FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Statistics:
Visits: 153
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole

Intrebari despre Interculturalitate, multiculturalitate, traditie, actualitate

- Pentru ce limba au fost stabilite primele reguli gramaticale? by Monica

- Cine a perfecţionat arta oglinzilor? by Geo

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   prescolari   egalitate   educatoare   nevoi speciale   dezvoltare   discriminare   dizabilitati   comunitate   moral-civica   tigani   minoritati   marginalizare   formare   drepturi   copii cu ces   personalitate   cultura   violenta   libertate   deficiente  

All Tags

Famous Forum

 

Interculturalitate, multiculturalitate, traditie, actualitate

 Q:        
Interculturalitate, multiculturalitate, traditie, actualitate Dacă ne referim la latura culturală a lumii rromilor şi la influenţele pe care aceasta le-a avut în amplificarea sau favorizarea fenomenului rasist putem spune că rromii au fost şi sunt chiar şi în prezent singura minoritate numeroasă, de altă rasă, de pe continentul european. Din punct de vedere cultural, ei sunt moştenitorii unui patrimoniu restrâns, total neeuropean, fără afinităţi cu specificul cultural din acest spaţiu. Pentru rromi limba a fost mereu un bastion al rezistenţei în faţa pericolului asimilării de către alte populaţii, întotdeauna sedentare şi cu o cultură scrisă, cu tradiţie îndelungată. Poate dacă nu ar fi avut acest argument al rezistenţei rromii ar fi fost de mult timp asimilaţi.

Este un lucru ştiut faptul că, în contactul a două culturi, întotdeauna învinge cultura superioară impunându-şi structurile şi sistemul de valori. Rromii au rezistat, în mod paradoxal, ca purtători ai unei culturi orale, neevoluate în sens tradiţional, faţă de culturile populaţiilor cu care au venit în contact. Acest lucru pare să contrazică principiul confruntării culturilor care spune că în asemenea contacte învinge cultura mai evoluată.

În aparenţă, este valabil acest lucru dar, privită mai atent, această confruntare are două aspecte specifice: nu întotdeauna contactul rromilor cu alte populaţii poate fi numit „confruntare culturală”. De cele mai multe ori a fost vorba de schimburi de informaţii superficiale, relaţii cu încărcătură peiorativă unilaterală, persecuţii, dispreţ etc. Confruntare adevărată cu populaţia majoritară întâlnim doar la rromii vătraşi, lăutari şi rudari. Ori, am văzut deja că aceste trei ramuri ale rromilor au sfârşit prin a-şi pierde identitatea culturală păstrânduşi-o doar pe cea antropologică. Nu întâmplător aceste populaţii sunt şi singurele ramuri sedentare ale rromilor, deci populaţii obligate de statutul lor să accepte confruntarea cu celelalte populaţii conlocuitoare. Un alt aspect care a făcut ca limba rromani să reziste totuşi prin celelalte ramuri rrome şi să reprezinte un argument al rezistenţei acestei etnii sunt calitatea şi specificul acestei limbi. După cum deja demonstrează studiile existente rromii vin din India şi au moştenit o limbă care este o variantă a limbii sanskrite. Singurul lucru nestudiat încă suficient este acela al consistenţei relaţiei limbii rromanii cu limba mamă - sanskrita. În acest moment pot să spun că, în urma unor comparaţii făcute între cele două limbi, am ajuns la concluzia că relaţia acestora este extrem de strânsă atât la nivel lexical cât şi la nivelul structurilor gramaticale. Ori tocmai această înrudire de esenţă a limbii rromani cu cea sanskrită, în care s-a creat o mare cultură scrisă, poate să explice rezistenţa de excepţie a acestei limbi în faţa altor limbi şi culturi. Standardul unanim acceptat pentru o limbă primitivă, în care nu s-a creat cultură scrisă, este un lexic de 2-3.000 de cuvinte şi structuri gramaticale precare. Dar limba rromani are, în limbajul uzual, 8-9.000 de cuvinte şi structuri gramaticale identice cu cele sanskrite. Iată un alt argument serios privind consistenţa şi originea nobilă ale limbii rromani. În acelaşi timp, putem spune că această limbă, deşi nu s-a manifestat printr-o cultură scrisă, prezintă deschideri excepţionale spre aşa ceva şi nu cred că ar fi de mirare dacă în viitor limba rromani ar deveni o punte de legătură a limbilor europene cu aşa numitul fond lingvistic indo-european.

