ci de perturbarea procesului formării convingerilor morale, a structurilor atitudinale ale copilului.

În general, copiii comit multe greşeli şi foarte multe decizii ale părinţilor sunt încălcate. Dar, de cele mai multe ori o fac din necunoaşterea regulilor morale pe care le impune o faptă sau alta. Sunt părinţi care trec direct la sancţiuni severe, fără să i se explice copilului gravitatea faptei şi cauzele care au generat-o. Învăţarea morală, pe lângă exemplul oferit de părinţi sau alţi factori adiacenţi, trebuie însoţită de analize, de explicaţii oferite cu calm, de pe poziţii principiale.
Opus tipului de autoritate exterioară descrisă anterior, este tipul de autoritate internă, izvorâtă din însuşirile pozitive de personalitate ale părinţilor. Părinţii, în calitate de primi educatori, impun respect, stimă, iubire profundă, prin superioritatea conduitei lor. Dacă în faţa unei greşeli grave, comisă de copil, tatăl se manifestă ca un bun sfătuitor, acordându-i încredere, sugerându-i soluţii acceptabile ca valoare morală, în raport cu vârsta şi cu particularităţile psihoindividuale, atunci se va crea climatul necesar cultivării sincerităţii, a răspunderii faţă de propriile fapte. Căci autoritatea nu înseamnă lipsă de toleranţă, după cum toleranţa nechibzuită anulează orice formă de autoritate.

Colaborarea ÅŸcolii cu familia

Un aspect esenţial în realizarea educaţiei morale a copiilor este cooperarea părinţilor cu şcoala.

Enumerăm câteva caracteristici ale procesului educaţional, care determină prezenţa părinţilor alături de cadrele didactice :

a. Educaţia este determinată de o multitudine de factori, printre care familia are un rol important, ca unul din factorii activi.
b. Factorii participanţi în actul educaţional trebuie să acţioneze în concordanţă cu obiectivele propuse, iar relaţia dintre obiectivele urmărite de familie şi cele urmărite de şcoală să devină comune.
c. Eficienţa procesului educaţional este cu atât mai mare cu cât toţi factorii implicaţi sunt coordonaţi.
d. Caracterul unitar al acţiunilor pedagogice este una din condiţiile majore ale reuşitei şcolii şi, implicit, ale reuşitei elevului şi părinţilor.
e. Continuitatea exerciţiului formator până la atingerea „ţintelor” este, de asemenea, foarte importantă.
f. Metodele şi mijloacele incluse în strategia generală de realizare a obiectivelor trebuie, de asemenea, să fie în deplină concordanţă.

Cooperarea părinţilor cu şcoala presupune recunoaşterea de către părinţi a autorităţii şcolii, respectiv a cadrului didactic. Autoritatea cadrului didactic se impune la cotele cuvenite atât în faţa elevilor, cât şi în faţa părinţilor. Totuşi, cadrul didactic şi părinţii sunt două medii diferite ca statut şi nivel socio – cultural. De aceea, părinţii au nevoie de îndrumarea învăţătorului, de instruire în ceea ce priveşte modul de efectuare a sarcinilor şcolare şi controlul conduitei copilului.
Ca şi în cazul proiectării activităţii didactice, în domeniul colaborării şcoală – familie, punctul de plecare este cunoaşterea prealabilă a părinţilor de către învăţător. Schimbul de idei dintre învăţător şi părinte poate fi echivalat cu educaţia părinţilor, iar produsul educaţional este benefic atât pentru şcoală, cât şi pentru elevi şi părinţi.

În colaborarea dintre familie şi învăţător, trebuie avute în vedere următoarele :

a. Părinţii trebuie să cunoască specificul activităţii şcolii, obiectele de studiu, orarul elevilor, manualele, rechizitele necesare elevilor.
b. Părinţii trebuie să cunoască în mod curent progresul / regresul elevilor.
c. Părinţii trebuie să cunoască schimbările survenite în evoluţia copilului, înregistrate sistematic de către învăţător, psiholog şi medicul şcolar.
d. Trebuie să li se creeze părinţilor condiţiile pentru a-şi exprima nemulţumirile, părerile, îngrijorările.
e. Trebuie să li se creeze părinţilor condiţiile pentru a-şi cunoaşte învăţătorul şi învăţătorul să-i cunoască pe părinţi.
f. Părinţii trebuie să se cunoască între ei şi să acţioneze în spirit de echipă pe „frontul educaţional”.
Toate acestea se por realiza prin intermediul unor forme de colaborare a familiei cu ÅŸcoala, ÅŸi anume :
- Reuniuni de informare a părinţilor cu privire la documentele privind reforma curriculară (planul cadru pentru învăţământul obligatoriu; programele şcolare; ghidurile de evaluare – descriptorii de performanţă).
- Consultarea părinţilor la stabilirea curriculumului la decizia şcolii (extinderi / aprofundări; discipline opţionale); alcătuirea schemelor orare ale clasei şi a programului şcolar al elevilor.
- Activarea părinţilor prin intermediul Comitetului de părinţi, pentru sprijinirea şcolii în activitatea de cuprindere la cursuri a tuturor copiilor, de îmbunătăţire a frecvenţei acestora, în organizarea şi desfăşurarea activităţilor extracurriculare.
- Lecţii deschise pentru părinţi, ateliere de lucrări practice, vizite, excursii, activităţi sportive, serbări aniversare.
- Întâlniri individuale, consultaţii pedagogice. Cadrul didactic invită pe unul din părinţi cu scopul de a purta o convorbire pe o temă cu caracter limitat : situaţia la învăţătură, atitudine negativă, etc. Ea trebuie să aibă caracterul unei analize a situaţiei, a unei consultări asupra cauzelor şi asupra măsurilor ce vor fi luate.
- Corespondenţa cu părinţii elevilor este utilizată de cadrul didactic mai ales cu familiile care domiciliază la mare distanţă de şcoală şi vizează avertizarea asupra comportării elevilor, asupra absenţelor şi abaterilor repetate la disciplină şi rezultatelor modeste la învăţătură şi purtare.
- Vizite la domiciliul elevilor permit condiţiilor de muncă şi de viaţă ale elevului, modul de organizare şi petrecere a timpului liber şi de odihnă, unele date importante din viaţa copilului, capacitatea şi concepţia părinţilor despre educaţie, ce fel de influenţă educativă se exercită asupra copilului.
- Lectorate cu părinţii.
- Activităţile cu comitetul de părinţi asigură schimbul de experienţă, confruntarea opiniilor şi căutarea unor soluţii pentru activităţile educative.
- Reuniuni comune cu elevii şi părinţii.
În concluzie, putem afirma că o bună colaborare dintre cadrul didactic şi părinţi contribuie la formarea copilului în toate planurile personalităţii sale.
<sub>Referinte:
1. Vasile Bunescu - Ghid practic pentru aplicarea programei de educaţie moral-civică în învăţământul primar, Editura Coresi, Bucureşti, 1994.
2. Ioan Bontaş – Pedagogie, Editura All, Bucureşti, 1994.
3. Constantin Cucoş – Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
4. Mic dicţionar enciclopedic, Editura enciclopedică română, Bucureşti, 1972.
5. Dumitru Stoica, Marin Stoica – Psihopedagogie şcolară, Editura Scrisul românesc. Craiova, 1982.
6. Elvira Creţu – Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar. Ed. Aramis, 1999.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com</sub>

---

Tag-uri: moralizare, educare, sarcina, moralitate

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 01 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---