Familia este elementul de bază al societăţii; de sănătatea şi durabilitatea ei depinde trăinicia peste veacuri a speciei omeneşti. Atunci când familia este cinstită după cuviinţă, societatea progresează, iar atunci când este subminată de diferiţi factori societatea însăşi se clatină.

În ciuda multor păcate şi primejdii abătute asupra neamului omenesc, familia a fost instituţia cea mai stabilă din istorie.

În acest sens, " deja în antichitate, cum arăta Aristotel, ea (familia) era recunoscută ca fiind instituţia socială primară şi fundamentală, anterioară şi superioară statului, contribuind în mod eficace la bunăstarea societăţii însăşi." În creştinism, mărturisind originea dumnezeiască a aşezământului căsătoriei, biserica a recun oscut de fapt, demnitatea acordată de Dumnezeu acestei stări, pe temelia căreia se zideşte orice familie omenească.

Omul începe în copilărie să descopere taina iubirii şi a unităţii - că se opune urii, egoismului şi dezbinării - mai întâi înlăuntrul acestei mici biserici care este familia sa.

Virtuţile cu care el va fi deprins de către părinţii: credinţa, ascultare a, bunăcuviinţa, cumpătarea, hărnicia, cinste a şi mila nu sunt decât semne îmbucurătoare ale încolţirii virtuţii supreme care este iubi Desigur, pentru a dobândi asemenea roade în creşterea spirituală a copiilor este nevoie, mai ales, de exemplu viu al părinţilor, care, de multe ori, poate înrâuri in mod hotărâtor nişte conştiinţe plăpânde, sensibile, dar aflate în plină înfiripare.

Totdeauna, din pilda primită de la părinţi s-a învăţat respectul faţă de aproapele, faţă de valorile perene ale neamului, cinstirea faţă de cele sfinte.

Marele scriitor Dostoievski referindu-se la familie spunea: "Suprema pedagogie este casa parinteasca.

Psihologul N. Mărginean, căutând să facă un sondaj în privinţa influenţei pe care o are mediul şi ereditatea asupra formării persoanei afirmă: "Dacă ar fi ca acţiunea mediului social să fie egala cu cea a eredităţii, anume 50% acordate mediului, 25% ar trebui puse în seama familiei" (Psihologia persoanei, Cluj, 1941).
Şi acesta se întâmplă pentru că în familie se cultivă pentru prima dată dragostea nefăţarnică, autentică sau chiar jertfelnică, care e condiţia principală în educaţie.

Familia a fost baza educaţiei tineretului ca la începutul creştinismului.Taţii şi bunicii, mamele şi bunicele, mai ales prin trăirea creştină a lor, prin cunoştinţa căpătată de la biserică şi mai ales prin simţul lor moral şi religios specific neamului românesc au instruit pe copii.

Toţi aceştia au înlocuit credinţa în Dumnezeu şi comportarea după datina străbună. Din aceste tulpini sacre ale sufletelor lor a izbucnit elanul colectiv al tineretului şi al tuturor vârstelor pe care statul comunist se străduise sa-l depărteze de Dumnezeu.

Marii bărbaţi ai omenirii şi mai ales sfinţi ai Bisericii s-au format în familie.
Este destul să ne gândim la cei trei Sfinţi Ierarhi şi la familiile lor. Faptul se respectă şi în cazul lui Saguna şi al mamei sale Anastasia. Familia rămâne, deci, cuibul unde, fiii cresc şi prind aripile maturizării caracterului, zburând apoi în cele patru colţuri ale lumii, dar nicicând uitând acest cuib şi când are prilejul să se întoarcă acasă se odihnesc cu drag în el.

Pentru ca legătura ce uneşte femeia de bărbat să fie tainică şi durabilă, Mântuitorul Hristos a binecuvântat-o şi a sfinţit-o prin Sfânta Taina a Nunţii, prin care se pune baza familiei. Unirea dintre bărbat şi femeie, sfinţită şi binecuvântată astfel de biserică este indisolubilă, adică nu se poate dezlega -decât prin moarte. Căci aşa spune însuşi Hristos: "Cea ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă"(Matei 19,6).

Tinerii căsătoriţi întemeiază o familie. Prin forma ei, familia este temelia societăţii omeneşti.

Familia este o formă de organizare în comun a oamenilor, începând cu cea mai simplă formă realizată prin căsătorie. La realizarea acestei uniri, bărbatul şi femeia se simt îndemnaţi de simţurile omeneşti fireşti, dar şi de o afecţiune spirituală care va constituii cea mai puternica legătură a lor pentru restul vieţii. Sentimentele de iubire, de respect şi de întrajutorare ce se stabilesc între membrii unei familii sunt atât de puternice, încât, nici o astfel de legătură nu le poate înlocui sau depăşii, pentru că ele se formează în atmosfera caldă a legăturii dintre părinţi şi copii şi a celor care se descind din ei vorbind aceeaşi limbă, împărtăşindu-se şi bucurându-se împreună de aceeaşi credinţă, de aceleaşi obiceiuri, de aceleaşi tradiţii, care îl vor deosebii, ca neam, de celelalte neamuri.
Factorul de bază în educaţia copilului ş care intervine încă de la naştere sa este familia. Aceasta are menirea de a-l introduce pe copil în religia de apartenenţă prin botez şi prin toate ritualurile credinţei. Membrii familiei şi mai ales mama trebuie să înceapă prin formarea primelor conduite sau interiorizarea unor stări de spirit elementare.

Prin legăturile de îngrijire şi afective nemijlocite cu copii, mama trezeşte şi dezvoltă în fiinţa lor primele sentimente morale: sentimentul încrederii, al recunoştinţei, al iubirii. Mama, alături de tată este primul dascăI ce sădeşte în sufletul copilului, în perioada celor şapte ani cele mai nobile sentimente, cele mai alese însuşiri pentru viaţa întreagă întreţinând în mijlocul familiei duhul credinţei, rugăciune şi sfinţenie. Deprinderea de a fi deschis, sincer, prietenos, cumpătat, drept, consecvent, părinţii şi mai ales mama înrădăcinează în firea copiilor.
Copii se deprind să numească bine cea ce părinţii aprobă şi rău cea ce părinţii dezaprobă. În comunitatea familiei copii se deprind să facă şi trecerea de la joc la activitate a de muncă. În aceeaşi ambianţă familială ei îşi formează gustul pentru frumos, pentru ordine, curăţenie, pentru dreapta judecată. Misiunea mamei, e de asemenea să facă din cămin nu numai un grup de muncă, dar şi o comunitate sufletească, o comunitate a iubirii!

Casa familială, se cuvine să fie nu numai locul de întâlnire externă, fizică a grupului familial, dar şi mediul structurat de cea mai calda afecţiune şi intimitate.
Mama are menirea să realizeze o astfel de atmosferă. Ea are menirea de a îndeplinii fireasca legătură de sânge a membrilor familiei cu cealaltă legătură mai adâncă a inimii. Tot mama trebuie să-şi deprindă copiii să se ferească de prietenii nepotriviţi.

Iar dacă aceasta nu este posibil, să-şi deprindă copiii să nu se lase influenţaţi de cei răi, ci ei să-i influenţeze spre bine pe cei răi. Nu cei nedisciplinaţi să-i câştige pentru viaţa lor dezordonată, ci invers, ei copii cei corecţi şi disciplinaţi să le impună corectitudinea şi disciplina celorlalţi cu asemenea virtuţi. Să-i deprindă să devină săritori, harnici şi să aibă mereu în atenţie că binele şi fericirea proprie încetează să fie bine şi fericire dacă în jur există suferinţă şi nedreptate. Dragostea dezvoltată în cadrul familiei nu trebuie să rămână ceva închis, ceva care să ducă la un egoism familial. Copiii trebuie deprinşi a fi prietenoşi, dar şi în acelaşi timp să fie avertizaţi de a se feri de tovărăşii nepotrivite.
Al doilea factor educativ care contribuie la educaţia copiilor este biserica, aceasta ca instituţie alături de familie, cultural-religioasă de sine stătătoare la îndemâna tuturor oamenilor.

Al treilea factor important este şcoala. Prin introducerea orelor de religie în pIanul de învăţământ se promovează o morală şi o spiritualitate românească ce va permite cunoaşterea dimensiunii spirituale a culturii noastre româneşti.

În cadrul relaţiei elev-familie-şcoaIă-Biserică-societate, putem vorbi de următorii factori: elevul este cel pe care dorim să-l educăm, familia este cea în mijlocul căreia elevul trebuie să primească primele noţiuni, Şcoala trebuie să suplinească lipsurile educaţiei morale şi religioase, prin Biserică se desăvârşeşte lucrarea noastră educativă din şcoală, iar prin societate se străduiesc să regăsească legătura dintre Evanghelie şi cultura românească. Dacă în urma acestei lucrări înfăptuite cu ajutorul familiei, şcolii şi bisericii elevul devine un creştin adevărat, scopul este realizat pe deplin: elevul iubeşte pe Dumnezeu şi pe oameni. Un om credincios va arăta oamenilor din jur, semenilor lui, iubire şi va combate ura, dezbinarea, duşmănia, necinstea. Prin exemplul său va străluci în mijlocul semenilor săi faptele sale. Elevii noştri sunt societatea de mâine. Trebuie să le transmitem toate valorile pe care cultura şi civilizaţia le poartă în ea. Astfel, poporul nostru va putea să-şi menţină unitatea spirituală.
_{sursa imaginii : drburch.com}

---

Tag-uri: familie, temelie, societate

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 21 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---