FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,857
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Importanta implicarii partenerilor educativi in dezvoltarea simtului civic

Tag-uri Populare


educatie   scoala   familie   educare   societate   copii   integrare   democratie   elevi   gradinita   rromi   profesori   invatamant   incluziune   parinti   comportament   egalitate   prescolari   educatoare   nevoi speciale   discriminare   dezvoltare   comunitate   dizabilitati   moral-civica   minoritati   tigani   drepturi   formare   marginalizare   copii cu ces   personalitate   cultura   violenta   libertate   deficiente  

All Tags

Famous Forum

 

Importanta implicarii partenerilor educativi in dezvoltarea simtului civic

 Q:   Intreaba despre Importanta implicarii partenerilor educativi in dezvoltarea simtului civic       
Importanta implicarii partenerilor educativi in dezvoltarea simtului civic Importanţa implicării partenerilor educativi ĩn dezvoltarea simţului civic şi responsabilităţii sociale ale elevilor

Educaţia civică trebuie să ajute copilul să trăiască ĩn comunitatea din care face parte, cunoşcându-şi pe deplin drepturile şi ĩndatoririle, să facă faţă situaţiilor pe care le va ĩntâmpina ĩn viaţa de toate zilele, să ştie să-şi folosească cunoştinţele şi simţul critic pentru a lua o hotărâre, pentru a ĩnţelege şi judeca evenimentele, pentru a-şi exprima opiniile şi a emite judecăţi de valoare.
Ĩn ţările cu o democraţie consolidată, educaţia civică, după o formulă consacrată, are ca obiect formar ea unor cetăţeni pentru liberi pentru o ţară liberă. Liberi de nu a face ceea ce le place, ci liberi să acţioneze respectând legile, conştienţi de răspunderea lor.

Educarea tinerilor ĩn spiritul libertăţii ĩnseamnă o mare răspundere, ĩntrucât trebuie formate trăsături de caracter ca altruismul, responsabilitatea, solidaritatea pentru construirea unui mediu social armonios. Şcoala are, ca de fiecare dată mijloacele şi pârghiile necesare formării acestor trăsături, dar nu singură ci prin implicarea tuturor factorilor care pot produce transformări.

Viaţa ĩn comun, relaţiile cu semenii noştri, constituie un mijloc important de a ne cunoaşte mai bine, de a aprecia corect situaţiile de viaţă, deciziile luate de ceilalţi, dar şi oportunitatea de a te implica ĩn ajutorarea celor care au nevoie.
Trecerea de la egocentrismul copilăriei la ĩnţelegerea şi colaborarea cu alţii, adică evoluţia de la egocentrismul ĩnnăscut la altruismul dobândit, se face prin viaţa ĩn comun, prin cooperare activă, ĩn mod firesc, aşa cum fac cei mici ĩn jocurile sau activităţile lor libere.

Odată cu dezvoltarea cercetărilor din domeniul dinamicii grupurilor, ĩn psihologia procesului educativ a fost abandonată ideea că interacţiunea profesor-elev este singura interacţiune cu impact asupra progresului cognitiv al elevului.Studiile de psihologie socială au pus ĩn evidenţă importanţa uriaşă a climatului afectiv din grupul informal pentru participarea elevilor ĩn şcoală , precum eficienţa interacţiunii dintre elevi pentru procesul de ĩnvăţare. Dacă şcoala tradiţională a avut o atitudine reticentă şi chiar a descurajat cooperarea ĩntre elevi, pedagogii contemporani o favorizează, pornind de la ideea că, in multe cazuri, grupul mediază relaţia profesor-elev şi chiar stă la baza formării unor atitudini sociale pozitive.

Clasa de elevi se constituie ca un grup foarte important pentru fiecare copil deoarece se perpetuează câţiva ani şi are o influenţă imensă asupra membrilor săi. Clasa este grupul primar ai cărui membri au aceleşi valori, scopuri şi standarde de comportament şi ĩn care contactele interpersonale frecvente sunt posibile.