Printre posibilităţile de integrare a rromilor în societate este şi aceea a asimilării culturale a acestei etnii, idee, se pare, cultivată îndelung şi de comunişti. Se pune întrebarea dacă ea are astăzi o justificare sau viabilitate în lumea actuală?

În variantă exclusivistă, ea în mod evident nu are viabilitate. Există un fenomen natural de asimilare culturală, parţială sau totală, a unui număr restrâns de indivizi din etnia rromă. Cele mai expuse acestui fenomen sunt categoriile de rromi mai integrate social, cele aflate într-o comunicare permanentă cu majoritarii. Mă gândesc, în special, la lăutari, fierari, florărese, diverse categorii de meşteşugari etc. Aceştia, deşi nu îşi neagă apartenenţa la etnia rromă, în mare măsură nu cunosc limba propriului neam şi nici nu manifestă vreo tendinţă pentru a o învăţa. Ei îşi educă copiii în spiritul culturii române şi al valorilor europene deşi nu-şi dezic nici o clipă apartenenţa la etnia rromă. Această categorie de indivizi prezintă un grad avansat de românizare deşi mai redus decât al rudarilor dar un grad deplin de integrare socială. Dacă această categorie de persoane prezintă o adeziune benevolă la cultura majoritarilor, ar fi cu totul regretabil să constatăm, la nivel politic, tendinţa de asimilare culturală a minoritarilor. Acest fenomen a fost foarte uşor evidenţiabil în comunism şi, practic, inexistent în prezent.

Dacă o asimilare culturală a etniei rromani nu este de dorit, aceasta fiind un proces profund nedemocratic, se pune întrebarea dacă nu cumva interculturalitatea ar fi o soluţie demnă de încurajat?
Interculturalitatea reprezintă o variantă de dorit pentru populaţiile care convieţuiesc aşa cum multiculturalitatea reprezintă o soluţie în cazul conlocuirii unor populaţii. De fapt cred că ambele variante ale culturalităţii corespund unor stadii de integrare a populaţiei rromani în viaţa populaţiei majoritare. Astfel multiculturalitatea corespunde conlocuirii în sensul de locuire împreună adică derularea vieţii în acelaşi loc fără a se presupune pentru aceasta decât o tolerare reciprocă în cadrul unor reguli bine stabilite şi, în mod necesar, respectate de către toţi cei implicaţi în context. Convieţuirea presupune în schimb vieţuirea în comun, după aceleaşi reguli, împreună, atitudinea de tolerare fiind în acest caz fără sens. În cadrul acestei abordări, convieţuirea apare ca o consecinţă a conlocuirii, ca o prelungire, în variantă superioară, a acesteia. După cum vedeţi, eu încerc o redefinire a cuvântului toleranţă, purtător al unor conotaţii peiorative, până în prezent cu sensul de: suportat, acceptat în mod concesiv, cu statut de inferiorioritate, supus unei inevitabile precarităţi etc. În concepţia mea toleranţă înseamnă: reciprocitate bine definită prin înţelegere şi, în situaţii speciale, solidaritate umană dincolo de identitatea etnică. În acelaşi timp, convieţuirea, pe lângă vieţuirea împreună presupune interculturalitatea aşa cum conlocuirea, pe lângă sensul de locuire împreună presupune multiculturalitatea.

Am vorbit deja despre profundele deosebiri dintre cultura rromani, de origine asiatică, aproape primitivă, nescrisă, incompatibilă din multe puncte de vedere cu cea europeană, evoluată şi rafinată. Este firesc sa ne întrebăm, în ce măsură există, totuşi, similitudini şi compatibilităţi între cele două forme de cultură?

O compatibilitate demnă de evidenţiat, la nivel cultural, este dată de sistemul de valori etico-religioase „bine-rău” existent atât în cultura rromă tradiţională cât şi în cea europeană prin filiera religioasă. Astfel rromii, prin tradiţie, cred în două principii: Del (principiul binelui) şi Beng (principiul răului) dar care se manifestă cu potenţialităţi echivalente în lumea înconjurătoare spre deosebire de creştinism unde, deşi există aceleaşi valori, binele este predestinat să învingă. Această asemănare în construcţia sistemului de valori morale atât la rromi cât şi la creştini a făcut posibilă adoptarea cu uşurinţă de către rromi a religiei creştine cu întreaga ei structură de valori şi simboluri. Iată o posibilă „poartă” spre compatibilizarea celor două lumi. Sigur că doar prin educaţie rromii pot fi, într-o primă fază, făcuţi să accepte, ca opţional, în paralel, sistemul de valori europene. Într-o a doua fază, valorile acestui sistem se vor întrepătrunde cu cele tradiţionale rromani ducând la o sinteză compatibilă într-un grad înalt cu sistemul valorilor europene.

O altă preocupare în cadrul tematicii rrome, despre care s-a vorbit mult în ultimii ani, este problematica marginalizării şi automarginalizării ca realităţi ale lumii rromilor şi, de aici, necesitatea eliminării acestor tare ale vieţii sociale în care sunt implicaţi atât de mult aceşti minoritari. Abordarea acestei teme corespunde unei realităţi şi unei necesităţi şi necesită o abordare profesionistă, tehnică şi eficientă.
Discutarea semnificaţiei exacte a acestor termeni este imperios necesară. Din păcate, în modul în care a fost până în prezent abordată, tema a fost şi compromisă rapid prin subiectivitate şi necunoaştere. Ceea ce a fost tratat până în prezent este doar „vârful aisbergului”; în spatele a ceea ce se vede există secole de istorie, tradiţie, oprimare, condiţii specifice de evoluţie, specific rasial şi cultural şi, în consecinţă, este riscant să te pronunţi asupra unor fenomene cu aşa o vechime şi continuitate cunoscând doar aparenţele de manifestare a lor.

Marginalizarea se impune ca unul dintre cele mai actuale şi sensibile subiecte referitoare la lumea rromă. Putem spune acest lucru deoarece, în mod frecvent, acest subiect fiind abordat în totală necunoştinţă de cauză, în consecinţă concluziile sunt distorsionate, în neconcordanţă cu realitatea şi, prin aceasta, periculoase pentru echilibrul social din orice comunitate în care există şi rromi. În concepţia mea atât marginalizarea cât şi automarginalizarea, ca reacţie derivată, trebuie tratate ca fenomene complexe, cu amplă derulare în timp, în plan social, fără a fi neglijate rădăcinile lor culturale, rasiale, psihologice, juridice şi politice. Astfel, marginalizarea apare ca o permanenţă a condiţiei sociale a tuturor rromilor din lumea europeană, indiferent de condiţia lor de robi fără drepturi şi speranţă sau nomazi rătăcitori prin lume. Este singurul fenomen care caracterizează toate comunităţile rrome, fără excepţie. Astfel, rromii sedentari au fost marginalizaţi social şi cultural printr-un statut special, altul decât al majoritarilor, iar rromii nomazi au fost marginalizaţi prin prigoană, restricţii şi neincludere în viaţa socială. Automarginalizarea este doar un reflex nefast datorat permanentizării marginalizării şi necomunicării, realităţi care au marcat viaţa comunităţilor rromani din România şi nu numai. Din cauza marginalizării permanente mulţi dintre etnicii rromi au pierdut capacitatea de a se racorda firesc la context ajungând să aibă o atitudine de reţinere faţă de acesta şi, prin neimplicare să ajungă la automarginalizare. Se prefigurează, astfel, soluţia tratării cauzelor acestor fenomene şi nu a efectelor lor, aşa cum se încearcă astăzi în cele mai multe demersuri.
Referinte :
Achim, Viorel. (1998). Ţiganii în istoria României. Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Cherata, Lucian. (1993). Istoria ţiganilor. Bucureşti: Editura Z.
Cherata, Lucian. (1999). Ţiganii. Istoric, specific, integrare socială. Craiova: Sibila.
Cherata, Lucian (2005). Integrarea europeană şi problema romilor. Craiova: Arves.
Cozannet, Françoise. (1973). Mythes et coutumes des tsiganes. Paris: Payot.
Everac, Paul. (1992). Reacţionarul. O minoritate ameninţătoare. Bucureşti: Editura Românul.
Fraser, Angus. (1998). Ţiganii. Bucureşti: Humanitas.
Pons, Emmanuelle. (1999). Ţiganii din România-o minoritate în tranziţie. Bucureşti : Compania.
Potra, George. (1939). Contribuţiuni la istoricul ţiganilor din România. Bucureşti : Fundaţia Regală.
Uniunea Europeană (Proiect finanţat prin PHARE), Ghid de practici pozitive pentru educaţia copiilor rromi (2004), Rromani Criss
sursa imaginii : freeschoolclipart.com/


Tag-uri: minoritate, traditie, interculturalitate, cultura, societate, rromi



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 19 December '07


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :