România adoptă principiul egalităţii de şanse în educaţie, indiferent de caracteristici individuale – deficienţe fizice sau mintale, stare socio-economică sau culturală, limba materna, origine etnică, origine geografică etc.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării consideră că educaţia este un instrument cheie pentru prevenirea excluziunii sociale a grupurilor dezavantajate, în special a romilor. Aceasta poate fi atinsă numai printr-o incluziunea socială completă a tuturor categoriilor de copii şi tineri din sistemul de învăţământ obligatoriu.

Cele mai importante domenii de interes legate de înscrierea în sistemul de învăţământ şi rata abandonului şcolar apar în rând ul populaţiei romă:

- frecventarea sistemului de învăţământ preşcolar este redusă: se estimează că frecvenţa în rândul populaţiei rroma este de 4 ori mai mică decăt media naţională;
- unii copii nu au fost niciodată înscrişi în sistemul de învăţământ primar: 17,3% din copiii romi nu sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ;
- rata copiilor romi înscrişi în şcolile speciale este mare, aceasta reprezentând 12% din totalul copiilor înscrişi în aceste şcoli;
- ratele de abandon şcolar în timpul învăţământului obligatoriu este mare: 12-20% dintre copiii romi abandonează şcoala în timpul învăţământului primar şi gimnazial;
- copiii, în special fetele, sunt cei mai afectaţi de abandon şcolar şi analfabetism;
- rezultatele în domeniul alfabetizării sunt scăzute: 20% dintre copiii romi nu au abilităţi de citire, iar 17% citesc cu dificultate.

Pornind de la această definiţie, la care adăugăm particularităţile specifice activităţii instructiv educative, putem să arătăm că adaptarea şcolară este dată de calitatea şi eficienţa realizării concordanţei relaţiei dintre personalitatea elevului şi cerinţele şcolare, concretizate într-un rezultat favorabil al procesului de învăţământ.

Un elev adaptat din punct de vedere şcolar face faţă cerinţelor educative conform disponibilităţilor sale bio- psiho- sociale, în acord cu regulile pretinse de programa şcolară. Cu alte cuvinte, acesta şi-a însuşit cu succes rolul şi statusul de elev.

Dacă adaptarea şcolară reprezintă un deziderat major, vizat în cadrul oricărui sistem de învăţământ, inadaptarea şcolară este un fenomen de mare amploare, cu o cauzalitate şi o etiologie multiplă, ce se doreşte limitat şi pe cât posibil controlat. Astfel, pregătirea copilului pentru o bună adaptare la cerinţele şcolii se face încă din primii ani de viaţă ai copilului, în familie şi la grădiniţă (grupa pregătitoare urmăreşte tocmai acest lucru), premergător, deci perioadei şcolare.

Problemele de inadaptare şcolară nu sunt însă apanajul primului an de şcolarizare. Deşi întâlnite încă de la intrarea în şcoala, situaţiile de inadaptare pot să apară la orice vârsta de-a lungul perioadei petrecute de elev în şcoală, fiind însă mai frecvente la tranziţia de la o etapă de şcolarizare la alta (clasa I, a V-a, a VIII-a etc.), deoarece aceste treceri necesită prin însăşi natura lor, o readaptare a elevului, la noi cerinţe educative, la un alt mod de organizare al procesului de învăţământ etc.

În ceea ce priveşte factorii cauzali care pot conduce la apariţia fenomenului de inadaptare, cercetările din domeniu au dus la identificarea mai multor categorii de factori. T. Kulcsar, facând o clasificare a acestora îi împarte în felul următor:

A. Factori interni (care tin de individ):

a. factori intelectuali de forma inteligenţei şcolare, aceasta reprezentând gradul de adaptare la activităţi de tip şcolar;
b. factori nonintelectuali, ce ţin de personalitatea copilului, de motivaţie: nivel de aspiraţie, stabilitate emoţională, încredere în sine, deprinderi, priceperi, atitudini, aptitudini, perseverenţa, interes cognitiv etc.

Putem vorbi, deci, despre factori biologici şi anume dezvoltarea normală a copilului, de rezistenţă sa la solicitările fizice şi psihice, cât şi despre factori ce ţin de personalitate, care este prin însăşi natura ei o condiţie subiectivă. Din acest punct de vedere este inadaptat acel elev care nu obţine performanţele scontate în concordanţă cu nivelul sau de inteligenţă (adaptarea şcolară definindu-se în funcţie de inteligenţă elevului).

B. Factori externi :

a. factori pedagogici (de natură şcolară );
b. factori familiali;
c. factori sociali (de exemplu, de interacţiune în grupul de vârstă).

a. factorii de natura pedagogica ce intervin cauzal in aparitia fenomenului de inadaptare sunt:

- forma de organizare a învăţământului. Analiza comparativă a formelor de organizare clasică cu cele alternative denotă diferenţe adaptative, de competenţa socială ulterioară a elevilor.

- metode ÅŸi mijloace didactice, mai ales adecvarea acestora la copil ÅŸi la tipul de personalitate a acestuia;

- natura cerinţelor şcolare, mai ales sub aspectul cantităţii apar semne de întrebare: cât de mult i se poate cere unui elev care petrece 6-7, chiar 8 ore la şcoală, astfel încât să satisfacă şi cerinţele de calitate ale activităţii şcolare;

Exemplu: O relaţie pozitivă, de acceptare şi valorizare reciprocă, este mai curând corelată cu o bună adaptare şcolară, cu un comportament adecvat în şcoală.

b. factorii familiali: dintre care se remarcă drept cei mai importanţi

- nivelul educaţional-cultural al familiei. În ceea ce priveşte acest factor, o cercetare sociologică desfăşurată în anii 60 în SUA, care a avut în vedere 6500000 de elevi, a evidenţiat că moştenirea materială, culturală a familiei, nivelul de aspiraţii al părinţilor relativ la copiii lor exprimă, în primul rând, diferenţele de reuşită, deci şi gradul de adaptare sau inadaptare şcolară. Acelaşi lucru reiese şi din Raportul Plowden (1967) care sublinia din nou că atitudinea părinţilor faţă de şcoală şi viitorul copiilor explică discrepanţele între reuşitele elevilor, nu numai variabilele "obiective" precum: originea socială, condiţiile de viaţă, venitul, pregătirea şcolară şi calificarea profesională a acestora. Raportul lui Ch. Nam (1970) arăta că numărul de studenţi în ţări precum Franţa şi Anglia este de 8:1 în favoarea celor proveniţi din clasele favorizate ale societăţii.

- colaborarea cu alţi factori educativi şi sociali. Aceasta devine necesară din dorinţa de a uniformiza direcţiile de acţiune asupra elevului, astfel încât acestea să nu fie contradictorii.

c. factorii sociali, se referă, în primul rând, la:
- sistemul de relaţii extrafamiliale şi extraşcolare între limitele căruia se desfăşoară experienţa de viaţă a elevului;

- influenţa grupului de vârstă, efectele acestuia asupra elevului.

Aceste categorii de factori interacţionează în sisteme de relaţii şi corelaţii, adevărate reţele intercondiţionate, greu separabile, care pot conlucra pozitiv, favorizând o bună adaptare şcolară, sau, din contră, negativ, determinând instalarea şi menţinerea fenomenului de inadaptare.
_{Referinte :
BERGE, A., Copilul dificil, E.D.P., Bucuresti, 1972
BERGE, A., Defecte ale parintilor, EDP. , Bucuresti, 1967
BOROS, M., Profesorul si elevii, Ed. Gutinul, 1994
COASAN, A., VASILESCU, A., Adaptarea scolara, Ed. Stiintifica si Tehnica , Bucuresti 1988
CRETU, C., Curriculum diferentiat si personalizat - ghid metodologic, Ed. Polirom, 1998
sursa imaginii : freeschoolclipart.com}

---

Tag-uri: insuces, scoala, educatie, probleme, diferente, deficiente

---

Categorie: Educatie  - ( Educatie - Archiva)

Data Adaugarii: 06 December '07

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---