Clasa de elevi este ĩn mic ceea ce este societatea ĩn mare: interacţiunea “faţă ĩn faţă” , posedă structuri care ĩi conferă stabilitate, ĩn cadrul interacţiunii membrilor se dezvoltă norme care modelează comportamentele şi le fac previzibile. Deasemenea , structura clasei este ĩntărită de statusurile şi rolurile ce apar şi evoluează ĩn sânul ei, regăsindu-se apoi ,in cadrul societăţii. Adrian Neculau a insistat asupra conceperii dinamicii “rol-statusului” ca ĩnvăţare socială.
Statusul reglementează poziţia fiecărui individ ĩntr-o colectivitate, iar rolul reprezintă aspectul comportamental al statusului, totalitatea conduitelor realizate din perspectiva deţinerii unui anumit status. Eforturile elevilor de a se ĩncadra ĩn rol, deci de a ĩndeplini rolul potrivit cu statusul de elev, nu conduc numai la performanţe şcolare deosebite, dar şi la asimilarea de către aceştia a normelor şi valorilor societăţii.

Educaţia moral civică este strâns legată mai mult de cultură şi sensibilitate decât de instrucţie sau dezvoltare intelectuală. Pentru a fi eficientă trebuie să acţioneze asupra inimii copilului. Rezultatele acţiunii educatorului depind ĩn mare măsură de personalitatea sa, de convingerile şi entuziasmul său. Dacă educatorul se comportă ca un autocrat, impunându-şi voinţa, practicând o disciplină bazată pe constrângeri, neĩngăduind nici o experienţă, chiar şi numai prin atitudinea sa va realiza cea mai proastă educaţie civică ce ar putea să existe: aceea care duce la dispreţul autorităţii, la dorinţa de răzbunare şi la revoltă. Tot ceea ce se poate spune ĩn legătură cu educaţia civică este atât de contradictoriu cu felul său de a fi şi de a acţiona, ĩncât predarea nu va avea nici un radament, va fi lipsită de exemplul personal, va evidenţia mai mult ca oricând discrepanţa dintre vorbă şi faptă. Dacă, din contră, educatorul este ĩn ochii elevilor reprezentantul şi păzitorul legii, organizatorul unei activităţi ordonate; dacă ori de câte ori are prilejul, arată ce ĩnseamnă respectarea unui drept şi acceptarea liber consimţită a unei obligaţii, dacă lasă elevilor o libertate compatibilă cu puterea lor de a ĩnţelege şi de a lua o hotărâre, atunci sunt ĩntrunite ĩn clasă condiţiile necesare unei educaţii civice eficiente. Astfel se va ĩnţelege ĩncetul cu ĩncetul necesitatea unei reguli se va accepta conformarea la ea. Se pun astfel bazele pregătirii pentru viaţa socială.
Ĩnainte de a transmite valori cognitive, educatorul transmite valori morale , şi ĩi asistă pe elevi ĩn ĩnsuşirea acestora, prin sublinierea importanţei semnificaţiei unor sentimente morale.

Profesorul se află insă ĩn legătură directă şi interdependenţă cu ceilalţi parteneri ai educaţiei, ĩndeosebi cu părinţii. Şcoala este a doua instanţă morală de socializare după familie, iar profesorul trebuie să colaboreze cu toţi factorii educativi, să armonizeze educaţia formală cu cea nonformală şi cea informală. El poate juca rolul de consultant al părinţilor, el ĩmparte răspunderea formării copiilor cu familia.

Ĩntr-o firească colaborare ĩntre familie şi şcoală, părinţii trebuie ĩnvăţaţi cum să procedeze pentru a găsi cele mai eficiente procedee prin care elevul poate deveni responsabil şi implicat ĩn activităţi sociale.

Elementul important de care depind calitatea şi eficienţa educaţiei ĩn familie este stilul educativ al acesteia, care reprezintă amprenta subiectivă ce caracterizează mediul respectiv.

Există numeroase dimensiuni ĩn funcţie de care se poate face analiza:

- socio-culturale şi de clasă, cum ar fi: mediul general, gradul de cultură, tradiţiile şi instrucţia primite;
- socio-economice: dependente de profesiile dezvoltate de pârinţi;
- psihologice individuale: caracteristici date de personalitatea p,arinţilor şi a copiilor din familie;
- psihologice-interindividuale: care se descriu ĩn funcţie de modul de relaţionare tipic ĩn familie.

Tipurile de stil educativ se pot clasifica ĩn funcţie de două axe de
analiză:

• relaţia autoritate – liberalism ( constrângere – permisivitate )
• relaţia de dragoste – ostilitate ( ataşament – respingere )

Indiferent de stilul educativ abordat scopul educaţiei civice este acelaşi:
crearea unor comportamente sociale pozitive, responsabilizarea socială, implicarea socială, ţinând seama de faptul că toţi indivizii au tendinţa de a dobândi şi menţine identitatea socială pozitivă deoarece implică stimă de sine ridicată.

Teoria identităţii sociale, conform căreia aparteneţa la un grup social ĩi determină pe indivizi să se autodefinească ĩn termenii caracteristicilor grupurilor respective, grupul conferindu-le membrilor săi identitatea sa, duce la responsabilizarea comunităţilor locale şi chiar naţionale care trebuie să ofere tinerilor cadrul social normal care să-i ajute la o identificare cât mai apropiată a propriei identităţi cu cea a comunităţilor din care fac parte. Relaţiile comunitare sunt esenţiale pentru dezvoltarea responsabilităţilor tinerilor şi stau la baza ĩnţelegerii multor dinamici sociale.

Cu aceşti paşi mici fiecare familie are datoria să –şi conştientizeze copiii asupra lucurilor esenţiale ĩntr-o civilizaţie europeană. A trecut vremea când totul era lăsat pe umerii şcolii, părinţii trebuie implicaţi ĩn formarea copiilor lor deoarece acest act social le va aminti că au o responsabilitate faţă de ei. Toate acestea le pot afla de la şcoală dacă formaţia lor profesională nu le-a permis să aibă cunoştinţele necesare unui astfel de demers.

Noile metode de ĩnvăţământ oferă educatorilor instrumentele necesare implicării părinţilor şi comunităţii locale ĩn educare tinerilor. Multe cercetări efectuate de psihologii sociali din sfera educaţiei atestă avantajele unei asemenea abordări şi structurări cooperative a activităţilor.

Cooperarea ĩnseamnă un câştig ĩn planul interacţiunii ĩntre elevi şi ceilalţi parteneri educativi ai profesorilor generând sentimente de acceptare şi simpatie, acceptând mai uşor autoritatea şi dialogul. Se determină creşterea respectului de sine, ĩncrederea ĩn forţele proprii, diminuarea sentimentului de anxietate care se resimte la contactul cu autoritatea părinţilor şi cu instituţiile locale.

Există numeroase tipuri de elaborare a activităţilor educative
astfel ĩncât toţi partenerii educaţiei să fie implicaţi. Astfel există organizarea activităţilor ĩn cadrul educaţiei civice pe centre de interes care răspund unor nevoi de cunoaştere ale elevilor şi ajută la crearea unor situaţii sociale apropiate realităţii, Kilpatrick este cel care propunea organizarea instruirii pe bază de “proiecte”, pentru realizarea cărora este necesară efectuarea unor lucrări practice de implicare socială. Şi părinţii şi reprezentanţii comunităţii locale pot participa la aceste activităţi şi pot direcţiona activitatea elevilor spre probleme sociale pregnante şi spre responsabilizarea acestora pentru a putea ĩnţelege necesitatea implicării sociale ĩn crearea unor schimbări pozitive ĩn societate. Părinţii se pot implica alături de elevi şi chiar pot ĩnvăţa din activităţile desfăşurate ĩmpreună cum se pot produce modificări ĩn mentalităţi şi ĩn atitudini.

Deasemenea părinţii pot ĩncepe din familie să creeze premizele responsabilizării copiilor prin tratarea lor cu respect, astfel ĩncât după crearea respectului de sine să apară şi respectul pentru ceilalţi; prin ĩnvăţarea respectului faţă de diversitatea lumii şi a indivizilor; prin ĩndeplinirea ĩndatoririlor casnice pe care le pot face ĩmpreună ;prin recunoaşterea greşelilor şi asumarea responsabilităţii; prin participarea la crearea regulilor pe care trebuie să le respecte.

Toţi partenerii educaţiei pot crea pentru copii spaţiul social şi moral ĩn care să se dezvolte armonios ĩn perspectiva unei lumi mai bune.
sursa imaginii : freeschoolclipart.com


Tag-uri: parteneri, educatie, elevi, profesori, comunitate



Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :